Chiar ideea de bază pe care se întemeiază "filosofia" lui Naomi Aldort, aceea că şi noi, părinţii, evoluăm şi ne transformăm odată cu copiii noştri (În limba engleză în original lucrarea poartă titlul "Raising our children, raising ourselves". Deci... e clar!) este una pe cât de simplă şi de bun simţ, pe atât de revoluţionară - şi la fel de greu de înţeles şi de "pus în practică", să spunem aşa. Pentru că autoarea propune de fapt o "strategie" - prescurtată cu iniţialele S.A.L.V.E. În limba engleză, formula lui Naomi Aldort SALVE constă în următorii paşi:
S-Separate the self and inquire
A-Attention on the child
L-Listen
V-Validate without dramatizing
E-Empower
Separaţi-vă emoţiile de comportamentul copilului printr-un discurs interior. Analizaţi-vă gândurile. Daţi la o parte acea primă reacţie care ne vine tuturor instinctiv (aceea este reacţia "greşită", cea întipărită în ADN-ul nostru, pe care am moştenit-o de la părinţii noştri, aceştia de la părinţii lor, aceia de la părinţii lor... şi tot aşa, într-un vârtej trans-generaţional fără sfârşit!). Îndemnul autoarei este să ne analizăm gândurile conștient, să vedem în ce stare ne aduc acestea și mai ales (iar aceasta a fost revelația mea, personal!) ce fel de persoană am fi dacă nu am avea deloc acele gânduri!
A: Atenție îndreptată către copil.
L: Listen - ascultaţi copilul, ce are el de spus, ce are pe suflet, ce îl deranjează. Ascultaţi fără să întrerupeţi.
V: Validaţi emoţiile, fără să le filtraţi deloc prin propriile voastre emoţii! Această etapă poate părea foarte dificil de făcut, pentru că sună oarecum mecanic: nu trebuie nici să dai prea mare amploare, dramatizând "ghinionul" copilului, nici să oferi soluţii, nici ... nimic. Doar să repeţi oarecum mecanic constatarea, faptul sec. Este un pas important mai ales la nivel "lingvistic", pentru că trebuie să ai mare grijă cum îţi alegi cuvintele, ce spui şi pe ce ton. Nu e nevoie de dramatizare, uneori nu e nevoie de cuvinte deloc, poţi valida şi în tăcere. Copiii au o mare capacitate de a trece mai departe, odată ce se simt ascultaţi şi auziţi.
E: oferiţi încurajare, încredere în capacitatea copilului de a ieşi singur dintr-o situaţie dificilă sau care iniţial părea fără ieşire.
Practic, cel mai dificil de departe este pasul de separare de propriile emoţii.
Iar mie, personal, mi se pare aproape imposibil de făcut! Probabil că e nevoie de multă, multă practică pentru a putea deveni disponibil din punct de vedere emoţional.
Autoarea însăși spune, la un moment dat: După ce generaţii întregi au crescut ascultându-şi din teamă părinţii, în cele din urmă, ne propunem să ne tratăm copiii cu aceeaşi demnitate pe care ne-o dorim pentru noi înşine. Încercăm să renunţăm cu totul la vechea idee de a aştepta ca un copil să facă tot ce îi cere părintele, dar nu e o sarcină uşoară. Este nevoie de dedicaţie, practică consecventă şi autocontrol. Un exerciţiu util ar fi să vă gândiţi un moment înainte să îi cereţi unui copil să facă ceva şi să vă întrebaţi: "Oare cum i-aş cere asta unui prieten adult?"
În această nouă paradigmă de creştere a copilului, ei nu sunt obligaţi să ne împlinească nouă nevoile. Sunt liberi să îşi exprime propriile alegere, precum şi răspunsurile la cererile noastre, iar noi am face bine să le respectăm alegerile şi să ţinem seama de limitele şi de aspiraţiile lor. (pag. 37)Şi mai încolo spune:
Sigur, nu e deoc uşor să ne schimbăm obiceiurile şi revenim, fără să vrem, la vechile tipare de comportament. A te transforma dintr-o persoană care "neagă" într-una care "validează" necesită practică şi timp. (pag. 39)
Apoi lucrarea se structurează pe capitole urmărind ceea ce autoarea consideră "cele mai importante cinci nevoi ale copilului", care sunt, potrivit autoarei, "motorul limbajului comportamental al copilului":
1. Iubirea
Câteva dintre ideile exprimate aici: "Nu udăm o plantă dacă înfloreşte, ci pentru a o vedea înflorind"; iubirea nu este o recompensă
2. Libertatea de exprimare
Despre izbucnirile emoţionale ale copilului tău şi câteva erori pe care le facem inconştient - distragerea atenţiei, evitarea, inducerea temerii, oprirea plânsului etc.
3. Siguranţa emoţională
Despre viaţa alături de un copil care acţionează cu bunătate, nu din teamă, ci pentru că aşa alege, din proprie voinţă ("Scopul nostru nu e să creştem un copil lipsit de spaime - ceea ce ar fi imposibil, ci să ne asigurăm că anxietăţile fireşti îşi vor găsi o poritiţă de ieşire, aşa încât copilul să îşi păstreze echilibrul emoţional" - pag. 174), ura exprimată într-un mediu sigur, ura între copii, ura faţă de părinţi etc.
4. Autonomia şi puterea
Copiii au nevoie de părinţi cooperanţi: "Ca şi în cazul altor privaţiuni emoţionale, un copil care se luptă cu sentimentul de neputinţă sau e lipsit de sentimentul că îşi controlează viaţa poate deveni furios, agresiv, deprimat" - pag. 208). Apoi despre jocurile de putere şi cum dezvoltăm autonomia copiilor.
5. Stima de sine
"Sunteţi oglinda în care copilul îşi vede reflexia valorii" (pag. 236).
Trecând peste stângăciile de traducere - mă iertaţi, defect profesional, nu pot trece cu vederea traduceri care în limba sursă sună pe alocuri neinspirat, prin abuz de infinitive, de exemplu -, cartea a fost pentru mine cel puţin o revelaţie. Înţeleg perfect de ce Otilia Mantelers o găseşte inspiraţională: chiar este!
Închei cu ideea pe care am auzit-o de la Naomi Aldort în persoană într-un filmuleţ pe Youtube: familia trebuie să fie "a court of love", nu "a court of law"
Cartea poate fi comandată şi de pe site-ul Editurii Herald, de aici
1. Iubirea
Câteva dintre ideile exprimate aici: "Nu udăm o plantă dacă înfloreşte, ci pentru a o vedea înflorind"; iubirea nu este o recompensă
2. Libertatea de exprimare
Despre izbucnirile emoţionale ale copilului tău şi câteva erori pe care le facem inconştient - distragerea atenţiei, evitarea, inducerea temerii, oprirea plânsului etc.
3. Siguranţa emoţională
Despre viaţa alături de un copil care acţionează cu bunătate, nu din teamă, ci pentru că aşa alege, din proprie voinţă ("Scopul nostru nu e să creştem un copil lipsit de spaime - ceea ce ar fi imposibil, ci să ne asigurăm că anxietăţile fireşti îşi vor găsi o poritiţă de ieşire, aşa încât copilul să îşi păstreze echilibrul emoţional" - pag. 174), ura exprimată într-un mediu sigur, ura între copii, ura faţă de părinţi etc.
4. Autonomia şi puterea
Copiii au nevoie de părinţi cooperanţi: "Ca şi în cazul altor privaţiuni emoţionale, un copil care se luptă cu sentimentul de neputinţă sau e lipsit de sentimentul că îşi controlează viaţa poate deveni furios, agresiv, deprimat" - pag. 208). Apoi despre jocurile de putere şi cum dezvoltăm autonomia copiilor.
5. Stima de sine
"Sunteţi oglinda în care copilul îşi vede reflexia valorii" (pag. 236).
Trecând peste stângăciile de traducere - mă iertaţi, defect profesional, nu pot trece cu vederea traduceri care în limba sursă sună pe alocuri neinspirat, prin abuz de infinitive, de exemplu -, cartea a fost pentru mine cel puţin o revelaţie. Înţeleg perfect de ce Otilia Mantelers o găseşte inspiraţională: chiar este!
Închei cu ideea pe care am auzit-o de la Naomi Aldort în persoană într-un filmuleţ pe Youtube: familia trebuie să fie "a court of love", nu "a court of law"
Cartea poate fi comandată şi de pe site-ul Editurii Herald, de aici