M-am tot gândit dacă merită să scriu despre
asta... Care e miza? În fond, am câştigat meciul.... Şi nu era mare scofală
nici dacă pierdeam...
Dar până la urmă, de ce le mai explicăm copiilor
ce e sportivitatea? De ce le mai ducem la antrenamente? De ce le mai explicăm
că în viaţă trebuie să lupţi ca să obţii ce ţi se cuvine şi că schimbarea vine
de la fiecare dintre noi? Ca să acceptăm apoi, începând de la 10-11 ani, orice
ni se dă să înghiţim? Pentru că, nu-i aşa, de ce să comentăm, de ce să
reclamăm, că oricum nu se schimbă nimic...
Sunt sigură că nici cu postarea asta a mea n-o
să se schimbe nimic. Dar eu ştiu că am făcut cât am putut: măcar să fac
cunoscute faptele şi mai ales, numele celor care azi au dat dovadă de cea mai
crasă nesportivitate: arbitrele Găină
Lorena şi Fodor Ştefania! Dacă daţi de ele prin arbitrajele copiilor la
baschet, fugiţi! Sau mai bine, filmaţi meciul, ca să aveţi o probă la dosar şi
o mostră vie de "Aşa nu!"
Ca una care am fost şi eu arbitru la un moment
dat (la nataţie, e drept, nu la baschet), am văzut ce înseamnă arbitrajul la
concursuri aşa-zise "fără miză", concursuri de copii: se greşeşte
mult, din principalul motiv, neprofesionalismul arbirajului! Cu toate că, de
fapt, acolo chiar, fiind la început de drum al copiilor în viaţa sportivă, ar fi nevoie de mare
profesionalism!
Aşa că ăsta e un alt motiv pentru care
consider că două... fătuce, că nu vreau să le înjur, pot să-şi permită să ne
zdruncine moral copiii. Şi tobă de arbitraj de-ar fi, şi tot nu au dreptul să
se joace cu sufletele copiilor, dar aşa...
Şi aş porni de la acea adnotare cu antetul
Federaţiei Române de Baschet şi al Ministerului Tineretului şi Sportului care
spune aşa:
"Fiecare
are un rol: antrenorul antrenează, arbitrul arbitrează, jucătorul joacă."
Doar că azi a fost aşa:
Antrenorul
antrenează... până când e dat afară de pe teren,
pentru că explică cu tot calmul şi buna cuviinţă unui aribru că nu avea cum să
vadă din poziţia în care se afla, faza pe care o fluiera. După care, antrenorul
primeşte fault tehnic (da, şi-a pierdut cumpătul în cele din urmă, după câteva
probe de arbitraj d-ăsta halucinant, asta nu contest), e dat afară... şi nu e
lăsat să stea nici măcar în tribună, alături de ceilalţi părinţi. Da, am citit
acum regulamentul, scrie acolo că antrenorul nu trebuie să conteste deciziile
arbitrilor. Dar să nu fie lăsat nici măcar alături de suporteri - asta nu am
găsit în regulament, dacă tot e vorba să fim mai catolici decât papa! Asta a
fost doar un orgoliu al arbitrei care uite-aşa, de-a naibii, a vrut să arate
care e mai tare dintre ei! Antrenor cu ani de zile de meciuri la U16, la U18,
cu turnee finale, acum, la un meci de Mini-baschet, a urmărit restul jocului de
pe hol, din uşa sălii de sport!
Arbitrul
arbitrează... dacă ştie să arbitreze, dacă nu, doar ia
banii la final, pe un arbitraj care a scos din minţi pe toată lumea. Exemple:
Una dintre arbitre fluieră "out" şi acordă lovitură liberă pentru o
echipă, cheamă la margine ca să bată, dar fetiţa aceea spune, senină şi
cinstită, că ea a dat mingea afară, colega din echipa adversă nici măcar nu a
atins mingea! Se fluieră multe faulturi imaginate, pe care nu avea cum să le
vadă din acea poziţie, sau care erau de fapt doar "capac la minge";
tuşele când se văd - şi se fluieră out, când nu se văd - şi nu se mai fluieră,
fără nicio noimă; apropos, şi pasa aceea din mână, taxată tot cu fluierat şi luarea
posesiei, nu am găsit-o în regulament la greşeli, deci încă o eroare de
arbitraj, a câta?! Paşii se numărau câteodată, alteori nu; dublu dribling la fel. Constanţa e un capitol la care domnişoarele arbitre au lipsit!
Jucătorul
joacă. Da, au jucat fetele noastre de milioane! Chiar
dacă începuseră timid, au recuperat pe parcurs. Jucătorii... să ne-nţelegem, nu
sunt nişte seniori, sau măcar juniori, hârşiţi prin meciuri de mare clasă, nu
oameni mari şi pe picioarele lor, ci doar nişte fetiţe de 10-11 ani, unele din
ele la primele competiţii sportive, care au ajuns să joace singure, să îşi
ceară time out, să facă schimbări etc. Singure! Fără antrenor pe bancă, iar
spre finalul meciului, şi fără suporteri, care au fost şi ei daţi afară! Iar marele
meci, marea finală de campionat mondial de baschet, era... doar o etapă din
camionatul municipal de mini-baschet!
Una peste alta, fetele noastre s-au descurcat
extraordinar, jos pălăria! S-au mobilizat, s-au organizat, s-au încurajat unele
pe altele! Cu lacrimi în ochi sau plângând în hohote, ele au jucat! O lecţie
pentru toată lumea! Ba au mai şi câştigat meciul! Iar tot copiii au spus apoi
că presiunea au simţit-o de la arbitre, nu de la părinţi, nici ai lor, nici ai
copiilor din echipa adversă.
Deci, care e lecţia pe care aţi vrut să o
înveţe fetiţele? Că eu n-am înţeles-o...
Din punct de vedere moral, domnişoarelor arbitre, aţi făcut un mare rău unor copii, din ambele echipe: aţi arătat că dacă se încordează muşchiul vostru un pic, faceţi ce vreţi, călcaţi pe ele, ce mama naibii!
A fost un joc al orgoliilor unor fătuce de arbitre! Deciziile lor au fost total disproporţionate cu faptele! Vezi un copil de 11 ani plângând de nervi şi neputinţă şi tu continui să te porţi aşa? Păi ăsta e abuz emoţional, de-a dreptul! Apropos, au plâns copii de la ambele echipe azi, nu pot să spun că a fost favorizată vreo echipă.
"Fiecare
are un rol: antrenorul antrenează, arbitrul arbitrează, jucătorul joacă."
Doamne, ce urat! Si cat de frustrant pentru tine, ca parinte, sa vezi toate astea si sa nu le iei de par sa le scoti pe ele afara. Sa le fie rusine!
ReplyDelete