Thursday, September 29, 2011

Conopidă pane


De toamnă, că tot e plină piaţa de conopidă, ieri am preparat conopidă pane. Care se prepară cum vă spun imediat, şi se mănâncă... cât ai zice conopidă. Chiar şi copiii o adoră, pentru că le-am explicat că e un fel de floare, iar lor le plac florile.

- Se desfac bucheţele de conopidă şi se spală puţin în apă rece, fără să se fărâme (eu am găsit vreo doi "locuitori" nevertebraţi ascunşi printre floricele, aşa că aveţi mare grijă!)

- Se dă în fiert conopida, dar nu se fierbe tare, tot ca să nu se fărâme bucheţelele. Apoi se lasă să se răcească puţin.

- Separat, se amestecă 1-2 ouă cu 1-2 linguri de făină (cantitatea depinde de câtă conopidă aveţi) şi condimente după gust.
După gustul meu, am pus sare, piper şi un condiment pentru şniţele. Iar prin acest aluat se dau bucheţelele de conopidă, după care se pun cu grijă în ulei încins şi se prăjesc uşor.

Dacă vă place mai crocant, puteţi să folosiţi un aluat în care puneţi şi pesmet.

Am auzit chiar şi de aluat cu fulgi de porumb, dar personal nu l-am încercat.

Cum tot aşa, n-am încercat dar am de gând, să pun un pic de boia dulce sau chiar iute în aluatul respectiv.
Voi cum mai preparaţi conopida altfel?

Adolescenţa, o f(r)ază de dânşii inventată...


Aş minţi dacă aş spune că nu mi-e (puţin) teamă de perioada adolescenţei ce va veni pentru copiii mei direct, dar şi pentru noi - consecinţe indirecte! Numai dacă mă gândesc la propria adolescenţă şi mi se ridică părul în cap! Câţi peri albi i-oi fi scos eu mamei atunci, numai tonele de vopsea de păr pe care şi le aplică stau mărturie!

Perioada aceea cuprinsă între copilărie şi maturitate, tranziţia aceea plină de schimbări, fizice şi psihologice, plină de conflicte cu tot ce îi înconjoară, inclusiv sau mai ales cu ei înşişi... Dar cică (de la Francoise Dolto citire) e de bine când ai conflictele acelea la vârsta respectivă, şi nu le laşi nerezolvate până mai târziu, în alte etape ale vieţii!

Aşa că, trebuie să mă înarmez cu multă, multă răbdare. Şi poate un simţ al umorului ascuţit, treaz, n-ar strica.

De exemplu, ca în afişul acesta - din folclorul popular circulant pe net - pe care îl găsesc ironic corect! :) 

Despre maşini şi valoarea lor


http://www.kangarooboo.com/product/details/938-Plan-Toys-Racing-Car-Red
Din ciclul: de pe net adunate - citate anonime celebre, iaca ce am găsit:
"Se spune că omul care-şi ia maşină de 5.000 euro, îşi dă toţi banii pe maşină. Cel care dă 10.000, îşi dă jumătate din bani. Iar cel care dă 100.000 pe o maşină, nu dă niciun ban"

La rândul meu, mă pregătesc - de multă vreme, şi încă multă vreme de-acum, probabil! - să-mi iau maşină.

Aveţi sugestii de modele/firme/mărci? Ştiu doar că vreau să fie o maşină "urbană", micuţă, drăguţă şi trainică.

Tuesday, September 27, 2011

Teatru cu Scufiţe Roşii



Din ciclul "cum ne mai distrăm noi", (şi) week-endul acesta am fost cu fetele la teatru pentru copii. De această dată am văzut Scufiţa Roşie a Teatrului Ţăndărică, Itinerant, în Parcul Copiilor din Sectorul 4. Păi să vă povestesc!

Fetiţa şi mama ei vorbeau la telefonul mobil cu bunicuţa, telefonul mobil avea "interferenţe", Scufiţa Roşie o îndeamnă pe bunicuţa să sune la 112, iar când apelul se întrerupe fata deduce că i s-a terminat bateria. Lupul şi-a deschis o pizzerie la marginea pădurii şi cântă că s-a privatizat - cine mai ştie, care copil de minim 3 ani (vârsta recomandată pentru această piesă), ce înseamnă "a se privatiza"? Şi la ce i-ar folosi să afle? La pizzerie lumea stă "la coadă", dar jocul de cuvinte între cele două sensuri ale cuvântului - coada la magazin vs. coada lupului - nu este sesizat şi nici înţeles de copii, după cum am tras eu cu coada ochiului la copiii din jurul meu.

Oricum, momentul intrării în scenă a lupului este unul care provoacă isterie maximă între copii, din care unii, nu puţini, încep să plângă; fetele mele, de exemplu (4 şi 6 ani, vă reamintesc, au mai fost pe la câteva spectacole, deci zic eu că au o vagă idee despre adevăr şi fals pe scenă) s-au strâns în mine de tot, de ajunsesem să eliberăm vreo 2 locuri din cele 3 pe care le plătisem! Ba chiar Ilinca tremura toată şi ţipa "mami, mi-e frică!" Alţi copilaşi prin sală au izbucnit în plâns şi se agăţau şi ei disperaţi de mamele lor. O fi fost efectul urmărit de realizatorii spectacolului, nu ştiu, însă mi s-a părut prea "reală" frica pentru nişte copii atât de mici!

Apoi începe o alergătură după şi de lup, în două planuri, când pe scenă - cu actori, când în spatele panoului - cu păpuşi. Astfel că Ilinca, şi-aşa speriată la culme de lup, se sperie şi mai tare când constată că "mami, acuma sunt doi lupi, unul mare şi unul mic!"

Vânătorul o întâlneşte prin pădure pe Scufiţa Roşie şi o invită să facă un grătar, iar el trage cu puşca în dreapta şi-n stânga oarecum fără discernământ, mi s-a părut mie. Urmează o goană după un iepuraş - moment căruia nu i-am găsit alt sens decât de umplutură, de destindere a copiilor de frica pe care o încercaseră mai devreme.

Şi ajungem la un alt moment penibil: lupul ajunge la casa bunicii, se dă drept poştaş cu pensia, dar bunica îi replică un "pe naiba!" apăsat, ca să înţeleagă şi copiii cum trebuie să vorbeşti, nu? Nefiind crezut, lupul spune că a venit cu lumina, cu telefonul, cu steaua - moment în care cei responsabili cu adaptarea poveştii-scenariu profită să mai bage un joc de cuvinte, când o pun pe bunică să răspundă că ea ţine cu dinamo, nu cu steaua. Am mari dubii că (măcar) această glumă a fost pricepută de altcineva decât de părinţii prezenţi în sală.

Bunica, nici mai mult nici mai puţin, iese din casă şi începe să tragă cu puşca după lup, scuzaţi expresia, ca o descreierată! Ca să nu mai zic că, aşa cum a observat Roxana, "N-are sens, mami! Bunica fuge cu puşca după cel care zicea că a venit cu pluguşorul, dar pe lup îl primeşte în casă?!" Care lup o şi mănâncă, căci scenariştii se depărtează de la firul poveştii, dar îi sunt şi tributari.

Culmea culmilor la final, când Ilinca îmi zice: "Mami, dar de ce sunt două Scufiţe Roşii?" Asta referitor la artificiul regizoral despre care am mai spus, care culmina planurile, astfel că acţiunea se desfăşura când pe scenă - cu actori, când în spatele panoului - cu păpuşi. Un alt ideal neatins de realizatorii spectacolului, după umila mea opinie!

De pe site-ul Teatrului Ţăndărică aflăm că am vizionat o "Adaptare după povestea fraţilor Grimm." - după părerea mea, s-a adaptat prea mult şi s-a păstrat din poveste prea puţin. Mai aflăm acolo că "Spectacolul păstrează spiritul poveştii clasice adăugând însă o serie de detalii ale lumii moderne care aduc o atmosferă veselă, antrenantă, colorată şi muzicală." - din nou după părerea mea, 1. dacă introduci într-o poveste clasică nişte detalii pe care le înţeleg doar părinţii veniţi la teatru împreună cu copiii, nu se cheamă că ai făcut povestea modernă. şi 2. nu am simţit deloc atmosfera veselă şi antrenantă, colorată şi muzicală, ci dimpotrivă, sumbră, încărcată de mistere (sensurile nedescifrate de copii ale poveştii) şi un pic cam horror.

Când am ieşit de la piesă, ne-am aşezat pe o bancă (piesa s-a jucat, ca multe altele în această vară, la teatrul itinerant, în frumoasa locaţie a parcului copiilor din sectorul 4) şi am început să-mi descos copiii: că ce au înţeles din piesă, ce le-a plăcut şi de ce şi ce nu le-a plăcut şi de ce. Da, ştiu, certaţi-mă că nu las simbolurile să le lucreze subconştientul fără influenţe exterioare, însă la aşa reacţii din partea tuturor copiilor din sală, am vrut să-mi iau nişte măsuri de prevedere conştiente. Şi răspunsurile copiilor mei - "nu ne-a plăcut că lupul le mănâncă pe Scufiţa Roşie şi pe bunica şi ne-a plăcut că a venit vânătorul şi le-a salvat" - mă fac să cred că, de fapt, tot firul original al poveştii le-a rămas în cap! Iar amănuntele care modernizează povestea nu îi aduc nimic în rău - dar nici în bine!

Monday, September 26, 2011

Acesta nu este (doar) un fluture


Acesta nu este un fluture. Aceasta este cea mai bine făcută reclamă, cel mai sensibil mesaj pe care l-am văzut în ultima vreme, timp în care am văzut doar reclame care nimeresc pe lângă mesaje, pe lângă bun simţ, pe lângă target, până la urmă.

Acesta nu este doar un fluture. Este amintirea bunicilor mei cărora nu cred că le-am spus de suficiente ori că îi iubesc, a bunicului pe care îl repezeam când îmi povestea aceleaşi amintiri din război la nesfârşit, a bunicii care mi se părea că repetă la nesfârşit aceleaşi observaţii legate de modul în care trebuie să te porţi "ca să nu te râdă lumea".

Este tatăl pe care nici nu mi-l amintesc prea bine, însă mi-l amintesc în parc, la spatele meu, ţinând ferm bicicleta de la care scosese rotiţele ajutătoare şi mă învăţa să merg pe două roţi. Şi căruia nu cred că i-am spus că îl iubesc...

- Ce-i ăsta? - Un fluture.

Repetat de trei ori, schimbul de replici te face să te gândeşti puţin la lipsa de imaginaţie a copywriter-ului. Dar repetat de 21 de ori, aşa cum aflăm că s-au petrecut lucrurile în urmă cu mulţi ani, ne face să ne imaginăm scena, în culori de sepie. Iar aceia dintre noi care avem copii ştim că nu e nicio exagerare aici, copiii pot face asta şi o şi fac!

Mesajul final punctează totul cu aplomb: "Ni se oferă atât de mult timp să vorbim. Nu găsim timp să ascultăm." Ideea realizatorilor, a agenţiei care a realizat clipul, de a muta focusul de pe "a vorbi" pe "a asculta" (la telefon, în speţă) mi se pare genială!

Aflu că în mai puţin de o săptămână de la lansare clipul a depăşit 150.000 de vizionări pe Youtube! Constantin Pilavios este autorul scurt metrajului a cărui idee originală a stat la baza acestui clip publicitar, şi tot el a realizat şi versiunea aceasta.

Iar actorul Boris Petrof ... ei, despre domnia sa am o altă amintire personală, din şcoala generală. El a fost cel care "ne-a regizat", ne-a pregătit participarea la Cântarea României cu brigada artistică - sarcină de partid, probabil, dar nici nu contează. Pentru noi era o mândrie să-l avem alături, să ne înveţe să fim mici actori. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, Cântarea României era un festival al odelor ridicate partidului şi mândrului conducător, iar brigada artistică era modul în care noi, "elevii silitori" , îi criticam pe colegii care nu învăţau bine şi îi lăudam, în cântec şi joc artistic, pe cei care se purtau conform preceptelor partidului!

PS: vizionarea versiunii originale a scurtmetrajului lui Constantin Pilavios mi-a redeşteptat amintiri şi dragostea mea legată de limba greacă, aşa că ieri am redeschis manualele abandonate şi vă ţin la curent cu progresele!

Monday, September 19, 2011

Nemuritorii


Nemuritorii nu există. Ştefan Iordache a plecat dintre noi, Florian Pittiş nu mai e...
Lumea muzicală a suferit o mare pierderea astăzi, când a trecut în nefiinţă marele muzician Johnny Răducanu. La vârsta de 79 de ani - aflu de la ştiri. Pentru mine era fără vârstă, era ... nemuritor!
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

De ascultat: Pastorală de toamnă

Thursday, September 15, 2011

A început şcoala. Tu cum îţi protejezi copilul fără să-i ştirbeşti libertatea de mişcare?


Prima zi de şcoală. Rânduri rânduri de copii merg spre şcoală de mână cu părinţii. Apoi vin de mână cu părinţii acasă. Imaginea se repetă zi după zi, zi după zi. Lucru natural până la o vârstă. Dar vine o zi când copilul îţi spune: „Mami, nu mai veni cu mine la şcoală, sunt destul de mare, mă descurc singur!” Înţelegi în spatele acestei afirmaţii şi un pic de „Mă faci de râs”, dar nu contează neapărat motivele. Cert este că a crescut şi vrea să-şi demonstreze independenţa.
Tu, părinte responsabil, vrei să fii sigur că merge la şcoală şi nu bate mingea pe maidane, dar fără ca, pentru asta, să-l urmăreşti sau să angajezi un detectiv. Cum poţi să afli la ce oră a ajuns acasă, că îşi face temele, ba chiar să-l ajuţi la teme fără să trebuiască ca pentru asta să-ţi iei concediu?
SafeKids GPS Locator este soluţia pentru prima parte a problemei. O cameră de luat vederi dotată cu inteligenţă (aproape umană) rezolvă cealaltă parte a problemei.

1. SafeKids GPS Locator
SafeKids GPS Locator, singurul dispozitiv de localizare GPS conceput special pentru copii, este, arată şi funcţionează ca un ceas de mână, aşa că nu trebuie ca cel mic să ţină minte să îl ia cu el în ghiozdan. Odată fixat la mâna copilului, dispozitivul nu poate fi desfăcut decât de către părinte. Însă înăuntrul acestui ceas se află un sistem GPS, care permite părinţilor să stea mai liniştiţi când copiii lor fie se întorc de la şcoală, fie sunt afară la joacă, ori în excursie.Tot ce aveţi nevoie este un smartphone sau un computer cu conexiune la Internet, prin intermediul căruia aveţi acces la interfaţa care vă arată exact poziţia GPS a copilului.
Dacă aveţi impresia că SafeKids GPS Locator este prea restrictiv, aflaţi că puteţi seta din portal o barieră invizibilă de siguranţă, în care copilul este liber să se mişte în voie. Primiţi în schimb o notificare dacă acesta părăseşte zona de siguranţă şi puteţi afla exact locaţia unde se află.Copilul nu trebuie să se sperie de ideea de “urmărire”, acesta fiind doar un exemplu în care tehnologia ne ajută să-i lăsăm copilului libertatea de care are nevoie. Prin urmare, SafeKids GPS Locator vine cu conceptul de a ajuta părinţii să fie mai liniştiţi şi mai relaxaţi atunci când copiii lor se bucură de libertatea copilăriei lor.
Să ne imaginăm acum un alt scenariu: aveţi copil mai mic, încă nu are nici măcar vârsta grădiniţei şi stă acasă cu o bonă angajată. Pentru binele lui, i-aţi făcut un program destul de strict şi vreţi să vă asiguraţi că bona a înţeles perfect însemnătatea acestui program şi îl respectă, ca şi traseul pe care trebuie să-l facă cu copilul, atunci când îl scoate la plimbare sau la joacă. SafeKids GPS Locator poate fi un bun instrument de a verifica acest lucru, fără ca bona să se simtă urmărită, şi astfel să apară probleme de încredere, care pot săpa în relaţia ta, ca părinte, cu bona. Pur şi simplu, plasaţi ceasul la mâna copilului şi puteţi şti în orice moment unde se află acesta, dacă e încă în parc la ora mesei sau dimpotrivă, doarme mai devreme.

2. SafeKids WebCam
Odată ajuns acasă de la şcoală, ai prefera ca şcolarul să-şi facă temele, în loc să se joace. Pentru aceasta, în camera lui puteţi instala o cameră de luat vederi cu ajutorul căreia îl puteţi urmări chiar de la serviciu. Camera urmăreşte copilul, putându-se orienta singură cu 360 de grade. Cum puteţi să-l ajutaţi la lecţii? Simplu: camera are un microfon şi boxe încorporate, astfel că este suficient ca şcolarul să citească cu voce tare cerinţa problemei şi îţi poate auzi sfaturile pentru rezolvare.
Atât dispozitivu SafeKids GPS Locator, cât şi camera de luat vederi care ajută copiii să-şi rezolve temele sunt distribuite în România de LogSoft Grup, prin www.safekids.ro. Log Soft Grup oferă soluţii de siguranţă pentru copii. Firma este unic importator în România al produsului SafeKids GPS Locator.
Atenţie! Niciun produs, oricât de multă tehnologie ar încorpora, nu ţine loc de grija părintească şi nu se poate constitui în substitut al prezenţei părintelui alături de copil, în educaţia lui, al grijei acestuia faţă de cei mici. Însă produsele noastre vă ajută să le puteţi permite copiilor să aibă o copilărie liniştită, ferită de griji, în libertatea care să îi ajute să devină adulţi independenţi şi responsabili.

Thursday, September 1, 2011

Acesta nu este un bloc



Acesta nu este un bloc. Acesta este un răsărit de soare, mascat de un bloc.

"Dimineţile mele" - aşa se numea ceea ce trăiam eu prin 2005 când eram însărcinată cu Roxana şi (poate şi din acest motiv) mă trezeam dimineaţa foarte devreme şi priveam răsăritul soarelui de la fereastra camerei care a devenit apoi camera copiilor. Pe-atunci veneam singură în această cameră şi mă delectam cu nişte culori, ireale poate pentru un oraş, de roşu şi albastru şi mov, peste nişte case rămase în picioare în spatele blocului în care tocmai mă mutasem de câteva luni, cu soţul meu. Era fosta lui cameră de copil.

Astăzi, de la acel geam se vede târziu că deja soarele e sus pe cer. Imaginea răsăritului este obturată de blocul din imagine care s-a ridicat între timp. Nu s-a ridicat dintr-o dată, ci cu mult zgomot şi mizerie. Dar azi le-am uitat. Azi doar vroiam să văd un răsărit de soare urban de la fereastră. Nu se mai poate.

Daaaar... Există şi un "dar" - trag nădejde că de la casa care ni se construieşte la marginea oraşului voi putea să am parte de asemenea răsărituri de soare peste parc, la geamul camerei mele.

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)