"Cheia de aur a educaţiei în timpul celui de-al doilea septeniu constă în a opera cu sentimentele copilului, în a apela la fantezia lui creatoare (...).
În timpul celui de-al doilea septeniu, în particular, educaţia trebuie să aibă ca principiu pedagogic autoritatea. Părinţii şi profesorii trebuie să constituie pentru tânăr o autoritate indiscutabilă care să-l îndrume cu mână forte dar drăgăstoasă. Evident, o asemenea autoritate nu trebuie să fie impusă. Ea trebuie să fie rezultatul natural al unui raţionament bazat pe veneraţie, respect şi recunoaşterea calităţilor superioare ale educatorului (calităţi pe care acesta trebuie să facă efortul să le aibă). (...)
Toată educaţia trebuie, în cel de-al doilea septeniu, să se bazeze pe acest principiu al autorităţii acceptate şi pe admiraţia afectivă. Acest principiu îl substituie pe cel al imitaţiei care a dominat în primul septeniu. (...)
Dacă nu are norocul să aibă părinţi şi profesori care să ştie să ia pe răspunderea lor această funcţie, tânărul (...) va căuta idealurile sale şi autoritatea în filme, în „eroii” de la TV sau în colegii mai mari. După cum autoritatea bună şi respectabilă a părinţilor şi profesorilor dau siguranţă tânărului, marcându-l pentru toată viaţa viitoare, antiidealurile vor lăsa la fel o urmă de neşters, dar negativă, în personalitatea tânărului care doreşte să întâlnească figuri umane pe care să se poată sprijini."