Stârpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii

Cum mergeam eu ieri pe stradă şi mă gândeam la ale mele - că de ce mă supăr eu pe fii-mea aia mică pentru că nu mă lasă să o ajut la lecţii deşi e doar în clasa întâi, şi uite sor-sa, chiar dacă e a treia, tot vrea să stau lângă ea la teme; şi că de ce aia mare nu-mi spune clar şi răspicat că vrea să se joace după ce termină temele, că nu vrea să mai lucreze şi suplimentar, aşa cum, nu ştiu de unde naiba am scos-o, am bănuit eu că ar vrea; şi mă mai gândeam că ce-oi face eu când n-o să mă mai cert cu copiii, că oare când o să fie momentul ăla, şi mai ales cât din vină pentru toate astea o port eu... şi aşa mai departe, şi totul se învârtea în mintea mea legat de copii...

Şi deodată-mi iese-n cale, în faţa ochilor, în vitrina unei librării - îmi plac librăriile, v-am mai spus? Aş sta şi-o zi întreagă să studiez cărţi, caiete şi papetărie! - titlul unei cărţi:

Stârpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii

Gândurile mi s-au învălmăşit în cap. Mi-am zis, ok, e greu cu copiii ăştia, şi devine din ce în ce mai greu. Dar chiar aşa? E chiar extrem de tot!!

Bineînţeles că prietena care mi-a scris pe Facebook "Don't judge a book by its cover" avea mare dreptate. 

Căci, aşa cum am găsit pe Internet referitor la cartea respectivă apărută la Polirom, nu există nicio legătură, deloc, nici cea mai mică, între romanul premiatului Nobel pentru Literatura Kenzaburo Oe şi vreo teorie ultra-mega-postmodernisto-criminală de parenting!

Am aflat de pe site-ul editurii Polirom că: "Romanul Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii povesteşte experienţa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a unui grup de băieţi orfani, evacuaţi din şcoala de corecţie şi rătăcind în căutarea unui adăpost. După trei săptămîni, ei reuşesc să ajunga într-un sat de munte şi sunt daţi în grija sătenilor, care-i tratează cu neîncredere şi-i păzesc cu arma în mână. Lucrurile se agravează odată cu izbucnirea unei molime: locuitorii intră în panică şi părăsesc satul, izolându-l din exterior. Rămaşi singuri, băieţii supravieţuiesc furând din proviziile lăsate în urmă de ţărani şi organizându-se precum adulţii printre care au trăit. După întoarcerea localnicilor, viaţa li se complică însă, iar supravieţuirea nu li se mai pare uşoară, căci băieţii vor fi sechestraţi şi ameninţaţi cu moartea dacă nu păstrează secretul izolării lor." 

O carte care pare interesantă, cred că am s-o citesc - după ce termin cele vreo 3 pe care le am începute acum. O aveţi cumva cu împrumut? Că dacă nu, îmi amintesc perfect locul de pe raftul vitrinei de la librărie, aşa că o pot lua şi de acolo.

PS: Despre romane de război voi mai scrie, căci taman ce am terminat unul, restanţă de prin liceu, cred...

Ce părere ar avea Alfie Kohn despre temele-pedepse ale fiică-mii?

E seară, foarte seară, dar Roxana încă nu şi-a terminat temele. Am mai scris eu ce părere am în ceea ce priveşte volumul masiv de teme pentru acasă. Başca acum pe lângă teme, Roxana are ... ghiciţi ce! Pedeapsă! 

Da, frate, în secolul ăsta, în era parentingului pe pâine, a psihologiei pentru copii pe toate drumurile şi pe înţelesul tuturor neînţelegătorilor - copilul meu (şi de fapt toată clasa, şi de fapt, cred că şi alte clase, şi alte şcoli, căci am auzit la poveşti cât să scriu un roman!) primeşte pedepse! Şi fiţi atenţi:

Se dă fapta (infracţiunea!): săptămâna trecută au dat test la română, mate şi ştiinţe, vineri le-a dat testele corectate acasă, ca să le arate părinţilor şi aceştia să semneze, şi trebuiau duse înapoi luni. Roxana a uitat de teste de tot, nu mi-a spus că le-a adus testele corectate, sau că le are pe undeva, sau că trebuie să semnez, şi nici nu le-a dus înapoi nici luni, nici marţi. Aşa e ea, mai uitucă, mai artistă, nu a avut niciun fel de intenţie rea, căci avea FB la teste. Dar asta înţeleg eu, că-i sunt mamă, doamna nu a fost dispusă să înţeleagă. Ea a emis astăzi: pedeapsa: 100 de adunări şi scăderi!

Altă colegă, altă faptă: după ore, nu şi-a aşezat scaunul corect sub bancă.
Aceeaşi pedeapsă: 100 de adunări şi scăderi!

Alt coleg, altă faptă: îmbrânceşte o fetiţă - din greşeală, voit, nici nu prea are importanţă.
Aceeaşi pedeapsă: 100 de adunări şi scăderi!

Acuma, să mă ierte pedagogii de şcoală nouă şi veche, dar eu nici să mă pici cu ceară nu înţeleg ce legătură există între oricare dintre faptele astea şi pedeapsă! Cu ce o s-o facă să ţină minte mai bine să-mi arate testele, sau pe colegă să-şi aşeze scaunul, sau pe coleg să fie mai atent când merge - faptul că stau toată după-amiaza să compună şi să rezolve 100 de adunări şi scăderi??

Dar lasă, că pe 22 noiembrie vine Alfie Kohn şi poate o să mă facă el să înţeleg!

Glumesc, desigur, sunt convinsă că, aşa cum am văzut deja în cartea lui tradusă în limba română "Parenting necondiţionat", el este de cu totul altă părere decât aceea de a aplica pedepse sau de a educa prin ameninţare!

Hmm... sau poate noi, părinţii copiilor din clasă, să punem mână de la mână să-i cumpărăm bilet la conferinţă doamnei învăţătoare?
Sunt sigură că ar avea ce să înveţe de acolo. Căci organizată de Totul despre mame, conferinţa va aborda, printre altele, teme care o privesc direct şi personal, precum "Educaţia fără pedepse şi fără recompense", sau cooperare şi înţelegere, în loc de ameninţări.

Cu copiii la concursul de înot: Salutări de prin coada clasamentului!

Fetele la încălzire în a doua zi de concurs.

Şi a trecut şi concursul de înot. Cupa de toamnă 6-9 ani, la Izvorani, pe 11 şi 12 octombrie.

Am avut emoţii duble, căci fetele au participat amândouă, la categoria 7 ani, respectiv 9 ani, la toate cele 4 stiluri de înot: liber, bras, spate şi fluture.

Pentru Roxana a fost al treilea concurs, pentru Ilinca - al doilea, şi pentru prima oară a participat la bras şi fluture - nici nu credeam că o să termine duminică 50 m fluture, la halul de răcită în care era! I-am propus să se retragă, dar nici nu a vrut să audă!

Pentru noi, scopul a fost atins: Roxana şi-a îmbunătăţit timpul de până acum, Ilinca la fel la 2 din 4 probe, şi a terminat cu bine cursa la celelalte 2 probe pe care le-a susţinut pentru prima oară.

Daaaar - Roxana a obţinut timp cu 1-2 secunde mai bun, ceea ce, la nivelul ei de punctaj, reprezintă prea puţin ca să avanseze în clasament. Dar hai să luăm partea bună a lucrurilor, evoluţie există. Cum citeam pe undeva azi: "progress, not perfection!" :)

Încălzirea în bazin, a doua zi de concurs.

Ilinca a progresat, la cele 2 probe pe care le-a mai susţinut şi în primăvară (liber şi spate) cam cu 15 secunde - dar ea a pornit de foarte departe, de foarte jos, de la un timp foarte prost. Dar din nou, să luăm partea bună şi să recunoaştem că există evoluţie (şi speranţă)! Cât despre celelalte 2 probe, bras şi fluture, nu au fost susţinute decât de jumătate din concurentele ei, fetiţe de 7 ani. Aşa că eu îi admir curajul! Şi al ei, şi al antrenorului Alexandru Toma, care a înscris-o şi la aceste probe şi a crezut în ea!

Ar fi câteva aspecte de clarificat (pentru mine însămi, poate...), în ce priveşte participarea Roxanei:

1. Ştacheta este deja foarte sus! Nu poţi să vii la 9 ani+ şi să speri măcar să intri la ştafetă, deci să fii în primele 8 de la clubul tău! Mai ales când clubul pe care îi reprezinţi - Bucharest Sport Club - este unul cu multe sportive bune! Nu mai zic că este imposibil să speri şi la altceva, un loc mai bun, mai aproape de podium - cum speră Roxana, care nu înţelege că odată ce a obţinut aceste rezultate, este foarte foarte departe de podium, la kilometri distanţă! Fie celelalte fete au început foarte devreme, fie sunt foarte talentate şi muncitoare, fie mai probabil, ambele. În general, în legătură cu orice, consider că nu poţi să reuşeşti fără talent şi muncă, iar una fără alta nu se poate!

Sau poate că poţi să vii acum - cum spunea Camelia Potec, pe care am avut plăcerea să o cunosc şi să vorbesc cu ea la Cupa care-i poartă numele astă vară (la care a participat şi Roxana, iar eu am fost fericită să fiu arbitru voluntar!). Ea spunea că la 6-7-8 ani suişurile şi coborâşurile podiumurilor sunt foarte... "aprige", că performanţa este de fapt ceea ce se întâmplă mai târziu, spre vârsta junioratului.

Dar dacă vii acum, atunci e nevoie de şi mai multă muncă, de şi mai multă ambiţie, de şi mai multă dedicare, pasiune...!

2. Dacă ai tăria şi maturitatea - pe care e greu să le avem şi noi, adulţii, darămite să le cerem copiilor asta! - să accepţi că înoţi pentru sănătate (că n-am auzit de înotători cu boli cardio-vasculare, sau de ficat etc, ba chiar dimpotrivă!), că participi la concursuri doar aşa, ca să-ţi verifici nivelul, ca să te căleşti (fizic şi psihic), şi pentru spiritul de echipă... etc, atunci e foarte bine! Dar trebuie să mai lucrăm puţin aici, la acceptarea asta!

3. Nu poţi să fii bun la toate şi trebuie să-ţi vezi şi părţile tale bune! OK, poate că sunt 30-40 de fete de 9 ani dintr-o astfel de competiţie mai bune ca tine. Dar câte din ele cântă la chitară de parcă s-au născut cu chitara în mână? Câte din ele schiază de la 5 ani, iar acum, la 9 ani, chiar pe pârtii negre? Câte din ele înţeleg diferenţa dintre present simple şi present continuous şi alte aspecte nebuloase ale gramaticii engleze? Hai să nu ne considerăm cele mai slabe, şi să vedem şi la ce suntem bune! :)

În ce priveşte participarea Ilincăi - vom vedea ce mai face în continuare, mereu am zis că ea e "aia mică şi alintată", dar mă uimeşte că are ambiţie, că îi place să înoate, că a învăţat într-un timp relativ scurt stilurile, nu mă aşteptam! Să ne înţelegem, şi ea e departe de podium, dar nu asta e ideea.

Una peste alta - felicitări tuturor participanţilor, de pe podium şi de pe lângă!
Felicitări şi părinţilor, pentru că investesc timp, bani, energie, speranţă etc. în copiii lor!
Felicitări antrenorilor pentru muncă!
Să ne vedem sănătoşi data viitoare! (sper să nu mai uit să fac poze şi cu fetele mele hi-hi-hi)

Fire de dragoste pentru bebeluşii născuţi prematur

Ştiaţi cât de mici sunt copiii născuţi înainte de termen? Că pentru ei nu există căciuliţe, botoşei şi "cuiburi" atât de mici cât sunt ei la naştere? De aceea Asociaţiile "Totul despre mame" şi "Unu şi unu" au desfăşurat o campanie pentru realizarea şi "echiparea" cu astfel de "trusouri" adaptate dimensiunilor bebeluşilor prematuri.

Zilele trecute au fost duse la Maternitatea Polizu primele Fire de dragoste. Eu personal, nu am reuşit să ajung acolo ca să le oferim micuţilor, sunt sigură că a fost un eveniment extrem de emoţionant. Se vede şi din fotografiile ataşate. Însă pentru că acesta este un proiect drag mie, aş dori să-l susţin măcar prin publicarea pentru dvs., aici, a comunicatului trimis de organizatori.

Primele "Fire de dragoste", constând în seturi împletite de caciulite şi botoşei, au ajuns marţi 30 septembrie la secţia de terapie intensivă a Institului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului Alfred Rusescu (Maternitatea Polizu). Donaţia a fost făcută de către iniţiatorii proiectului - Asociaţia Unu şi Unu, Micolino şi Totul Despre Mame – şi a constat în 50 de seturi şi 20 de căciuliţe adaptate perfect dimensiunilor bebeluşilor născuţi înainte de termen.

Coordonatorii campaniei Fire de dragoste au oferit, de asemenea, 25 de cuiburi necesare îngrijirii speciale a nou-născuţilor prematur. Aceste cuiburi au putut fi realizate datorită unei echipe minunate de blogăriţe care au făcut found rising în cadrul unei competiţii comunitare: Bogdana Dobre, Tily Niculae, Ana Ana Nicolescu, Ana Maria Mistruş. Acestea sunt necesare creării unui ambient care să ofere protecţie, căldura şi confort bebeluşului prematur, pe toată perioada cât stă în incubator.

În luna octombrie, alte trei maternităţi din Bucureşti vor beneficia de aceleaşi donaţii. În total, vor fi donate 270 de seturi de împletituri şi 115 cuiburi.

Prima parte a campaniei Fire de dragoste, proiect de dotare a secţiilor de neonatologie cu seturi croşetate de botoşei şi căciuliţe s-a încheiat în data de 31 august. Proiectul a fost lansat pe data de 1 iunie a.c. şi a avut ca scop mobilizarea societăţii civile pentru crearea de botoşei şi căciuliţe adaptate dimensiunilor reduse ale micuţilor ce petrec foarte multe ore la secţia de terapie intensivă. Aceste seturi îi ajută pe bebeluşii născuţi înainte de termen să îşi regleze mai uşor temperatura corpului.

Proiectul Fire de dragoste a reuşit să sensibilizeze publicul larg, în special din comunitatea Totul Despre Mame, de toate vârstele şi din toate colţurile României, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Iaşi, Botoşani, Ploieşti, Craiova, Oradea, Cluj, Constanţa, Galaţi, Suceava, Satu Mare, Buzău, Focşani, Baia Mare, dar şi din străinătate: Londra şi Dubai.

„Ne bucurăm că am descoperit atâţia oameni care vor să dăruiască mai departe şi succesul acestui proiect este o dovada că implicarea civică este esenţială. Suntem impresionaţi de modul în care şi-au exprimat dragostea prin bileţele, iconiţe, decoraţiuni ale seturilor, alegerea textilelor pentru cuiburi, toate ambalate cu multă precupare şi drag. Vom avea grijă să fim mesagerii lor şi să transmitem toate aceste emoţii frumoase”, împărtăşeşte Diana Gămulescu, Vicepreşedinte Asociaţia Unu şi Unu.

"Le suntem recunoscătoare tuturor mamelor din comunitatea Totul despre mame pentru răbdarea şi disponibilitatea de a croşeta căciuliţe şi botoşei pentru bebeluşii prematuri. Le mulţumim tuturor din suflet şi le asigurăm că roadele muncii lor vor aduce un strop de căldură acolo unde este mare, mare nevoie!", completează Despina Bădescu, redactor-şef al www.totuldespremame.ro.

Detalii despre derularea proiectului se pot urmări accesând pagina de facebook a comunităţii Micolino şi a Asociaţiei Unu şi Unu: https://www.facebook.com/pages/Micolino-comunitatea-parintilor-cu-gemeni-prematuri-si-copii-frumosi/224054857726889
sau Totul Despre Mame http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/ajutor-pentru-nou-nascutii-prematuri-prin-seturi-crosetate-de-mame-din-intreaga-tara

Doamnă învăţătoare, Homework sucks!, scuzaţi limbajul...

Pentru că tot eram revoltată (şi nu doar eu, că am mai vorbit cu câţiva părinţi din clasă) de volumul mare de teme - vreo 6-7 pagini de probleme din culegerea de matematică şi cam tot atâtea pagini de exerciţii de rezolvat în culegerea de română - pe care le-a avut Roxana de marţi pentru miercuri, deci de pe-o zi pe alta, practic!!, am mai dat şi de articolul acesta, ca să mă monteze de tot!

Mai jos - din articol (şi nu numai) de ce temele pentru acasă sunt caca, de ce m-am săturat eu de ele, că al meu copil cred că s-a săturat şi mai tare, şi nici nu s-a încheiat a 3-a săptămână de şcoală din cele 36 ale anului şcolar!

Susie Johnson este autoarea articolului - ca să ne înţelegem, nu îi plagiez ideile, ci doar rezonez cu (mare parte din) ideile din articol, deşi la mii de kilometri distanţă, şi nu numai fizică, ci şi ca diferenţă între sisteme de învăţământ. Ea concepe articolul ca pe o scrisoare deschisă adresată profesorilor, în calitate de părinte acum, dar fost profesor, la rândul ei.

sursa foto

Şi poate chiar o consider o depeşă şi pentru învăţătoarei fiică-mii! :) Şi din ecourile pe care le-am avut distribuirea ieri a articolului original pe Facebook, înţeleg că din păcate, nu e o situaţie singulară, mulţi învăţători / profesori au uitat să fie oameni, au uitat că sportul nu e un moft pe care îl faci pentru performanţă în detrimentul matematicii, ci ajută la formarea omului, ca întreg; au uitat sau nu au ştiut niciodată că a da şi mai multe teme ca pedeapsă pentru neefectuarea altora, sau ca pedeapsă pentru orice altceva, nu va face niciodată copilul să înveţe de drag, ci cu cea mai mare ură faţă de teme şi în final faţă de şcoală!! Au uitat că un copil de 7, 9, 13 ani are nevoie să şi alerge, are nevoie să aibă timp ca să meargă toamnă în parc să vadă cum îngălbenesc frunzele! Da, copiii aceia vor şti poate să înmulţească fără calculator numere cu sute şi mii, dar vor confunda câinele cu pisica şi anotimpurile între ele! 

Vă e teamă că nu vor lua note mari la capacitate? Şi dacă le vor lua şi apoi vor zace legume depresive? (cum ştiu cazul unei fete de 14 ani, care după stresul de a intra la un liceu bun, odată intrată nu a putut merge câteva luni la cursuri pentru că a urmat diverse terapii şi tratamente antidepresive, a ajuns să fie hrănită cu perfuzii pentru că refuza hrana şi chiar viaţa!!) Eu una nu-mi doresc copii stresaţi, care să ajungă să urască mersul la şcoală şi viaţa! Nu avem destule cazuri de depresii netratate la timp, nedepistate la timp, în jurul nostru, în fiecare zi? Îmi doresc copii fericiţi, alergaţi prin parc, echilibraţi, aerisiţi şi relaxaţi!

Domnilor învăţători/profesori, vă săpaţi singuri groapa! Un copil care nu are azi timp să-şi termine cele 14 pagini de probleme, mâine va fi şi mai stresat şi obosit, nu va fi atent nici în clasă, şi nu va mai dori să facă deloc tema, şi l-aţi pierdut de tot!

Aşa cum îţi e greaţă când te îndopi cu ceva care nu-ţi (mai) place, tot aşa să vă imaginaţi elevii pe care îi îndopaţi cu teme multe, multe, şi mai multe!

"Dragi profesori/învăţători,

Am fost ca voi. Multă muncă, puţini bani, şi mai puţină apreciere pentru munca depusă. (...) Înainte de a avea copii, credeam cu tărie în temele pentru acasă. Copiii trebuie să primească teme pentru acasă. Trebuie să se obişnuiască cu ele. (...)

Acum sunt părinte şi deci mă aflu de cealaltă parte a ecuaţiei temelor pentru acasă, aşa că lucrurile s-au schimbat. Am o părere foarte puternică în legătură cu asta. Dar nu la fel. Temele pentru acasă sunt o prostie! (N.m. - Homework sucks! - în limba engleză în original). 

sursa foto

Copiii nu ar trebui să primească teme pentru acasă! Oricum, nu multe teme. Şi nu din lene cred asta. Cine mă cunoaşte, ştie că muncesc foarte mult. Aversiunea mea pentru teme nu vine din lipsa chefului de muncă. Nu. Vine din valoarea timpului. Timpul meu e valoros. Şi la fel şi timpul copiilor mei.

Doar pentru că o fiinţă umană are doar 5 ani, sau 9, sau 13, nu face ca timpul acestuia să fie mai puţin valoros decât al vostru, domnilor profesori şi învăţători! Şi ştiu că îmi veţi da dreptate aici. Unui profesor sau învăţător nu-i ajunge niciodată timpul pentru tot ce ar putea să facă. (...)

Nebunie curată! Şi pentru că tot veni vorba de nebunie... hai să vorbim puţin de boală şi depresie. Toate lucrurile astea pot să te ducă dincolo de limită. Nu vrea ca ai mei copii să ajungă să se interneze de câteva ori la casa de nebuni ca să ne dăm seama că nu există echilibru în viaţa lor. Că toată nebunia asta cu teme imens de multe, fără timp de joacă, este al dracului de periculoasă! (n.m. - fucking dangerous, în limba engleză în original). Că somnul şi mişcarea, muzica şi sportul, familia şi prietenii şi poate şi ceva terapie psihologică sunt componente importante ca să poată deveni un adult sănătos, productiv şi fericit!

Desigur, sunt zile în care trebuie să petreci mai mult timp pe o temă sau proiect decât în alte zile. Studiul pentru anumite teste necesită timp. Unele lucruri pur şi simplu trebuie memorate. Iar altele trebuie exersate. Dacă nu ştii să citeşti, da, asta e o problemă. Dacă nu ştii cum să înmulţeşti numere de trei cifre pentru că nu ai noţiunile de bază din matematică, nu e bine. Dacă nu îndeplineşti cerinţele de bază, va trebui să suferi consecinţele. Aşa e viaţa, înţeleg asta. Dacă vrei să joci baschet, dar nu poţi să marchezi o aruncare liberă, atunci va trebui să repeţi mai mult aruncările libere.

Dar dacă ai mei copiii au demonstrat că stăpânesc toate noţiunile astea de bază din matematică, de ce trebuie să mai facă pagini şi pagini întregi de adunări, scăderi şi înmulţiri când ajung acasă de la şcoală?

Timpul copilului meu de 8 ani este la fel de important ca al oricărei alte persoane, indiferent ce vârstă are aceasta!

Aşa că hai să facem o înţelegere:

Voi îi veţi învăţa pe copiii mei să citească şi să scrie, să adune şi să scadă, şi câteva lucruri importante din istorie şi ştiinţă, câteva modalităţi diferite de a rezolva probleme, pentru că fiecare dintre noi are feluri diferite de a învăţa şi de a-şi da seama de lucrurile de pe lumea asta.

Iar eu, la rândul meu, îmi voi învăţa copiii să se poarte bine la şcoală şi îi voi învăţa cum să ajungă la un echilibru cu toate celelalte lucruri de care noi, adulţii, ne dăm seama că sunt importante pentru sănătatea şi productivitatea din lumea reală. Lucruri cum ar fi mişcare şi realizarea pasiunilor, menţinerea unor relaţii sănătoase şi ascultarea propriului corp, odihna şi asumarea responsabilităţii.

Dacă ai mei copii chiar au probleme cu o anumită materie la şcoală, anunţaţi-mă pe mine. Vă voi ajuta eu, din poziţia de părinte. 

sursa foto

Dar lăsaţi-o mai moale cu temele pentru acasă!

Şi înainte de a le da o temă, gândiţi-vă de ce le daţi copiilor mei acea temă, şi dacă este sau nu necesară măcar. Pentru că dacă va trebui să petrec prea mult timp ca să-i ajut cu tema aceea, vă garantez că nu voi mai avea timp suficient să aloc celorlalte lucruri, despre care v-am spus mai sus.

Şi nu ştiu voi, dar eu mai degrabă trimit la şcoală un copil sănătos, orihnit şi echilibrat, decât un tocilar nevrotic".

Subscriu! Destul cu atât de multe teme pentru acasă!

Personal, am fost un copil de nota 10 la şcoală tot timpul, ştiţi genul, premiul 1 cu coroniţă 8 ani de zile, am intrat a doua la Mihai Viteazul, am luat BAC-ul cu cea mai mare medie de la secţia Uman, am intrat din prima la facultate, apoi la masterat, apoi la încă un masterat, apoi cu bursă în Ungaria...
Şi cu toate astea, până la facultate (care a fost ceva mai dificilă din punct de vedere logistic, căci aveam de tradus texte din latină şi greacă veche şi nu aveam acasă dicţionar şi trebuia să stau la bibliotecă mult ca să lucrez), în ceilalţi 12 ani de şcoală de până atunci, am avut mereu timp de mers în parc, la film, la teatru de păpuşi, în vizită la rude şi prieteni... Îmi juleam genunchii în copaci şi tricotam fulare, făceam prăjituri cu mama şi cântam la vioară. Sport organizat nu am făcut, dar aş fi avut timp şi de sport. 

Ştiu, îmi veţi spune că erau alte vremuri, iar aici nu e vorba despre mine. Aşa e, erau alte vremuri şi sunt conştientă că ai noştri copii sunt făcuţi din alt aluat decât eram făcuţi noi, au de făcut faţă altor realităţi decât noi... etc.

Dar consider că acelaşi lucru îi face "Oameni": echilibrul! Despre asta e vorba, aurea mediocritas, acel echilibru în toate!!

Teachers, leave the kids alone!