Wednesday, August 9, 2017

Satul, încă frumos

Vremea cositului la români: film alb-negru, sau poate şi verde. Sepie-verzuie. Foarte vizual şi auditiv, cu siguranță şi olfactiv. Tehnică de filmare cu încetinitorul:
Coasa care retează iarba... hîrș... hîrș... La intervale regulate, cam cît îi le brațelor să descrie un arc complet, și înapoi la punctul de start. Hîrș... hîrș...
Mirosul înnebunitor, unic, de nedescris al ierbii cosite... Miroase a verde, miroase a copilărie, miroase a fără griji...
Zgomotul pietrei scoase din teaca încinsă la brâu, şi apoi piatra frecată pe tăişul coasei, care se odihnește ridicată cu lama în sus... Tot hîrș face și piatra pe tăișul lamei coasei, dar altfel, un sunet prelung, metalic și pietros, în același timp.
Și apoi, din nou, hârş... hârş... fără grabă, de la dreapta spre stânga, coasa prin iarbă descrie un arc de cerc de un verde mai deschis.

Eu, copil, admirându-l de la umbră pe tataia, în timp ce face această treabă anevoiasă, destinată doar bărbaţilor adevăraţi. El, un tataie înalt, foarte înalt şi suplu, cu părul alb, de când l-am cunoscut deja avea tot părul alb, îmbrăcat în pantaloni şi cămaşă cu mânecă lungă cu mânecile puţin suflecate, lăsând să se vadă pielea bătută de soare şi vânt, de o culoare care aduce cu cireşele negre.

Momentul: anii '80.

Anul 2011 (cînd am notat eu aceste rînduri): zgomot puternic, enervant, de moto-cositoare şi trimmere sparg liniștea zilei. Miros de benzină arsă se ridică în aerul rarefiat. Vizual, bărbaţi (dar şi femei am văzut) încinşi cu curelele maşinilor de tuns iarba mobile, prin curţi sau pe marginea drumului, răspândind... iz de civilizaţie.

Nici nu ştiu dacă să mă bucur că se motorizează, sau să mă întristez la gândul practicilor tot mai mult uitate...

Vara asta (iulie-august 2017, de data asta) am făcut o plimbare prin sat, rugînd-o pe mama să mi-i mai spună pe oameni pe la porțile cărora trecem. De data trecută cînd am făcut asta și pînă acum, mama i-a mai uitat pe mulți, pentru că cei mai în vîrstă au murit, unii sunt foarte tineri și nu știe "ai cui sunt", cum se spune pe la noi, iar dintre cei de vîrstă medie, mulți au luat calea pribegiei, muncesc prin Europa (Franța, Îtalia, Spania, Germania) și vin rar, doar cît să mai ridice un etaj la casă cu banii strînși. Niciodată pînă acum nu mi s-a părut mai puternică senzația că... ni se asfaltează satul, se betonează curțile, se ridică etaje peste etaje! Într-o curte (locuită, nu cu tinerii plecați afară) casele se întindeau de la o latură la alta a curții foarte mari, pe mai multe etaje, cu mai multe intrări, ca ostoirea unei dorințe nespuse de a muta blocurile la sat. Altă curte nu mai avea niciun centimetru de iarbă, niciun pom, totul era doar biscuiți colorați de asfalt, de la poartă pînă la casă. O altă casă (una dintre pozele de mai jos) era ridicată doar la cărămidă, așteaptă probabil banii cîștigați de stăpîni anul ăsta ca să fie continuată, dar se vede că e cu... garaj subteran! Într-o casă dintr-un sat din sub-munți, cu curte imensă, în care ar fi avut loc nu o mașină, nu două, ci o parcare de supermarchet, așa.

Mai triste mi s-au părut însă - sau, de fapt, nici nu știu ce e mai trist! - curțile părăsite sau părăginte, în care fie nu mai locuiește nimeni, că au murit și ultimii săteni, iar urmașii stau la bloc la oraș, fie vreun ultim proprietar zace la umbra casei, fără să mai iasă prea mult - și în nici un caz pe canicula de vara asta!

Păi, hai să vă las cu niște imagini. De data asta, autor nu mai e camera foto Canon, ci banalul meu telefon Samsung. Dar eu zic că face poze faine, voi ce ziceți? 
Și vouă cum vă place satul românesc (dacă vă place), mai old style, sau mai plin de betoane și civilizație?
Apus de soare cu copil

Atelaj

Casă mirată (mie îmi seamănă cu o față cu ochii mari, mirîndu-se: de ce am eu garaj suberan???)

Casă părăsită (una din preferatele mele din sat)

Casă părăsită (alta)

Floare, să zicem

Apus de soare cu copii :)

Casă părăsită (a se vedea ce înaltă e iarba prin care nu s-a mai umblat de mult)

Casă locuită, cu tot felul de acareturi și animale foarte mirositoare în curte :))

La biserică, monumentul ostașilor căzuți în cele două războiaie mondiale

Casă în care încă locuiește un moș singur

Poarta casei părintești a bunicei mele materne.
Doar poarta asta mai există. Casa (și bunica) s-au dus de mult...

Ulița din deal

Saturday, August 5, 2017

Cărți (ne)plăcute

Citiți Hyperliteratura? Eu nu mereu, dar cînd e vorba de un autor sau o carte interesantă, da, citesc. Iar mai deunăzi am citit articolul lor bazat pe opiniile cititorilor privind... cărțile care nu le-au plăcut, care i-au dezamăgit și au simțit că au pierdut timpul citindu-le. Unele dintre cărțile despre care e vorba sunt chiar cărți "cu pretenții".

Iată articolul aici

Mi s-a părut interesant demersul, poate chiar util, pe alocuri. Se știe și este evident că nu toate cărțile plac tuturor cititorilor.

În preambulul articolului este vorba de un "autor nordic cu nume greu de reținut". Aș fi curioasă, despre ce scriitor o fi vorba? Am vaga impresie că tocmai am trecut şi eu prin acelaşi "pui de chin", cu o primă parte dintr-o serie (parcă tetralogie trebuie să iasă? nu am reținut)... Am dat o şansă întregii cărţi (cît o cărămidă), cu toate că eu las lejer deoparte cărţi care nu-mi plac. Şi tot aşteptam acţiunea, dar primeam tot mai multe detalii tehnice, exact ca în cataloagele Ikea de care e vorba și în articol 😂


Apoi m-am gîndit că poate nu am înţeles eu bine, şi să mai dau o şansă autorului (Karl Ove Knausgard, de el e vorba la mine), cu al doilea volum. Dar mi-e teamă să nu fie la fel. Și multe pagini... Și-un scris mititel (de la acea carte mi se trage credința care mi se tot întărește de-atunci, că îmi trebuie ochelari de citit!)... 

De fapt, să ne-nțelegem: cartea (prima parte a seriei) nu pot spune că e proastă, că nu m-am ales cu nimic și că am pierdut timpul. Nu, deloc. Dar îi lipseşte ceva, un fior, o emoţie, o acţiune... Poate aşa o fi sufletul de nordic, ce ştiu eu? :) Cu multe multe descrieri, care culminează, mi s-a părut mie, cu scenele în care autorul face curăţenie în casa tatălui decedat. Aproape că puteam să număr sticlele de băutură aruncate la gunoi, sau sacii de gunoi strînşi, sau chiar ţigările rulate şi fumate de bunică în acest răstimp!

Deci, revenind, ați avut și voi aceeași impresie cu autorul acesta, sau mi-a scăpat mie esenţialul la această carte?

Thursday, August 3, 2017

3 filme

Pentru că suntem mult în urmă cu vizionarea filmelor, atît la cinema, cît și la TV...
Greșit, stați să reformulez:
Pentru că nu ne uităm aproape niciodată la filme, nici la cinema, nici la TV...
Așa parcă e mai aproape de adevăr.
Așadar, într-un weekend recent, cînd fetele nu erau acasă, ne-am făcut de cap și am văzut 3 filme într-un singur weekend! 3 filme fără limba engleză! :)

1. Despre trup și suflet


Mai întîi, sîmbătă pe seară, am fost la Mall și am văzut "Despre trup și suflet". Pentru cine nu știe, este un film unguresc, despre o îndrăgostire între doi oameni speciali. Un film de o sensibilitate rară! Ai putea spune că se consumă cam multă peliculă cu imaginea pădurii, sau că sunt cam violente imaginile din abator (niciun animal nu a fost tăiat special pentru acest film, ni se spune, dar a fost documentată activitatea obișnuită dintr-un abator de vite). Dar eu, una, nu am simțit nici că am văzut prea mult timp pădurea, sau că au fost prea statice imaginile, și nici tăierea vitelor nu m-a oripilat.
În schimb, am văzut doi oameni speciali, deosebiți - o femeie cu afecțiuni din sfera autismului (nu mă pricep, dar mie mi se părea mai mult cu un puternic Obsesive Compulsive Behaviour decît autistă) și un bărbat cu o afecțiune fizică, o paralizie a brațului.

Nicio legătură cu Hollywoodul! Nici prin frumusețea actorilor - ea ar putea fi numită drăguță, dar pe un alt palier, însă el e banal spre urît. Nici prin vreun artificiu special. Nici efecte, nici imagini halucinante... Nici engleză, căci tot filmul m-a uns pe suflet și m-a purtat în amintirile anului universitar petrecut de mine la Budapesta!

Un film delicat, chiar dacă, sincer, nu știu să se poată așa ceva, adică motivul filmului: cei doi trăiesc în fiecare noapte un vis comun, sau visează același lucru! Dar nici nu contează asta.

2. Complet străini


Am văzut - acasă, de data asta, căci l-am ratat la cinema, nu mai rulează - Perfetti sconosciuti, cum se numește el în italiană în original. Filmul prezintă un grup de prieteni de vîrsta a doua, adunați într-o seară la cină la unul dintre ei. Trei cupluri și un burlac se înhamă la un joc... ce se va dovedi periculos: să lase telefoanele pe masă, și oricine sună sau lasă mesaj, să fie pus pe speaker sau citit mesajul cu voce tare. Totul în semn de încredere deplină în partenerul de cuplu, pe de o parte, și în ceilalți prieteni de față, pe de altă parte.

Ce halimai iese de aici... vă las pe voi să vă imaginați! Sau mai bine, să vedeți filmul. Se pare că nimeni nu e lipsit de secrete, că toți avem ceva de ascuns, cît de mic, că lumea e mică și amantul sau amanta e cel mai aproape în cuplul de alături... și multe alte dedesubturi și detalii ale vieții, așa cum e ea. După umila mea părere, tușele sunt ușor accentuate, totul e dus la extrem, mai ales pe finalul punctului culminant, cînd lucrurile se precipită și nu reușești să închizi gura de mirare, după ce primești șoc declarativ după alt șoc.

Interesant film, măcar din perspectivă sociologică, dacă nu vă distrează genul ăsta de umor. Dar eu cred că vă distrează! :)

3. 6,9 pe scara Richter

Filmul lui Nae Caranfil este unul amuzant, dar cam atît. Nu poți spune că e slab, dar la final, cînd tragi linie, nu rămîi cu nimic. A, ba da: mi-a plăcut că l-am văzut la Institutul Francez, nu mai fusesem de mult acolo, spre rușinea mea. Dar asta nu are legătură cu filmul.

Însă ce are filmul, nu ce nu are: are umor, are replici bune, scenariul se susține, vorbele se aud clar și răspicat - au mai învățat românii, nu mai vorbesc "cu prune în gură". Văncic face un rol secundar drăguț, dar cel mai bine zic eu că se descurcă personajul tatălui, nu cred că știam actorul pînă acum, dar e doar vina mea, că nu prea merg la filme - și nici la teatru la Iași, unde înțeleg că joacă.

O parte din spectatorii din sală am simțit că nu prea au agreat scena finală, cu delirul muzical. Mie mi s-a părut că se potrivea perfect în peisaj! A fost... finis coronat opus! :) Deci una peste alta, cel puțin pe moment, mi-a plăcut filmul. Un film ușor, pentru o seară de duminică, înainte de a merge la o bere cu prietenii.

***
Atenție! Cele de mai sus reprezintă doar părerea mea completamente neavizată! Nu vă îndemn nici să vedeți, nici să nu vedeți vreunul dintre filme.

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.