Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.

“Am fost la Cartier Hub în Drumul Taberei. Este chiar așa cum se spune, foarte tare!”

Acesta a fost textul meu, așa vorbeam cu Liv (livtane.ro, pentru cine nu o cunoaște încă), mai în glumă, mai în serios, după întâlnirea Digital Parents Talk la care ea a fost invitată să povestească bloggerilor (bloggerițelor, dacă e să fiu corectă) despre scris. Trebuia ca fiecare dintre noi, cei prezenți, să producem un text despre unul din cei trei sponsori ai evenimentului: Cartier Hub, gazda evenimentului, restaurantul Piața Negustori și producătorul de crème și săpunuri din igrediente oferite de lacul Techirghiol. Eu am scris, cum am spus, despre Cartier Hub.

Nu era prima oară când o auzeam pe Liviana Tane vorbind unei audiențe. De altfel, chiar ca membru al unei audiențe a ei am cunoscut-o, în calitate de cursant al workshop-ului de storytelling și scriere creativă pe care îl ține, printre altele. Povestea spune că m-am dus la workshop… și n-am mai plecat. Literalmente, căci acum lucrez cu Liv la organizarea cursurilor și workshopurilor ei și la crearea de conținut în cadrul agenției pe care o conduce, The StoryTailors. Și învăț foarte multe de aici!

Abordarea lui Liv în privința tehnicilor de scriere este una practică: ea oferă feedback fiecărui participant în parte, îi dă sfaturi personalizate, vine spre el și îi răspunde exact la ce îl macină – căci, se știe, deși putem avea preocupări comune, scriem, totuși suntem atât de diferiți pe dinăuntru și scriem atât de diferit. Ei bine, la această întâlnire organizată de Digital Parents Talk, consecventa propriilor principii, Liv a adunat întrebări din public pentru a răspunde fiecăreia în parte. Totul punctat cu “teorie” despre scris.

Din această “teorie”, dar schițată foarte pe scurt – căci trebuie să mergeți la cursurile ei! – pot să spun că scrisul este despre câteva lucruri clare:

1. Ideea – evident, pornești la scris cu o idee. Dacă o ai. Dacă nu, dacă muza e abssentă și intri în blocaj, Liv oferă și aici soluții (voi reveni cu asta)
2. Documentarea – care mie, cel puțin, îmi ocupă, de fapt, cel mai mult timp din procesul de “scriere”
3. Structura – sau focusul. Nu trebuie să fie foarte detaliată de la început, dar trebuie să ai clar în minte perspectiva din care aleg să spun povestea.
4. Scrirea propriu-zisă – care ține cont de niște tehnici
5. Rescrierea – acel proces care din nou ocupă mult timp, la care nu ne prea gândim, dar pe care toți autorii îl fac
De altfel, despre procesele de scriere și rescriere, se pare că Hemingway ar fi spus: “Write drunk, edit sober.” Cu alte cuvinte, scrierea poate fi fără limite, dar la editare îți pui cenzură și cizelezi.

Liv a povestit despre:
- comunitate – pentru care noi, în calitate de bloggeri de parenting, suntem o voce, un influencer, avem o voce, așadar este foarte importantă validitatea celor scrise de fiecare, pe blog
- surse de documentare
- structură – de la concret spre abstract, de jos în sus, pe scara abstractivității (concept care pentru mine, cel puțin, a fost un moment clar de “Aha!” atunci când l-am auzit prima oară, la workshopul lui Liv la care am participat)
- titluri posibile pe care le poți da articolelor, pentru că există o întreagă strategie de titluri
- emoții și cum sunt acestea apreciate sau în online (emoții pozitive) versus offline (emoții negative)
- tehnica colajului: atunci când scrii, prezintă publicului cititor ceva cunoscut, un lucru pe care deja îl cunosc, împreună cu ceva nou; principiul împachetării împreună (cf Derek Thompson, “Creatorii de hituri”)

“Nu pot să scriu”, “Nu am idei”, “Nu merge”, “Nu știu cum să încep”

De câte ori nu ați fost în situația asta? Dar cum treci de blocaj – Liv a dat câteva idei, câteva tehnici prin care poți să depășești blocajele de scriere:

- scrie despre ce știi
- de unde luăm ideea, inspirația: din jurul nostru, de la oameni; poveștile au personaje și acțiune
- începe cu o propoziție adevărată, și apoi dezvovltă din ea, punând succesiv întrebărarea “de ce?”
- fă-ți o rutină a scrisului: zilnic câte 4.000 de cuvinte, sau zilnic o jumătate de oră, sau ce unitate ți se potrivește

După ce a plecat de la tine, textul pe care l-ai produs are viața lui, a afirmat Liv Tane. Cu alte cuvinte, textul este altul pentru fiecare cititor în parte, care-l trece prin propriul filtru.
Scrie corect gramatical.
Scrie zilnic.
Scrie onest.
Fii tu însuți.

Cam așa ne-am distrat la DPT, ediția 20. Mulțumesc pentru invitație, Ana Nicolescu și Lavinia Pavel, mamele Parenting PR, mulțumesc pentru poze Mihai Răitaru, mulțumesc sponsorilor pentru locația minunată (Cartier Hub), pentru pauza de prânz delicioasă (Restaurant Piața Negustori), și pentru cadoul de luat acasă (Techir, nu am testat încă produsele, așa că nu pot să mă pronunț, trebuie să fim onești, nu?)

Open. O autobiografie cât 1000 de meciuri de tenis

Niciodată nu am urmărit un meci de tenis cu atâta pasiune și ardoare! Dar ce zic eu un meci, sute de meciuri, chiar peste 1000! Agassi rememorează totul cu o minuție fantastică. Cum naiba a putut să țină minte fiecare lovitură, fiecare minut, fiecare as, game, set, punct, tiebreak... etc?

Și totuși, cartea nu este despre tenis, sau nu doar despre tenis. Iar tenisul nu e doar ce se vede pe teren, ci mult mai mult de-atât! Agassi are o viață... de poveste, efectiv! Îl vezi crescând, îl vezi pe el, copilul rebel Agassi, maturizându-se treptat, încerci să înțelegi cine este cel care spune "cum vor toți oamenii ăștia să fie Andre Agassi, când eu nu vreau să fiu Andre Agassi?"

Iar punerea în pagină cu ajutorul lui JR Moehringer este de asemenea de domeniul irealului! O scriitură atât de vie (tonul direct, timpul prezent, începe cu finalul - de fapt, începe șocant cu "urăsc tenisul", apoi încheie cu începutul... you know, tehnică, taică! Nu degeaba a luat Pulitzerul! :) ), încât m-am simțit acolo, cot la cot cu Agassi pe zgură, arbitru de linie, copil de mingi, dar ce zic eu, vreme de 520 de pagini am fost mingea lovită de racheta de tenis.

Foarte, foarte faină cartea! Subiectul, scriitura, stilul, atitudinea... tot!

Mulțumesc pentru recomandare, Liv! 😉U

#cemaicitesceu #siracitacitesc

Urmează "Dulcele bar" - așa a fost tradusă cartea autobiografică a lui JR Moehringer însuși, The Tender Bar.

Ice age

În spatele meu se aude un zumzet continuu. Un murmur de voci ireale. Din când în când, mă întorc să mă uit, deși de-acum deja știu. Nu sunt oameni, care trag cu răutate de copaci, cum am crezut la început. Nici cu milă nu trag, ca să îi elibereze de strânsoarea de gheață. Nu e nicio altă prezență umană aproape. Nu sunt nici mașini, trecând în viteză pe aleile de gheață. Sunt crengi, albe, mari, dureroase, pline de o gheață groasă, care le ține strâns, ca-ntr-o menghină. Cad rând pe rând, sub greutatea de cristal. Cad implacabil, cu zgomot, trase de o mână nevăzută.

Be like ice: beautiful, but cold!

În dreapta mea, tulpina unui copac e brăzdată imparțial de un mic pârâiaș. Sub stratul gros de gheață de pe scoarță își croiește drum un firișor de apă. Sau de sevă vitală. În stânga, o salcie aplecată până la luciul lacului, își plânge crengile deja rupte. Cadavre. Copacii mor în picioare. Și susurul ăsta continuu, zumzetul ăsta de jelanie. Copacii plâng.

Niciodată până acum nu mi-a fost atât de palpabil că natura este atât de puternică și în același timp, atât de vulnerabilă.

Apocalipsa albă a venit în parc, la ora când îmi plimbam câinele.

 

 

foto@Anca Ilie