Posts

Showing posts from May, 2013

Telegramă 2

Sună telefonul:
- Ce faci?
- Ce să fac? La birou... - zic, ştergându-mi mâinile pe şorţ în timp ce ieşeam din bucătărie :)

Ca să nu se spună că doar mă plâng atunci când mi-e greu, când sunt în culmea depresiei, vă anunţ că azi nu sunt deloc deprimată, mă bucur de tot ce mi se oferă, mă bucur de cartea pe care am putut s-o citesc azi-dimineaţă la uşă la dentist, sunt fericită că îmi iau eu însămi copiii de la şcoală şi grădiniţă, mă consider fericită că pot să fac ciorbă şi o prăjitură pentru familie, eu, cu mâinile mele, în bucătăria mea, la ora 14.00, iar nu noaptea, după o zi lungă petrecută în stresul vreunui birou!

Şi nici măcar nu am refăcut analizele, mâine mă gândesc să merg să le fac pe cele uzuale, ca să văd dacă e ok după ce mi-a mărit doctorul doza de anticoagulant. De analizele celelalte, mai complexe, încă nu m-am ocupat.

Cât de ciufută mai sunt şi eu! Cine să-mi mai intre în voie?!

Telegramă 1 (presimt că vor fi mai multe)

În zile ca azi, mă bucur că nu mai fumez: cred că aş fi terminat un pachet în 2-3 ore!

stuff

Care-i diferenţa dintre acceptare şi nesimţire?
Adică, până unde spui că accepţi tot ce vezi în jur şi de unde nu te mai interesează, nu îţi pasă de ce e în jur?
Unde pot să învăţ şi eu să fiu nesimţită? Se ţin cursuri de nesimţire pe undeva? Că m-aş înscrie...
Să nu îmi pese, pur şi simplu, de părerea celorlalţi despre mine, chiar dacă sunt oameni la care ţin.
Şi cum identifici depresia? Cum o combaţi? Când te opreşti din plâns? Şi cum? Ce te face să te opreşti din plâns şi să nu te porneşti din nou la primul impuls?

The show must go on!

*post salvat din drafts, unde l-am scris acum vreo 3 zile. mai precis, vineri 10 mai, după ce am văzut rezultatul mai prost decât până acum la analizele pentru dozarea anticoagulantului.

Nu ştiu ce să scriu, cu ce să încep...

Ce să spun?
Că m-am făcut bine? Nu e chiar aşa. O voi duce cu mine toată viaţa.
Că sunt foarte bolnavă? Din fericire, nici aşa nu e.
Că mi-e frică în permanenţă? Că trăiesc un fel de atac de panică extins pe zile şi săptămâni în şir? Da, e mai aproape de adevăr.
Am momente când reuşesc să zâmbesc, să râd, să mă bucur că trăiesc, să îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec de acel moment de cumpănă din viaţă. Şi momente când mi se pare că toată zbaterea mea e în zadar, că doar mă prefac că duc o viaţă normală, când în realitate numai normală nu e. Şi mă doare că îmi doresc mult, enorm de mult, să petrec clipe fericite cu copiii mei, dar simt că deşi sunt fizic lângă ele, nu sunt de fapt cu ele.
Ştiu, sună egoist şi meschin să pomenensc de (micile) eforturi …