Tuesday, July 27, 2010

Reclama e sufletul ortografiei. Iar ortografia... sufletu'!

Ajutaţi-mă, vă rog, şi pe mine cu o informaţie, o lămurire: în imaginea alăturată, pozată de mine pe peron la metrou Gara de Nord, "lipseşte neşte litere". Care este.
Care este motivul? Ştie cineva de intenţia absconsă a copywriterului? Că zău dacă înţeleg ce-a vrut poetul să spună în aceste versuri! De ce ar mânca din litere? A, pentru că e vorba de numărul unui restaurant, şi acolo se mănâncă? Sau a fost un alt motiv în spatele acestei omisiuni de litere?

Sunday, July 25, 2010

Ilustrate cu ploaie

Vara asta a debutat foarte... furtunos la noi la ţară, ca în multe alte regiuni. Din fericire, nu ne ia nicio apă acolo. Din păcate, tot trebuie să te adăposteşti de ploaie în casă, să dai, cum ar veni, joaca la iarbă verde pe joaca şi uneori şi desenele în casă.

La început de iulie 2010. Sunt tot restantă cu postările, ştiu... Ziceţi merci că n-o iau de la paşopt şi nu pun poze de la serbarea de sfârşit de an a Roxanei (10 iunie), sau de la Bruxelles (18 iunie) sau nu povestesc infecţia cu Salmonella a Ilincăi (pe la 20 iunie a terminat tratamentul). Deşi, on a second thought... :)

LE: pictures removed by the author

Friday, July 23, 2010

S-a demodat maneaua

Aţi observat că nu se mai ascultă manele? Sau oricum, nu aşa de mult, supărător, acustico-acaparator ca în urmă cu câţiva ani. Obşnuită să le ignor, nu mi-am dat seama imediat. Au avut o viaţă destul de lungă, un deceniu sau aşa ceva, dar cred că a apus şi vremea manelelor!
În optimismul lui incurabil, tatăl de familie zice că la fel or să apună şi alte rele din ţara asta... :)

Thursday, July 22, 2010

Micul prinţ e în fiecare din noi

Acum vreo câteva săptămâni, Google afişa imaginea alăturată, în semn de omagiu, la 110 ani de la moartea celui care a fost Antoine de Saint Exupery.

Iar eu mi-am adus aminte de exemplarul meu din Micul prinţ, acela cu desenele autorului: l-am găsit într-o zi pe jos pe stradă, pe când mergeam foarte abătută, cu capul în pământ de supărare - nu-mi mai amintesc motivul supărării. Probabil că trebuia să fiu supărată, ca să merg cu capul în pământ şi astfel să găsesc pe jos cartea. Ştiu că sună aiurea, dar am ştiut că era pentru mine. Raţională cum sunt (mă rog, în cea mai mare parte a timpului), m-am uitat împrejur după cineva care ar fi putut să plece în grabă şi s-o uite acolo, pe treptele teatrului naţional. Dar nu era ţipenie de om în jur. Aşa că, am luat-o.

Precizez că eram destul de mare, aveam mai bine de douăzeci de ani. Dar probabil că nu eşti niciodată destul de mare pentru Micul Prinţ!

Wednesday, July 21, 2010

Mala education. Despre tantrumurile copiilor altora. Post cu iz de bârfă

Am asistat involuntar – că nu mi-aş alege voluntar să văd aşa ceva – şi neputincioasă – căci oricum nu m-aş fi băgat, dar şi să fi vrut, n-aş fi ştiut cum să dezamorsez situaţia – la o frumoasă criză de copil, adică un tantrum d-ăla adevărat, de pus în dicţionar la rubrica respectivă, sau în cărţile de educaţie a copiilor, pentru exemplificarea fenomenului. Cu trântit pe jos şi dat din picioare, smuls jucării şi cărţi de pe rafturi şi aruncat cu ele pe jos şi în cei prezenţi de faţă, cu ţipete, plâns de crocodil, zbierete...

Se întâmpla la Cărtureştii din Artur Verona, în frumoasa zi de sărbătoare a Sfinţilor Ilie. Sfintele Ilie ale mele, care încinseseră o frumoasă joacă de-a „Prinţesa şi broscoiul”, manipulând statuetele omonime din cauciuc de pe un raft, doar se uitau aşa, galeş...

Parcă ar fi vrut să zică spre copilul respectiv:

Ilinca:
- Vezi ce ţi se întâmplă dacă mă necăjeai şi îmi smulgeai cartea cu abţibilduri din mână? Şi veneai să te joci fix cu ce mă jucam eu! Din tot ce există aici, tu trebuia să-mi smulgi mie jucăriile din mână! Ştiu că jucăriile prind viaţă doar în mâna altor copii, dar la Roxana de ce n-ai avut tupeu să te bagi, ei? Pentru că o vedeai cu un cap mai mare decât tine!?"

Roxana:
„Uf, ce bine că n-am văzut aşa ceva la sora mea, că nu ştiu zău ce i-aş fi făcut! Oare la fel oi fi făcut şi eu vreodată? Şi ce mai trântea fetiţa asta cu tot ce prindea în mână, ce mai arunca cu jucăriile prin magazin! De când a venit, eu am văzut că e ceva în neregulă cu ea!"

Mama fetiţei îi zicea, nu prea convinsă nici ea:
- Hai, vino să mergem… Ridică-te… Nu face asta… Ne aşteaptă tati…

Probabil fetiţa era mirată că vorbeşte cu ea, căci până atunci femeia încinsese telefonul, ba-n engleză, ba-n română, ba parcă mi s-a părut că aud şi nişte magyar nyelv, da' n-aş băga mâna-n foc.

Într-o pauză de telefoane, doamna a intrat în vorbă cu mine şi am aflat etatea micuţei murdărele – căci am uitat să vă menţionez, fetiţa venise pe jos, deşi mama ei împingea de zor la un cărucior, dar şi desculţă – deşi mama ei căra nişte săndăluţe după ea. Şi avea trei ani şi patru luni.

De fapt, doamna mai vorbise şi cu fetiţa la un moment dat, când a pus-o să citească în engleză o poezie dintr-o cărţulie. N-am verificat dacă era scris chiar ce citea fetiţa sau ea citea din memorie şi ţinea cartea în faţă doar aşa. Au fost singurele 5 minute în care copilaşul acela a stat locului, pe un scăunel.
Iar în culmea tantrumului, mămica vroia să convingă copilul să stea locului cât … să-i pună pampers. Şi apoi să plece, da. (v-am zis că e cu iz de bârfă!)

Păi ce ziceţi, nu m-am simţit eu mândră de copilele mele care da, au bifat şi ele toate manifestările specificice diverselor vârste parcurse până acum, dar parcă mai domol aşa…

Şi uite aşa ne-am petrecut noi Sărbătoarea noastră, de Ilie care este, care suntem, mai precis. Plus o Ilincă de Ilie. Căci în snobismul meu nu le atrăsesem şi pe fete la Cărtureşti până acum. Plus la o pizza în oraş după aceea.

Sunday, July 18, 2010

Ciao şi n-am cuvinte! Borş de putină (sau puţină... italiană)

E vero, eee?

E vero că nu ştiu italiană mai deloc, doar ce înţeleg şi eu aşa, after ureche, furculision. Da' parcă tot nu-mi vine să cred că cele două versiuni de text, în limba maternă şi în italiană, de pe eticheta de borş sunt identice.

Să vedem. Carevasăzică, avem termen de valabilitate 60 de zile, carevasăzică, 12 mesi, e vero eeee?

Apoi, în română produsul se conversă la 2-12 grade Celsius, în italiană - a temp.ambiente. Carevasăzică, trăiesc italienii ăştia tot între 2-12 grade Celsius! Toată ziua, toată vara!


Vitamina C şi fierul sunt doar pentru români, italienii nu au voie!


Produs 100% natural, tradus cam 30% în alte limbi de circulaţie.

Şi de fapt, de ce-aş avea nevoie de traducere în italiană a etichetei? Că mare piaţă de desfacere o avea fabrica din Buzău pe teritoriul cizmei, la italioţi!

Saturday, July 17, 2010

Depresia iubeşte femeile

Nu vreau să practic sportul ăsta naţional care se numeşte "datul cu părerea". Însă astăzi am citit opinia lui Cărtărescu, acest bard care a descifrat de ce iubim femeile. El vede în moartea M.M. drama unei femei, pur şi simplu, a unei femei şi mame neînţelese. A unei femei care cel mai probabil a suferit o depresie post-partum care, nedetectată şi netratată, a dus la acest sfârşit tragic şi dureros.

Dac-o fi aşa sau nu, oricum, preocupările mele (plăpânde) privind depresia post-partum nu mi se mai par chiar o pierdere de vreme. Scriam şi eu aici, pe 28 iunie, despre genul de depresie post-partum pe care am experimentat-o. Sau oricum, despre bucăţica pe care sunt în stare s-o recunosc. Pentru că, în realitate, lucrurile n-au stat chiar aşa glumeţ. Dar cum spuneam, totul e bine când se termină cu bine.

Iar mai recent am dat (prin puzderia de cărţi pe care le deţin în format digital) de o carte care se numeşte "Postpartum depression for Dummies". Şi cum intenţionam să vă împărtăşesc şi să comentăm, chiar şi şcolăreşte, ca nişte "dummies", ideile principale, aştept să avansez cu lectura ca să avem material de studiu.

Friday, July 9, 2010

Poveşti cu inundaţii: Ne-a luat valul lui Traian (Băsescu)!

În anul 2010, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniştit şi-i zice:
- Noe, pământul s-a umplut de răutate şi oamenii m-au uitat. Vreau să construieşti o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie câte un
exemplar mascul şi femela. Ai la dispoziţie 6 luni de zile!

Dupa 6 luni, se uită Dumnezeu pe pămînt şi-l vede pe Noe plângând în grădină.
- Noe!!! Sunt pe cale să încep Potopul, unde este Arca???
- Iartă-mă, Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp... Am nevoie de
autorizaţie de construcţie. Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru că am încălcat planul de urbanism construind Arca în grădina mea şi nu am respectat normele de înălţime.

Apoi compania de electricitate a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport şi de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut.

Să fac rost de lemn a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate, deoarece acolo trăieşte bufniţa cu pete, care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologişti că tai lemnul tocmai pentru a salva bufniţa, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine.

Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activişti pentru protecţia animalelor. Ei susţineau că ţin animale sălbatice sechestrate împotriva voinţei lor şi, de asemenea, au susţinut că să pun atâtea animale într-un spaţiu atât de mic înseamnă cruzime asupra lor.

Apoi cei de la Ministerul Mediului au spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanţii lor nu fac un studiu de mediu şi implicaţiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului.

Înca am un proces în derulare cu Ministerul Muncii, deoarce nu m-am hotărât câte minorităţi ale grupurilor etnice şi câţi imigranţi să angajez pe şantier. Blocul Sindical nu ma lasă să fiu ajutat de propriii copii la construcţie, deoarece aceştia nu fac parte din Sindicat şi nu au certificare ISCIR pentru construcţia de Arce.

Ca să fie totul şi mai rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarece ei susţin că vreau să parasesc ţara cu specii de animale pe cale de dispariţie.

Deci Doamne iartă-mă, dar îmi trebuie pe puţin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai zis!

Dintr-o dată, cerul se lumină, norii dispărură, iar soarele apăru din nou strălucitor pe cer.

- Doamne, să înţeleg că nu ne mai distrugi lumea?
- Nu, Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul înainte...

Banc politic

Diriginta îi roagă pe copii să-i spună cu ce se ocupă părinţii lor.
- Spune tu, Constantinescule!
- Tata este pompier. El stinge incendiile şi salvează vieţile oamenilor.
- Foarte frumos, e rândul tău, Oprescule.
- Tata este medic, el ne consultă şi ne prescrie medicamente atunci când suntem bolnavi.
- Minunat! Dar tatăl tău, Avramescule?
- Tata este dansator într-un club gay, dansează la bară, clienţii îi bagă bani la chiloţi şi, dacă plătesc bine, tata şi-o pune cu ei în boscheţii de la intrare.
Oripilată de destăinuirile elevului, diriginta îi trimite pe copii în recreaţie, oprindu-l doar pe micuţul Avramescu.
- N-am ştiut că tatăl tău face asta, copile!
- Iertaţi-mă, doamna dirigintă, zice Avramescu cu ochii în lacrimi, v-am minţit, tata e consilierul Elenei Udrea, da' mi-a fost ruşine să spun.

Thursday, July 8, 2010

De sezon: poveşti cu inundaţii

Din seria "povestite de prieteni", iaca ce amintire din copilărie mi-a trimis Ioana mai deunăzi.

"Să-ţi povestesc boacănă de inundaţii când eram copii, la Ghergani. A fost o tură de inundaţii de au fugit oamenii din casă din cauza apelor. Bunicul a adunat şi vecini la noi, că era casa mai înaltă, ne-a urcat în pod... şi tot tacâmul. După ce s-au retras apele, iaca ce ne jucam noi cu câţiva copii din vecini şi ne-a venit o idee năstruşsnică. Ne-am dus fiecare la ai noştri şi pe la vecini urlând că a anunţat dom’ primar că s-a rupt digul. Era o apă undeva înspre complexul ăla de berbecuţi, dacă îl ştii, pe drumul spre Târgovişte. Îţi imaginezi că iar au dat năvală vecinii la noi, bunicul nu ştia pe care să ne suie mai întâi în pod. Când s-au lămurit care era realitatea.... cred că fundul meu îşi mai aminteşte încă "mângâierea" cleştelui de rufe de lemn, de la Albalux-ul la modă pe vremea aia :-)

2-10, 2-10, probă de vizitatori

Tocmai când dădeam să verific dacă am depăşit 10.000 de vizite pe blogul meu, de la "montarea" contuarului, ce văd? Tipul acesta de socoteală nu suportă 5 cifre! Se resetează, o ia din nou de la 0. Trebuie să caut altul, mai "pricopsit".

Deci nu s-au înregistrat doar cincizeci şi ceva de vizite (vizite, nu vizitatori unici), ci zece mii cincizeci şi ceva!! Să fie clar, da? :) (nu că aş umbla după trafic, dar aşa, de amocul orgoliului personal :)))

Friday, July 2, 2010

Sexul în diagonală

Citeam azi ştirile în viteză, ca să şterg ce nu mă interesează, să văd ce taxe s-au mai majorat şi ce cartiere s-au mai inundat. Şi dau de un mail care avea ca subiect "Sexul după naştere: ce anume se schimbă?"

Zic, Doamne ia-mă! Cum adică să se schimbe sexul după naştere? Adică, cum ar veni, eşti femeie, naşti, şi apoi devii bărbat? De genul "Fii bărbată, Zoe!"?

Apoi, cu iuţeala mă gândesc: taci, că se referă la ecografiile care "prezic" un anumit sex al copilului, dar după naştere, predicţia ecografistului se infirmă. Şi e probabil un studiu bine făcut, despre cât de mult să ne încredem în tehnica ecografiei şi ce medici pe la ce clinici sunt mai bun interpreţi ai acestora.

Şi toate astea, cu viteza "halucinantă" cu care mi se încarcă mie netul rural.

Fireşte, odată dezvăluită, ştirea s-a dovedit doar explicaţia (ştiinţifică?) pentru apariţia unei alte scuze pentru inapetenţa sexuală, în loc de mai vechiul "mă doare capul azi, iubitule!".

Antipatiile la copii

- Mami, mai avem puţin şi plecăm în Dealtă (denumirea Deltei, pe limba roxănească) şi atunci o să scap de Crisu! - zice Roxana, legat de vărul ei mai mic.

Am tot stat şi m-am gândit, la adăpostul spoielii de literatura tip Editura Trei: ce-i cu ea? De ce i s-a pus pata pe vărul ei, altfel tovarăş de joacă destul de nelipsit din jocurile ei la ţară?

Am găsit vreo 2 explicaţii:

1. Cris (care va face 4 ani peste mai puţin de o lună) nu e deloc un monument de "complianţă", nu se supune niciunei reguli, niciunei observaţii, are cele mai năstruşnice idei de petrecere a timpului - ca să numesc eufemistic săritul de pe garduri, aruncatul pietrelor în geamuri, defectarea (voluntară?) unor obiecte casnice, sau muşcatul jucăriilor până se strică sau nu mai pot fi folosite în scopul în care au fost create. Fireşte că este mereu apostrofat şi, în funcţie de nivelul de enervare produsă de fapta lui adulţilor din preajmă, este certat pe un ton mai jos sau mai ridicat, culminând, mai rar, dar există, cu câte o palmă la fund.

De cealaltă parte, Roxanei cred că i s-a urcat la cap că ea e cea mai mare fetiţă din "curtea cu copii", cea mai prinţesă, cea mai ... cea. Aşadar, se solidarizează cu cel care îi face observaţii lui Crisu şi se dezice de el.

2. Tot Roxi este totuşi om, şi chiar unul destul de nevorbăreţ. Când i se face o nedreptate, ridică palma şi loveşte. Bine, recunosc în numele Roxanei, uneori palma se strânge în pumn. Logic, dacă Cris este cel care îi ştirbeşte din autoritate în regulile jocului, el este cel lovit. Şi este, fireşte, la rândul ei apostrofată de adulţi: personal, nu admit violenţa, nu recunosc şi n-am să recunosc niciodată, sub niciun motiv, că violenţa poate fi rezolvarea vreunei probleme.

Aşadar, cum să nu se bucure ea la gândul că nu va merge şi vărul ei în Deltă cu ea?

Sau, ieczistă altă explicaţie?

Români, fiţi vigilenţi!

O ştire de pe Hot News astăzi, referitoare la cotele de avarie ale apelor ţărişoarei noastre şi probabilitatea de inundaţii, era însoţită de o hartă. Care este - numită: "Starea de maximă vigilenţă hidrologică" (dacă valoarea de maximă imponderabilitate a vitezei Internetului pe cursul mediu al Dâmboviţei, mai la deal îmi permite, ataşez şi imaginea capturată a hărţii respective, dar nu vă promit).

Cum ar veni, români, fiţi vigilenţi! maxim de vigilenţi! Nu se ştie niciodată!

Adevărul este însă, ca să vorbim despre vreme, că nu ştiu alţii cum sunt, dar noi suntem plouaţi în fi-e-ca-re zi! Zi de vară care începe cu soare, se transformă aşa, pe la 'nimiezi (vorba bunică-mii, Dumnezeu s-o ierte, că uite, o pomenensc în curtea ei), în vânticel plăcut, numai bun de băut o berică pe terasă în timp ce copilaşii dorm în pătuţurile lor, pentru a deveni ÎNCĂ o ploaie mai pe seară.

Cu variaţii: fie cu tunete şi fulgere, de opresc ăştia curentul (sau se opreşte el singur, de frica concurenţei fulgerelor, niciodată n-am ştiut), fie dintr-o dată, nici nu ştii când începe, fie cu soare, de aleargă copiii printre stropi amuzaţi de fenomen...

În paranteză fie spus - nepotul Sebi are un fler! Una-două, mai decretează: "uite, un nor de ploaie!" sau: "Maaaamăăă!!! Fugiţi că vine ploaia!!!", sau: "Auziţi, cu tunete şi fulgere! E sfârşitul pământului, ne ia pe sus!!!" Că am şi zis: ăsta e bun de ştirist la ProTV, că prea bagă frica în tine!

Dar cert este că eu, una, m-am cam săturat de ploi!
Mă duc să strâng jucăriile de prin curte, că iar tună! Cred că în curând vine şi trebuie să fiu vigilentă, că altfel îmi plouă în leptoapă!

LE: ataşez şi foto, la vreo 2-3 săptămâni de la text - picture removed by author

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)