Marquez vs Llosa

Întâmplarea a făcut să iau la mine ca tovarăşi de vacanţă  "Povestea târfelor mele triste" a lui Gabriel Garcia Marquez şi "Rătăcirile fetei nesăbuite" a lui Mario Vargas Llosa. Două cărţi de dragoste, pe cât de asemănătoare, pe atât de diferite.

Când raftul de cărţi începute se lungeşte tot mai mult şi nu ştii ce să iei cu tine, care e soluţia? Da, iei două cărţi pe care una abia ai achiziţionat-o, alta ţi-a fost recomandată - te legi de faptul că e împrumutată şi trebuie s-o restitui. Iar cele începute rămân acasă, n-au şansa călătoriei.

În primul caz, nu ştiam la ce să mă aştept. Deşi mi-am propus şi asta, nu am reuşit până acum să citesc nimic de Marquez, asta este prima. Şi motivul pentru care am ales-o a fost faptul că m-a intrigat la culme fraza cu care se deschide romanul-poveste:

"În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară."

După ce am terminat cartea - destul de repede, abia dacă are un pic peste suta de pagini - am rămas cu un sentiment de "a fost bună, dar sper că nu e cea mai bună carte a autorului..." Însă am descoperit un autor sensibil, care ridică o slavă iubirii, pentru care nicio vârstă nu e nepotrivită.

În al doilea caz, nu ştiam la ce să mă aştept. Am mai citit Llosa dar destul de demult şi destul de sporadic, deşi mi-am propus "să-l epuizez", să citesc programatic tot ce a apărut la noi, n-am reuşit, ba dimpotrivă, sunt destul de departe de ţel. Dar lectura acestor "rătăciri" m-a zăpăcit, m-a luat pe sus, m-a prins în mreje şi nu mi-a mai dat drumul până n-am ajuns la ultimul rând. Şi tot nu vroiam să închid coperta. Povestea unei iubiri-dependenţă.

Emblematice sunt spusele unui personaj al lui Llosa din carte:

"Ştii că e o minunată poveste de dragoste? a exclamat Elena, privindu-mă surprinsă. Fiindcă în fond şi la urma urmei asta e. O minunată poveste de dragoste".

Unora mai avizaţi le-ar putea părea ca şi cum aş compara mere cu pere, cum se spune. Se poate. Însă în ce mă priveşte, alăturarea celor două titluri este dată doar de proximitatea momentelor lecturii cărţilor. Dar am descoperit două poveşti de dragoste sensibilă. Şi la fel de bine, ambele cărţi sunt meditaţii subtile asupra condiţiei umane. Într-un cuvânt, buni tovarăşi de vacanţă!