Cărţile care îi scriu pe autori...

sursa foto

Circula zilele trecute pe net o fotografie (aceasta de alături), cu două persoane într-un vagon de tren, însoţită de întrebarea referitoare la identitatea celor doi. Am citit (pe Catchy.ro) că fotografia aparţine lui Henri Cartier-Bresson, fotograful francez supranumit părintele foto-jurnalismului. Dar încă se caută identitatea celor doi pentru că nu se ştie pe cine a fotografiat artistul (mort la 3 august 2004) în România, 1975, aşa cum şi-a intitulat această fotografie.

Aşadar, până la descoperirea răspunsului la întrebarea "Cine erau tinerii din tren?", aceasta este... O fotografie cu nimeni.

Exact acesta a fost titlul unui exerciţiu pe care l-am avut aseară, la a treia şedinţă a cursului de scriere creativă. Păcat că nu mi-am amintit la timp fotografia şi nu am compus un text cu această fotografie în minte! Mare păcat! Dar aşa (mi) se întâmplă de obicei, pusă "din senin" să scriu ceva în 10 minute, inspiraţia intră în blocaj. Mai mult, ni s-a cerut să scriem literar, emfatic, forţat, cu multe metafore şi comparaţii... Eu m-am dus cu gândul la "Caietul cu expresii frumoase" pe care ne-a pus tovarăşa învăţătoare să îl ţinem în clasele primare, cam pe când începeam să scriem compuneri, şi care să ne fie de ajutor în formularea unor texte pline de tropi.

sursa foto

Aseară însă, pe lângă faptul că mi-am imaginat şi am "reşapat" o mică scenă dintr-o carte recent tradusă de mine la editura Litera, am făcut asta într-un stil atât de hiperbolizat, că am căzut în patetic. Sau cel puţin, mie mi s-au părut patetice tonul, subiectul ales, structura compoziţiei... Nu mi-a plăcut deloc ce-a ieşit la final!

Mai întâi însă am avut un exerciţiu de auto-sondare: să răspundem la întrebarea Despre ce aş vrea să scriu?
Astfel am aflat de la colegii mei că unii dintre ei vor să scrie "mai artistic" ceea ce deja scriu, texte de business, de exemplu; alţii au nevoie de creativitate în lucrul de zi cu zi la serviciu, de design de jocuri, de exemplu; alţii deja au o imaginaţie (adolescentină, dar foarte bogată); alţii scriu sau ar vrea să scrie genul acela de scriere - genul de fantasy-horror, sau genul pe care eu îl numesc de "ceaţă totală în capul autorului"... Genul acela lipsit de orice fir epic, de orice structură... Însă, deşi au întrunit deja admiraţia profesorului de la curs, sincer, mie nu îmi place acest stil!

sursa foto

Eu m-am gândit că dacă aş scrie (which I am not sure of anymore), aş vrea să scriu... multe! În general, proză scurtă, nu am ambiţii de vreun roman. Aş vrea să scriu însă Trilogia de poveşti pentru copii pe care le am în minte şi pe care nu am apucat să le pun pe hârtie; să-mi contiui traducerile de carte, dar poate mai... "artistic", mai creativ, pe de o parte, dar şi să ies din zona de beletristică şi să traduc non-fiction, pe de altă parte; să scriu poveşti pentru oameni mari (în genul poveştilor sud-americanilor mei preferaţi, Isabel Allende, Llosa, Marquez...); dar şi memorialistică "cu tematică" (genul de studii socio-istorice); reportaj, jurnalism narativ, felii de viaţă, comentarii la cărţi şi filme... Poveşti cu copii, pentru mame şi taţi ("parenting style")...

Şi în acel moment m-am gândit: e ok, e chiar bine să existe cel puţin tot atâtea tipuri de scriere câte tipuri de cititori există, nu? Scriem diferit, pentru că citim diferit.

sursa foto

Dar o concluzie (parţială) a acestui exerciţiu a fost aceea că (mai toţi) scriem despre noi înşine. Scriem despre ce cunoaştem mai bine. Scriem despre ceilalţi, în raport cu noi. Scriem despre noi şi lucrurile care ne-au constituit până acum. Aceasta e esenţa constitutivă a actului scrieri. Dacă ai înţeles şi înglobat asta, restul e mai uşor, decurge oarecum firesc.

Am mai discutat şi despre structuri. Scrisul contemporan - aşa cum anticipam şi eu ieri - nu mai respectă structuri predefinite. De altfel, Mario Barangea e de părere că, dacă ai întreba un scriitor despre asta, ţi-ar râde în nas, refuzând să admită că în scriitura lui mai există altceva în afară de inspiraţie pură! Eu cred că structurile sunt descoperite în texte şi stabilite de critică, de acei teoreticieni obsedaţi de standardizare şi formalizare. Dar nu de scriitori! Mai ales, nu de către cei contemporani.
Îmi vine să strig: Opriţi timpul! Vreau să cobor! :)