O relansare? Sau o coincidenţă de sfârşit de vară...

Taman ce scriam ieri despre sfârşitul verii, fără să pot, fireşte, reda prin simple cuvinte o stare de sfârşit de august câmpenesc. Noroc cu coincidenţa care mi-a scos azi în calea ochilor un text al lui Cărtărescu, cel care ştie, fireşte, să întoarcă din condei mai frumos lucrurile astea. Căci de aceea el este un poet, iar eu (voi rămâne?) doar simplu cititor, veşnic admirator.

"La sfârşitul fiecărei veri, cam pe vremea aceasta, cînd lumina devine tot mai albă şi rece, trăiesc un sentiment confuz, care amestecă adînca tristeţe a terminării vacanţei cu un fel de nerăbare pentru ce va veni. Se încheie, mereu, o perioadă de hoinăreală şi visare, care uneşte parcă toate verile, din toţi anii vieţii mele, într-un singur anotimp generic, mereu acelaşi, şi care exprimă într-un fel singurătatea fiinţei mele. Vară şi singurătate, sau introspecţie, sau meditaţie fără obiect au fost mereu cuvinte echivalente pentru mine. Rareori scriu vara, dar, într-un fel, atunci pre-scriu totul, atunci se încheagă încet în interior acel cîmp de aşteptare care este dorinţa, nevoia de a scrie."

Textul se încheie cu paragraful:

"Ştiu bine ce mă aşteaptă cînd intru în toamnă: un lanţ de dezamăgiri. Totuşi, sentimentul de început de lume e mai puternic şi, de cîte ori, la sfîrşit de august, se schimbă lumina şi vremea se răceşte, nu mă pot împiedica să nu-mi spun: de data asta va fi altfel. Va începe să se mişte ceva. Voi lucra, voi iniţia proiecte. Ceva se va schimba în viaţa mea în această toamnă, pe care o simt ca pe o prevestire. Poate vor apărea cîteva cărţi extraordinare, din cele care justifică o literatură. Poate cîţiva oameni vor căpăta autoritate şi-şi vor putea face datoria. Poate criza va trece, poate a şi trecut."

Textul poartă titlul "O relansare?" şi face parte din cartea lui Mircea Cărtărescu, "Pururi tînăr, înfăşurat în pixeli", Humanitas, 2004

Ziua Roxanei e "în sfârşitul verii"

La mulţi ani, Roxana! La mulţi ani, fetiţa mea dragă! Au trecut 5 ani de când suntem părinţii tăi. 5 ani în care nu ştiu câte ai învăţat tu de la noi, părinţii tăi, dar ştiu că noi am învăţat multe de la tine şi de la sora ta şi, de fapt, de la a fi părinte. Şi cu cât învăţ mai multe, cu atât îmi dau seama că mai am încă şi mai multe de învăţat...

Şi cum bine spui tu, Roxi, ziua ta este "în sfârşitul verii".
De câteva zile cad frunze galben-maronii din mărul din curte. Acelaşi măr pe care l-am găsit în primăvară abia ducându-şi puzderia de flori albe şi acelaşi măr care ne-a "gratulat" toată vara cu fructele pe care abia şi le căra, pe crengi aplecate până la pământ.
Strugurii au început să se coacă în vie, ca ciucuri mov-negri de suculentă dulceaţă aromitoare.
Azi ne-am îmbrăcat în treninguri chiar de dimineaţă. Oricum, deja de câteva zile seara e răcoare bine, o răcoare sunt sigură invidiată de bucureşteni părfuiţi, caniculaţi şi stresaţi.
Primul cântat al cocoşilor de seară e tot mai devreme, probabil că la acelaşi interval de la apusul soarelui (n-am verificat), dar soarele apune mai repede peste sat.

Într-un cuvânt şi mai ne-metaforic, ne-plastic, vine toamna! Aşadar, se apropie momentul întoarcerii acasă, la Bucureştii noştri cei de toată ziua de toamnă-iarnă, cei de grădiniţa, "serviciul" meu de free-lancer... Şi ce ne-o mai aduce toamna aceasta.

Adela şi Agnetha, virgulă, dau cu tifla limbii române

Un comunicat, virgulă, a venit pe adresa redacţiei. El, virgulă, vorbeşte despre filmul documentar antropologic "Adela şi Agnetha". Numai că el, virgulă, a uitat regulile limbii române. Eu, virgulă, aş dori pe această cale să mă întreb retoric dacă tot ca pe vremea mea a rămas vorba că în limba română nu se pune virgulă între subiect şi predicat.