Eleganţa ariciului, de Muriel Barbery

De curând am terminat de citit, la sugestia prietenei mele C., o carte pe care altfel nu cred că aş fi băgat-o în seamă: "Eleganţa ariciului", de Muriel Barbery. Citesc despre autoare că este o romancieră franceză născută în 1969 şi câştigătoare a numeroase premii literare.

Primele multe pagini le-am citit cu intermitenţe şi chiar pauze în care am mai citit alte cărţi - aşa e stilul meu de citit, am încercat să mă debarasez de el, dar nu pot şi pace, aşa că până la urmă l-am şi m-am acceptat aşa.

Dar pe urmă, cartea m-a captivat, cu acţiunea şi stilul ei. Acţiune - nu foarte greu de urmărit, nu vreo poveste încâlcită, iar stilul - "dualist", pentru că pe de o parte, avem povestirea adolescentei incredibil de inteligente şi, deci, neînţeleasă, iar pe de altă parte, este povestirea portăresei - şi ea inteligentă, în mod incredibil. Cele două personaje feminine - care se intersectează, la un moment dat, au în comun faptul că-şi ascund această calitate care le este inteligenţa. Sunt ambele "dibuite" de nou mutatul în imobil japonez - şi aici avem o mică - şi destul de sumară, totuşi - introspecţie în cultura japoneză - însă o introspecţie cu atât mai savuroasă, după gustul şi mai recentele mele interese şi curiozităţi.

Tânăra fată spune printre altele, în stilul ei sarcastic:

- despre gramatică: "Eu cred că gramatica este o cale de acces la frumuseţe. Când vorbeşti, când citeşti sau când scrii, simţi dacă ai compus o frază frumoasă sau dacă eşti pe cale să citeşti una. Eşti capabil să recunoşti o topică frumoasă sau un stil elegant. Dar când faci gramatică, ai acces la o altă dimensiune a frumuseţii limbii. A face gramatică înseamnă a decortica limba, a examina cum este ea făcută, a o vedea goală-goluţă, într-un fel."

- despre pihanaliză: "Mama a anunţat ieri seară la cină, de parcă ar fi fost un motiv să curgă şampania în valuri, că se împlineau fix zece ani de când îşi începuse "aanaaliza". Toată lumea va fi de acord că asta e mi-nu-nat! Nu văd decât psihanaliza în măsură de a face concurenţă creştinismului în dragostea pentru suferinţele prelungite. Ceea ce maică-mea nu spune este că se împlinesc tot zece ani de când ia antidepresive. Dar e limpede că nu face legătura. În ceea ce mă priveşte, cred că nu pentru a-şi alina angoasele ia pastilele, ci pentru a suporta analiza."

Cartea se citeşte... ca în franceză, în sensul că deşi are parte de o traducere foarte bună, semnată de Ion Doru Brana, simţi savoarea limbii originale, cu întortocheri inteligente şi subordonate alese. Şi se pare că s-a bucurat de traducere în 27 de limbi! Chiar remarcabil!