Monday, January 18, 2010

Ce-are muntele şi n-are oraşul?

De când am revenit în Bucureşti, parcă trăiesc într-o altă dimensiune. Trăiesc din amintirea vacanţei la munte.

La munte nu aveam calculator, internet, televizor... Nici chiar semnal la telefonul mobil.
Aşa că la munte:
1. am citit. Am terminat o carte începută de multişor - despre căutările de sine şi prin Grecia antică şi contemporană ale unui grec stabilit la Paris; aşa, pre sufletul meu... filo-elen. Şi am început (adică ras dintr-o suflare jumătate de carte) o alta - despre alte aventuri, prin India, ale altui autor - carte care zace aproape în acelaşi punct "ever since", căci acasă am dat de internet, calculator, televizor...
2. am stat de vorbă om la om, cu vorbe, nu cu degetele pe tastele messenger-ului, şi am jucat mimă, Activity şi Scrabble. Progresele mele într-ale cuvintelor "încrucişate", la propriu şi figurat, stau şi ele aproape în acelaşi punct, căci acasă am dat de messenger, telefon mobil şi alte progrese ale ştiinţei (alienării)...

Ce ziceţi, am vreo şansă să mă mai fac bine?

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)