Dare de seamă - despre copii şi cumpene


Când mă uit la fetele mele cu un ochi detaşat, le văd atât de diferite! Una atât de serioasă, pornită să dezăpezească căile vieţii, matură şi atentă să nu supere, să facă totul ca la carte (şi poate tocmai de aceea calcă atât de des pe de-alături, e încăpăţânată); cealaltă ca o sfârlează, te face să râzi doar dacă o priveşti, fuge pe poteca bătătorită de sora mai mare, nu se chinuie să descopere ea roata, doar zâmbeşte când o primeşte gata descoperită (dar ţipă mai tare de nedreptăţi şi "se scoate" imediat din încurcătură, băgându-l pe altul în loc).

Se zice că nu e bine să faci comparaţii între copii. Sper că reuşesc să nu le compar în faţă una alteia. Dar în sinea mea nu mă pot abţine să nu fac nişte constatări, măcar.

Uneori mă simt atât de... ruptă între ele! O vreme am avut grijă să-i răspund la dorinţe celei mici, cea mare a început să se bâlbâie (la propriu). Mi-am dat seama de problema aceasta şi i-am acordat ceva mai multă atenţie ei, a trecut bâlbâiala (ea spunea că-i e frică de mine, de aceea se bâlbâia), dar cea mică a reînceput să facă pipi în pampers, deşi de luni bune folosea numai oliţa. Încet-încet, am lăsat din nou pamperşii şi folosim deja wc-ul, nu oliţa, "ca Losana". Dar cea mare parcă nu mai înţelege limba română (nu că alta ar înţelege-o), are "probleme" şi cu auzul, parcă vorbesc singură. Din nou merg doar cu ea la patinoar cu metroul, ne ţinem de mână pe stradă şi chicotim complice, suntem prietene. Cea mică face febră "de ciudă".

Şi tot aşa! Parcă aş fi tot timpul într-o balanţă pe care nu reuşesc să o echilibrez.

În acelaşi timp însă, ele sunt cele mai bune prietene, se iubesc şi cel mai bine se joacă împreună. Ca dovadă - la ziua unei prietene, unde veniseră cel puţin 12 copii acasă, ele două se jucau împreună într-o parte, fără să-i deranjeze nimic în jurul lor, se jucau cum erau obişnuite de acasă.

O fi bine, o fi rău... Tot ce ştiu (şi ce mă mai consolează puţin) este că şi alţi părinţi de doi copii trec prin aceleaşi dileme, situaţii, crize, sisteme... etc.

Nutresc ideea că al treilea copil ar putea rupe simetria şi echilibra balanţa. Dacă o fi aşa sau nu o să am curând ocazia să constat la două cupluri de prieteni, fiecare cu câte 2 fete şi aşteptând al treilea copil.

Până atunci, rămân campion la citit viteză cărţi de educaţie, parenting, psihologia copiilor şi altele asemenea. Cel mai mult am învăţat din toate aceste lucrări că trebuie să ne schimbăm noi, ca părinţi, ca să le putem da un bun exemplu. Cel mai mult trebuie să "lucrăm" cu noi înşine. Cel mai mult cărţile acestea mi-au scos în evidenţă (sau mi-au scos ochii) cu ce nu facem bine, ce carenţe de educaţie sau cultură (psihologică) etc avem noi, ca părinţi.

Şi e cam deprimant, la drept vorbind...

Comments

  1. daaa...si pe deasupra te mai fac si sa te simti vinovat ca nu intotdeauna reusesti sa pui in practica tot ceea ce ei te sfatuiesc...,sau incepi si te pierzi pe drum pentru ca pe langa asta mai ai o mie de alte lucruri pe care sa le faci si iti zici ca lasa ca daca nu fac azi n-o fi bai,...da' e bai,ca inconstanta e raul cel mai rau...
    Evident vorbesc despre mine....Si totusi,cand iti vezi copilul laudat de alte persoane(si nu ma refer la cei subiectivi,care vad numai partile bune),sau il vezi comportantu-se intr-o anumita situatie,exact cum te-ai astepta sa se comporte,iti vine sa zici ca,pana la urma,ai facut treaba buna!!!
    Si chiar daca iti dai seama ca gresesti,o iei de la capat si ai rabdare,si vointa,si intelepciune,si spui acelasi lucru de o mie de ori,pana ce intr-o buna zi te surprinde si il face fara sa i-l mai ceri....
    Mergi inainte sperand ca la sfarsitul fiecarei etape din viata lui sa-i poti spune:"Bravo,dragul mamei!Sunt mandra de tine!"

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Sorcova vesela - the new milestone