MaiMultVerde are magazin MaiOnline

Asociaţia MaiMultVerde a lansat, în ianuarie 2013, magazinul online ca o iniţiativă antreprenorială ce-şi propune să adune fonduri pentru acţiunile de împădurire ale organizaţiei.

Pe www.shop.maimultverde.ro pot fi găsite atât produse promoţionale ale organizaţiei (tricouri, sacoşe, calendare), cât şi produse oferite de parteneri: cosmetice organice, jucării, hăinuţe şi produse de îngrijire pentru bebeluşi, îmbrăcăminte din bumbac organic şi alte materiale naturale, produse hand made, produse de curăţenie etc. 

Partenerii magazinului sunt: Organic by Bedroom, Coşul cu jucării, MioBio şi Pifou, antrenorul Valentin Vasile, Chemical Kemy şi Ramona August, voluntare ale organizaţiei, care au acceptat să doneze între 10 şi 35% din valoarea produselor vândute Asociaţiei MaiMultVerde.

Potrivit comunicatului transmis de Asociaţia MaiMultVerde, ideea magazinului online a apărut ca urmare a solicitărilor susţinătorilor care îşi doreau produse personalizate, din materiale prietenoase cu mediul, iar prin achiziţia lor să sprijine proiectele desfăşurate de organizaţie. Produsele puse în vânzare în magazinul online  sunt de două tipuri: produse promoţionale ale organizaţiei, create special pentru susţinători, şi produse oferite de parteneri care donează între 10 şi 35% din valoarea produsului. Fondurile adunate din vânzarea produselor în magazinul online sunt direcţionate spre acţiunile de împădurire desfăşurate de Asociaţia MaiMultVerde.

Astfel, primele produse puse în vânzare au fost tricouri din bumbac organic, tricouri personalizate cu mesajul ”Keep calm and plant trees”, cu MaiMultVerde sau Cicloteque, sacoşe de bumbac, brăţări cu charm, felicitări din hârtie reciclată şi calendarepentru 2013. Aceste produse sunt realizate în serie mică, astfel încât consumul de resurse să fie cât mai redus şi să nu rămână stocuri de produse nefolosite. Brăţările sunt realizate cu ajutorul voluntarilor MaiMultVerde: un şnur de culoare verde, roşu sau negru, pe care au fost legate charm-uri sau pandantive din metal în formă de frunze, copăcei, flori sau biciclete. Fiecare brăţară vândută înseamnă un copăcel plantat într-o viitoare pădure, astfel că, pe lângă obiectul în sine, persoana care a achiziţionat brăţara, face şi o faptă bună.

Următorul pas a fost cooptarea unor parteneri ale căror produse respectă valorile MaiMultVerde de sustenabilitate: să fie realizate din materiale naturale sau ingrediente organice, de preferat, produse în România, în serie mică sau manual. Organic by Bedroom produce îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi din bumbac organic, lână şi in doar la comandă. MioBio este distribuitor de cosmetice bio şi prezent în magazinul MaiMultVerde cu brand-urile Weleda / Weleda Baby şi Rampal Latour. Pifou este primul producător de hăinuţe din bumbac organic pentru bebeluşi din România. Coşul de jucării oferă jucării şi piese de îmbrăcăminte pentru bebeluşi din materiale naturale. Iar voluntarele MaiMultVerde, Ramona August şi Chemical Kemy realizează piese de îmbrăcăminte confecţionate din materiale reciclate şi cutii de lemn pictate manual. Antrenorul şi nutriţionistul Valentin Vasile susţine stilul de viaţă sănătos prin punerea în vânzare a cărţii ”Stil de viaţă, nu dietă!” în acest magazin online. Fiecare dintre aceşti parteneri a primit cu bucurie oferta de a se asocia cu magazinul MaiMultVerde şi de a susţine proiectele de împădurire prin donarea unor procente din valoarea produsului.

Produsele care se găsesc în magazinul online MaiMultVerde se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât femeilor, cât şi bărbaţilor, dar şi viitoarelor mămici şi copiilor de vârste foarte mici. Materialele din care sunt realizate hainele sunt prietenoase cu mediul: bumbac organic, in, lână, unele chiar refolosite. Produsele cosmetice şi cele de curăţenie sunt biodegradabile, netestate pe animale, fără parabeni, conservanţi sau derivaţi din petrol, iar ingredientele lor sunt organice. Toate produsele pot fi achiziţioante de pe http://shop.maimultverde.ro/, iar livrarea lor în Bucureşti se face prin Tribul (www.tribul.eu), serviciul de curierat pe bicicletă.

Diversitatea produselor din magazinul online MaiMultVerde şi accentul pus pe sustenabilitate, de la selecţia produselor eco-friendly la livrarea lor şi destinaţia fondurilor adunate, fac ca această iniţiativă antreprenorială a Asociaţiei MaiMultVerde să fie unică în peisajul non-profit din România.

CD-uri pentru prepararea cafelei

Mai ştiţi bancurile alea vechi, de pe când se îngâna dispariţia dischetelor cu apariţia CD-urilor, referitoare la CD reader ca fiind suport pentru cana de cafea?
Zilele astea am găsit proba că nu erau simple bancuri fără fundament. Iată.

foto: Anca Ilie@Blogonovela

Travesti, Cărtărescu: What's a nice kid like you doing in a place like this?

Am cumpărat Travesti de Mircea Cărtărescu la scurt timp după apariţia acestei ediţii (din imagine) la Humanitas, în 2005. Şi cred că de-atunci o tot ocolesc. Am mai scos-o din bibliotecă atunci când am şters praful, precum şi când, mai recent, am mutat cărţile bibliotecii din apartament, în cutiile din podul casei  în care ne-am mutat la sfârşitul verii 2012. Dar tot timpul când dădeam de ea fie aveam altă carte de citit, fie nu aveam deloc timp de citit, fie titlul care mi se păruse incitant când am cumpărat cartea, îmi dădea acum fiori şi nu vroiam să mă apuc de ea.

Acum câteva zile am regăsit-o într-un teanc de cărţi de pe noptieră. Aşa fac, sunt nehotărâtă până şi cu lecturile mele: îmi aduc la îndemână mai multe cărţi, de obicei stiluri diferite, pentru că nu ştiu azi ce am chef să citesc, poate mâine am chef de altceva... Şi după ce încep vreo trei-patru, mă apucă un o.b.c. (obsessive-compulsive behavior) şi le termin pe toate, rând pe rând, chiar dacă îmi plac, chiar dacă nu, cu gândul doar să le lichidez, să nu le las în urmă, să nu las lucruri neterminate.

Am început, aşadar, să citesc Travesti. Şi textul m-a atras mai departe ca un magnet. M-a atras în el, m-a devorat, el pe mine, nu eu pe el. Text şi textură, carne din carnea mea... ca să mă inspir niţel din chiar rândurile elucubrante ale lui Cărtărescu.

O himeră, un coşmar de vorbe, un amalgam de scene scabroase care se desfăşoară cu şi pe lângă eroul cărţii dar şi în el, întru el, în cămăruţele minţii lui schizofrenice. Cartea ... n-aş putea spune că are un fir logic al povestirii. Come-on, nici măcar firul principal al povestirii zilelor petrecute în tabăra de la Budila, tânăr adolescent licean fiind, nu are chiar acest scop, de simplă povestire. Susură din text escamotări nevrotice ca grăsimea care curge pe un grătar încins.

Şi nici nu mi-am dat seama cum, în câteva ore, ajunsesem deja la jumătatea cărţii. În alte 2-3 ore am terminat-o. Am înghiţit-o hulpav, ca uliul care prinde din zbor porumbelul alb.
Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat cam de mult - cred că de la romanele poliţiste din seria de la Editura Trei.

Exemplu de citat din text - pasajul din care eu am desluşit chintesenţa adolescenţei, perioada aceasta tulburător de dureroasă pentru toţi. Asta dacă am desficrat eu corect intenţia autorului, căci am mari dubii în această privinţă, cred că de fapt din pasajul acesta, asta am vrut eu să înţeleg, iar nu este "ce a vrut poetul să spună":

• "Cât de ciudat, cât de ciudat eram pe atunci! Ce moale, ce neformată, ce disponibilă era carnea psihicului meu! Testiculele mele aveau circumvoluţiuni, lobi şi ventricule, pe când creierul meu secreta spermiile visării. Înserările galbene care se aşterneau ca nişte cearşafuri pe blocurile vechi mă dureau de parcă ar fi fost propria mea piele şi simţeam casele părăginite ca pe nişte organe interne. Eram înăuntru şi afară, sus şi jos, asemenea unui embrion în burta neagră a lumii. Îmi închipuiam câteodată că sunt întors pe dos ca o mănuşă (.....) Visam că am sâni şi vulvă, eram totul, bărbat şi femeie, copil şi bătrân, vierme şi Dumnezeu, toul învelit într-o febră năucitoare." (pag. 89, ediţia Humanitas 2005)

În general, în descrierea personajului adolescent Victor, autorul se apropie mult de ceea ce înseamnă geniul neînţeles pentru romantici. Ca şi la aceştia, Victor năzuieşte spre Marea Sa Operă, când va lăsa definitiv în urmă Lumescul, banalul, obişnuitul din jurul său şi pe toţi aceşti mici ai soartei. El va deveni una cu Dumnezeirea spre care tinde, simbolic.

În altă parte Cărtărescu dă măsura propriei opinii despre sexul feminin şi (ne)rostul prefacerilor acestuia, odată cu trecerea timpului:

• "Privindu-le (pe nişte fetiţe naive de 8-9 ani, n.m.), uram şi mai mult urgia hormonală, dezastrul care în douăzeci de ani avea să le preschimbe în femele putrede de lascivitate, în cucoane snoabe, în gospodine şleampete, în profesoare refulate, în intelectuale masochiste, în muncitoare spurcate la gură, măritate, divorţate, gravide iar şi iar, înghiţind la anticoncepţionale, schimbând la tampoane, primenind la scutece, mâncându-şi cu toatele bărbaţii, golindu-i de pasta cenuşie din ţeastă. De ce trebuiau să cadă? De ce măcar unele nu puteau rămâne mereu aşa, naive, graţioase şi senine? Căci numai fiinţa lor cunoştea minunea asta: corpul care se confundă perfect cu sufletul. De ce, pe când viermele hidos devine fluture, fetiţele, fluturi gingaşi, trebuiau să se schimbe în larve păroase, procreatoare şi rapace?" (pag. 105-106, ediţia Humanitas 2005)

Ăsta e limbajul întregii cărţi, ăsta e Cărtărescu din Travesti. Nu poţi să-l iubeşti, nu poţi să-l urăşti. Sau poţi ambele, deopotrivă.

La final, la fel ca Nea Mărin care se întreba al cui e porumbul din filmul cu cowboy, stau şi eu şi mă întreb: ce-a vrut să spună poetul? Ce Travesti are el în minte? Desigur că se referă la rolul lui Lulu, travestit în fată, la carnavalul de la sfârşitul taberei, moment care îi declanşează personajului principal crizele de nevroză. Dar se referă şi la el însuşi, tânărul nevrotic ce era fată-băiat, băiat-fată, îmbrăcat ca fetiţă de mama lui până la 4 ani, luptându-se cu sora lui din el, odată ajuns la maturitatea nevrotică?
Sau poate, la fiecare din noi, cititorii, şi ce vom fi înţeles fiecare din păstosul, vizualul, halucinantul text cărtărescian? Din această dilemă mai-mai că nu pot ieşi!

PS: What's a nice kid like you doing in a place like this? - Versul aparţine unui cântec din desenul animat Alice în Wonderland. În cartea lui Cărtărescu apare de câteva ori cântat de colegii lui Victor acestuia, batjocoritor, insinuant, în tabăra de la Budila.

Bipedă iar

Vineri am sărbătorit faptul că mă simt mai bine, că pot să mă mişc fără (prea mari) dureri prin casă şi că pot să stau chiar în picioare câteva minute ... am marcat momentul, ziceam, făcând mâncare. Am fost atât de harnică încât m-am riscat să fac şi felul 1 (supă de pui cu găluşte de griş), şi felul 2 (pilaf cu carne de pui), ba chiar şi desert (prăjitură negresă). Toate, preferatele fetelor - dar nu numai ale lor, căci mâncare făcută vineri peste zi (cu momentele de odihnă pentru picior aferente), azi, luni, nu mai e niciun strop.

By the way - sunt deschisă la sugestii de feluri de mâncare care să nu necesite stat mult în picioare pentru pregătire.

Iar azi am chiar tupeul să plec de-acasă cu maşina! Am făcut ieri proba, am făcut o mică plimbare prin cartier, printre case, pe străduţe, şi m-a ţinut bine piciorul pe acceleraţie şi frână. Aşa că azi plec să iau copilu de la şcoală şi mai încolo, şi pe grădinar de la grădiniţă.

Aşa-i că nu v-am povestit de maşina mea cea nouă? E albă, că nu mai aveau roşie modelul ăsta, şi are 3 luni. Iar numărul de înmatriculare l-am luat "la rând" (după o coadă de vreo 5 orela serviciul de înmatriculări auto, dar asta e altă poveste). Însă i-am găsit ulterior semnificaţii numărului TLP:
Tulip, adică ea este The White Tulip
Sau mai bine The Little Prince, sau mai degrabă, Princesses, adică noi, fetele care mergem cu ea.
Hahaha, ce potriveală!!! :)

LE: Da' cine-a pus gropanu-n drum??? Că în cele vreo 3 săptămâni cât nu le-am văzut, mari s-au mai făcut gropile de pe drumurile noastre toate! Slalom, frate, tre' să faci printre ele!

Poveste de salon

Aceasta nu este o poveste din salonul Contesei de Pompadour, şi nici din salonul de înfrumuseţare. Ci doar răzleţe impresii şi reflecţii din salonul de spital, salon cu patru paturi, secţia de cardiologie, specializarea boli cardio-vasculare. Patul de la geam, vecină, pentru vreo săptămână, cu porumbeii şi pescăruşii. Şi cu Şoseaua Ştefan cel Mare. Asta după o campare de vreo trei nopţi la terapie intensivă, vecină doar cu perfuzorul, injectomatul şi monitorul pentru inimă.

• Na, că am fost şi eu o dată la modă! La momentul la care televiziunile dezbăteau scandalul opririi de la comercializare, în Franţa, a unei mărci de anticoncepţionale pe motivul decesului a 4 utilizatoare şi îmbolnăvirii altora de diferite tromboze, eu mă internam în spitalul de Urgenţă... din cauză de tromboză venoasă profundă, provocată, cel mai probabil (căci n-au găsit alte cauze în afară de aceşti factori favorizanţi), de anticoncepţionale, în combinaţia complet lipsită de inspiraţie cu fumat.

Mai precis, tromboză venoasă profundă (adică trombi, cheaguri de sânge) pe venele de pe axul ilio-femural drept, fiind prinsă un pic şi vena cavă şi ceva material trombotic prezent în plămânul drept (1,2 cm).
Cum ar veni, d-aia mă durea pe dreapta tot trunchiul, zona lombară, abdomenul şi mai jos, pe picior, de nu mai ştiam de mine de câteva zile. Nu era nicidecum contractură musculară de schior începător (cum mi-a zis medicul la care am mers după primele 2-3 zile şi mai ales nopţi nedormite de durere), nici scolioză, nici mialgie, nici lombo-sciatică, nici febră musculară... Nici alifie, nici antiinflamator, nici supozitor nu ajuta. Nici din vreo alergie medicamentoasă nu mi s-a umflat piciorul ca butucul. Însă datele erau insuficiente înainte de umflarea piciorului, aşa că trebuie să-i mulţumesc Celui de Sus că s-a umflat, pentru că, deşi neplăcut, lucrul ăsta a ajutat la stabilirea diagnosticului şi am purces la tratament imediat (heparină intravenos în perfuzie), scurtând căutările evaizve.

• Acum, am schimbat pe telefonul mobil reminderul zilnic pentru anticoncepţionale, cu cel pentru anticoagulante. Mişto, nu?

Mereu m-am lăudat cu auto-responsabilitatea mea. Prevenţia e mama mamei vindecării, ziceam. Făceam ecografii de sân încă de la primele chisturi minuscule apărute, test Babeş-Papanicolau o dată pe an, suflam şi-n iaurt... Dar am uitat un mic amănunt: am "uitat" să-mi fac analizele de sânge pentru că luam (de câteva luni) anticoncepţionale. How stupid of me! - ca să mă mai învinovăţesc puţin, chiar dacă nu ajută la nimic acum şi chiar dacă vina, înţeleg, nu-mi aparţine chiar în totalitate, poate tot făceam asta şi cu analizele la zi.

• Anyway... what's done is done! Urmează un drum lung al refacerii, tratament cu anticoagulante pe 6-12 luni, cu mai multe analize de sânge pentru dozarea INR-ului, ecografii doppler şi tomografii computerizate în intervalul ăsta. Însă deja se face o săptămână de când am venit acasă de la spital şi viaţa mea începe să reintre pe un făgaş (cât de cât) normal - un normal pe care îl definim zilele astea. Pe alocuri, nu prea mai rezonez cu micile însemnări de la faţa locului, pe care mi le-am făcut cu pixul pe hârtie. Însă scriu ca să închei cumva capitolul, să ştiu că a trecut, e gata. În plus, mă gândesc că poate mai învaţă cineva din experienţa mea...

Ieri (scriam în spital), pe pervazul geamului de lângă patul meu s-a oprit câteva clipe un pescăruş. Mare, alb, mândru. Mai ales mare, ocupa tot pervazul pe care altminteri iau masa vreo douăzeci de porumbei. Doar câteva clipe a rămas, m-a privit şi a zburat în treaba lui.

• Să nu spui niciodată "mai rău de-atâta nu se poate". Pentru că se poate! Mereu se poate mai rău!

Lângă mine, o doamnă de 78 de ani nu ştie carte. Ca să glumesc puţin, mă gândesc, nu puteam să am şi eu "noroc" de-o vecină de pat o filosoafă ceva? O fană Patapievici, o profesoară de vioară, o expertă în comunicare... ceva? Sau poate astea nu se îmbolnăvesc de inimă. Revenind, referitor la doamna analfabetă (scuze pentru termenul dur, dar aşa se numeşte o persoană care nu ştie carte, nu?), stau şi mă întreb: cum o fi (de goală) o viaţă în care nu ai citit nicio carte, nici măcar o revistă, nicio pagină, niciun rând, nu ai corectat temele copiilor la şcoală, nu ai scris nicio scrisoare, nicio lucrare de diplomă, nicio lucrare de control... Şi mie la ce-mi folosesc acum cei 20 de ani de şcoală? Căci, în final, suntem vecine de pat...

• "Noroc" că am aşa mult timp liber să mă pun la curent cu tehnologia! În 2 ani de când am Kindle-ul, nu am avut niciodată timp (sau nu mi-am făcut timp) să-i citesc ghidul de utilizare. Ştiţi câte lucruri ştie să facă - în afară de găzduit cărţile pe care le citesc eu, incusiv pe patul de spital? 

Am ezitat mult la internare. De fapt, ce mai încoace şi-ncolo, nu am vrut să mă internez la stat. Nu am vrut să mă internez deloc, nu de aceea plecasem de-acasă doar cu hainele de pe mine. Când m-au aunţat că nu mai plec acasă, mi se părea o glumă. Apoi mă gândeam ce-o să facă fetele? Cum or să se descurce fără mami? Cât de dor le va fi (şi le-a fost foarte dor!) de mami? Doar faptul că viaţa mea era în pericol real, ce n-ar fi putut fi depăşit fără spitalizare şi chiar fără spitalizare la Floreasca, şi că bolnavă n-aş fi putut nicidecum să le ajut pe fete, m-au convins. Experienţa din spital a fost una destul de bună (în sensul că se putea şi mai rău). Iar ca să nu lungesc mult povestea, pot să o descriu într-o singură expresie: profesionalism rece. Depinde pe ce pui accent, pe prima sau pe a doua parte.

• N-au fost aşa multe zile de internare (vreo 8 cu totul), dar par aşa de lungi când stai întins în pat legat de perfuzor! Aşa că am ajuns să-mi fie dor de lucruri altădată greu de înghiţit. Mi-era dor să conduc în aglomeraţia din Bucureşti. Mi-era dor de certurile dintre fete şi să negociem ora de culcare. Mi-era dor să strâng jucăriile aruncate prin toată casa, să le iau de la şcoală şi grădiniţă, să le citesc seara. Mi-era dor să gătesc, să bag rufe şi vase la spălat... Şi toate celelalte lucruri de care mă plângeam că m-am săturat, că le fac numai eu... Na, că le-au făcut şi alţii o vreme. Şi au recunoscut că nu le-a fost uşor.

Ştii cum se spune, ai grijă ce-ţi doreşti... Aveam nevoie de ceva timp, îmi doream timp pentru mine. Acum nu vă miraţi că am toată ziua la dispoziţie. Mă uit la televizor la filme pentru casnice, ascult muzică, citesc, tricotez şi vorbesc la telefon... Tot ce se poate face la orizontală şi ce n-am mai apucat să fac de mult. Fac chiar şi ordine în calculator (dar mai puţin cu calculatorul căci n-am voie şi nici nu pot încă să stau la birou, iar laptopul îmi presează zona afectată). Fireşte că nu vroiam timpul ăsta pentru mine din motiv de convalescenţă, dar hai să nu fiu nemulţumită. Bine că nu e mai rău, bine că am mers la spital la timp, bine că am împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură - nu-mi mai trebuie nici ţigări, nici anticoncepţionale!
O să fie totul bine!

Sănătate tuturor şi aveţi grijă de voi, bucuraţi-vă de tot ce aveţi şi nu cârcotiţi, că se poate şi mai rău! Aveţi grijă ce vă doriţi!