Tu cu cine faci breastfeeding?


Puteţi citi şi pe Blogonovela.ro

Tu cu cine faci breastfeeding? Răspuns: cu mama mea / cu copilul meu - după caz.

sursa foto: http://blisstree.com/feel/world-breastfeeding-week/


Aşadar, încă o chestiune spinoasă legată de maternitate:alăptarea. Să alăptezi sau nu? Dacă nu, de ce? Ţi-e teamă de lăsarea sânului? Şi cu laptele ce faci? Pastile de oprit lactaţia, mastită şi alte afecţiuni, copil lipsit de laptele matern.... Dacă alăptezi, cum? Şi cât timp, care e cea mai bună perioadă de alăptare? Ragade, dureri, copil nesătul, testul zilnic cu cântarul...

Din aceste dileme nu putem ieşi nicicum!

Astfel că iată-mă adunându-mi amintirile ca să scriu din nou la sugestia celor de la Qbebe.ro. Sper ca experienţa mea, alături de cea a altor mame, să le ajute pe actuale sau viitoare mămici.

Pe foarte scurt, ceea ce spun şi la controalele medicale când sunt întrebată dacă am alăptat, este: da, am alăptat câte şase luni fiecare copil.

Pe larg, povestea licorii materne începe în ziua de după naştere, la naşterea Roxanei, în urmă cu şase ani. Atunci am fost mutată în salon, unde am stat tot timpul cu copilul lângă mine, aşa e politica la Spitalul Universitar. Dintru început trebuie să spun că, dacă n-aş fi avut ajutorul asistentelor „de la bebeluşi”, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Orice s-ar spune, eu una n-am ajuns să cred că alăptarea e ceva instinctiv. După cezariană, nu ai forţa nici măcar să iei în braţe un prunc de aproape patru kilograme, nu ştii cum să-l ţii la piept, ca să nu forţezi operaţia, nu poţi şi nu ştii cum să îl ajuţi şi pe el să sugă. Dar, cum spuneam, asistentele, mai ales una dintre ele, o doamnă aproape de pensie, cu mulţi bebeluşi ajutaţi la activ, a venit şi, sigură pe ea, a luat copilul din pătuţ şi mi l-a pus la sân iar, şi iar, când pe o pernă pe care o ţineam în braţe, ca să nu simt direct greutatea pe operaţie, când pe pat, iar eu trebuia să stau întinsă lângă copil astfel încât să ajungă la sân... (acestea şi alte poziţii de alăptat - în desenele de mai jos.)

Sursa foto: http://happyfamilia.com/be-a-parent/breastfeeding-position/


Laptele vine mai greu după cezariană, se spune. Eu am avut norocul ca a doua zi, la salon, deja să încep să am lapte. „Pune copilul la sân”, îmi repeta asistenta, „că pleci acasă, faci acolo mastită sau alte complicaţii şi apoi pierzi laptele! De ce să nu pleci de aici cu lecţia învăţată şi să nu ai probleme acasă?” Şi plângeam de durere şi alăptam. Ragade, alifii aplicate pe sân, comprese reci pentru atenuarea durerilor, apă caldă pentru pornirea laptelui...

A durat ceva până ne-am reglat, copil şi sân, unul după celălalt. Dar, într-adevăr, acasă nu prea am mai avut probleme dureroase. Am trecut însă tot timpul prin stresul „dar oare am destul lapte? Oare se satură de la sân? De ce încă plânge după ce mănâncă, oare nu-i trebuie completare de lapte praf?”

Am băut zeci de litri de ceai de fenicul, chimen şi anason, ceaiuri din nişte granule pentru sporirea lactaţiei, bere fără alcool, apă plată...

Am cunoscut „bunăvoinţa” celor din jur care ba mă sfătuiau să pun mai des copilul la sân, ba să nu-l mai pun deloc şi să-i dau lapte praf, ba s-o alăptez la trei ore, chiar dacă asta însemna să o trezesc din somn, ba să-i dau la cerere, chiar dacă asta însemna să mănânce şi la o oră...

Totul până când ne-am „reglat” şi am decis că aşa cum simt eu este cel mai bine! De-atunci parcă nici n-au mai fost probleme cu cantitatea de lapte. Nu am avut niciodată atât de mult încât să mai pun şi la frigider, pentru cazul în care ar fi trebuit să plec undeva, iar copilul să fie hrănit cu laptele meu. Dar una peste alta, am dus-o aşa până pe la şase luni, când cantitatea de lapte scădea pe zi ce trece – simţeam, fetiţa era măricică, creştea bine, probabil că vroia mai mult. Pe final, glumeam despre asta spunând că îi dau „picătura de alint”, pentru că după alăptat, urma masa – de pe la şase luni am început diversificarea, şi completam cu suc de fructe, supă, pe rând. Lapte simplu mai primea doar dimineaţa şi seara.

Cu al doilea copil, începutul, la spital, a fost un pic mai greu, pentru că la Elias copiii nu stau împreună cu părinţii, ci stau toţi la un loc. Eu puteam cere să ţin copilul cu mine în rezerva pe care am avut-o. Însă pentru că Ilinca a avut un icter accentuat, trebuia să stea „la lampă” şi am vrut să fie urmărită de personalul medical. Din nou am avut norocul ca a doua zi după ce am născut să am deja lapte. La maternitate, era politica de alăptat la trei ore, aşa că mămicile mergeau „la alăptat” la orele stabilite, ne aliniam toate pe hol, pe nişte scăunele, şi aşteptam să ne dea copiii. Însă fata mea dormea mult şi adânc, de câteva ori nici măcar n-am reuşit s-o trezesc ca s-o alăptez. Plus că mi se spunea că „s-a trezit mai devreme şi i-am dat noi lapte praf”. M-am supărat puţin, de ce să-i dea lapte praf, iar eu, în rezervă, să mă mulg şi să-l arunc pe al meu, să risc să fac mastită sau să pierd laptele, ea să se înveţe cu laptele praf şi să nu-l mai vrea pe al meu...? Dar în general am fost destul de relaxată, nu am făcut mare caz de asta, abia aşteptam să ajung acasă ca să ne cunoaştem şi să ne „reglăm” – copil flămând cu sân lactat.

Ilinca, la două săptămâni


Aşa că acasă, Ilinca a avut parte de tratament similar – ca durată de alăptare. Nu am vrut neapărat asta, dar aşa s-a întâmplat. De data asta am fost mult mai relaxată, n-am mai avut dileme legate de cantitatea optimă de lapte, perioada de alăptare... Ştiam că alăptarea este benefică atât pentru copil, cât şi pentru mamă – despre asta n-am niciun dubiu! Însă n-aveam de gând să înnebunesc pe tema asta. (În paranteză fie spus, acasă am avut lucruri care să mă preocupe, cum ar fi gelozia surorii mai mari... Poate o să povestesc şi despre asta la un moment dat.) Aşa că am început să completez mesele de la sân de pe la cinci luni, pe la şase am început şi diversificarea, şi tot cam pe-atunci fetiţei i-au ieşit primii doi dinţişori şi... m-a muşcat de sân. Acela a fost de fapt momentul când am zis: gata! Şi gata a fost.

În concluzie, şi stresată, şi relaxată, tot şase luni am alăptat!

După vârsta de şase luni, copiii mei au crescut cu lapte praf – cea mare, din cel care se dădea, pe vremea aceea, gratuit, cea mică cu acelaşi tip de care primise în maternitate (se pare că într-adevăr, îi plăcea gustul, pentru că altul nu a vrut), alternat cu lapte fără lactoză atunci când aveau vreo problemă cu stomăcelul. Iar după vârsta de un an au primit lapte de vacă proaspăt muls şi bine fiert.

Sfatul meu pentru mame ar fi: dacă vreţi şi numai dacă vreţi, încercaţi să alăptaţi, este cel mai bun lapte, nu există lapte de mamă rău, sau nehrănitor, sau plin de apă, sau altfel. Laptele matern face bine deopotrivă copiilor (pentru imunizare) şi mamelor (reduce riscul afecţiunilor de sân).
Dacă însă, din diverse motive, nu puteţi s-o faceţi, nu vă învinovăţiţi! E mai bine ca bebeluşul să bea un biberon ştiind că îl iubiţi, decât lapte de la un sân crispat, stresat, plâns, deprimat.

Comments

  1. Povestea voastra se aseamana destul de mult cu a noastra, mai ales la inceputuri. Totusi, noi suntem inca pe tzitzi la un an si mai bine de 8 luni.
    Daca tot suntem aici, va invitam la un concurs cu premii pentru bebelusi - detaliile sunt la noi pe blog :)

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone