Sunday, December 6, 2009

Moş Nicolae ... depresiv

Azi dimineaţă, fetele au găsit în cizmuliţe câteva ciocolăţele pentru copii, cărţi de colorat, mici păpuşele de cârpă de la Ikea, şi mai ales, bomboana de pe tort - cartea Adei. Mare bucurie mare - pentru mine, care abia m-am abţinut să n-o desfac din ţiplă de când am achiziţionat-o cu drag la Gaudeamus şi până azi. Însă, poate predictibil, ar zice unii, fetele au început să se certe pe ciocolăţele şi să se împungă cu pumnii, pe fundalul, acoperit de ţipetele lor, al poveştilor cu Firicel pe care le pusesem nerăbdătoare să le ascultăm. Totul a culminat cu răsturnarea unei căni de lapte direct peste tot ce era pe masă, inclusiv cartea, care acum arată ca după inundaţii! Inutil să vă mai spun că le-am certat şi în final am izbucnit şi eu în plâns, alături de ele!

Stau şi mă gândesc: ce m-a supărat mai tare? Ele au înţeles din toate astea probabil exact cât trebuie să înţeleagă la 2 şi respectiv 4 ani, în condiţii şi de oboseală, somn insuficient (aseară am fost într-o vizită şi s-au culcat mult mai târziu decât de obicei, şi nici nu dormiseră la prânz).

Ce n-au înţeles au fost aşteptările mele proiectate în căpuţurile lor, nerăbdarea mea de copil, amintirile mele din copilărie, când alergam năucă din pat la uşă, să văd ce mi-a adus moşul, şi când, mai mare fiind, scotoceam prin toată casa să găsesc din timp cadourile "moşului", când înţelesesem cine era moşul, dar acceptam să-l mai aştept încă, bucuria mea de a fi găsit cartea Adei, impacientarea mea la faptul că au stricat-o cu lapte...

Într-un cuvânt, limitările şi frustrările mele!

Asta n-au înţeles doi copii, de 2 şi respectiv 4 ani!

Later Edit: azi ar fi fost aniversarea numelui bunicei lor, Niculina...

3 comments:

  1. sigur la anul toata treba va iesi mult mai bine :) nu te descuraja

    ReplyDelete
  2. Mulţumesc pentru încurajări!

    Am fost azi cu flori şi lumânări la cimitir, le-am dus şi pe fete pentru prima dată la mormântul lui Buni (după ce citisem la Fr. Dolto despre impactul psihologic al morţii cuiva drag asupra copiilor şi când e mai potrivit să îi duci în vizite la cimitire), mi-am plâns acolo dorul de ea, durerea că ea nu le-a văzut crescând, am plâns şi alte dureri pe care ţi le aminteşti printre lacrimi, pe principiul "că tot veni vorba!".

    Aşadar, am mai consumat din efectele depresiei şi sper că acum suntem din nou optimişti! :)

    ReplyDelete
  3. Ada, să ştii că am uscat şi cartea, e din nou citibilă, are doar aşa, un fel de... patină a vremii (vremurilor, circumstanţelor) pe ea! :))

    ReplyDelete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)