Zilele trecute fii-mea a' mare a fost "de serviciu pe şcoală".
Pentru cine nu cunoaşte expresia, ea vine, în amintirea mea, la pachet cu acel clopot mare, talangă îi spuneam noi, cu care în mâini efectiv alergam pe holuri şi-l zdrăngăneam ca să se audă în clase şi să înceapă recreaţia, şi apoi ora.
Cât de des făceam asta într-o zi? Păi foarte des, tot cam la 35 de minute, căci şcoala noastră mică avea, pe acea vreme în anii 80, atât de multe clase, cu câte 42 de elevi în ele, încât învăţam în 3 schimburi, ca la fabrică. Orele aveau vreo 35 de minute şi pauza 5 minute.
Ce s-a schimbat de-atunci? Şcoala nu, fetele mele învaţă (cred că am mai spus pe undeva) chiar la şcoala generală la care am învăţat şi eu, şi tatăl lor. Alegerea aceleiaşi şcoli a fost "big mistake", zic eu acum, pentru că aşa se vede şi mai bine ce (nu) s-a schimbat de-atunci!
Adică... nu mai sunt sobele de teracotă pe holuri, ramele de lemn de la geamuri au fost înlocuite cu termopane albe, s-a mai adăugat câte un colţ şcolii ca să mai rezulte de aici încă vreo 4 săli de clasă, unele dintre clase sunt dotate modern (cu banii părinţilor)... Dar oamenii, deşi alţii ca identitate în buletin (nu am mai găsit absolut pe nimeni de pe vremea mea) sunt aceiaşi, sistemul în care sunt apreciaţi (depreciaţi, mai bine zis) elevii, sistemul de pus la grămadă, la gloată, sistemul de "te-am prins - te-am ars", cum îi spun eu, pentru că vânează greşelile pentru ca atunci să-l "înveţe o lecţie" pe copil, sistemul care înăbuşă în faşă orice iniţiativă a copilului, pe motiv că "nu ai ridicat mâna şi nu ai răspuns frumos, deci nu îţi iau în calcul răspunsul" - e acelaşi. Ba poate pe alocuri mai rău - pentru că ne-am deschis ochii şi ne dor ochii de ceea ce vedem. Ca în "Flori pentru Algernon", ignoranţa uneori e mai sănătoasă decât "văzutul". (Nu vreau să spun că e mai bine să nu ştii nimic...)
Dar să revenim la anul de graţie 2014. Ieri fii-mea a fost elev de serviciu pe şcoală. Nu, nu e aşa de mare ea, e doar clasa a III-a, dar ei sunt cei mai mari din tura care învaţă de dimineaţă. Clasele a IV-a sunt deja după-amiază. Probabil că în ritmul ăsta, o să-mi împrospăteze amintirile de acum 30 de ani prin faptul că vor învăţa şi ei în 3 schimburi, ca la fabrică.
Şi atunci, dacă ei sunt cei mai mari, trebuie să facă acest serviciu. Nu mai aleargă pe holuri cu talanga, ci apasă pe butonul soneriei, nu-mai-ştiu-de-câte ori scurt, şi de alt număr de ori lung, la orele indicate pentru pauze.
Şi ce s-a mai lamentat ea, în cor cu prietena C., câteva zile că nu le lasă doamna să facă de serviciu împreună, pentru că doamna a ales ca şi criteriu să îi pună de serviciu aşa cum stau în bănci, iar ea nu stă în bancă cu C. - pe motiv că - dar asta e deja chestiune de "Copiii spun lucruri trăsnite": La începutul anului şcolar, au stat împreună în bancă, cu condiţia să nu stea de vorbă în timpul orelor. La care C. a replicat: "Păi atunci care mai e farmecul să stăm împreună în bancă? Că în recreaţie oricum putem vorbi, chiar dacă nu stăm în aceeaşi bancă!" Good point, aş zice eu, dar acum stau în bănci diferite, fiecare cu câte un băiat cu care nu au de schimbat nicio vorbă.
Ei, dar vine ziua când trebuie să facă de serviciu şi le anunţă doamna că a doua zi trebuie să se prezinte la post la 7.45... ele două! Nu vă imaginaţi fericire mai mare
să chiulească de la ore să facă de serviciu
împreună!
Dimineaţa, numai ce mă trezeşte scârţâitul uşii de la dormitorul nostru şi se iveşte un cap ciufulit:
- Mami, e ora 6 şi un sfert, mai stau aici la tine până te trezeşti şi tu la 6.30, şi mergem să ne pregătim ca să nu întârzii la şcoală.
Eu, adormită rău de tot, nu simţeam că mi-am făcut somnul. Bine, asta simt în fiecare dimineaţă, că am lăsat pe pernă un rest de vreo 2 ore de somn, dar acum era mai rău! Îi fac totuşi loc lângă mine pe marginea patului şi îmi arunc un ochi pe geam. Beznă. La 6.30 e beznă, m-am obişnuit. Zic, dacă e şi-un sfert, mai am 15 minute de stat la căldurică. Pe care le-am cam simţit că au trecut - dar ceasul nu suna încă. Într-un final mă ridic într-un cot şi-mi iau telefonul pus să sune pe noptieră. Ce credeţi? Era 3.40! Deci, fusese vreo 3.30 când a venit bandita la mine. M-am stropşit la ea, că după ce că nu ştie să citească corect ceasul şi confundă limba mică cu cea mare, mai trezeşte şi pe alţii, şi am gonit-o înapoi în patul ei. Ca să vezi ce responsabilitate pe capul ei! Mai-mai să mă pună să plec la şcoală în creierii nopţii!
Oricum, pentru ea a fost, cum mi-a declarat la prânz, cea mai frumoasă zi din viaţă.
Da' io stau şi mă întreb, cu înţelepciunea adultului şcolit pe la cele conferinţe de parenting: Oare asta e valoarea "chiulitului legal"? A timpului petrecut la şcoală, în şcoală, cu diverse duty-uri (să adune prezenţa de prin clase, să se ducă cu diverse bileţele sau anunţuri la un profesor sau altul, să cheme de la cancelarie pe unul sau altul căutat... etc), dar nu în clasă? Hmm...