În sfârşit, nefumător

De câteva luni de zile, mă număr printre fericiţii care se numesc nefumători. În sfârşit, nefumător! Şi cam de-atunci plănuiesc să scriu postul ăsta. Insomnia salvează lenea, că iaca, i-a venit rândul. Nu de alta, dar se apropie 31 mai, ziua mondială antifumat, pe care de ani de zile îmi propun s-o sărbătoresc prin ne-fumat şi n-am reuşit decât de 2 ori, atunci când eram însărcinată şi când, fireşte, ca orice mamă (în devenire) responsabilă, nu am fumat. Deci, am mai fost nefumătoare de 2 ori, în intervalele de la testul de sarcină până la înţărcarea pruncilor (aproape 2 ani de fiecare dată).

Cum m-am lăsat eu de fumat:

Fireşte, cum se vede din titlu, cu ajutorul cărţii / audiobook-ului omonim, al lui Allan Carr. În original, The Easy Way to Stop Smoking. Dar cum a lucrat la mine cartea asta?

Simplu, prin doar trei factori coercitivi:

1. Snoabă cum sunt, mi-am zis: toată lumea se lasă de fumat cu cartea asta. Buni prieteni, foşti colegi, prieteni pe care nu-i mai văzusem de mult... Pe unde mergeam, mă trezeam că nu am cu cine "să ies la o ţigară" în compania unora care fumau "ca turcii", cum se spune. Un prieten zice că s-a lăsat în pofida cărţii, nu datorită ei. Fie şi-aşa, trădare să fie, dar s-o ştim şi noi! Deci, trebuia încercat, văzut, verificat. E la modă ne-fumatul. Se poartă, arată şi statisticile.
Ziceam, cum o fi să nu reuşeşti cu plasturi, cu gumă specială, cu argumente precum găurile din buget pe bani de ţigări, cu prescripţie de la medic că dacă nu te laşi mori în x zile/săptămâni etc, după caz. Şi să reuşeşti... citind o carte??? E imposibil!
Dar cum poate că lucrul care-mi place cel mai mult este să citesc, n-aveam nimic de pierdut (chiar dacă de fapt doar am început lectura şi am continuat apoi cu varianta Audio-book, pentru operativitate şi pe care v-o şi recomand, lectura lui Vintilă este captivantă!). Iar pe de altă parte, ziceam, snobismul meu trebuia hrănit.
Dar ăsta a fost de fapt începutul, motivul pentru care am ales să citesc cartea.

2. În carte există o imagine care mai mult decât oricare alta a avut un efect puternic asupra fumătorului din mine. De fapt, sinceră să fiu, sunt un consumator de carte la kilogram, la cât de mult citesc, la fel de mult uit amănunte din cărţile citite. Astfel că treptat, odată cu trecerea timpului, restul argumentelor expuse acolo se tot estompează, însă această imagine rămâne vie: imaginea că tu, fumător, atunci când îţi pui ţigara în gură şi o aprinzi, e ca şi cum ai pune gura la ţeava de eşapament a maşinii şi ai porni motorul. Şi apoi ai trage în piept tot gudronul şi gazele toxice pe care chiar şi maşina le aruncă afară, le respinge. Asta faci şi când fumezi: ce tragi în piept? Gaze toxice. Imaginează-te cu ţeava de eşapament în gură şi motorul maşinii pornit şi ai imaginea ta, atunci când fumezi! (în paranteză fie spus, chiar şi acum, dacă văd un fumător pe stradă, am imaginea asta în privinţa lui/ei)

3. Dintotdeauna am avut o problemă cu dependenţele. Nu suport nici măcar gândul că aş putea fi dependentă de ceva. Sunt dependentă de "ne-dependenţă", de "ne-adicţie". Aşa că a fost suficient să-mi fie prezentată problema din perspectiva asta: a dependenţei. Apoi, nimic nu a mai fost la fel. Mi-am amintit primele ţigări fumate în curtea liceului, aşa, ca să fiu şi eu ca acei colegi şi colege pe care le admiram. Ca o măsură de siguranţă pentru apartenenţa la grupul lor. Cât de rău mă simţeam! Dar am persistat până când tutunul a pus stăpânire pe mine. Şi acum, mai recent, ani de zile după primele experienţe, la prima ţigară dintr-o zi mă simţeam rău. Dar persistam până eram ok cu fumatul. De fapt, până redeveneam dependentă. Sunt un taur încăpăţânat, nu mă consider un om slab, cred că pot să iau în piept, uneori mai uşor, alteori cu ajutorul prietenilor şi al celor dragi, lucrurile pe care viaţa mi le-a rezervat. Nu trebuie să dau fuga la ţigară la prima îndoială, la primul semn că n-aş face faţă.
Acum, după părerea mea, şi reclama aceea cu plasturii care te ajută să te laşi de fumat e o prostie, plasturii aceia doar te "ajută" să înlocuieşti o dependenţă cu alta.

Fireşte că am urmat sfatul autorului şi am fumat până la ultima pagină a cărţii. Nu m-am lăsat pe parcurs, pe măsură ce citeam. De fapt, ca să merg cu sinceritatea până la capăt, am parcurs aproape toată cartea şi m-am oprit, mi-am mai lăsat un rest de câteva pagini. Îmi ziceam, dintr-un soi de superstiţie, că dacă voi termina de citit cartea, va trebui să mă las, aşa, mă mai pot păcăli singură.

Aşa că... ce outdoor-uri cu Mihaela Rădulescu (campanie pe care nici n-am înţeles-o, dar mă rog, suntem invidioşi pe succesele altora!), ce scumpit ţigările în criză (oricum se scumpesc progresiv, ca să poţi ţine pasul), ce sfaturi medicale (dacă astea ar fi ţinut, m-aş fi lăsat de mult, poate de când am fost şi cu pămânii la medic, dar am cerut dispensă de 3 ţigări pe zi pe perioada tratamentului), ce ţigări electronice, ce mesaje pictoriale horor pe pachetele de ţigări! Allan Carr is the best!

Acum caut să fac rost de versiunea "În sfârşit, nemâncător!", sau mă rog, nu ştiu cum va suna în română titlul, dar o caut în engleză ("The easy way to stop eating"), nu mai am răbdare până la traducere. Sunt curioasă cum e tratată problema aici, pentru că nu mai cred că e vorba de o dependenţă de ceva nenecesar, mâncarea ne este necesară. Sau nu? Sau... Hmm!