Saturday, December 20, 2014

T&T: Tibi si Tudor Chirila

"Everytime when I look in the mirror..." - cum s-o simţi băiatul ăsta când se uită acum în oglindă, vs cum se simţea înainte de Vocea României?

Mi-a rămas în minte momentul din finalul sezonului 4 al Vocii, cu Tibi pe jos, cu cecul de 100.000 de euro în braţe, cu confetti căzând pe ei... Momentul ăla când viaţa ta o ia pe alt făgaş decât ai crezut vreodată! Pentru că dacă vreodată ar fi vrut să urmeze calea muzicii, ar fi făcut asta până acum. Or, el este, cum a spus şi Chirilă, "băiatul cu chitara"!
By the way - ce am învăţat şi eu de la viaţă, mi-a confirmat şi Tudor Chirilă acum: dacă e ceva la care te pricepi, ceva ce faci bine, atunci fă exact aia! Ergo, în finală Chirilă unul din momentele cele mai emoţionante a fost acel "Ana" cântat simplu, la chitară (chiar de Tibi) şi pian (acompaniament).


Asta am vrut mereu de la Vocea României, la asta m-am aşteptat de la bun început, când am văzut primele promo-uri: să văd și să aud oameni (simpli, adică ne-cântăreți profesioniști) care cântă. Ediţia asta însă, mai mult ca oricând, am fost dezamăgită să tot văd în audiţii diverse backing vocals sau alte persoane care deja au clipuri pe youtube sau au fost lansate în alte cercuri, dar tot muzicale.

Nu am ştiut de campania lui Chinezu, dar i-am susţinut şi online, şi prin SMS pe Tiberiu Albu şi Tudor Chirilă, din tot sufletul meu de rockeriţă care n-ar fi ratat concertele grele care au venit la noi sub nicio formă! Am fost la concertul Metallica în 1999, apoi la a doua venire a Metallicii am îndurat o ploaie torenţială, ne-a udat pînă la chiloţi, dar eu de-acolo nu m-aş fi dus, şi am răguşit urlând! La Iron Maiden, acelaşi an cu a doua Metallica, a fost o căldură infernală, am ieşit din aglomeraţie pentru că mi se făcuse rău.. La AC/DC, Manowar, din nou Manowar, Ozzy Osborne, Scorpions... și mulți alții pe care nu mi-i mai amintesc acum. Rock clasic. Rock pe pâine!

Acestei ediții a Vocii României, prezenţa lui Tudor Chirilă printre membrii juriului i-a crescut calitatea cu vreo 2 clase!, iar câştigarea trofeului de către un cântăreţ de rock mi-a crescut mie optimismul că se poate şi altfel, se poate şi aşa! În plus, mi s-a redeschis apetitul de ascultat rock romanesc si rock vechi.

Monday, December 15, 2014

Acasă la Moş Crăciun

Trecem printr-o perioadă aglomerată, dar cu lucruri frumoase - concurs de înot, serbări la engleză, recital la pian şi chitară, petreceri de zile de naştere... you name it!

Printre toate astea, am reuşit sâmbătă să ajungem în Regatul lui Moş Crăciun, adică recent deschisul Santa Claus Kingdom, la adresa din şos. Pipera nr. 59. Detalii aici: www.santaclauskingdom.ro.
Gata, acum că v-am dat informaţiile legate de locaţie, pot să vă spun şi nişte poveşti ilustrate.

Santa Claus Kingdom e aşa... un fel de regat al locurilor de joacă pentru copii. Dacă ajungi (ca noi) destul de devreme încât să fie mai liber, poţi să te bucuri de:
- pârtie de schi artificială - scurtă, dar numai bună pentru începători
- patinoar- micuţ, dar suficient
- tubing - pista de tubing mi s-a părut suficient de lungă, plus că la întoarcere trebuie să cari în sus colacul ăla de cauciuc după tine
- pistă de maşinuţe sau nu ştiu exact cum se numesc, sunt de fapt un fel de biciclete pe 4 roţi, pentru că se acţionează prin pedale - mai mari sau mai mici, după dimensiunea copilului
- căţărare pe perete pentru copiii mai mari
- carusel cu cai şi trăsurică
- trenuleţ pentru copiii mai mici
- o versiune mai light dar foarte amuzantă a jocului pe care l-am văzut la TV cu numele "Spărgătorii de râs"
- magie pe scenă cu un magician
- labirint şi tobogane gonflabile de tot felul
şi chiar Moş Crăciun în persoană, pentru luat în braţe copiii şi pozat cu ei!

Toate echipamentele sunt asigurate de organizatori, schiuri, clăpari, patine etc.
La un moment dat însă, s-a aglomerat atât de tare, încât deja au început să se lovească unii pe alţii - involuntar, din cauza aglomeraţiei. Aşa că a fost momentul să plecăm. Când ne-am uitat la ceas, am văzut că deja trecuseră vreo 2-3 ore!!

Ce să vă mai spunem? Preţurile sunt mai mari în week-end decât în timpul săptămânii, şi oricum, nu am înţeles de ce trebuie să plătească şi adulţii. Există mâncare şi apă la faţa locului, dar nu mare lucru şi la preţuri mari, aşa că mai bine vă luaţi un sandvici şi apă la voi când mergeţi.

Dacă putea să fie un astfel de loc de joacă mai frumos de-atât? Probabil. Dar e un început. Eu, una, visam de mult să schiez în Bucureşti - şi nu cu maşina pe stradă, ci cu schiurile pe o pârtie. Aceasta nu e e exact ce mi-am imaginat, dar e ceva totuşi.

Vă las cu nişte poze de sâmbătă. În care Ilinca apare mai puţin dintr-o pură întâmplare. Deşi era în rochie, s-a dat şi ea inclusiv pe schiuri!

 





copyright: @AncaIlie - Blogonovela

Friday, December 5, 2014

De serviciu pe şcoală

Zilele trecute fii-mea a' mare a fost "de serviciu pe şcoală".

Pentru cine nu cunoaşte expresia, ea vine, în amintirea mea, la pachet cu acel clopot mare, talangă îi spuneam noi, cu care în mâini efectiv alergam pe holuri şi-l zdrăngăneam ca să se audă în clase şi să înceapă recreaţia, şi apoi ora.

Cât de des făceam asta într-o zi? Păi foarte des, tot cam la 35 de minute, căci şcoala noastră mică avea, pe acea vreme în anii 80, atât de multe clase, cu câte 42 de elevi în ele, încât învăţam în 3 schimburi, ca la fabrică. Orele aveau vreo 35 de minute şi pauza 5  minute.

Ce s-a schimbat de-atunci? Şcoala nu, fetele mele învaţă (cred că am mai spus pe undeva) chiar la şcoala generală la care am învăţat şi eu, şi tatăl lor. Alegerea aceleiaşi şcoli a fost "big mistake", zic eu acum, pentru că aşa se vede şi mai bine ce (nu) s-a schimbat de-atunci!

Adică... nu mai sunt sobele de teracotă pe holuri, ramele de lemn de la geamuri au fost înlocuite cu termopane albe, s-a mai adăugat câte un colţ şcolii ca să mai rezulte de aici încă vreo 4 săli de clasă, unele dintre clase sunt dotate modern (cu banii părinţilor)... Dar oamenii, deşi alţii ca identitate în buletin (nu am mai găsit absolut pe nimeni de pe vremea mea) sunt aceiaşi, sistemul în care sunt apreciaţi (depreciaţi, mai bine zis) elevii, sistemul de pus la grămadă, la gloată, sistemul de "te-am prins - te-am ars", cum îi spun eu, pentru că vânează greşelile pentru ca atunci să-l "înveţe o lecţie" pe copil, sistemul care înăbuşă în faşă orice iniţiativă a copilului, pe motiv că "nu ai ridicat mâna şi nu ai răspuns frumos, deci nu îţi iau în calcul răspunsul" - e acelaşi. Ba poate pe alocuri mai rău - pentru că ne-am deschis ochii şi ne dor ochii de ceea ce vedem. Ca în "Flori pentru Algernon", ignoranţa uneori e mai sănătoasă decât "văzutul". (Nu vreau să spun că e mai bine să nu ştii nimic...)


Dar să revenim la anul de graţie 2014. Ieri fii-mea a fost elev de serviciu pe şcoală. Nu, nu e aşa de mare ea, e doar clasa a III-a, dar ei sunt cei mai mari din tura care învaţă de dimineaţă. Clasele a IV-a sunt deja după-amiază. Probabil că în ritmul ăsta, o să-mi împrospăteze amintirile de acum 30 de ani prin faptul că vor învăţa şi ei în 3 schimburi, ca la fabrică.

Şi atunci, dacă ei sunt cei mai mari, trebuie să facă acest serviciu. Nu mai aleargă pe holuri cu talanga, ci apasă pe butonul soneriei, nu-mai-ştiu-de-câte ori scurt, şi de alt număr de ori lung, la orele indicate pentru pauze.

Şi ce s-a mai lamentat ea, în cor cu prietena C., câteva zile că nu le lasă doamna să facă de serviciu împreună, pentru că doamna a ales ca şi criteriu să îi pună de serviciu aşa cum stau în bănci, iar ea nu stă în bancă cu C. - pe motiv că - dar asta e deja chestiune de "Copiii spun lucruri trăsnite": La începutul anului şcolar, au stat împreună în bancă, cu condiţia să nu stea de vorbă în timpul orelor. La care C. a replicat: "Păi atunci care mai e farmecul să stăm împreună în bancă? Că în recreaţie oricum putem vorbi, chiar dacă nu stăm în aceeaşi bancă!" Good point, aş zice eu, dar acum stau în bănci diferite, fiecare cu câte un băiat cu care nu au de schimbat nicio vorbă.

Ei, dar vine ziua când trebuie să facă de serviciu şi le anunţă doamna că a doua zi trebuie să se prezinte la post la 7.45... ele două! Nu vă imaginaţi fericire mai mare să chiulească de la ore  să facă de serviciu împreună!

Dimineaţa, numai ce mă trezeşte scârţâitul uşii de la dormitorul nostru şi se iveşte un cap ciufulit:
- Mami, e ora 6 şi un sfert, mai stau aici la tine până te trezeşti şi tu la 6.30, şi mergem să ne pregătim ca să nu întârzii la şcoală.
Eu, adormită rău de tot, nu simţeam că mi-am făcut somnul. Bine, asta simt în fiecare dimineaţă, că am lăsat pe pernă un rest de vreo 2 ore de somn, dar acum era mai rău! Îi fac totuşi loc lângă mine pe marginea patului şi îmi arunc un ochi pe geam. Beznă. La 6.30 e beznă, m-am obişnuit. Zic, dacă e şi-un sfert, mai am 15 minute de stat la căldurică. Pe care le-am cam simţit că au trecut - dar ceasul nu suna încă. Într-un final mă ridic într-un cot şi-mi iau telefonul pus să sune pe noptieră. Ce credeţi? Era 3.40! Deci, fusese vreo 3.30 când a venit bandita la mine. M-am stropşit la ea, că după ce că nu ştie să citească corect ceasul şi confundă limba mică cu cea mare, mai trezeşte şi pe alţii, şi am gonit-o înapoi în patul ei. Ca să vezi ce responsabilitate pe capul ei! Mai-mai să mă pună să plec la şcoală în creierii nopţii!

Oricum, pentru ea a fost, cum mi-a declarat la prânz, cea mai frumoasă zi din viaţă.

Da' io stau şi mă întreb, cu înţelepciunea adultului şcolit pe la cele conferinţe de parenting: Oare asta e valoarea "chiulitului legal"? A timpului petrecut la şcoală, în şcoală, cu diverse duty-uri (să adune prezenţa de prin clase, să se ducă cu diverse bileţele sau anunţuri la un profesor sau altul, să cheme de la cancelarie pe unul sau altul căutat... etc), dar nu în clasă? Hmm...

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.