Potrivit lui Rudolf Steiner, cel ce a pus bazele pedagogiei Waldorf, evoluţia umană nu este liniară, ci ciclică, în cicluri de aproximativ 7 ani.
Azi - despre primul septeniu, care corespunde copilăriei.
"În inconştienţa sa, copilul aşteaptă de la adult să fie model în toate. Orice persoană ce are de-a face cu copiii mici ar trebui să se controleze la maxim în acest sens.
Aceasta se aplică în particular la adulţii ce posedă unul din cele patru temperamente în mod foarte predominant. Colericul poate, cu exploziile sale, să cauzeze un impact atât de mare copilului, încât acesta să fie păgubit, pentru viaţa sa posterioară, pentru sistemul ritmic şi circulator. Adultul melancolic, concentrat în el însuşi, nu va da copilului căldura şi liniştea de care are nevoie, ceea ce ar putea să aibă efecte negative asupra sistemului digestiv. Flegmaticul, persoană sufleteşte insipidă, va lăsa copilul fără stimuli, obtuz, cu capacitatea cerebrală puţin dezvoltată. Adultul sanguinic nu reuşeşte să-l întreţină pe copil cu afecţiune; de aceea se va simţi fără sprijin şi va lăsa o urmă negativă chiar în vitalitatea sa."
Concluzia vine ca să ne spună că trebuie să educăm copiii... pornind de la noi înşine:
"Vedem deci, - şi acesta se va dovedi unul din principiile pedagogice cele mai importante pentru toate vârstele, - că educatorii, inclusiv părinţii, trebuie să lucreze în mod constant asupra lor înşişi pentru a elimina unilateralităţi, greşeli sau excese care pot avea efecte negative asupra elevilor lor."
Las la o parte limbajul uneori greoi al cărţii, dar apreciez iniţiativa - este vorba de o traducere "pro bono" din limba portugheză, făcută cu acordul autorului, de doi români stabiliţi în Brazilia.
Cartea din care am citat este: "Pedagogia Waldorf. Un drum către un învăţământ mai uman" de Rudolf Lanz. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
Foto: Grădiniţă Waldorf pe site-ul Fundaţiei Waldorf.
Despre una, despre alta, ce mai facem, ce mai citim, sau ce gânduri mai gândim.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Stop joc
După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.
-
În vacanţa de după vacanţă am fost la munte. La munte era zăpadă. Multă şi frumoasă zăpadă. La munte se schiază. Roxana a făcut cunoştinţă c...
-
Venind în întâmpinarea celor care doresc să citească despre diversitatea acestor situaţii şi spre disperarea celor care nu înţeleg ce e cu c...
No comments:
Post a Comment