România dodoloaţă

Cu un ochi la plăcinte şi altul la ceas, că se apropie ora de mers după copii la grădiniţă şi uite, că mi-a luat o zi întreagă să fac o plăcintă cu dovleac, când mă uit în jos, la cocă, iaca ce minute mi-a ieşit din sucitor! Aşa, în onoarea zilei de 1 decembrie! Vă jur că nu e făcătură. Bine, hai, poate am tras un pic de Timişoara să-i pun nasul în vânt, poate e cam rotunjoară pe la Suceava şi cu Delta prea la vedere, parca şi oltenii se cam umflă-n pene, dar na, o dată e ziua României! :))

Şi în timpul ăsta, măre, cine cânta? Queen cu "We are the champions" pe Rock FM înainte-i dădea!

Hai, la mulţi ani, români!

Femei care urăsc bărbaţii care urăsc femeile

Am isprăvit (de ceva vreme, dar cum ziceam, de trei luni încoace, lenea nu-mi dă pace) de lecturat tomurile (sau cărămizile de tomuri) reprezentând trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Prima dintre ele, prin bunăvoinţa celor de la Gazela Sporturilor, celelalte două, prin bunăvoinţa prietenilor care mi le-au împrumutat.

Dan C. Mihăilescu zicea că nu mănânci, nu bei, nu dormi până nu le termini. Sincer, cu tot valul "anti-Larsson" pe care l-am tot auzit, eu cam aşa am citit cărţile: pe nerăsuflate. Cel puţin prima dintre ele, pe urmă am început să mai şi mănânc :)

Ieri am văzut şi filmul realizat după prima carte (le am şi pe celelalte, dar le mai las la fezandat un pic), aşa că hai să vă spun câteva impresii.

În mod cu totul nesperat şi neaşteptat, limba suedeză mi s-a părut de-a dreptul melodioasă şi am şi înţeles câteva cuvinte (cam tot atâtea câte înţeleg şi din greacă, pe care mai am şi pretenţia că am studiat-o, ruşine să-mi fie!)
În timp ce vedeam filmul aveam senzaţia ciudată că n-are niciun farmec dacă ştiu finalul, dacă ştiu cine e "cremenalul".
Iar la final am ajuns la concluzia că poate dacă vedeam mai întâi filmul era mai bine, dar oricum nu mai avea sens să citesc apoi cartea, iar aşa n-a avut sens să văd filmul... Deci un fel de "ok, dar...". Mă rog, căutam nod în papură.

Cum este nodul şi cum este papura?

Păi, first, că actorii aleşi parca nu au vigoarea, puterea cu care mi i-am imaginat eu - sunt curioasă la părţile 2 şi 3 cum vor fi, că prima parte a fost doar "încălzirea". Adică fata aia, Lisbeth - eu mi-o imaginam de-a dreptul cretină, sau mă rog, să arate aşa, dar să fie de fapt inteligentă. Or, actriţa chiar avea mimică, era şi drăguţă. Pe  Blomkvist mi l-am imaginat aşa... mai "dandy", dar poate aşa or fi ziariştii pe la suedezi, cu cât mai purii, cu atât mai sexy. Pe Erica mi-o imaginam mai frumoasă, mai distinsă, nu aşa spălăcită.

Second, scenaristul a lăsat deoparte muuulte detalii - e drept că nu prea încăpeau în filmul şi-aşa lung (eu l-am văzut în vreo cinci reprize întrerupte de dat cu lingura prin mâncare să nu se lipească, mers după copii la grădi, şi alte activităţi. Mai degrabă aş spune că am văzut şi ceva film în pauzele de activităţi curente), dar unele detalii aveau scop explicativ, lămuritor, aşa unele lucruri au rămas în coadă de peşte. De exemplu, eu nu ştiu dacă cineva care vede doar filmul a înţeles exact ce-i cu relaţia dintre Blomkvist şi Erika? Sau de ce se întoarce Harriett în Suedia? Pare neverosimilă întoarcerea ei după cele suferite, dacă nu ştii că ştie că a murit frati-su.

Şi ar mai fi de genul ăsta, dar poate vreţi totuşi să vedeţi filmul, să nu vă tai cheful (de tot).

De ce nu mai scriu pe blog?

Chiar aşa, de ce nu mai scriu pe blog?

Păi hai să caut un răspuns - sau mai multe:

Să zicem că de când "stau" acasă n-am mai avut timp de stat deloc?
Neah, aş putea măcar să mă vait că am prea multe de făcut! să vă povestesc cum "stau" eu dimineaţa de la 7 în picioare, "stau" şi pregătesc mâncarea, "stau" şi hrănesc copiii, "stau" şi îi îmbrac, le dau tratamentul homeopat, îi duc la grădiniţă, alternez zilele de dus în clasă pe fiecare, o zi eu o zi soţul, de când cu criza de personalitate a Roxanei - a, nu v-am povestit-o? păi ăsta ar fi subiect de-un post. Apoi "stau" şi lucrez şi eu la proiectul curent, ca să nu mă tâmpesc de tot de atâta stat şi să nu mă apuce complexele de vinovăţie că eu nu aduc bani în casă. Mai "stau" să fac curăţenie, să spăl, să calc, să fac mâncare şi cumpărături... După-amiaza "stau" şi fug cu Roxana la dentist, cu amândouă la bazin, una în bazin, cu cealaltă "stau" şi colorăm, apoi fuga acasă şi program de seară. Asta, fără alte urgenţe de genul "stat" acasă cu vreuna bolnavă.

Să zicem că de când am început un fel de terapie gândesc mai mult şi scriu mai puţin?
Neah, terapia îţi dă subiecte până atunci ascunse.

Să zicem că ai mei copii nu mai prezintă subiect de bârfă?
Neah, chiar obişnuinţa, plictisul, blazarea sunt subiect de bârfă. Dar cu copiii oricum nu te plictiseşti, în fiecare zi fac ceva nou - de exemplu, Ilinca ştie parcă în fiecare zi un cântec nou, are o chestie cu cântecele! Iar Roxana ne-am trezit dintr-o dată că scrie şi citeşte toate literele!

Deci, nu zicem nimic din toate astea. Sunt doar scuze.

De fapt, n-am mai scris pe blog pentru că... pur şi simplu n-am mai avut inspiraţie şi nici chef.

Cred că mi-ar fi mai uşor să înţeleg etapele, fazele şi toanele copiilor mei dacă m-aş uita mai des în oglindă (şi nu la cea din baie sau de pe uşa dulapului mă refer): aşa sunt şi eu, cu toane şi faze.
După faza forumurilor - pe care le devoram după ce am născut prima oară, vroiam să văd, să mă conving, să fiu sigură că mai sunt şi altele ca mine, a venit faza Conquistador - am pierdut câteva ore bune de somn preţios seara, în schimbul unui zaţ de cultură generală, n-am ce zice. Apoi a venit faza primului blog pierdut aiurea-n blogosferă - by the way, am văzut că era din nou liber vechiul meu domeniu în blogspot, aşa că l-am luat repede, până nu se înfigea vreo tiză să-l ia (fireşte că-l ţin gol, doar nu vă imaginaţi că dacă nu scriu aici, acolo o să scriu! Se numeşte, provizoriu, Gândurile greieraşului, or, greieraşul nu poate să-şi audă gândurile din cauza cântatutui din lăută, aşa că nu scrie nimic!). Cu tot cu varianta fazei de citit blogurile altora - ore-n şir stau şi mă delectez cu poveşti de viaţă adevărată, de la oameni pe care îi cunosc sau uneori nu.

Şi cam atât în acest post despre lipsa de imaginaţie şi de chef.

Aaaa, one more thing: Blogspot pretinde că mi-am epuizat spaţiul pentru poze, aşa că până scot nişte poze de la posturi mai vechi, vor fi fără poze posturile ce vor veni (căci voi mai scrie, nu scăpaţi aşa uşor! e doar o fază şi asta cu lipsa de chef!).

Astaluego! (nu ştiu cum se scrie, dar îmi place cum zice Roxi - apropo: v-am spus ce accent de spaniolă are? A, nu? Păi ăsta deja e un subiect de post viitor!)

Un fel de (auto-) publicitate

Dacă vreţi să mergeţi cu copiii la teatru, film, circ, balet, alte spectacole, dacă vreţi să le citiţi copiilor cărţi special dedicate lor, să vizitaţi o expoziţie pentru copii sau să petreceţi timpul într-un loc deosebit - găsiţi sugestii la Gazeta culturală a copiilor de 0-12 ani.

Încercăm să ne/vă menţinem la curent, însă dacă auziţi de un eveniment pentru copii, puteţi să ne daţi de veste şi îl vom include în agendă.