For a change...

Am avut sărbători cu un copil răcit, am avut sărbători cu doi copii răciţi, ba chiar cu amândoi copiii răciţi şi amândoi adulţii anchilozaţi, cu gâtul şi, respectiv, mijlocul înţepenite. Aşa că versiunea de Crăciun 2010, cu mine posesoare de "reţetuţă" (cum mi-a zis farmacista) pe care scrie diagnostic "laringo-traheo-bronşită" e aşa, o alternativă de schimbare, un fel de... for a change.

Ceea ce a debutat ca o banală viroză, un "guturai", acum mai bine de două săptămâni - timp suficient ca să mă fac bine înainte de sărbători, credeam eu, a evoluat într-o laringită până la "silent" total, pentru ca ulterior să se complice cu o bronşită. Şi dacă în continuare m-aş mai ţine tare, consecventă principiului meu că antibioticele fac mai mult rău decât bine, probabil că aş risca să-mi petrec săptămâna de munte... la şes, la pat - de-acasă sau unde ţin ei bolnavii de pneumonie.

Aşa că am luat medicamentele de pe "reţetuţă", şi încep cu antibiotic şi alte siroape şi buline.

Diminutive hair-style-istice

Pe aceeaşi linie logică, de data asta de interpretare lingvistică, am altă întâmplare de povestit.
Recent, am fost la coafor cu fetele să le taie bretoane, că deja mâncau din ele şi nu vroiau defel să îşi ţină părul strâns în cozi.
Roxi vorbea cu coafeza, singura la care merg de vreun deceniu - ca să-l parafrazez pe nenea Spirache din Titanic Valsul lui Muşatescu, m-am tuns de cinci ori la ea în răstimpul ăsta! Şi-i zice să-i taie o şuvă.
- Ce să tai?
- O şuvă.
- O şuviţă, vrei să spui?!
- Nu, că şuviţa e mică, cum e linguriţa faţă de lingură. Asta e mare, deci e o şuvă.

Boieri de viţă logică

Domnule Djuvara, dac-ar fi să ne luăm după fii-mea, ar trebui să inventaţi o sub-ramură a boierimii româneşti care să ne cuprindă şi pe noi.
Ieri, fii-mea cea mare zice:
- Mami, noi suntem boieri?
- Nu, Roxi, de unde ţi-a venit asta?
- Păi ai zis că nu le deschidem colindătorilor care vin aşa devreme, să creadă că nu suntem acasă. Şi colindul spune: "Am plecat să colindăm / Dar boierii nu-s acasă..." Înseamnă că noi suntem boieri!
Şi nu poţi să spui că stă rău cu logica, nu?

A şterge sau a nu şterge praful? Aceasta-i întrebarea!

Tocmai mă îndeletniceam cu ştersul prafului de pe mobilă, activitate pe care o amân mereu cât pot de mult. Şi chiar şi atunci când o fac, uite la ce mă duc cu gândul şi ce-mi sună în urechi: "poemul" (sau nu ştiu cum să-l numesc) "Şterge praful dacă trebuie".

(Autor necunoscut)

Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau să plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie?

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care sa înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit.

Şterge praful, dacă trebuie, dar lumea e acolo, afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpăială de ploaie.
Această zi nu se va mai întoarce niciodată.

Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte:
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când va fi să te duci, şi va trebui să te duci o dată şi-o dată,
Tu, chiar tu însuţi, vei lăsa în urma ta mult praf.

Nici nu pot să vă spun cât de multe ore, nenumarate, mi-am petrecut FĂCÂND CURĂŢENIE!
Obişnuiam să petrec 8-12 ore pe zi ÎN FIECARE weekend, ca să mă asigur că totul este perfect "în caz că vine cineva".  Apoi mi-am dat seama într-o bună zi că nimeni nu mai avea să vină! Erau cu toţii afară, trăindu-şi viaţa şi distrându-se!
Acum, când vin oameni la mine în vizită, nu simt deloc nevoia să justific "starea" în care se prezintă casa mea. Ei sunt mult mai interesaţi să afle ce am mai făcut pe când eram plecat, trăindu-mi viaţa şi distrându-mă. 

Daca încă nu v-aţi dat seama, vă rog să fiţi atenti la acest sfat: Viaţa e scurtă. Bucuraţi-vă din plin de ea!
O casă devine un cămin atunci când poţi scrie "Te iubesc" pe praful de pe mobilă.

Finalul, deşi nu mai e în strofe, aparţine şi el autorului necunoscut, eu aşa am găsit mereu poemul, cu tot cu finalul înălţător, nu este scris de mine, care nicidecum, niciodată nu am petrecut 8-12 ore în fiecare week-end făcând curăţenie. 

Puişorul moţat

Azi i-am strâns Roxanei părul într-un moţ în frunte ca să-i pot spăla faţa de desenul fluture pe care i l-au făcut spiriduşii moşului ieri, la petrecerea de la serviciul bunicului, căci aseară n-am vrut s-o spăl la lumina lumânării şi cu apă rece.

Ei bine, cu moţul acela în frunte, cu părul prins în stil "palmier", Roxana la 5 ani şi 4 luni seamănă foarte bine cu Roxana la 2-3 ani. Şi atunci, glumiţele ei, săritul într-un picior, vorbitul peltic, ţopăiala când stă în faţa mea şi-mi povesteşte ceva, de trebuie s-o urmăresc cu privirea lift, sus-jos, sus-jos, întrebările ei "stupide", faptul că poceşte intenţionat cuvintele, găselniţele de jocuri aiurite... toate copilăriile astea nu mi se mai par atât de deplasate, atât de copilăreşti, ci destul de potrivite cu vârsta ei!

Constat că am tendinţa (în continuare, de când s-a născut sora ei tot am tendinţa asta) s-o consider mai mare decât este, mi se pare că se prosteşte aiurea, că ar trebui să fie mai matură, să vorbească din DEX, eventual...

Aşa că m-am hotărât! De azi  îi prind părul doar "palmier"!

Pană de curent.

Aseară s-a oprit curentul. Pană. "Bulevard bucureştean în întuneric", titrează ziarele. "Ca pe vremea lui Ceuşescu", discută între ele babele.
Iar eu am realizat că în fatidicul an 2010, nu poţi face nimic fără curent electric. Şi că lampa cu gaz a bunicii ar fi fost bună, dac-o aveam!
Păi să vă zic.
Pregăteam cina, în ideea să mâncăm înainte de "În Derivă" - ăsta e un fel de reper temporar, ne aranjăm treburile serii în funcţie de ora lui de începere, stăm agăţaţi de 20.30, cu "înainte de" şi "după". Şi s-a făcut întuneric.
Am încăzit mâncarea - noroc că avem plită pe gaze, nu electrică, că mai mâncam şi răcituri! Apoi, Ikea să trăiască, şi curiozitatea copiilor care m-au convins să luăm nişte lumânărele parfumate, plus o ghirlandă de steluţe care se aprind cu baterie au asigurat romantica cină de ... 17 decembrie.
Centrala de apartament nu funcţionează când e curentul oprit, deci era şi frig, pe lângă întuneric. Laptopul are el autonomie câteva ore, dar cel mult am fi putut să vedem un film, că routerul wireless e tot pe curent electric.
Ce puteam să mai facem? Am luat temperatura copilului la lumina lumânării, i-am dat Panadol şi până la urmă, ne-am băgat în pat, deşi nu era nici 9 seara.
Pe la 1 noaptea m-au trezit lumina, că uitasem să sting becul fără vlagă, şi centrala care vuia să readucă căldura în casa noastră...

Aşa că vă adresez o întrebare: ce (mai) poţi face în 2010 (aproape 2011) fără curent electric?

Copiii spun lucruri plăcute

Ilinca, într-o zi:
- Mami, eu azi la grădiniţă am visat că tu erai cea mai bună mămică!
Tot ea, în altă zi:
- Mami, eu azi la grădiniţă am visat că tu erai o frumoasă şi-o delicată!
Păi cum să nu te topeşti de drag când eşti aşa de apreciată de copil, chiar şi la nivel oniric! (asta ca să nu intru în chestiuni freudiene cu semnificaţia viselor, da?)
Azi dimineaţă nu mi-a zis decât că vrea să-i treacă febra ca să meargă şi ea după-amiază la Moş Crăciun la grădiniţă! Şi eu nădăjduiesc la fel!

Sorcova vesela - the new milestone

Update la postul de ieri: a ieşit bine vestuţa! E bună pe copil!
OK, e cu mijlocul cam gol, e chiar un ilic, trebuie s-o desfac şi s-o mai lungesc puţin, dacă nu se lungeşte la spălat (se lungeşte la spălat? cine ştie?). Dar în lărgime e bună, e încheiată bine, azi chiar i-a admirat-o doamna la grădiniţă.

Pe principiul "ce pot face două mâini (stângi) dibace", astăzi am de confecţionat o sorcovă pentru serbarea mezinei. Nu-i vorbă, avem una prin casă, din hârtie creponată, dar e tare turtită... Şi iarăşi aş putea să-i cumpăr una nouă copilului, dar ce, o sorcovă n-oi putea şi eu să fac?

Oi putea? Om vedea...

Later edit:

Am reuşit! Ilinca va avea sorcovă hand made, home made! Voila cum:

Mai întâi am desfăcut cu grijă hârtia creponată tuflită şi şifonată de pe sorcova veche - cu grijă, căci eram conştientă că dacă nu voi reuşi, va trebui s-o pun la loc tot pe aceea! Apoi am adus pe lângă mine tot felul de chestii la care m-am putut gândi: beteală, fundiţe de pus în brad, şerveţele colorate, scoci, foarfeci, chiar şi globuri şi carton colorat, alte beţe de lemn pe care le-am găsit prin debara, celofan colorat de învelit florile, rămas de pe la nişte buchete primite demult. Vă imaginaţi cum arată sufrageria. Şi nici nu mi-a plăcut nimic.
Deja socoteam care e cel mai apropiat chioşc de florărese unde sigur a putea găsi o sorcovă.
Apoi am găsit într-un sertar la bucătărie folia de făcut peşte în folie la cuptor, am luat o foaie şi am învelit cu ea beţigaşul. Apoi am tăiat vreo 3 betele de brad bucăţi mai mici - una argintie, una roşie simplă şi alta cu steluţe, pe care le-am strâns ca pe nişte flori şi le-am lipit cu scoci pe băţ. A ieşit ceva ce seamănă cu un brad în miniatură. E de efect, aşa, sclipicioasă cum e. Mă declar mulţumită!

Programul "casnica 2.0". Astăzi tricotăm în familie

În dorinţa de auto-depăşire continuă care mă caracterizează, mai aveam de făcut un pas înspre generaţia 2.0 de casnică: să mă apuc de tricotat! Ceea ce am făcut. Am început cu o vestă pentru Ilinca. Dacă-mi iese, s-a abonat şi Roxana, îmi tot aduce zilnic firele alese de ea să-mi amintească.

Mi se pare foarte dificil! Ce morfologie greacă? Ce fonetică istorică indo-europeană? Ce geopolitică, imagine publică, comunicare organizaţională? Ce History of Art sau Historiography? Toate au fost piece of cake la vremea lor! La un rând pe faţă un rând pe dos e marele "challenge" al vieţii mele!

Adică... OK, am ales un fir pe criterii pur cromatice, am pus ochiurile pe singurele andrele pe care le am, un număr de ochiuri aleator, măsurând pe spatele copilului-cobai, am mers un rând pe faţă, un rând pe dos... dar am constatat pe parcurs că trebuie să scad ca să intre mâinile... unde şi câte ochiuri? Că nu ştiu modele şi combinaţii de ochiuri, nu e mare scofală, oricum îmi plac lucrurile simple, nu cu alesătură. Dar cum să închei ca să se vadă frumos la final? Cu chiu cu vai, după ce am făcut şi-am desfăcut de câteva ori, am reuşit să termin un spate şi-o faţă, cu anchior şi scăzut la subraţ. Dar cum le însăilez? Că spatele nu e egal cu faţa. Şi cu ce fir, cât loc las să intre capul? Şi oricum mi se pare extrem de scurtă, parcă e un ilicuţ pentru Ilincuţ, nu o vestuţă pentru Ilincuţă!

Ştiu că era mai comod să-i cumpăr o vestă din magazin sau dacă vroiam hand-made găseam pe Internet gârle, ca să nu mai spun că însăşi mama are ceva mai multă experienţă în domeniu. Dar nu asta e ideea, aţi înţeles. Trebuia să fie "manu propria", ca să pot trece proba! Abia aştept s-o încerc pe copil diseară!

Cum am ajuns afon / Week-end ca la cartea... de bucate

Ingredientul nr. 1: câteva simptome ale unei viroze banale - nas înfundat, durere în gât, pe fondul insuportabilelor (de către mine) schimbări bruşte de temperatură de afară - joi.

Ingredientul nr. 2: febră musculară (am reluat joi exerciţiile fizice după ce la Kids Christmas Party-ul de miercuri am fost din nou întrebată dacă aştept al treilea copil) - vineri.

Ingredientul nr. 3: strigăte de încurajare din tribunele aflate pe partea cealaltă parte a bazinului la adresa copilului aflat la prima lui competiţie sportivă - strigăte care veneau după munca de lămurire ce a survenit plânsului de teamă de la început - sâmbătă după-amiază.

Ingredientul nr. 4: strigăte pe post de conversaţie cu nevestele colegilor soţului la Christmas Party-ul care a avut loc într-un club, pe fundal de muzică extrem de tare, strigăte asezonate cu dans pe tocuri înalte, pierdut odihna nopţii, cocktailuri cu gheaţă, fumat şi frig de crăpau pietrele - sâmbătă seara.

Ingredientul nr. 5: conversaţie cu foştii colegi de şcoală la întâlnirea de 20 de ani - duminică. Bere rece şi fumat, apoi ceaiuri, limonade şi ascultat. Da, am făcut ce nu fac eu: i-am ascultat, pentru că deja nu mă mai auzeau. Noroc că aveam la mine un caiet şi-un pix ca să mai zic şi eu ceva în scris.

Rezultatul final: azi sunt afon. Şi nu la urechea muzicală mă refer, aia mi-a rămas. Afon, în sensul de bază, grecesc, al cuvântului, cu alfa privativ şi phonos, sunet. Am rămas fără sunete în voce.
Le-am explicat în şoaptă azi-dimineaţă fetelor că, asemenea lui Ariel din Mica Sirenă, mi-a luat vrăjitoarea cea rea Ursula vocea în schimbul unei favori... pe care eu încă nu o înţeleg. Poate în schimbul unui week-end încărcat, aşa cum îmi place mie? Poate în schimbul medaliei de participare a copilului la cupa Moş Niculae? Poate am aşteptat prea nerăbdătoare întâlnirea asta de 20 de ani?

La plăcinte înainte!

La-nceput a fost dovleacul.

Pe care l-am grijit, curăţat, dat pe răzătoare, înmuiat puţin de tot cu zahăr, scorţişoară - şi nişte raze de soare pe fereastra bucătăriei.

Apoi am plămădit coca, simplă, de post.
Am răsucit fuioarele de plăcinţele, cu dovleac într-însele, le-am aşezat ca vaşnici soldaţi de pază la intrarea în cuptor. S-au copt în cuptiorul bine încins şi le-am mâncat cu poftă, ceea ce vă dorim şi dvs.!

Asta a fost acum câteva zile, azi am făcut un remake, din restul de dovleac - căci la aşa cogeamitea de bostan, se cuvenea treabă cu alesătură, n-aveam cum a-l isprăvi dintr-o lovitură. Pe principiul "Deuteron ameinon", vorba grecului (pentru neofiţi: "a doua oară e mai bine"), azi am îmbunătăţit reţeta cu nişte miez de nucă amestecat în miezul de bostan. Şi am scos din reţetă pârdalnica de scorţişoară dătătoare de arsuri stomacale.

Dar de azi nu mai am poze. Am doar plăcintă!

Children of the Decree

... despre Decreţei! Cele care nu ştiţi încă, aflaţi! Au fost şi vremurile astea. Nu pun video, ci  doar link la prima parte a documentarului dat de TVR acum câţiva ani despre Decreţei (pe youtube filmul este complet, în 8 părţi). Şi alte detalii despre drama femeilor obligate să nască am citit aici.

Cum să fie contraceptivul ideal? Sau: să zicem un NU hotărât decreţeilor!

În anii şaizeci, Ceauşescu emitea vestitul Decret 770, prin care interzicea orice formă de întrerupere a sarcinilor şi contracepţie, cu scopul creşterii populaţiei ţării. Copiii care s-au născut atunci, după acest decret, sunt numiţi de spiritul ludic nemăsurat al inventivul popor român în materie de lingvistică cu diminutivul alintăcios "decreţei".
Decreţeii erau deci, cei cu care te-ai pricopsit, cei pe care dragostea, devenită dintr-o dată o dragoste vinovată, i-a făcut să vină pe lume. Copiii, mai mult sau mai puţin, nedoriţi.

Chiar şi înainte de 1967, cu toate că politicile României în materie erau foarte liberale, mijloacele contraceptive lipseau, sau erau foarte reduse. Astfel că femeile făceau avorturi. Avortul era contraceptivul ideal, cel puţin pentru o parte dintre femeile dinainte de 1967.

În anul de graţie 2010, când prietena mea "decreţel" are 42 de ani, femeile trebuie să ştie că avortul nu e cotraceptiv, prin avort omori o viaţă care începuse să existe. În anul 2010, fetele nu se mai mărită "fete mari", dar nici cu un copil în braţe nu e de dorit. În anul 2010 există contraceptive pentru toate gusturile, de toate formele, cu aplicabilitate diversă: de la prezervative colorate, plasturi sau pilule şi până la inele vaginale sau dispozitive intrauterine (mai cunoscute ca sterilete).

Postul acesta este o leapşă pe care am preluat-o de la toanele Ninei. Eu mi-am asumat să povestesc despre Mirena, ca să alegeţi în cunoştinţă de cauză, fetelor!

Mirena este un contraceptiv intrauterin (deci nu un simplu sterilet) care eliberează mici cantităţi de hormoni direct în uter. Fabricat dintr-un plastic moale şi flexibil, Mirena poate fi inserat de medicul obstetrician ginecolog într-o vizită scurtă la cabinet. Apoi contraceptivul poate fi lăsat la locul lui, fără să te mai preocupe povestea asta, vreme de până la cinci ani de zile. Dacă totuşi decizi că vrei un copil, pur şi simplu mergi la medic să ţi-l extragă din locul lui şi deja eşti fertilă. Mirena este deopotrivă o cale de protejare împotriva sarcinilor nedorite, dar şi un tratament pentru femeile care au o menstră foarte dureroasă, puternică, lungă şi cu pierderi mari de sânge.

Ce face Mirena:
- oferă o eficienţă a contracepţieei de peste 99% (se ştie că numai abstinenţa oferă 100%!)
- previne sarcina timp de cinci ani (sau cât decizi tu că încă nu e timpul sau poate ai deja copiii doriţi)
- poţi să rămâi însărcinată după ce îl scoţi (aşa că atenţie când îl scoţi să foloseşti alt contraceptiv)
- tratează cicluri menstruale dificile (studiile arată că cele mai multe femei au cu Mirena un ciclu menstrual redus cu 90% după 6 luni de folosire)

Când mi l-a propus medicul, am căutat referinţe despre el, şi cum era şi normal, am găsit şi păreri negative. Dacă mă întrebaţi chiar atunci, nici eu n-am fost prea fericită la început. Inserarea a fost ceva mai dureroasă - dar s-avem pardon, eu am născut prin operaţie cezariană de două ori şi, vorba medicului cu care am născut prima oară: "pe dincolo totul e neatins!" Fără rupturi pelviene, fără cusut, fără pernuţă pe scaun după naştere... Aşa că probabil de aceea mi s-a părut dureroasă inserarea unui banal sistem intrauterin. Apoi, acomodarea a durat la mine vreo două luni de sângerare continuă, nu mult, dar enervant, ca picătura chinezească. Alt set de analize şi ecografii au dovedit că totul era în regulă. Aşa că am aşteptat cursul firesc: acomodarea! Care a venit izbăvitoare şi acum ne înţelegem de minune.

Însă nu totul se potriveşte tuturor, de aceea cred eu că există atât de multe mijloace contraceptive, ca în final să-l alegi pe cel care ţi se potriveşte. Numai să alegi ceva! Parfumat sau nu, verde sau roşu, cu striuri sau cu dungi, intrauterin sau intravaginal, plasture pe burtică sau prezervativ local - alege ce ţi se potriveşte! Dar alege! Acum ai de unde! Acum nu se mai poartă "decreţeii"!

Dau leapşa mai departe oricui doreşte s-o preia.