Posts

Showing posts from 2016

(Şi) Voi vă enervaţi pe copii uneori?

Image
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mă enervez pe copii - deşi încerc din răsputeri să nu. Şi cam de fiecare dată, enervarea asta e urmată (la un moment dat, desigur) de calmare, care e urmată de... ceva şi mai grozav: de auto-învinovăţire. De ce am ţipat? Nu puteam doar să explic calm?

Nu, pentru că sunt om, şi după ce am explicat deja calm de câteva (zeci de) ori, nu îmi mai pot ţine nervii în frâu.

Dacă eşti părinte, cu siguranţă te-ai enervat măcar o dată pe copilul tău. Hai, nu te aude nimeni, poţi să fii sincer cu tine însuţi şi să recunoşti asta. A, nu doar o dată? Bine, e în regulă şi asta.

Pentru că am aflat că toţi părinţii se enervează pe copii uneori. Dr Laura Markham vorbeşte despre stresul şi presiunea zilnică - întâlniri la care am întârziat deja, lucruri pe care am uitat să le facem până în ultimul moment, îngrijorări legate de sănătate sau finanţe... lista este nesfârşită. Iar în mijlocul tuturor, puneţi un copil care nu-şi găseşte un adidas când trebuie să ieşiţi pe uşă,…

Ce spun eu şi ce auzi tu? - partea a doua: despre noua ştiinţă a iubirii

Image
Partea a doua a conferinţei de ieri, susţinută de Gáspár György, sub titlul "Ce spun eu şi ce auzi tu?" a abordat tema Noua ştiinţă a iubirii şi strategii eficiente pentru (re)umanizarea relaţiilor de cuplu
Ce este iubirea?, De ce iubim aşa cum iubim?, Ce legătură există între relaţia părinte-copil şi relaţia de cuplu? - sunt întrebări care suscită interesul de când e lumea!

Noua ştiinţă a relaţiei de iubire se bazează pe o serie de teorii, printre care se numără teoria ataşamentului, descoperiri neuro-biologice, teoria IMAGO, teoria soţilor Gottman.

Teoria ataşamentului spune că există 4 tipuri de ataşament:1. ataşament sigur (sau securizant)
2. ataşament anxios
3. ataşament evitant
4. ataşament dezorganizat

Nevoia de ataşament există încă din perioada intrauterină şi ajunge să se stabilizeze până la vârsta de 2 ani, când nici nu exisă memorie explicită, ci doar memorie implicită, din care nu putem extrage informaţii. Şi tocmai în această memorie implicită e setată această aşt…

Ce spun eu şi ce auzi tu? - conferinţa pentru viaţa de cuplu (prima parte - comportamentele toxice ale partenerilor)

Image
Ieri dimineaţă, mi-am luat locul cuminte în imensa sală de conferinţe, plină ochi (aproximativ 400 de participanţi!) de cupluri şi persoane dornice de auto-cunoaştere şi dezvoltare. B24Kids s-a bucurat să se numere printre partenerii media ai evenimentului.
Şi am purces la consemnarea de notiţe din conferinţa pentru viaţa de cuplu susţinută de Gáspár György. Şi, aşa cum v-am obişnuit, vă împărtăşesc şi vouă cele notate.

Conferinţa a fost împărţită în două părţi, pe care le voi prezenta în două articole distincte, succesiv, pentru uşurinţa urmăririi.

Prima parte - Anatomia relaţiei de cuplu

Cuvântele conflict, ceartă sperie. De ce se ceartă cuplurile? Conflictele sunt inerente relaţiilor. Conflictul sperie deoarece are de-a face cu pierderea legăturii. Din punct de vedere psihologic, conflictul e şi o tentativă eşuată de schimbare. Dar şi un context de creştere, pentru că fiinţa umană îşi activează dezvoltarea în situaţii provocatoare.

Există cupluri fericite ("Maeştri") şi c…

Ruşine, arbitrelor!

Image
M-am tot gândit dacă merită să scriu despre asta... Care e miza? În fond, am câştigat meciul.... Şi nu era mare scofală nici dacă pierdeam...
Dar până la urmă, de ce le mai explicăm copiilor ce e sportivitatea? De ce le mai ducem la antrenamente? De ce le mai explicăm că în viaţă trebuie să lupţi ca să obţii ce ţi se cuvine şi că schimbarea vine de la fiecare dintre noi? Ca să acceptăm apoi, începând de la 10-11 ani, orice ni se dă să înghiţim? Pentru că, nu-i aşa, de ce să comentăm, de ce să reclamăm, că oricum nu se schimbă nimic...
Sunt sigură că nici cu postarea asta a mea n-o să se schimbe nimic. Dar eu ştiu că am făcut cât am putut: măcar să fac cunoscute faptele şi mai ales, numele celor care azi au dat dovadă de cea mai crasă nesportivitate: arbitrele Găină Lorena şi Fodor Ştefania! Dacă daţi de ele prin arbitrajele copiilor la baschet, fugiţi! Sau mai bine, filmaţi meciul, ca să aveţi o probă la dosar şi o mostră vie de "Aşa nu!"
Ca una care am fost şi eu arbitru la u…

Ce-are matematica cu literatura?

Image
V-am povestit mai demult aici cum am găsit eu cartea "Micul prinţ" pe jos, pe stradă, şi am ştiut că cineva a lăsat-o acolo special pentru mine. De felul meu nu sunt (foarte) superstiţioasă, dar am câteva "issue"-uri, mai ales atunci când vine vorba de cărţi.

În acelaşi fel, într-o zi eram în Cora, la secţiunea de cărţi. Pentru că da, cărţile se cumpără din librării. Dar să vă vând un pont: supermarket-urile au uneori promoţii la cărţi care vă pot permite să cumpăraţi mai multe decât de la librărie. 

Şi pe masa de citit de acolo era o carte, lăsată de cineva. Era cartea despre care vă povestesc acum: "Profesorul şi menajera", de Yoko Ogawa (pentru că, da, am cumpărat-o şi citit-o repede). Apărută la Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei.

Nu ştiu prea multe despre literatura japoneză, nici de Ogawa nu mai citisem altceva. Dar mi-a mers la suflet. Iar traducerea din limba japoneză semnată de Anca Focşeneanu este impecabilă. Ba chiar, personal, ca una care…

Suntem bine, mulţumim!

Pe scurt (foarte pe scurt, cu liniuţe), ce fac de câteva zile (de vineri, 14 octombrie, până ieri, miercuri 19 octombrie 2016), de-am rămas în urmă şi cu lucrul, şi cu tot:

- vineri spre sâmbătă noaptea - maşină buşită rău de cineva în parcare, varză toată partea din faţă, şi izbită în poarta casei (nu cred că v-am povestit, dar unul din coşmarurile mele era cam aşa, că cineva îmi loveşte maşina în faţa casei; acum realitatea bate coşmarul); sâmbătă drumuri, poliţie, declaraţii, poze... DAR vinovatul cooperează, polişti cumsecade... ok! se putea şi mai rău (nu vă spun ce cazuri mi-au auzit urechile cât am stat pe la poliţie)!

- sâmbătă spre duminică noaptea - stare de rău puternic, chemat salvare, mers la spital (nu povestim atitudinea de la spital, cum mă certau că vin la spital noaptea, cu... chipurile, atac de panică!), dar cred că au fost mai multe adunate: epuizare, stres, supărare, indigestie. După perfuzie am plecat pe jos acasă, dormit apoi acasă 2 ore. DAR dormit mult noaptea…

Cu telefonu-n proţap. (Secţiunea de tehnologie a blogului :) )

Image
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la telefoanele Nokia cu butoane, alea grele, de ştiai clar când ai uitat telefonul acasă că era poşeta cu 3 kile mai uşoară, îmi saltă şi acuma sufletul de bucurie că am apucat vremurile alea, şi de tristeţe totodată, că nu mai găseşti aşa marfă, nenică! Am avut vreo 3, nu mai multe, pentru că nu se stricau, nene, nici după ce băteai cuie cu ele nu se stricau, nici după ce le scăpai pe munte sau prin bălţi!

Păi să vă povestesc epopee cu telefonul meu actual - al doilea smartphone pe care îl am de când s-au intrudus smartfoanele, deci... Iar primul a fost în mai 2013.

Pe ăsta l-am primit, cum ar veni, de la Moş Nicolae 2015, care a zis că hai, fie, să facem un upgrade că prea era de tot precedentul (în paranteză fie spus, după ce i-am luat o baterie nouă, "precedentul" o serveşte cu mare devotament pe fii-mea aia mare, clasa a V-a, că aia mică nu vrea telefon deloc încă, deşi au aproape toţi colegii ei - clasa a III-a, să specif…

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Image
După încă o criză (de nervi) cu fiica mea pre-adolescentă (11 ani), mă ridic, îmi oblojesc rănile, adun muniţia rămasă risipită pe jos, şi purced din nou la documentat. Să caut, să citesc, un articol, încă unul, o carte, încă una...
Să-mi sondez memoria, cum am fost eu? Amintirile mele din adolescenţă sunt destul de proaspete, pentru că 1. au fost lucruri destul de puternice, şi 2. nu e chiar aşa de mult de-atunci. "Pe vremea mea", maică, adolescenţa aia începea şi ea pe la ... nici nu mai ştiu, 16 ani? Oricum, nu 10-12!
Şi zic, hai să vă împărtăşesc şi vouă unul din aceste articole, că tot îmi place: 1. să citesc (în engleză, de preferat), 2. să traduc (din engleză în română), 3. să-mi imaginez că şi cititorii mei au copii adolescenţi, şi 4. să scriu texte cu punctuleţe d-astea organizatorice :)

Articolul se numeşte: Am ajuns în iad şi-napoi cu fiica mea adolescentă şi a fost scris de Julie Burton pe Scary Mommy (aici găsiţi articolul original)

Fetiţele sunt atât de dulci …

Surioarele în mall

Image
Blogule, bloguţule, ce mai faci, drăguţule?
Că de când nu ne-am văzut...

Ce te-am mai neglijat eu pe tine în ultima vreme!
Adică, ce zic eu ultima vreme, că de muuultişor n-am mai scris.
Şi-mi lipseşte scrisul ăsta...
Mă uitam ziele trecute cât scriam aici la începuturi: uneori şi 2 postări pe zi, dar oricum, nu mai rar de una la 2 zile! Acum, abia 1-2 la un an!

Chiar dacă e ora 1 noaptea, pe 1 spre 2 septembrie, acum am chef, acum o să scriu.

Azi (sau ieri, pe 1 septembrie, de fapt) am fost cu fetele la deschiderea ParkLake.
Nu ştiu ce ne-o fi trebuit, parcă ni se urâse cu binele.
Aglomeraţie, puhoi de lume, de toate felurile, mizerie că nu e încă gata, am plimbat beţişorul de la vata de zahăr Pandora prin juma de mall până am dat de un coş de gunoi. Cred că l-au deschis... că trebuia, dar multe magazine încă nedeschise, toalete încă nedeschise, parcare încă nedeschisă ... etc.
Dar trecem peste asta, nu asta vroiam să zic.

La un moment dat, pe drumul înapoi spre parcare unde lăsasem m…

Nostalgie...

Image
Uneori îmi vine să mă aşez pe jos, cu cutia mea cu nasturi multicolori... ca să le arăt eu fetelor cum se joacă, ce e joaca, şi ce contează mai mult pe lume.


Nu filme pentru adolescenţi traduse îndoielnic şi rostite de nişte voci plictisite, nu jocuri agitate şi agitânde pe un ecran de tabletă sau telefon mobil, nu lego scump, zeci şi zeci de piese de lego, prin toată sufrageria, nu legoland, nu acvaparc, nu piscine, nu parcuri, nu role, trotinete, biciclete... Ci doar nişte nasturi coloraţi. Şi cărţi. Cărţi fără poze, sau cu prea puţine ilustraţii, cărţi cu care îmi umpleam timpul în lungile vacanţe ale copilăriei. Şi curtea bunicilor, la ţară...