Wednesday, January 18, 2017

Maşina fără şofer - şi un vis la dublu

Acum câteva nopţi, am dormit cu Roxi. Şi la un moment dat m-am trezit. Visasem ceva, şi stăteam aşa, în pat, cu ochii în tavan, şi mă gândeam la vis.

Se făcea că mă urcasem într-un taxi, sau uber... o maşină care ştiam că trebuie să mă ducă unde am eu treabă. Dar fără şofer! Nu exista niciun nene care să mă întrebe dacă mă deranjează fumul de ţigară, sau dacă e geamul prea deschis, sau dacă să schimbe postul de radio... Nimic de genul ăsta. Doar un robot - pe panoul de bord al maşinii, către care trebuia să vorbesc şi să-i spun unde doresc să ajung. În vis nu mă mira acest lucru, era ceva încetăţenit, cunoscut, everybody else was doing it... ca să parafrazez un cântec. Iar maşina a pornit - singură, şi mergea pe şosea - singură. Adică, fără un şofer care să înjure sau să rişte vreo eroare umană. Eu eram pe bancheta din spate, locul pasagerului.

sursa foto
Şi cum stăteam şi rumegam visul, se trezeşte şi Roxi şi-mi zice:
- Mami, ştii ce am visat?
- Nu, mami, ce ai visa?
- Am visat că eram pe un trotuar, şi prin faţa mea trecea o maşină care mergea fără şofer, singură.
- Şi eu am visat acelaşi lucru, doar că eu eram în maşină!

Nu m-a crezut, s-a întors pe partea cealaltă şi a adormit la loc, cum de altfel am făcut şi eu, era încă toiul nopţii, o zi de vacanţă (prelungită de zăpadă, dar tot vacanţă), aşa că nici măcar nu am riscat să mă uit la ceas!
sursa foto
Dar când ne-am trezit dimineaţa am tot încercat să vedem ce-i cu visul ăsta... la dublu. Nu văzusem seara împreună vreo ştire sau ceva legat de maşinile autonome, ba chiar la câteva zile DUPĂ aceea am văzut dimineaţa, la I Like IT ceva de genul ăsta. Nu discutasem despre asta, nu ne uitasem la cărţi cu maşini SF... nimic.

Ce ciudată mai e şi lumea viselor, dom'le!

Saturday, January 14, 2017

Din altă viaţă

Azi am fost cu copilu mic la o petrecere, la ziua de naştere a unui coleg de clasă. Şi acolo am cunoscut o doamnă, care de când a intrat a pus ochii pe mine, m-a salutat, eu am răspuns, că pe mine aşa m-a învăţat mama, să fiu politicoasă, dar eram sigură că nici eu n-o ştiu, cum nici ea nu mă ştie pe mine, ci tot aşa, a salutat că a învăţat-o şi pe ea mama ei să fie politicoasă... În fine, aţi prins ideea.

Da, pot să spun că "am cunoscut-o", pentru că nu am recunoscut-o. Ea pe mine, da. Mă ştia hăt, de mult de tot, de pe vremea forumurilor! Într-o altă viaţă, cum ar veni! Nu mai ştiu dacă v-am mai spus, dar înainte să-mi fac eu blog - acela, primul pe care l-am avut prin 2008, şi care se numea Varia, am traversat o epocă a forumurilor de părinţeală: ce mănâncă bebeluşul, ce regurgitează, ce pamperşi folosim şi la ce grădiniţe îi înscriem...

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată senzaţia aceea - dar eu m-am simţit pur şi simplu... nu bătrână, ar fi aiurea să spun asta şi complet neadevărat. :) Dar simţeam că vorbim despre o viaţă paralelă, sau ceva ce s-a întâmplat acum 100 de ani! Începeau încet-încet să îmi revină amintiri, că eu am două fete şi ea tot două... că eu am vrut să o dau la şcoala Waldorf pe cea mare şi n-am reuşit, ea da, dar la privat... 

Era ca atunci când reciteşti o carte dar nu-ţi aminteşti nimic din ea decât pe măsură ce citeşti, sau ca atunci când revezi un film şi tot aşa, pe măsură ce avansezi în film începi să-ţi aminteşti că ai mai văzut, dar nicidecum nu-ţi aminteşti cum se termină, ca să nu-l mai vezi o dată. Şi e foarte frustrant, mai ales dacă e un film de acţiune! :)

Şi cu mine azi a fost un pic frustrant, odată pentru că nu-mi aminteam de unde îi ştiu numele, apoi, când mi-a amintit ea, nu-mi aminteam alte detalii ale întâlnirii noastre online... etc. Iar pe de altă parte, pentru că mi-a revenit obiceiul de a face laringită d-aia "fără glas", obicei pe care îl aveam anual. Acum nu am rămas (încă?) total fără voce, "a-phonos", dar mi se sparge vocea în timp ce vorbesc, aşa că ceea ce spun e ca-n filmele alea parţial color, adică parţial sonor, parţial surd.


A fost inspiratoare re-întâlnirea, şi din perspectiva faptului că deşi de-o seamă cu mine, fata s-a înscris la facultatea de psihologie, în timp ce eu doar mă gândesc la asta şi o întorc pe toate feţele de câţiva ani, aşa cum mă tot gândesc şi răzgândesc la multe alte lucruri... 

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.