Wednesday, November 16, 2011

Maşina de spălat cu calendar ortodox


Maşina de spălat, draga de ea, cumpărată as' vară, după cum povesteam aici, nu porneşte. Da' nu porneşte nicicum!

Acuma, eroarea iniţială e mea că am încercat s-o pornesc de dimineaţă fără să pornesc şi apa. După timpul de funcţionare, deşi n-am auzit niciun pic de zgomot dinspre ea, şi trebuia să mă gândesc că ceva nu e în regulă, mă duc să scot rufele să le întind. Când colo, ce să vezi? Nu pornise. 

Identific eroarea, pornesc apa, nu vrea. Opresc maşina, deschid hubloul, repornesc, cu apă pornită acum, nu vrea. Nu vrea nimic!

Eu stau şi mă întreb, totuşi, n-ar fi mai bine să nu mă mai enervez eu acum pe tema asta, să-mi văd de treabă, şi s-o mai întreb "ce pofteşti, măi, musiu?" abia MÂINE, când n-o mai fi sărbătoare? Că tot mi-am amintit abia după ce am introdus în cuvă rufele că e Sfântu' Matei azi!

Acuma... sper că mâine să nu fie Sfântu' Aşteaptă, că nu prea am chef s-o iau de la capăt cu service şi căutat de maşini de spălat... Şi a uita e omeneşte, am uitat şi eu o dată să pornesc apa, na, asta e! N-o fi murit din asta?

Later Edit: A venit seara, a venit ingineru' acasă, a apăsat butonul şi... a pornit maşina! Buton pe care îl apăsasem şi eu până atunci, nu-i vorbă! El a fost mai insistent, a apăsat o data... şi apoi încă o dată. Atât! 

Deci, nu s-a stricat maşina, doar a venit seara, a apus soarele, s-a terminat sărbătoarea şi era liber la spălat! :)

Tuesday, November 15, 2011

FNT-ul meu


S-a scurs mai bine de-o săptămână de la gongul final al Festivalului Naţional de Teatru FNT (da, din nou am rămas în urmă cu postarea de impresii de tot felul).
www.fnt.ro
Surpriza cea mai mare a fost în prima zi când s-au pus în vânzare biletele pentru festival, mi se pare că era 5 octombrie. Aveam întâmplător bilete la Odeon în acea zi, şi am mers mai devreme ca să alegem bilete şi pentru festival. Ţi-ai găsit! De dimineaţă şi până la ora aceea din după-amiază nu mai erau bilete aproape deloc! Oricum, nu mai erau la ce am fi vrut să vedem. Mai erau la „Mountainbikers”, o piesă a Teatrului Naţional de la Timişoara, în limba germană, aşa că am luat, deşi fireşte că nu auzisem nimic de piesă, dar în snobismul nostru, să rămânem fără coledz, fără festival, nu se făcea, puicuşorule, neicuşorule! La celelalte piese pe care le-am mai văzut în festival am avut un noroc „chior”, cum se spune, că am trecut într-o zi cu totul întâmplător pe lângă Bulandra Izvor şi, deşi eram convinsă că nu mai sunt bilete la nicio piesă, am intrat totuşi. Ba chiar am avut de unde alege (alegând, însă, în primul rând zilele disponibile din programul nostru). Am ales piese care nu se joacă de obicei la Bucureşti, lăsându-le pe cele ale teatrului pentru după FNT. Aşa că urma să vedem „Leonce şi Lena” al lui Tompa Gabor şi „Felii” al Liei Bugnar.

Despre seara de 28 octombrie pot să spun doar că a fost inedită! Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Alice Georgescu citind o scrisoare a lui Tompa Gabor in memoriam Liviu Ciulei la Bulandra, apoi venid să vorbească şi la Odeon. Ei bine, da! Pentru prima oară în viaţa mea, am alergat de la un teatru la altul şi am văzut două piese în aceeaşi zi. Şi ambele supratitrate, căci prima din ziua respectivă era de la Teatrul Naţional din Cluj, în limba maghiară, iar a doua de la Teatrul Naţional din Timişoara, în limba germană. Şi supratitrarea era un fel de „first time” pentru noi, căci mai văzusem la Budapesta, în festivalul lor, Unchiul Vania al nostru de la Bulandra, supratitrat pentru unguri în maghiară.

 Leonce şi Lena şi Tompa Gabor
www.fnt.ro
Piesa, cum a fost piesa? Deosebită! A fost foarte greu să urmăreşti textul pe bandă, era mult text, fără care riscai să nu înţelegi acţiunea. Însă mare parte din acţiune nu se petrecea în ceea ce spuneau actorii, ci în chiar jocul lor... plin de semnificaţii, din care unele au rămas ascunse (pentru mine, cel puţin). Tratarea piesei purtând semnătura lui Tompa Gabor a fost una esenţialmente vizuală, senzaţia mea a fost că parcă ne uitam la o lume a păpuşilor care se dau mari, o lume a jucăriilor (stricate). Din care singurul care vedea ridicolul situaţiilor era amicul lui Leonce, cu un simţ al grotescului mai apropiat de ceea ce am numi azi normal; actor care de altfel a fost şi premiat cu Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2010.

Mountainbikers de Timişoara la Bucureşti
www.fnt.ro
Apoi am dat fuga la o nocturnă la Odeon. Piesa s-a jucat în acea seară de două ori, noi vedeam a doua reprezentaţie, ceea ce cred că a fost destul de obositor pentru actori. Însă nicio clipă nu am bănuit puterea piesei, magia, oarecum, cu care am fost învăluiţi. Scenografia lui Dragoş Buhagiar a făcut ca spaţiul să fie folosit ingenios: la ambele capete ale scenei, care se afla în mijloc, iar spectatorii stăteau de o parte şi de alta a ei, fuseseră montate nişte rampe de genul celor folosite de bikerşi sau rolleri în parcuri. Nu fără semnificaţie! Personajele îşi aruncau parcă de la unul la altul pase, ca-ntr-un joc cu mingea. Pase sentimentale, pase de viaţă. Din când în când, personajele cădeau literalmente în faţa spectatorilor, pentru a da voie altor momente să se desfăşoare. Mi-a făcut efectiv impresia de spectacol greu, puternic, obositor pentru actori, însă „rewarding” pentru spectatori. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Chiar şi momentele în care cădeau parcă din cer (dintr-o imprimantă) lugubrele fotografii realizate în piesă de unul dintre personaje, un băiat "negru", gotic, erau alese special. (La ieşire mi-am aruncat ochii pe acele foi: erau chiar fotografii surprinse de aparatul actorului în reprezentaţii anterioare, nu erau foi goale pur şi simplu). O piesă excelentă!

 Felii de viaţă
www.fnt.ro
Seara de 2 noiembrie a fost seara „Feliilor” de la Sibiu. De data asta o piesă în limba română, o piesă special pentru Ofelia Popii, care de altfel a şi primit premiul Uniter anul trecut pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Un joc greu, un „one woman show” total, în care actriţa a schimbat haine, s-a reîncarnat în personaje, cu o versatilitate ieşită din comun. La un moment dat mă dusesem cu gândul Golum din Lord of the Rings, atât de ireală mi se părea schizofrenia jocului actoricesc de roluri! Un adevărat model pentru studenţii la actoriei pe care i-am văzut pe margine. Scenariul însă mi-a lăsat impresia de neterminat, de încropit special pentru această ocazie – ceea ce de fapt aşa şi era, şi oarecum sec, monologuri de suprafaţă care dau într-adevăr ocazia actriţei să-şi demonstreze talentul, şi cam atât.

Aşadar şi prin urmare, "FNT-ul meu" a fost cumva, de pe margine. Am ratat tot Cehovul, tot focusul Andrei Şerban, toate chestiile „importante”.
Însă la nivel personal, important este că am ajuns la FNT şi am văzut spectacole de excepţie, pe care nu cred că aş fi ajuns să le văd altfel.  

Iar data viitoare va fi mai bine, vorba grecului: deuteron ameinon!

(PS: pentru cronici profesioniste vedeţi, de exemplu, articolele apărute în Dilema pe tema FNT aici, sau aici, sau aici. )

Monday, November 14, 2011

Prăjitură cu mere. Şi provocarea duminicală "dulce-n casă"


Prajitura cu mere
Mă-ntreb şi eu cum de am tupeu să lansez chiar eu rubrica asta cu provocarea duminicală, când adineaori tocmai am aruncat o poală de pacheţele de tot felul de condimente şi pungi magice expirate sau pe cale să expire şi abia de am găsit prin sertare un plic de zahăr vanilat, ca să nu mai zic că după ce m-am apucat de treabă am constatat că n-am făină suficientă şi am dat fuga la magazinul de vis-a-vis (asta, după ce mai făcusem deja încă 2 drumuri după carne şi boia puţin mai devreme). Cât de slab bucătar pot să fii să-ţi expire condimentele în dulapul de la bucătărie nefolosite?

Bine, tot la fel procedez din când în când cu cutia de medicamente: le verific iar cele expirate sau pe cale să expire ajung la gunoi, şi asta nu face din mine un slab bolnav, nu-i aşa?

Aşa că, odată acest silogism parcurs, iacă-tă despre ce e vorba:

Mi-am propus ca în fiecare duminică să pregătesc o prăjitură de casă. Măcar pe perioada rece, când ieşim mai puţin pe-afară şi plecăm mai puţin de-acasă. Iar reţeta o public luni dimineaţă. (paranteză: după ce că ieşim mai puţin să facem mişcare, măcar să şi mâncăm mai mult! şi să aruncăm cântarul!) Şi vă provoc să pregătim împreună! (Aşa e, am furat modelul provocării de la Laura, dar l-am mutat în bucătărie)

Este vorba de reţete simple, pe care să le poţi face acasă fără cine ştie ce "skills" de mari cofetari, dulciuri pe care să le poţi prepara în cele 1,5-2 ore cât dorm copiii după-amiază, de exemplu. Şi da, care să dispară din platouri în câteva ore. Ce ziceţi, vă băgaţi?

Încep eu, cu o prăjiturică cu mere şi stafide.

Ingrediente:
- 4-6 ouă (depinde de dimensiunea ouălelor şi a tăvii în care veţi coace plăcinţica, eu am folosit 6 ouă pentru că am o tavă destul de largă)
- 1 cană de zahăr
- 1 cană de făină
- zahăr vanilat, esenţă de vanilie (sau altceva, ce aveţi preferinţă)
- 1/4 ceaşcă ulei (acuma, depinde de ceaşcă, dar nu prea mult ulei, doar aşa, ca să dea un pic de "ungere" la motor)
- zeamă de lămâie sau suc tip "hellas"
- praf de copt
- mere rase (eu am folosit mere rase şi păstrate la borcan de-astă vară la ţară, pentru că nu puteam să ţin pasul cu prăjiturile cu mere, în ritmul cu care se coceau merele în pom în grădină)
- stafide - după preferinţă

Mod de realizare:
Într-un vas de mixer se separă albuşurile, iar gălbenuşurile se păstrează într-o cană sau un castronel.
Se bat bine cu mixerul albuşurile cu un praf de sare, se adaugă pe rând zahărul în 2-3 reprize (nu tot odată), gălbenuşurile, zahărul vanilat, esenţa, uleiul, făina, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, amestecând mereu. Se scoate mixerul şi se foloseşte mai departe un tel, pentru că se pun merele rase şi stoarse de zeamă (preţ de o cană sau două de conţinut de mere).
Tava se unge cu ulei şi se tapetează cu făină (cred că se poate folosi hârtie de gătit, dar personal n-am folosit, eu numesc asta "metoda leneşă", ca să nu mai trebuiască să freci tava după aceea). Se toarnă "maglavaisul" în tavă şi se bagă la cuptor.
După ce se întăreşte puţin se pot pune stafidele, cum dorim, mai devreme dacă vrem să intre prin prăjitură, mai târziu dacă vrem să rămână deasupra. Când nu mai rămâne cocă pe "paiul de încercare" se opreşte focul, se pudrează cu zahăr şi se taie rece.
Leapşa merge la... oricine vrea s-o preia. Promit să încerc reţetele voastre care se potrivesc cerinţelor: simple, duminicale.

Friday, November 11, 2011

Ce mănânc azi: leftovers reloaded


Nu-ncercaţi să desluşiţi din imagini ingredientele prânzului meu de azi! Dar arată iami, oricum, aşa-i?
Dau o raită prin bucătărie - nimic gătit. Ştiam încă dinainte, dar mai speram că vreo Zână Bucătăreasă s-o fi rătăcit şi prin bucătăria mea.

Dar am găsit... nişte "Leftovers", mâncarea mea favorită! :) Nu există în nicio carte de bucate, dar eu ştiu mereu s-o prepar, îţi trebuie multă tehnică pentru asta.

Deci fiţi atenţi:
Paste fierte de aseară (chiar overcooked) şi rămase în cratiţă,  sunt verzi pentru că sunt cu spanac. Deasupra am trântit câteva linguri de smântână (bombă calorică, I know!). Şi deasupra am ornat cu nişte pastramă de macrou (cumpărat de la Obor) fărâmat bucăţele.

A ieşit ceva super, după cum puteţi vedea! Peştele afumat a tăiat gustul de spanac, dacă acesta ar fi fost puţin neplăcut, iar smântâna a fost liantul dintre toate ingredientele.

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.