Nu am putut onora invitaţia din cauza programului aglomerat, deci recunosc din capul locului că nu am văzut cu ochii mei magazinul. În schimb, ideea mi se pare atât de interesantă încât mă grăbesc să v-o împărtăşesc şi cu voi.
SocialXchange este numele magazinului social recent inaugurat şi care se găseşte în sectorul 6.
Gândit ca un intermediar între cei care doresc să facă acte caritabile și cei care au nevoie de astfel de gesturi, magazinul simplifică procedura de donație a unor bunuri, dar și condiționează accesul persoanelor cu venituri modeste la aceste produse de efectuarea unor activități de muncă în folosul comunității. Noul proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a apărut ca urmare a nevoii de a stimula atât actele de caritate, cât și sentimentul de responsabilitate în rândul asistaților social, dar și din dorința promovării unor principii, precum respectul față de donator, protejarea demnității beneficiarului și echitatea socială.
Ca element novator, magazinul oferă donatorilor un pachet de servicii de abilitare și agrement precum salinoterapie, cursuri de limbi străine, parenting, activități sportive și divertisment. La fel de inovator este și sistemul de puncte pe baza căruia funcționează acest concept, care exclude aportul banilor din întregul proces, accentuând și mai mult ideea de sistem caritabil, non-profit, cu destinație specific socială.
În cadrul magazinului sunt acceptate ca donații alimente neperisabile, cu termene de valabilitate care să permită depozitarea lor pe o perioadă rezonabilă, precum și produse de igienă, îmbrăcăminte, jucării, articole pentru copii, rechizite, cărți, articole sportive etc.

Beneficiari ai produselor donate sunt persoane asistate social de pe raza sectorului 6, care au acces la serviciile magazinului pînă la depășirea situației de criză și găsirea unui loc de muncă stabil, în economia reală. Sunt acceptate numai persoane adulte, apte de muncă, sau tineri care îndeplinesc condițiile legale pentru a munci.
Magazinul SocialXchange este situat pe Calea Crângași nr. 3, într-o locație cu spațiu generos de depozitare, ușor accesibilă pentru cetățean, într-o zonă liniștită, în apropierea unui parc.
Informații suplimentare pe http://www.socialxchange.ro/
No comments:
Post a Comment