Wednesday, October 28, 2009

Obiecte în nas - Reloaded

Vă mai amintiţi povestea cu morcoviorul în nasuc şi plimbarea cu ambulanţa de Târgovişte la Spitalul Judeţean, extragerea morcoviorului din năsuc şi drumul înapoi în sat cu taxiul cu televizor? (dacă mai exista blogul vechi, pe care mi l-a şters de Google, aici se cuvenea un link spre povestea cu pricina). Ei bine, Roxana cred că-şi mai aminteşte şi n-o să uite niciodată asta. Ar fi fost bine să-i povestească ea sorei ei că nu e bine să introduci corpuri mici străine în nas, ca să nu mai experimenteze şi ea acelaşi lucru. Oare copiii ăştia n-or putea să înveţe unul din greşelile altuia? Trebuie să experimenteze ei, fiecare, tot?

Azi-dimineaţă Ilinca, după ce mâncase - adică hălpăise, moartă de foame după ce ieri a făcut mofturi la orice, chiar şi la mofturi!, aşa că a stat mai mult nemâncată - un castronel cu cereale cu lapte, a mai luat de pe masa din bucătărie şi un castronel cu sticsuri şi s-a dus cu ele la desene în sufragerie - da, în fiecare dimineaţă de pe la 7 Disney Channel dă câte un episod din Clubul lui Mickey, Winnie the Pooh şi mai ales, preferatul Micile Genii, dar deschid televizorul doar după ce pleacă Roxi la grădi, că altfel procesul de plecare are muuult de suferit.

Şi după ce le-a terminat de mâncat, a srănutat. Dau să-i şterg nasul şi observ un "muc" mai mare. Încerc să-l scot cu pompiţa şi ser fiziologic, nu iese. Şi spune singură: "toco nas". "Toco" desemnează sticksurile, iar prepoziţiile lipsesc pe alocuri. Deci, în traducere, "e un stick în nas". Am simţit că mi se înmoaie picioarele, mă şi vedeam alergând pe la urgenţă cu ea în braţe. Şi dacă acum un an şi ceva la Târgovişte am dat peste un domn doctor care ne-a scăpat de leguma din nas în 2 minute, 3 ţipete ale Roxanei şi numaiştiu câţi bani i-am băgat eu în buzunar uşurată că mi-a salvat copilul, dar secţia de UPU de la Spitalul Judeţean era pustie, nu era aglomeraţie etc., acum mă gândeam că suntem în plin sezon de viroze, o să stau la coadă după o serie de mucioşi, ştiam deja de la o prietenă (rezident pediatru) că urgenţele sunt aglomerate acum... Aşa că am acceptat ideea Simonei de a încerca cu batista bebeluşului. Şi înmuiat şi de apa de mare, a cedat şi s-a refugiat în aspirator al naibii toco!

Ilinca zice:
- Gata, mami, nu mai e toco.
Zic:
- Sigur? Nu mai simţi nimic în năsuc?
- Sigul! Nu mai e toco! Eşit!

Of, am mai scăpat de o curiozitate. Sper ca de-acum măcar p-asta s-o elimine din program!

4 comments:

  1. pai...cum sa invete din greselile fratilor? nooo...fiecare trebuie sa testeze pe pielea, oups, pe nasucul lui!

    ReplyDelete
  2. Din păcate, aşa este! Astăzi a gustat săpunul lichid de la baie. Aşa îmi trebuie, dacă le-am luat săpun cu miros de piersici şi căpşuni, doar că scopul era să facă o spumă parfumată şi, astfel, să le fac să se spele mai des pe mâini!

    ReplyDelete
  3. :)))) mare atentie...poate contine vagi urme de soda!!! cu toate aromele si gusturile....

    ReplyDelete
  4. @ Anonim: Care "vagi urme", că scrie clar pe sticlă că are sodă! Din fericire, în acea sticlă erau doar vagi urme de săpun lichid, diluat mult cu apă (aşa cum face tot românu' care nu se îndură să arunce şi ultimele picături rămase în fundul sticlei) şi doar ce pusese sticla la gură, nu apucase să şi înghită. De data asta.

    ReplyDelete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)