Tu cu cine faci Hepibărsdeing?

Când s-au stins şi ultimele ecouri de "Mulţi ani trăiască" şi am terminat şi ultima felie de tort, mă gândesc la toţi cei care m-au făcut să mă simt atât de special ieri, de ziua mea. Şi le mulţumesc tuturor pentru că s-au gândit la mine!
Sincer, mă simt mai bine acum, la 36 de ani, decât la 16-17 ani, când orgolii adolescentine mă făceau să mă auto-claustrez în camera mea, unde îmi aducea mama tortul.
Căci acum mi-au spus la mulţi ani cele două fete ghiduşe şi minunate ale mele, soţul iubitor şi atent, mama mea cea bună, sora şi nepoţii, m-au sunat, mi-au dat sms-uri şi mi-au scris e-mailuri sau mesaje pe reţele de socializare colegi din şcoala generală, de la liceu, din facultate, de la Budapesta, de la fostele locuri de muncă, oameni pe care îi cunosc doar virtual, oameni mari şi mici... Numărasem la un moment dat peste 50 de mesaje, după care n-am mai ţinut socoteala, egoul meu era deja augmentat, mă umflam ca un balon.
Este foarte adevărat că Internetul şi telefonul mobil reduc distanţele. Însă îmi place să cred că distanţa dintre sufletele noastre, prietenii mei, este mică-mică, aproape că nu există.
Încă o dată, vă mulţumesc! Vă doresc şi eu multă sănătate, noroc şi numai bucurii!


Tortuleţul meu, marca Alice

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone