Thursday, February 19, 2015

O campanie frumoasă

Acesta nu este un post plătit (aş vrea eu!). E doar părerea mea despre o campanie ING.

Undeva există un stejar cu numele meu. Plantat de ei, zice-se, în semn de mulţumire pentru că am ales să folosesc corespondenţa electronică în relaţia cu banca, în loc de hârtie. Ce pot să zic? Foarte frumos din partea lor - şi a mea, nu? :)))

Iată şi dovada, fotografia ataşată la emailul trimis de ING:


Wednesday, February 18, 2015

Am obosit eu sau nici spectacolele pentru copii nu mai sunt ce-au fost?

Mă simt bătrână. Şi neînţelegătoare, în sensul etimologic, ne-înţelegătoare, care nu înţelege.
Adică, nu vreau să "dau" în nimeni, e doar vina mea că nu înţeleg. Dar tot consider că trebuie să îmi expun părerea proprie şi personală, aici, pe blogul meu propriu şi personal.

Fetele la Teatru la Hotel. @AncaIlie - Blogonovela
Aşa cum unii dintre voi au văzut deja poza (aceasta) pe care m-am grăbit s-o postez pe Facebook chiar de la faţa locului, am fost duminică la spectacolul "Peter Pan". Primul dintr-o serie de spectacole în seria Teatru la Hotel. Pentru mai multe informaţii despre acestea vizitaţi B24Kids.

De remarcat că în ultima vreme, în dorinţa de a veni mai aproape de consumatorul de act de cultură (cât o mai merge şi treaba asta cu actele de cultură, cu noua taxa pe cultură pe care ne-o pregătesc onor guvernanţii!), spectacolele se organizează în diverse locuri. Ceea ce e foarte bine, dacă nu vine Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed. Sau dacă nu merge sacul la moară, vine moara la sac. Şi alte cugetări din înţelepciunea populară, aţi înţeles ideea.

Spectacolele acestea seria Teatru la Hotel sunt organizate de Akua Events şi Mac-Mac Kids - acesteia din urmă îi mulţumim pentru invitaţia la spectacol! Şi au loc în frumosul cadru al Hotelului Hilton din București. Sunt ca niște happeninguri, căci părinții pot merge alături, să bea o cafea pe durata spectacolului, iar la intrare, spectatorii au primit și un voucher de reducere pentru a lua masa la restaurantul hotelului. Copiii au primit un carneţel pe care să ia autografe de la Peter Pan şi Clopoţica.

Spectacolul a avut loc într-o sală de la parter (care mi-a deşteptat amintiri cu conferinţele de presă pe teme de business IT&C din trecutul meu de ziarist de profil, în preistorie, pe vremea când cele mai mari bugete de marketing le aveau companiile de IT&C).

Până aici toate bune. Daaar eu, care sunt mereu pe fugă, care mi-am setat ceasurile înainte ca să nu întârzii, dar mereu reuşesc să mă păcălesc pe mine însămi şi întârzii mai mereu, ei bine, nu ştiu cum am făcut de am ajuns cu jumătate de oră mai devreme - am reţinut ca oră de începere 11, şi de fapt începea la 11.30.
În plus, aşa cum am observat în multe alte părţi - se mai întârzie începerea spectacolului pe motiv că "mai sunt copii de venit". Eu consider că poţi să începi la timp, sau doar cu 5 minute întârziere în loc de 15, din respect pentru cei care au venit la timp, adică majoritatea spectatorilor.

Apoi - vă spuneam că mă simt eu depăşită de lucruri, dar... care e graniţa între piesă de teatru cu temă şi cu subiect, teatru interactiv şi animatori pentru o sală de copii? Pentru că simt că îmi scapă... Teatrul a devenit atât de interactiv încât actorii discută direct cu spectatorii, subiectul se modifică pe parcurs, influenţat de reacţia copiilor din sală, muzica este foarte catchy, s-o cânte toată lumea, iar piesa ţine doar 40 de minute, plus o sesiune de autografe la final.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu e rău nimic din ce am spus. Doar că... nu ştiu, lipseşte ceva. Poate n-ar strica o recomandare de vârstă! Pentru că spectacolele de genul acesta nu se prea potrivesc copiilor de peste, să zic eu aşa, 6-7 ani? Şi mă ghidez şi după reacţia fiicelor mele, de 9 ani jumătate şi respectiv 7 ani jumătate. Cea mare clar nu avea ce să caute acolo. Cea mică a mai căscat şi ea pe alocuri.

La final le-am întrebat tot pe ele ce le-a plăcut şi ce nu. Le-a plăcut piesa, actorii, costumele... Nu le-a plăcut că trebuia să se ridice şi să cânte şi să aplaude... Acuma, nu ştiu dacă e prea mult pentru ele, s-au plictisit de chestiile astea pentru că le-au tot făcut (ale mele sunt destul de duse pe la teatru de tot felul, şi cu mine, şi cu grădiniţa, şi cu şcoala...), sau pur şi simplu s-au "tocit" şi s-au "blazat" ele...

Dar cred că nici mie nu mi-ar plăcea să mă ridice actorii în picioare ca să cânt cu ei, serios acuma! :))
Doar că eu nu am mai ajuns cam de multişor la un teatru "de oameni mari" - şi aşa-mi lipseşte! Aş accepta chiar şi un spectacol la care să mă ridice actorii în picioare ca să le cânt! :))) (glumesc, evident)

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.