Wednesday, October 23, 2013

Traumele din viaţa noastră şi cum să trăim cu ele

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilăria mea de după ce a murit tata, parcă mă umplu şi acum de ... un sentiment ce aduce cu ură, şi mă cuprinde o stare indescriptibilă de nervi. Sunt geloasă pe toţi cei care au cui spune "tată". Am trecut de mult de autocompătimire, nu-mi mai vine să plâng că tata nu m-a văzut niciodată cu coroniţă pe cap la sfârşit de an şcolar (pentru că a murit chiar înainte de a începe eu şcoala), sau că nu m-a văzut mireasă. Îmi vine să urlu că nu ştiu să fiu suficient de echilibrată, pentru că sunt convinsă că echilibrul e atunci când creşti cu ambii părinţi alături. Este ceea ce vă mai povesteam eu că simt ca şi cum aş fi crescut cu o singură aripă. Una bună, una trainică. Dar una singură.

De fapt, copilăria mea se împarte în "înainte" şi "după" această traumă. Din "înainte" nu am prea multe amintiri, eram mică, tata a murit când eu aveam doar 7 ani. Iar "după" este ... total atipic faţă de orice ştiţi că trebuie să fie o copilărie. Da, am avut jucării, am fost la filme pentru copii şi am fost premiantă la şcoală. Dar am crescut în "casa cu trei fete" (mama, eu şi sora mea) într-un climat mai special.

Ăsta a fost primul gând şi aceasta prima traumă care mi-a venit în minte când am primit invitaţia la evenimentul "Fii bine cu tine", despre care aţi citit probabil şi la Bogdana. Traume diferite, dar tot traume. Adică acele experienţe neplăcute din viaţa noastră despre care de obicei, nu se vorbeşte. 

Deci nu, cred că eu NU mi-am depăşit trauma. Dovada - sentimentele pe care vi le-am descris mai sus. Am învăţat să trăiesc cu ea, aşa cum înveţi că sub covor ai ascuns un pahar şi eviţi acel loc, nu calci pe el ca să nu spargi paharul. Însă din când în când "trauma mea" tot îşi mai arată colţii în diverse ocazii parşive.

Aşa că eu una, sunt foarte curioasă ce voi afla de la conferinţa pe tema traumei. Până atunci, vă las mai jos cu comunicatul de presă ce anunţă evenimentul. Şi poate ne vedem acolo sâmbăta viitoare, ce ziceţi?

Fii Bine cu Tine – trauma psihică nu înseamnă o sentinţă la nefericire

Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT) anunţă organizarea conferinţei Fii Bine cu Tine, în data de 2 noiembrie 2013, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. 

Evenimentul este parte a Conferinţei Naţionale de Psihotraumatologie, ediţia a II-a, şi va avea tema Fii bine cu tine în cuplu, în familie, cu copiii. Sunt invitaţi să participe toţi cei care îşi doresc cunoaştere ştiinţifică de calitate, în termeni ce pot fi înţeleşi şi, mai ales, aplicaţi ulterior în viaţa lor.

Viaţa multora dintre noi cuprinde şi experienţe dificile sau traumatizante, cum ar fi conflicte, separări, abandon, neglijare sau, cele extreme: decese, accidente, catastrofe naturale, războaie. Urmele acestora par de multe ori invizibile, dar sunt reflectate în blocaje, nereuşite, durere sufletească sau exagerări în diverse zone ale vieţii de zi cu zi. Atunci apare suferinţa şi senzaţia că trebuie să „rupem” din noi ca să ne putem descurca” - afirmă Diana Vasile, Preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT)

Deşi este un subiect despre care în general nu se vorbeşte, se estimează că peste jumătate din problemele emoţionale şi psihice ale oamenilor au legătură cu traumele, aşa cum le-am descris mai devreme. 

Ne dorim să transmitem un mesaj clar: trauma psihică în sens larg este o experienţă pe care peste 70% din populaţia adultă a acestei planete o trăieşte sau a trăit-o. Este parte din viaţă, dar nu înseamnă o sentinţă la nefericire. Consiliem la ISTT oameni care au trecut prin acest tip de experienţe, aşa că ştim că efortul de a se angaja în terapie merită, pentru că viaţa după traumă poate fi mai plină de sens, aduce un plus de cunoaştere de sine, de putere şi vitalitate”, spune Diana Frazzei, vicepreşedintă a ISTT.

ISTT a iniţiat conferinţa Fii bine cu tine pentru a oferi oamenilor prilejul de a descoperi cum să-şi facă viaţa mai bună colaborând cu psihologi specializaţi în lucrul cu trauma. Fiecare persoană din sală va putea înţelege cum trauma afectează viaţa,  va afla despre moduri în care poate limita impactul ei, ce influenţă pot avea experienţele traumatice timpurii în relaţia cu partenerul de cuplu, sau cum poate creşte în copiii săi capacitatea de a face faţă încercărilor vieţii.

La conferinţa Fii Bine cu Tine publicul va întâlni cu 9 psihologi experimentaţi care vor conduce 2 sesiuni plenare interactive şi 6 ateliere de lucru. 
Conferinţa va fi deschisă de Bogdan Cezar Ion cu prelegerea Podul de piatră s-a dărâmat şi va continua cu o serie de 6 ateliere desfăşurate în paralel, două câte două.

În prima sesiune de ateliere, participanţii vor putea afla alături de Ovidiu Roșca despre Cum ne putem proteja copiii de traume pe internet, sau despre cum funcționează dinamica unei familii, alături de vicepreședinta ISTT, Carmen Ragea (Dominoul sufletesc al familiei). Apoi, Cătălin Nedelcea și Iulia Ciorbea vor investiga împreună cu participanții Cât de greu atârnă bagajul trecutului personal în relația de cuplu?, iar împreună cu Irina Țepuru părinții vor învăța să comunice cu copiii foarte mici (La o șuetă cu bebelușul tău). În cea de-a treia serie de ateliere, Anca Hașegan va explora moduri în care relația cu mâncarea este influențată de trauma personală, abordând tema Terorismul alimentar în familie, iar Iulia Lăzărean va prezenta exemple despre cum poate psihoterapia să ajute copiii cu dificultăți de învățare și cât de important este ca familia să facă echipă bună cu terapeutul.
În încheiere, Diana Vasile, președinta ISTT,  va prezenta Aventura lui Împreuna cu Separat, sau despre cum putem să împăcăm două nevoi aparent contradictorii.

Conferința Fii Bine cu Tine are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). 
Înscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. Tariful este de 120 de lei.

Fii Bine cu Tine este un eveniment din cadrul Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, organizată de ISTT și aflată deja la cea de-a doua ediție. Mai multe informații despre Conferința Națională de Psihotraumatologie, Conferința Fii Bine cu tine și despre ISTT pot fi găsite la www.psihotrauma.ro

Despre Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT)

ISTT este o asociație profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă mult mai mult decât perioade de durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

2 comments:

  1. Cam asa simt eu cand vad adulti de varsta mea care isi mai au aproape bunicii... Mai ales bunicile, pentru ca bunica mea cea mai draga si de care sunt legata printr-un cordon invizibil a murit cand eu aveam 14 ani, in '91 iar ea avea numai 64. Sambata am fost sa il sarbatorim pe bunicul lui Radu, care a implinit 90 de ani, si cu toata duiosenia si bucuria, nu m-am putut simti altfel decat parasita si revoltata ca ea s-a dus prea repede. Si ca acum ar fi avut 86 de ani. Si ma doare cumplit...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bogdana, eu cu bunicii am făcut pace cu ideea că s-au dus şi de aceea mi-e uşor să le explic şi copiilor mei lucrurile. Şi eu am avut o relaţie frumoasă cu bunicii materni, pe bunica am iubit-o mult de tot. A murit ... cum se murea la ţară: a muncit în grădină, apoi s-a dus şi s-a întins în pat şi a murit. Avea 88 de ani.

      Delete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)