Ceva de genul ăsta scriam pe Facebook înainte de Paşti, dornică să împărtăşesc tuturor celor din lista mea bucuria pe care mi-o oferea cititul ăsta. Mă apucasem de citit nou-apăruta, caldă-caldă, cartea Marei Wagner, "În spatele blocului", dintr-un impuls prietenesc: o cunosc pe Mara din întâlnirile puţine offline şi mai multe online, din "blogăreală". Îmi place cum scrie pe blog, rezonez cu ea în multe privinţe, şi mai e şi tăuraş ca mine! :) Când a anunţat că a dat o fugă la librărie să semneze câteva exemplare din carte, l-am trimis pe soţul afla întâmpător prin zonă să-mi cumpere un astfel de exemplar, iar vânzătoarea i-a zis că era cât pe ce s-o prindă pe autoare, "aaacum a plecat, domnu!"
Odată ce m-am apucat să frunzăresc cartea, nu am mai putut să o las din mână! Ăsta este, cred eu, talentul sciitoricesc al Marei: te subjugă total, te forţează să citeşti mai departe. Mara scrie simplu şi frumos, ca şi cum ţi-ar povesti... taman propriile tale amintiri! Nu o dată, citind, am exclamat: hei, şi eu veneam seara, pe întuneric, de la şcoală singură! Şi eu am crezut asta! Şi eu am trăit asta! Şi eu am amintirea asta, sau asta - ca să nu vă dau din carte, să vă las plăcerea de a vă descoperi pe voi, printre paginile cărţii.
De altfel, citate din carte nici nu aş putea să vă dau, căci de când am citit-o, cartea mea se plimbă pe la cunoscuţi, care toţi îmi spun la fel: "Da, domnule, exact aşa era! Cine zice că nu era aşa, ori era nomenclaturist, ori are memoria scurtă, ori s-a născut după 1990!"
Mara Wagner recreează universului din spatele blocului fiecăruia dintre noi. Că e la Braşov sau la Comăneşti, că e la Iaşi sau la Sibiu, la Bucureşti sau la Constanţa, blocul ăsta există, e aevea. Noi toţi, ăştia crescuţi în anii '80 am jucat Frunza şi elasticul, am stat la cozi la alimente şi am cumpărat pâine pe cartela, am fost în concediul de vară al părinţilor la mare şi am avut prieteni prin bloc, şi multe altele.
Iar când toate astea devin subiect de poveste, şi când poţi, citind, să zâmbeşti nostalgic, şi să spui Et in Arcadia ego, înseamnă că propria noastră copilărie şi adolescenţă a devenit tărâmul idilic, utopic, înseamnă nostalgia pentru un moment din viaţă trăit cu maximă intensitate şi bucurie, indiferent de regimul politico-social. Apoi priveşti şi cu ochi de adult, cu bucuria că ai scăpat, că ai trecut pe acolo, şi uite, eşti mai tare, te-ai întărit, ai crescut, faci acum glume pe seama acelor lucruri :)
Sunt curioasă ce va spune chiar autoarea despre propriul demers scriitoricesc. Căci după ce s-a organizat şi a aşternut cu mare pricepere povestea, Mara Wagner va lansa oficial cartea mâine, 3 mai, la librăria Cărtureşti Verona, de la ora 19.00. Voi fi acolo s-o susţin, să-i fac galerie! Nu de alta, dar ştiu că ea e mai mult cu scrisul, şi nu-i place să se laude cu ce face. Aşa sunt oamenii modeşti! :)
No comments:
Post a Comment