Monday, December 31, 2018

#CeAmCitit.eu în 2018

Anul acesta care se încheie mi-am propus - și contrar proastelor mele obiceiuri, iată că am reușit să duc la bun sfîrșit propria provocare - să îmi notez undeva, într-o notiță pe telefonul mobil, titlul și autorul tuturor cărților pe care le-am citit, pe măsură ce le citeam, împreună cu numărul de pagini al cărții. Așa, fără vreo grabă sau fără să-mi propun un anumit număr de pagini, fără o agendă ascunsă, fără provocări de nu știu cîte cărți... Pur și simplu, să am la finele anului o idee despre volumul de cărți și pagini citite într-un an, by default.

Uneori, după cum știți, am recomandat o carte sau alta, sau dimpotrivă, am spus că nu-mi place. Și iată mai jos copiată lista cărților citite de mine în 2018. Dacă doriți detalii despre una sau alta, nu ezitați să mă întrebați.

1. Gheorghe Florescu, "Confesiunile unui cafegiu" - 500 pag.


Am început cartea chiar în decembrie 2017, dar am zis că din moment ce am intrat cu ea în 2018, să o trec și pe ea prima pe listă. Cartea cu autograf de la autor face parte din pachetul cîștigat de mine, împreună cu cafea și un ibric de alamă, drept premiu la un concurs despre care am povestit aici.

2. Elena Ferrante, vol 1 din tetralogie: Prietena mea genială - 335 pag.

Am intrat în posesia cărții împrumutînd-o de la familia la care am petrecut Revelionul 2018, și am citit-o imediat ce am terminat cu cafeaua și incursiunile acesteia prin Bucureștiul sub asediul comuniștilor.
Mi-a plăcut tare, am rezonat cu felul de-a povesti al autoarei. Dar acum, cînd tocmai văd filmul realizat după acest volum al cărții pe HBO Go pot să spun că nu mi-am imaginat deloc corect locul, din simplul motiv că nu aveam deloc imaginea Napoli. Nici imaginea Italiei de niciun fel nu o aveam pînă acum o lună, cînd am ajuns la Roma - dar asta e deja alta poveste.

3. Anna Bîkova, Exerciţiile formative ale mamei leneşe - 225 pag.
Este o carte din gama de "parenting" apărută la Editura Paralela 45, continuare, cumva, a cărții "Copilul independent sau cum să fii o mamă leneșă", pe care o citisem deja. Interesantă abordarea, cum să faci ca cel mic, și chiar mai mare, să ajungă să-și capete independența, dar totul din perspectiva mamei așa-zisă "leneșă", care lasă de fapt copilul să-și pregătească singur ce are nevoie, deci să fie independent.

4. Pierre Galimard, Psihologia preadolescentului de la 11 la 15 ani - 140 pag.
Aproape de fiecare dată cînd merg la shopping la hypermarket (singură), dacă nu mă grăbesc prea tare, trec și pe la raionul de carte. Și uneori am surpriza fie să găsesc o carte sau alta fie pe care am vrut să o citesc și nu am dat de ea, fie de care nu știam, dar se dovedește o intuiție bună să o iau, fie dau chiar peste 30-50% reduceri la cărți, deci de nerefuzat. Cartea aceasta face parte din a doua categorie: mi-a atras atenția, am luat-o, și s-a dovedit inspirată. Nu că n-aș fi știut deja, la nivel teoretic, tot ce prezenta acolo. Dar modul în care sunt expuse lucrurile, pe stil franțuzesc, e mai aproape de noi decît stilul american cu care m-am obișnuit din alte lucrări și care pe alocuri nu se potrivește cu realitățile europene.

5. The Diary of Anne Frank, pe kindle - 400 pag. 

Am estimat numărul de pagini al cărții după traducerea românească, dar eu am citit-o pe Kindle, în engleză, în camera de hotel sau la after ski, în timp ce familia și prietenii se dădeau pe pîrtiile austriece. Am vrut să o citesc și în vară, înainte de a merge la Amsterdam, și s-o leg acolo de vizitarea locurilor unde a locuit ascunsă familia Annei Frank. Dar nu am apucat atunci, poate că nu-i venise vremea. Acum însă m-a impresionat foarte tare, am cumpărat versiunea în română imediat ce am ajuns acasă. Nu pe cea cu benzi desenate, mi se pare o impietate ce a făcut acolo Humanitas, mă scuzați. Ci versiunea cu text, "pentru oameni mari". Oamenii mari și mai mici din familie încă nu au citit-o, dar eu sunt liniștită că o avem în casă și cînd îi va veni rîndul, o vor citi și ceilalți, e un "must".

6. Mama şi sensul vieţii. Poveşti de psihoterapie de Irvine D. Yalom - 260 pag.
Citită tot în Austria, în camera de hotel, și pentru că o împrumutasem de la Budapesta în drumul spre schi, am intercalat-o cu Jurnalul Annei Frank, în stilul în care citesc eu uneori cărțile, cîte două odată, ca s-o pot restitui la întoarcere. Foarte drăguță, îmi place mult stilul de scris al lui irvine D. Yalom, iar la întoarcerea la București, am mai savurat cîteva din scrierile lui.

7. O viaţă măruntă de Hania Yanigahara - 700 pag.
Doamne, ce-am mai plîns la cartea asta! Prin toate stările m-a trecut! Nu-mi venea s-o las, nu-mi vine nici acum să cred că s-a terminat, că nu mai am de citit din ea! Și cînd mă gîndesc că mă mai apucasem o dată sau de două ori de ea, dar nu reușisem să trec de primele pagini, de prezentarea personajelor, care sunt multe și le tot încurcam! Bine, nici acum, dacă mă întrebați, nu mai știu cum le cheamă, nici măcar numele personajului principal nu l-am reținut, pentru că am o memorie scurtă, selectivă și bătrînă. Dar impresia totală pe care mi-a lăsat-o cartea, asta rămîne.

8. Brene Brown - Ridică-te din propria cenuşă, mai puternic ca oricînd - 320 pag.

Una din cărțile-restanță. Adică începută în 2017, lăsată neterminată pentru că m-am luat cu altele, acum am reluat-o de la început și am terminat-o. Carte de dezvoltare personală ok. Nu prea am rezonat cu grafica, parcă vroia să-ți ia ochii, să te atragă prin stilul ăla pompos care nu se potrivește deloc cu Brene Brwon, după umila mea părere.

9. Elena Ferrante, vol 2 din tetralogie, "Povestea noului nume" - 480 pag.
Am continuat tetralogia cu acest al doilea volum. Mi-a plăcut în continuare. Deși uneori m-a "deranjat" stilul franc al povestitoarei, nu știu dacă deja în volumul al doilea, dar mai tîrziu cu siguranță. Dar așa e viața, iar ea spune lucrurilor pe nume, fie că ne place sau nu.

10. Chris Simion, Ce ne spunem cînd nu ne vorbim - 250 pag. 
O altă carte-restanță, începută demult și abandonată de multe ori. Nici acum nu am reușit să o citesc din scoarță-n scoarță, nu știu de ce, nu rezonez cu stilul epistolar în care e scrisă, probabil. Sau nu e perioada mea din viață potrivită genului acesta, sau nu știu. Probabil nu rezonez cu autoarea-regizoare, nu am mai citit niciuna din cărțile ei, nu îmi incită curiozitatea, iar dintre spectacolele regizate de ea, am văzut doar "Oscar și tanti Roz" - care ne-a plăcut foarte tare.

11. Lavinia Branişte, Interior zero - 260 pag.
Lavinia Braniște are un stil simplu și curat, scrie despre ce a trăit sau oricum, e foarte plauzibilă, o calitate rară și pe care eu personal o apreciez cînd citesc.

12. Elena Ferrante, vol 3 din tetralogie, "Cei care pleacă şi cei care rămîn" - 410 pag.
Povestea continuă.

13. Elena Ferrante, vol 4 din tetralogie, "Povestea fetiţei pierdute" - 470 pag.

Și continuă.

14. Petronela Rotar, "Orbi" - 240 pag.
Pe Petro o cunosc doar din online și deși ne-am mai intersectat noi comentariile uneori, adevărul e că nu ne-am văzut la chip. Dar nici nu e nevoie să o văd, ca să-i citesc cărțile. Iar aceasta, primul ei roman, e foarte bine construit, argumentat, cimentat. Se citește singur :) 

15. Irvin D. Yalom - "Călătoria către sine" - 400 pag.
Lumea citește (poate?) cărțile vreunui autor, în ordinea în care le-a scris. Eu, după "Mama și sensul vieții", aleasă oarecum aleatoriu din biblioteca unei prietene psiholog, am trecut direct... la ultima carte a lui Irvin D. Yalom. Ultima scrisă, dar sper că nu cea din urmă, sper că va mai scrie, căci tare bine le zice! Aici povestește cumva cum și-a scris cărțile, o autobiografie care m-a ajutat pe mine să îi înțeleg mai bine viața și opera.

16. Elena Ferrante - "Fiica ascunsă - 140 pag.
Am fost așa de bucuroasă la Tîrgul de carte că am reușit să nu depășesc lista de cărți pe care mi-am propus să le cumpăr, listă pe care se afla și aceasta, încît am devorat-o repede. Aceeași temă a maternității apare și aici, cumva ca o continuare a tetralogiei, dar cu alte nume ale personajelor. 

17. Tatiana Ţîbuleac - "Vara în care mama a avut ochii verzi" - 122 pag.
O carte răvășitoare, scrisă de o femeie autor (chiar așa! citesc mult scriitoare femei, contemporane, pe unele le cunosc personal, cu altele doar comunic pe rețelele de socializare, iar cu altele nu am nimic în comun în afară de pasiunea pentru lectură, poate) din Moldova. Cartea spune povestea ultimelor luni din viața mamei personajului principal, dar scriitura te întoarce pe dos, ca pe-o bluză pusă la uscat. 

18. Muriel Barbery - "Viaţa elfilor" - 280 pag.
Stil fantezist, despre viața elfilor, cum zice și titlul. Dacă vă place ideea, e foarte fain și delicat scrisă. Ca de altfel și celelalte scrieri ale lui Muriel Barbery, dintre care "Eleganța ariciului" este superbă, e un regal de scriitură, iar traducătorul ediției de la Nemira, Ion Doru Brana, este un artist al cuvintelor el însuși.

19. Liviu Chifane - "Copilul Deltei" - 187 pag.
Am zis eu că nu am depășit lista la Tîrgul de Carte, dar nu a fost chiar așa. Am descoperit o editură (nouă, sau eu acum am aflat de ea) din Timișoara, cu autori români contemporani, de la care am luat cîteva titluri. Iar această carte e scrisă foarte fain, simplu, m-a dus cu gîndul la verile noastre la Sfîntu Gheorghe de Tulcea, cu copiii mici, la gazda noastră care ne gătea toate bucatele din pește, aproape și desertul era din pește. La apusurile de soare cînd ne întorceam de la plajă cu trocariciul m-a dus cu gîndul cartea, și la tot ce am mai văzut și trăit și noi, dar mult mai mult autorul.

20. Tahar Ben Jelloun - "Căsătorie de plăcere" - 237 pag.

Îmi plac cărțile despe civilizații sau locuri trecute, sau îndepărtate, demult apuse, sau la care nu știu dacă voi ajunge vreodată. Este cazul acestei cărți despre Maroc, un Maroc pitoresc, al anilor 50.

21. Frederik Backman - "Un bărbat pe nume Ove" - 430 pag.
Acum, în decembrie 2018, am început cealaltă carte a autorului, "Bunica spus să-ți zic că-i pare rău". Dar am început cu Ove, o carte simplă, clară, frumoasă ca o zi de primăvară. 

22. Nikol Hasler - "Sexul pe înţelesul adolescenţilor" - 180 pag.
O altă carte luată "să fie în casă". Părinții de adolescenți știu ce spun. E scrisă într-un stil haios, ușor amuzant, plăcut.

23. Isabel Allende, Dincolo de iarnă, 300 pag.
Cărțile mai vechi ale lui Isabel Allende îmi plac mai mult, sunt mai autentice. Dar asta nu înseamnă că nu le citesc și pe cele mai noi, cum e cazul acestei cărți, care nu e cu nimic mai prejos, doar că este așa, cumva... corectă. Dar drăguță, stilul lui Isabel Allende se păstrează, iar ea rămîne una din autoarele mele preferate.

24. Irvin D. Yalom, Plânsul lui Nietsche, 390 pag.
O carte care m-a făcut să-mi placă... de Nietsche. Știu că aceasta e doar ficțiune, dar mai știu și că, cu prima ocazie, cînd o veni vremea, nu știu cînd va fi asta, o să-l citesc pe Nietsche! De care m-am ferit mereu pînă acum, nu știu de ce.

25. Elena Ferante, Iubire amară, 175 pag.Cînd mă gîndesc la cartea aceasta, îmi amintesc și atmosfera în care am citit-o, în concediu, pe plajele din Samothraki. Deși tot despre maternitate și relația dintre mamă și fiică, totuși cartea aceasta intră cumva în domeniul misterului și al policier-ului.

26. Eric Emmanuel Schmitt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran, 75 pag.
O poveste scurtă, practic un eseu despre secretul fericirii, cu un musulman și-un puști de unsprezece ani, în cartierul evreiesc din Parisul anilor 60. Calm, frumos, așezat, așa cum îi place lui Schmitt - și mie, care am comandat apoi mai toate cărțile lui, dar nu am apucat să le și citesc pe toate.

27. Cristian Fulaş, Fîşii de ruşine, 230 pag.
Tot în concediu fiind, am schimbat registrul și am mai citit un contemporan, carte cumpărată tot de la editura din Timișoara, cea nou descoperită de mine. O carte despre dependențe - aici, de băutură, dar vă puteți imagina orice dependență.

28. Svetlana Aleksievici, Războiul nu are chip de femeie, 480 pag. 
Apoi am mai împrumutat și cărți de la prieteni, în concediui, că le terminasem pe ale mele. Aceasta am citit-o pe sărite, nu cred că poate nimeni să integreze atîta durere în concediu! Sunt zeci și zeci de pagini care povestesc ororile războiului și durerea celor rămași acasă.

29. Lavinia Branişte, Escapada, 215 pag.
Stilul simplu și fără înflorituri deja cunoscut al Laviniei Braniște, o carte drăguță, de final de săptămînă, așa.

30. Asa Lind, Lupul de nisip, editura Cartea Copiilor, 100 pag. 
Din cînd în cînd, citesc şi cărți pentru copii. Îmi plac încă 🙂 Iar aceasta e chiar drăguţă: Zackarina are un prieten, Lupul de Nisip, un înţelept bătrîn cu care se joacă pe plajă sau stau de vorbă, şi care o învaţă, de pildă, că "întunericul e ceea ce vrei tu să fie", deci nu trebuie neapărat să-ţi fie frică. Şi alte adevăruri simple, frumos expuse. Iar traducerea din suedeză este minunată! 😀 De la Editura Cartea Copiilor #b24kids

31. Eric-Emmanurel Schmitt, Omul care vedea dincolo de chipuri, 300 pag.
O carte cît o discuție cu Dumnezeu! Pe stilul tinerelor întrebări pe care și le pune fiecare, sau oricum, mie mi-a deschis amintiri sîngerînde din prima tinerețe, cînd trăgeam de-o sticlă de vin și poșteam niște țigări ieftine cu prietenii, punîndu-ne întrebări existențialiste. Foarte foarte faină cartea! Schmitt m-a cucerit cu totul, dacă mai era nevoie. 
Și apoi autorul a venit la București, și erau sold out chiar și locurile în picioare, și mi-am propus să merg măcar să-l văd de la distanță, dar eu nu-s genul care să-mi fac idoli din oameni, așa că nu m-am mai dus, ci doar îi voi citi cuminte cărțile de-acasă. Sau din concediu.

32. Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult, 355 pag.
Tot din seria de cărți recomandate. Cartea da, a mers, merge, pe stil dezvoltare personală, dar eu una, aș mai fi periat forma. Nu poți citit așa, la greu, doar text-text, fără intertitluri, fără un font mai plăcut. Doar părerea mea. Și - din fericire! - nu cunosc din proprie experiență tema violenței domestice, ca să știu dacă se potrivește și la noi, căci exemplele din carte sunt pe stil american.

33. Eric-Emmanuel Schmitt, Elixirul dragostei, 160 pag.
Încă una de Emmanuel Schmitt. Ciudățică. Şi extrem de scurtă, mi-a luat maxim 2 ore s-o citesc. Nici nu ştiu dacă (să) o recomand... 🤔

34. Jojo Moyes, În căutarea unui destin, 490 pag.
Am cumpărat și citit această carte (și apoi am dat-o mai departe, într-un Secret Santa cu cărți) din curiozitate, peste tot dădeam de recomandări privind această autoare, și recomandată de o amică. Ce pot să zic? Fără să fie o carte proastă și dînd dovadă chiar de o bună și îndelungată muncă de documentare, cartea totuși nu e genul meu. Da, e interesantă, nu m-am gîndit niciodată la femeile "mirese", din Australia, cu soți plecați în război. Dar - defect profesional, ce să fac! - am găsit atîtea formulări care, deși corecte ca sens al cuvintelor, zgîrie auzul ca nefirești în limba română! Sincer, nu cred că voi mai citit altceva de aceeași autoare, nu m-a convins. Deși, repet, nu e nici rea cartea asta.

35. Ruth Stilea Gannett, Dragonul tatălui meu, 218 pag. (cu multe poze)
O altă carte pentru copii, recomandată chiar de copilul mare, deja în prag de adolescență. Dar tot mai are cîte un puseu de copilărie d-asta, cu cărți cu dragoni, sau cu "mami, te iubesc, ești cea mai bună", chiar și fără să-i fi dat ceva la schimb.

36. Ken Robinson, O lume ieşită din minţi. Revoluția creativă a educației, 350 pag.
O, Doamne, din cartea asta mi-am copiat fragmente întregi, dar știi cum? Nu la xerox, ce farmec ar fi avut? Le-am scris eu, de mînă, ca să le integrez mai bine. Și îmi vine să fac fluturași și să-i distribui prin școala fetelor, prin școlile noastre, în general. Vă las cîteva fragmențele, pe care le găsesc acum repede.

"Toţi oamenii sunt înzestraţi prin naştere cu talente naturale, doar că puţini sunt aceia care şi le descoperă, şi chiar mai puţini sunt cei care le dezvoltă în mod corespunzător. Ironia este că unul dintre principalele motive ale acestei masive irosiri de talent îl constituie chiar procesul menit să îl dezvolte, anume educaţia". 

"Irosirea talentului poate să nu fie deliberată, dar este sistematică. Şi este sistematică pentru că învățămîntul de stat este un sistem, iar acest sistem se bazează pe presupuneri adînc înrădăcinate, care şi-au pierdut valabilitatea în timp. (...) Sistemele de învăţămînt public s-au dezvoltat, în primul rînd, pentru a satisface cerinţele Revoluţiei Industriale şi, în multe feluri, ele reflectă principiile producţiei industriale: liniaritate, conformitate şi standardizare. Unul dintre motivele pentru care ele nu mai funcţionează în prezent este acela că viaţa reală este dinamică, adaptabilă şi diversă".

"Iniţial, băiatul dorise să se ocupe de studierea clasicilor, dar părinţii nu fuseseră prea încîntaţi de această alegere, gîndindu-se că o diplomă în studii clasice nu reprezenta o oportunitate în găsirea unui loc de muncă." Căci viaţa mea e-n cărţi, tovarăşi!... doar pînă la un punct: băiatul ăsta s-a mutat la filosofie după primul an, apoi a lucrat în domeniul artelor, cu mare succes economic. Eu am făcut 5 ani de studii clasice. Şi, aţi ghicit, nu e prea uşor cu găsirea locurilor de muncă... Acum cu atît mai puţin, cu toate transformările datorate vremii și vremurilor... 😊

37. Petronela Rotar, Alive, 235 pag.
"Problema cuvintelor e că nu ştii prin ce guri au mai umblat pînă să ţi se aşeze pe limbă şi cine le-a alterat sensul şi gustul. Oamenii nu înţeleg cît de importante sunt cuvintele, ce universuri infinite ascunde fiecare vorbă aşezată unde trebuie, le scuipă indiferent din gură, le pocesc, le sugrumă, le tarează, şi mie îmi vine să le iau pe toate, să le mîngîi şi să le oblojesc, să le pun atele, să le fac puţină consoliere psihologică, să uite." - Petronela Rotar-Cotoban, "Alive".
#sieulafel #filolog #iubesccuvintele
Nu am terminat cartea, că mi-a fost subtilizată impardonabil de un musafir la Crăciun - glumesc, i-am împrumutat-o, am s-o recuperez zilele astea și am s-o citesc cu plăcere.

38. Uirebit, Un bărbat, o fată, o insulă pustie, 536 pag.
Am primit cartea de la autor astă-vară, nu am apucat să o citesc pînă de curînd. Acum vreo săptămînă am început-o, mi-a incitat interesul, dar apoi, după prima sută de pagini, parcă tot scîrțîia ceva. Ba limbajul a devenit din licențios, de-a dreptul ofensator, ba vocabularul personajelor mi se părea că parcă se limitează la numai cîteva zeci de cuvinte, și alea repetate obsesiv, și tot în jurul misoginiei și mitocăniei... Așa că deocamdată, la pagina 260, am pus punct. Nu știu dacă o voi mai relua vreodată, dacă o voi continua sau chiar termina... din cîteva motive: autorul publică, pueril, sub un pseudonim aiuristic (prenumele lui, citit invers, ce să zic!); personajul principal poartă numele autorului, din lipsa de imaginație sau egocentrism; trebuia să ajungă pe o insulă pustie, neapărat, ca să-și povestească viața palpitantă? Construcția e pe alocuri puerilă, cu subtitluri care strică toată surpriza textului ce urmează și, în vreo 2-3 locuri, am găsit formulări eronate din punct de vedere gramatical.
Oricîtă înțelegere și, recunosc, un pic de apreciere aș avea pentru un om care, iată, a scris 536 de pagini doar la volumul 1, dar mai există și un volumul 2, și o promisiune de continuare (omul lucrează încă), ca și pentru faptul că și-a publicat cartea în sistem Self-Publishing, totuși un editor, redactor, corector ar fi fost util.

Dar ce mă pricep eu? Eu... intru în 2019 tot fără să fi scris vreun rînduleț la cartea mea, prima din multele cărți pe care le voi scrie... într-o altă viață, probabil! :)))

Și azi am început, cum vă ziceam, Bunica a zis să-ți spun că-i pare rău, cu care probabil mă voi delecta și la trecerea dintre ani.

La o trecere în revistă, nu e rău deloc. Se putea și mai bine, dar eu zic că ar trebui să recunosc, cu modestie, că e binișor. Prima jumătate a anului 22 de titluri, iar a doua jumătate doar 16, parțial diferența se explică și prin faptul că în august-septembrie 2018 am făcut abonament la Netflix și am descoperit că aveam deja abonament la HBO GO. Așa că aș avea (dar nu am scris și despre asta o notiță în telefonul mobil) și o listă de filme văzute.

La mulți ani și multe cărți citite! Să ne citim cu bine în 2019!

Ice age

În spatele meu se aude un zumzet continuu. Un murmur de voci ireale. Din când în când, mă întorc să mă uit, deși de-acum deja știu. Nu s...