Se cunoaşte că mai bine de o săptămână am mâncat bucate gătite de gazdă în vacanţa deltaică! Nici nu (mai) ştiu să fac o mâncare simplă!
Păi să vedeţi: am pus să fac o supă cu găluşte. Cea mai simplă supă pentru stomăcelul care vomase cu o zi înainte al Ilincăi.
Dar şi pentru burţile noastre de peşte, destul de grele sau greu încercate de o săptămână şi ceva de mâncare aproape exclusiv pe bază de peşte. Curăţ eu morcovi, ardei, ceapă, pun şi-un pic de dovlecel, fac găluştele rotofeie din ou şi griş... Dar parcă tot mai trebuie ceva! Gust. Da, sigur că da, sare îi trebuie. Ca sarea în bucate.
Ei, şi până n-am servit supa în farfurii nu mi-am dat seama că... de fapt uitasem să cumpăr şi ceva carne să pun să fiarbă în biata de supă! Cred că dacă era Roxi acasă, nu scăpam aşa uşor, la cât de carnivoră este.
No comments:
Post a Comment