Împreună cu ea venea la ţară şi sora mai mică, iar uneori mai veneau şi două verişoare, un pic mai mari ca ele, verişoare care locuiau în satul vecin cu al bunicilor.
Toată vara, bunicii aveau multe treburi prin curte şi la câmp. Fetele îi ajutau şi ele cum puteau: ba strângeau şi ele fân cu furca şi grebla, ba aduceau goală pătura peticită, în care fânul era strâns şi cărat de bunica cea măruntă chiar sus, pe cap, ba stăteau la umbra unui copac atunci când bunicul cosea. Hârş, hârş, făcea coasa în iarba înaltă. Iar fetele pălăvrăgeau despre toate şi îşi împleteau păpuşi din fire lungi de ţipirig sau flori de păpădie.
La ora prânzului, bunica le pregătea o mâncare din ce se găsea prin curte şi grădină: o mâncărică de fasole verde, o ciorbiţă din găina care ieri cotcodăcise prin curte... Și aproape nelipsita mămăliguță pripită! După masă, bunicul anunţa: vremea de odihnă! Aşa că fiecare îşi găsea câte o cameră, câte un pat - sau nu neapărat, căci bunica prefera umbra unui pom din grădină sau fânul din pod, ca să se odihnească.
Acriţa nu mai avea nevoie de somn, ştia ea mai bine! Ce dacă avea 7 ani, sau 8. Nu trebuia să îi spună nimeni când să doarmă şi când nu. Făcea gălăgie că ea e mare şi nu vrea să doarmă! Bunica îşi făcea griji şi pentru fetiţă, dar şi pentru că îi fuseseră date în grijă de mama lor, adică mezina bunicii, şi nu vroia să se îmbolnăvească cumva copiii când erau la ea. Aşa că insista să se culce. Cea mică adormea cum punea capul pe pernă. Iar Acriţa se supăra că trebuie să stea şi singură acum, după ce că e obligată să doarmă și nu vroia!
Într-o zi a crezut că a găsit soluţia care să o scutească de dădăceala bunicii şi să îi ofere 2 ore liniştite: și-a luat o carte să citească. Dar nici aşa nu era bine, bunica vroia ca fetiţa să se odihnească, or cărţile obosesc ochii şi mintea.
A doua zi, fetiţa şi-a ascuns cartea sub pernă încă înainte de masă, așa că atunci când bunicul le-a trimis la culcare, a mers bucuroasă. Nici măcar surorii nu i-a spus secretul ei, pitica ar fi putut să o pârască și să îi strice aranjamentul. A funcționat! După ce toată lumea adormea, Acrița își scotea cartea de sub pernă și citea.
Şi uite aşa a citit ea pe ascuns toate cărţile din biblioteca bunicului - care era un avid cititor de istorie - dar şi a altor fete din sat, de la care împrumuta cărţi de tot felul.
Somnul de prânz a căpătat astfel o nouă valoare: a început să fie sinonim cu lectura, cu cunoaşterea "cladestină".
Acum Acriţa e mare, are copii la rândul ei, copii cărora le citește poveștile copilăriei ei, "Bețișorul năzdrăvan" și "Aventurile lui Habarnam", dar și povești scrise între timp, în cei 30 de ani trecuți de atunci, povești despre și cu copii, povești cu oameni mari... Se bucură atunci când copiii ei vor să doarmă la prânz, dar nu îi obligă, știe că somnul e bun, atunci când ți-e somn. Altfel, poate fi o corvoadă de care încerci doar să scapi cum poți.
Și ea, fetița ajunsă acum mămică, citește destul de mult, deşi cumva tot pe ascuns. Căci după ce toţi ai casei s-au culcat, iar ea termină în sfârşit cu toate treburile de peste zi, devorează câte o carte în liniștea nopţii.
Dar mai mult decât orice, Acrița se bucură când poate prinde ea însăși o oră/două de somn de prânz, după oboseala alergăturii de zi de zi. (Isn't is ironic, vorba cântecului?, cum o urmăreşte nesomnul copilăriei :)) )
Am scris această poveste pentru a vă invita să participați la Conferința "Soluţii blânde pentru somnul copiilor" din cadrul Conferințelor Totul Despre Parenting, susţinută de Sarah Ockwell-Smith, expert în probleme de somn, sâmbătă, 6 iunie 2015.
foto de la lansare Alexandra Dincă/Fotografii de familie |
Mai multe informaţii despre conferinţă şi înscrieri găsiţi aici
No comments:
Post a Comment