Sunday, November 6, 2016

Ruşine, arbitrelor!

M-am tot gândit dacă merită să scriu despre asta... Care e miza? În fond, am câştigat meciul.... Şi nu era mare scofală nici dacă pierdeam...

Dar până la urmă, de ce le mai explicăm copiilor ce e sportivitatea? De ce le mai ducem la antrenamente? De ce le mai explicăm că în viaţă trebuie să lupţi ca să obţii ce ţi se cuvine şi că schimbarea vine de la fiecare dintre noi? Ca să acceptăm apoi, începând de la 10-11 ani, orice ni se dă să înghiţim? Pentru că, nu-i aşa, de ce să comentăm, de ce să reclamăm, că oricum nu se schimbă nimic...

Sunt sigură că nici cu postarea asta a mea n-o să se schimbe nimic. Dar eu ştiu că am făcut cât am putut: măcar să fac cunoscute faptele şi mai ales, numele celor care azi au dat dovadă de cea mai crasă nesportivitate: arbitrele Găină Lorena şi Fodor Ştefania! Dacă daţi de ele prin arbitrajele copiilor la baschet, fugiţi! Sau mai bine, filmaţi meciul, ca să aveţi o probă la dosar şi o mostră vie de "Aşa nu!"

Ca una care am fost şi eu arbitru la un moment dat (la nataţie, e drept, nu la baschet), am văzut ce înseamnă arbitrajul la concursuri aşa-zise "fără miză", concursuri de copii: se greşeşte mult, din principalul motiv, neprofesionalismul arbirajului! Cu toate că, de fapt, acolo chiar, fiind la început de drum al copiilor în viaţa sportivă, ar fi nevoie de mare profesionalism!

Aşa că ăsta e un alt motiv pentru care consider că două... fătuce, că nu vreau să le înjur, pot să-şi permită să ne zdruncine moral copiii. Şi tobă de arbitraj de-ar fi, şi tot nu au dreptul să se joace cu sufletele copiilor, dar aşa...



Şi aş porni de la acea adnotare cu antetul Federaţiei Române de Baschet şi al Ministerului Tineretului şi Sportului care spune aşa:

"Fiecare are un rol: antrenorul antrenează, arbitrul arbitrează, jucătorul joacă."

Doar că azi a fost aşa:

Antrenorul antrenează... până când e dat afară de pe teren, pentru că explică cu tot calmul şi buna cuviinţă unui aribru că nu avea cum să vadă din poziţia în care se afla, faza pe care o fluiera. După care, antrenorul primeşte fault tehnic (da, şi-a pierdut cumpătul în cele din urmă, după câteva probe de arbitraj d-ăsta halucinant, asta nu contest), e dat afară... şi nu e lăsat să stea nici măcar în tribună, alături de ceilalţi părinţi. Da, am citit acum regulamentul, scrie acolo că antrenorul nu trebuie să conteste deciziile arbitrilor. Dar să nu fie lăsat nici măcar alături de suporteri - asta nu am găsit în regulament, dacă tot e vorba să fim mai catolici decât papa! Asta a fost doar un orgoliu al arbitrei care uite-aşa, de-a naibii, a vrut să arate care e mai tare dintre ei! Antrenor cu ani de zile de meciuri la U16, la U18, cu turnee finale, acum, la un meci de Mini-baschet, a urmărit restul jocului de pe hol, din uşa sălii de sport!

Arbitrul arbitrează... dacă ştie să arbitreze, dacă nu, doar ia banii la final, pe un arbitraj care a scos din minţi pe toată lumea. Exemple: Una dintre arbitre fluieră "out" şi acordă lovitură liberă pentru o echipă, cheamă la margine ca să bată, dar fetiţa aceea spune, senină şi cinstită, că ea a dat mingea afară, colega din echipa adversă nici măcar nu a atins mingea! Se fluieră multe faulturi imaginate, pe care nu avea cum să le vadă din acea poziţie, sau care erau de fapt doar "capac la minge"; tuşele când se văd - şi se fluieră out, când nu se văd - şi nu se mai fluieră, fără nicio noimă; apropos, şi pasa aceea din mână, taxată tot cu fluierat şi luarea posesiei, nu am găsit-o în regulament la greşeli, deci încă o eroare de arbitraj, a câta?! Paşii se numărau câteodată, alteori nu; dublu dribling la fel. Constanţa e un capitol la care domnişoarele arbitre au lipsit!

Jucătorul joacă. Da, au jucat fetele noastre de milioane! Chiar dacă începuseră timid, au recuperat pe parcurs. Jucătorii... să ne-nţelegem, nu sunt nişte seniori, sau măcar juniori, hârşiţi prin meciuri de mare clasă, nu oameni mari şi pe picioarele lor, ci doar nişte fetiţe de 10-11 ani, unele din ele la primele competiţii sportive, care au ajuns să joace singure, să îşi ceară time out, să facă schimbări etc. Singure! Fără antrenor pe bancă, iar spre finalul meciului, şi fără suporteri, care au fost şi ei daţi afară! Iar marele meci, marea finală de campionat mondial de baschet, era... doar o etapă din camionatul municipal de mini-baschet!

Una peste alta, fetele noastre s-au descurcat extraordinar, jos pălăria! S-au mobilizat, s-au organizat, s-au încurajat unele pe altele! Cu lacrimi în ochi sau plângând în hohote, ele au jucat! O lecţie pentru toată lumea! Ba au mai şi câştigat meciul! Iar tot copiii au spus apoi că presiunea au simţit-o de la arbitre, nu de la părinţi, nici ai lor, nici ai copiilor din echipa adversă.

Deci, care e lecţia pe care aţi vrut să o înveţe fetiţele? Că eu n-am înţeles-o...

Din punct de vedere moral, domnişoarelor arbitre, aţi făcut un mare rău unor copii, din ambele echipe: aţi arătat că dacă se încordează muşchiul vostru un pic, faceţi ce vreţi, călcaţi pe ele, ce mama naibii!

A fost un joc al orgoliilor unor fătuce de arbitre! Deciziile lor au fost total disproporţionate cu faptele! Vezi un copil de 11 ani plângând de nervi şi neputinţă şi tu continui să te porţi aşa? Păi ăsta e abuz emoţional, de-a dreptul! Apropos, au plâns copii de la ambele echipe azi, nu pot să spun că a fost favorizată vreo echipă.

"Fiecare are un rol: antrenorul antrenează, arbitrul arbitrează, jucătorul joacă."

Eu aş adăuga, dat fiind nivelul baschetului despre care vorbim (mini-baschet): ... Şi părinţii îşi susţin copiii!

1 comment:

  1. Doamne, ce urat! Si cat de frustrant pentru tine, ca parinte, sa vezi toate astea si sa nu le iei de par sa le scoti pe ele afara. Sa le fie rusine!

    ReplyDelete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.