Ziua Roxanei e "în sfârşitul verii"

La mulţi ani, Roxana! La mulţi ani, fetiţa mea dragă! Au trecut 5 ani de când suntem părinţii tăi. 5 ani în care nu ştiu câte ai învăţat tu de la noi, părinţii tăi, dar ştiu că noi am învăţat multe de la tine şi de la sora ta şi, de fapt, de la a fi părinte. Şi cu cât învăţ mai multe, cu atât îmi dau seama că mai am încă şi mai multe de învăţat...

Şi cum bine spui tu, Roxi, ziua ta este "în sfârşitul verii".
De câteva zile cad frunze galben-maronii din mărul din curte. Acelaşi măr pe care l-am găsit în primăvară abia ducându-şi puzderia de flori albe şi acelaşi măr care ne-a "gratulat" toată vara cu fructele pe care abia şi le căra, pe crengi aplecate până la pământ.
Strugurii au început să se coacă în vie, ca ciucuri mov-negri de suculentă dulceaţă aromitoare.
Azi ne-am îmbrăcat în treninguri chiar de dimineaţă. Oricum, deja de câteva zile seara e răcoare bine, o răcoare sunt sigură invidiată de bucureşteni părfuiţi, caniculaţi şi stresaţi.
Primul cântat al cocoşilor de seară e tot mai devreme, probabil că la acelaşi interval de la apusul soarelui (n-am verificat), dar soarele apune mai repede peste sat.

Într-un cuvânt şi mai ne-metaforic, ne-plastic, vine toamna! Aşadar, se apropie momentul întoarcerii acasă, la Bucureştii noştri cei de toată ziua de toamnă-iarnă, cei de grădiniţa, "serviciul" meu de free-lancer... Şi ce ne-o mai aduce toamna aceasta.