Thursday, July 21, 2011

A-ţi citit bine


Am citit, ai citit, a citit, am citit, aţi citit, au citit. Conjugare de clase primare. Gramatică de limba română.
Dar oamenii ăştia de la care am selectat grşeala îşi oferă serviciile de promovare, nu de învăţare, n-am ce zice! Pentru promovare apelaţi la ei. Pentru Bac, nu. Pentru titlularizare, nici atât.

De ce dormim?


Stăteam ieri şi mă gândeam ce invenţie mai e şi asta cu somnul? Şi la o analiză şi o dare de seamă, iese că de când mă ştiu, somnul e o problemă pentru mine!
foto: http://library.thinkquest.org/08aug/01036/Sleep.html
- Mai întâi, povesteşte mama că bebeluş fiind, nu prea dormeam nopţile şi ţineam morţiş să stea şi toată casa trează odată cu mine.
- Pe la vârsta cititului, nu vroiam să dorm la prânz, dar găsisem soluţia: îmi ascundeam o carte sub pernă şi, în vreme ce toţi verişorii care ne adunam vara la ţară sforăiau, eu îmi vedeam de citit.
- Când eram om al muncii, aşa aş fi dormit după-amiaza, eventual chiar cu capul pe birou! Şi în concedii chiar dormeam la prânz, mai ales în zilele toride de vară, după plajă şi-un prânz copios.
- Când Roxi avea ceva peste un an iar eu eram însărcinată cu Ilinca, mă lua somnul jucându-mă cu Roxi pe covor, citeam eu că e normală starea aceea de somnolenţă.
- Când s-a născut Ilinca, problemele cu somnul s-au acutizat, căci programul zilnic parcă numai din asta era format: se trezeau dimineaţa, mai târziu ieşeam afară, Roxi se juca în parc, în vreme ce Ilinca trăgea un pui de somn în căruciorul pus la umbră, acasă Roxi ar fi trebuit să doarmă după prânz, însă atunci se trezea Ilinca, şi era un întreg circ (de care nu mă mândresc deloc, căci cam atunci cred că am început şi eu să cedez nervos). După amiaza, dormită sau nu de către Roxi, dar eu varză de oboseală de încercările infinite să le liniştesc când pe una, când pe alta, să le fac programul propriu fiecărei vârste, ieşeam iar afară, Ilinca dormea din nou în cărucior şi Roxi se juca. Seara era mai uşor, căci se culcau la o oră distanţă una de alta, iar noaptea, cu mici excepţii motivate, chiar dormeau. Şi eu la fel.
- Când au ajuns la un "numitor comun" cu somnul, adică dormeau cam în acealaşi timp, a fost muuult mai uşor pentru mine! Am câştigat câteva (1-2) ore în fiecare zi pentru treburi casnice sau chiar dormit, la rândul meu.
foto: http://www.stiintific.net/sleep-memory-somnul-creeaza-memoria/
- Ieri m-au luat gândurile astea "somnoroase" când am constatat că Roxi e într-un fel de blocaj cu somnul, din nou a refuzat să se culce la prânz, de parcă i-ar fi frică de somn. Fireşte că nu m-a lăsat nici pe mine să mă odihnesc puţin, ci am stat cu ea să-i fac "program artistic". În timpul ăsta, Ilinca a dormit mai bine de trei ore, după care m-a luat la tura de seară.
Şi acum, de ce m-oi fi trezit la 5 dimineaţa şi nu mai pot adormi la loc? Hmm!

Wednesday, July 20, 2011

Ce casă mai e şi asta?


Pe modelul poveştii Ce pasăre mai e şi asta?, la nişte prieteni ne-a plăcut piatra din holul de la intrare, la alţii lemnul cu care e îmbrăcată scara, la unii feroneria de la geamuri, la alţii parchetul de la etaj, la unii curtea generoasă, la alţii apropierea de metrou sau centru, la unii mobila de bucătărie, la alţii canapeaua din living... Şi tot aşa.
Sper ca până începe lucrul la finisajele casei să ne decidem la un stil mai clar, ca să nu ajungem un alt fel de răţoi cu pene de păun. :)

Tuesday, July 19, 2011

Io cu cine ... hâc, bolesc?

Deci, carevasăzică, cum ne dixtrăm noi de caniculă: 
Add caption

copil mezin la ţară cu bunic-sa şi doi verişori, vreme de două săptămâni. Imediat după week-endul dintre cele două săptămâni, telefoane de la bunic-sa că face copilu' febră mare. Mare-mare, da' ţinută sub control parţial cu antitermice, parţial prin telefon îi menţin moralul bunică-sii. Că după două zile de febră, copilu' nu mai mânca nimic, mai şi vărsa ce brumă mânca, şi taman când eram cu un picior pe ambreiaj să mă duc s-o iau ca s-o las mai moale pe mama, nu de alta, dar să-şi mai revină din sentimentul de vinovăţie că de la o picătură de îngheţată i s-ar fi tras copilului răul, deci tocmai atunci mă sună din nou: copilu e mai bine, îşi revine, vrea mâncare, vrea apă, nu mai face febră... DECÂT că a pornit unul din verişori pe acelaşi drum. N-apucă mama să usuce cerneala de pe fişa de observaţie a pacientului, că începe şi al treilea dintre copii să-şi dea în petec, adică în febră. Ăsta din urmă, mai mare, spune clar şi ce îl doare: capul. Io, mare pricepută (aiurea!) pun diagnosticul: insolaţie!

foto
Da' las' că nici eu acasă nu prea mă plictiseam... Trei copii cu febră sunt nimic pe lângă soţ cu febră, trust me! (Şi nu scriu mai mult despre asta, fac un LE mai încolo, după ce citeşte şi soţul hahaha!)

Ei, şi uite că plecăm, copil care a terminat şcoala de vară de engleză, trist că s-a terminat, cu soţ bolnav, febril, apatic, irascibil, pe alocuri de-a dreptul nervos, pe scaunul pasagerului, şi eu la volan. Şi dăm la ţară de o bunică energică cu trei copii, din care fii-mea cea mică deja restabilită, gătea nişte prăjiturele din nisip, dar ceilalţi doi nepoţi se lăţeau pe câte un pat pliant scos la umbra serii. L-am lăbărţat şi pe soţ pe un astfel de şezlong şi am purces la descărcat rezervele de antitermice din portbagaj. 
Că uitai să vă zic - în sat nu există dispensar, doctor, asistentă, şi nici măcar o farmacie. În epoca în care în jurul blocului meu pe o rază de cinci minute de mers pe jos sunt cel puţin 10 farmacii, la noi în sat nu e niciuna. Nu ştiu antreprenorii să miroasă afacerile, eu aşa cred! ;)

foto

În week-end s-a ameliorat starea doar a unuia dintre nepoţi, cel mare, dar am redus sejurul pentru a veni cu soţul la medic, căci îi era tot mai rău, febra nu ceda, tusea tot mai tare tuşea (n-am găsit altă rimă). Aşa că de luni dimineaţă el e pe antibiotic, cu diagnostic de traheo-bronşito-nuştiuce, dar nu trecea de la sine, de continua să facă febră mare şi după 4 zile!


Şi nepotul mezin este pe antibiotic de duminică chiar, la dispoziţia medicului pediatru de gardă de la spitalul din Târgovişte, unde a ajuns până la urmă cu salvarea.

Da' nu prea cred că s-a terminat, că azi-dimineaţă fii-mea cealaltă a început să facă febră. Acum câteva minute mi-a zis că "mami, mă doare creierul!" Plastică descriere... 

Io? Well... nici eu nu prea mă văd bine. Îmi simt capul ca o baniţă cu grâu!

Sunday, July 17, 2011

Efectul de hrubă


Intru în casă. Închid geamurile. Trag jaluzelele în jos, să fie întuneric. Şi parcă ceva mai răcoare… Să-i zicem “Efectul de hrubă”.
Mama îmi povesteşte că în urmă cu mulţi ani, bunicul bunicului meu, strămutat din zona Ardealului în zona dintre Subcarpaţi şi Câmpia Română şi-a construit o astfel de locuinţă, un bordei care avea doar uşa sus, pe pământ, în vreme ce zona de locuit se găsea sub nivelul solului.
Inclin să cred că acolo nu duceau grija căldurilor de peste 45 de grade pe care le-am înregistrat eu pe termometrul pus la geam. Sau poate că atunci nu se “inventaseră” căldurile astea…

Saturday, July 16, 2011

Astăzi iar la telejurnal...


Binecunoscutul vers al binecunoscutului Andrieş îmi serveşte ca să spun că am apărut de două ori la televizor vorbind despre sistemul cu GPS num8 kids locator promovat de Zibo.ro.

Mai întâi, eu şi Roxi am fost "vedete" la Ştirile ProTV, "actriţe" într-un reportaj despre dispozitivele prin care părinţii pot fi mai liniştiţi pentru că ştiu pe unde le sunt copiii. Eram mama care a testat ceasul num8kids locator. Reportajul poate fi văzut aici.Stirile ProTV

După câteva zile, şi Kanal D a realizat un reportaj depre aceste dispozitive cu GPS incorporat, la care din nou am participat. Reportajul a fost difuzat în cadrul ştirilor Kanal D din 13 iulie şi poate fi (re)văzut aici.Stirile Kanal D

Sunday, July 10, 2011

TNT reloaded


foto

În maşină mergea radioul pe RockFM şi cânta Highway to Hell. Nu prea eram atenţi, ştiţi cum e, radioul cântă, tu te gândeşti la ale tale… Zice Roxi:
- Mami, ăsta e acelaşi cântăreţ care cântă TNT?
- Daaaa! – fac eu, dintr-o dată atentă şi la radio, şi la copil. Îţi place?
- Da, îmi place foarte mult!
- Are potenţial pitica! – comentez eu cu soţul şofer. Că TNT deja le place amândurora, Ilinca o fredonează aşa… în timp ce aşteaptă masa sau povestea de seară :)

Saturday, July 9, 2011

Care e problema copilului?


Roxi, sâmbătă seara:
- Mami, problema nu e că pot să stau mai târziu, pentru că mâine nu am grădiniţă sau şcoală. Problema e că vreau să mă culc, dar vreau să vii şi tu cu mine!

Thursday, July 7, 2011

În parc, cu copilul şi fără griji


Scriam despre dispozitivul num8 Kids Locatorpromovat de Zibo.ro, şi spuneam că voi reveni cu amănunte după testare. Iacătă cum stau lucrurile, concret:
Tot ce aveţi nevoie este fie un smartphone, fie un simplu telefon mobil şi un calculator cu conexiune la Internet. Eu am avut un laptop cu mine în parc.
Am prins ceasul (închis) la mâna Roxanei, l-am reglat ca să-i vină bine, nici să nu o strângă şi să o jeneze, nici să nu-l poată scoate de pe mână. Reglarea curelei se face înainte de a porni ceasul, folosind un fel de şurubelniţă specială, care se găseşte în pachet. Cureaua ceasului are un sistem de siguranţă, astfel că nu poate fi desfăcută nici de copil, nici de altcineva. Dacă totuşi, cureaua este forţată şi se desface, primesc o alertă pe e-mail şi telefonul mobil de curea desfăcută şi locaţia unde s-a întâmplat acest lucru.
M-am conectat la portal, cu user-name şi parolă. Am pornit dispozitivul din portal. Ceasul se va conecta la reţeaua de comunicaţii - durează câteva minute ca să-şi găsească toate setările şi acest lucru se realizează mai bine afară, în "câmp deschis", nu într-o clădire. Cele patru linii în jurul ecranului arată că s-au realizat toate conexiunile şi Roxi poate merge la joacă unde vrea ea. Eu îmi pot deschide liniştită o carte, nu mai trebuie să stau ca girofarul cu ochii pe ea.
Ca să fiu şi mai liniştită, din portal stabilesc o zonă de siguranţă pe hartă. Când Roxi a ieşit din zona de siguranţă, am primit imediat o înştiinţare pe e-mail şi telefonul mobil, cu coordonatele GPS unde se află.
Copilul vrea să-mi demonstreze şi să-şi întărească independenţa, vrea să înveţe să cumpere singură o sticlă de apă, de exemplu. Aşa că hai s-o las până la chioş singură. Setez din portal urmărire în timp real, care se poate face cu actualizarea datelor între 2 şi 30 de minute. Aleg actualizarea la 2 minute şi pot urmări pe ecran, pe hartă, traseul Roxanei de lângă mine până la chioşc şi înapoi. Apoi comut din acest mod, care consumă mai repede bateria ceasului, în modul aşteptare. Din acest mod pot să-i dau doar din când în când, fie din portal, fie de pe telefonul mobil un sms, cu întrebarea "Unde eşti?" şi voi afla locaţia exactă.
Tot în portal aflu statusul bateriei, fie că aceasta este încărcată, la nivel mediu, sau descărcată. Dacă se descarcă bateria, primesc o înştiinţare pe e-mail şi sms pe telefonul mobil privind acest lucru.
Înainte de a desface cureaua ceasului de la mână, trebuie ca ceasul să fie oprit - şi fac acest lucru din portal.
Nu-i aşa că este mult mai plăcut să ieşi cu copilul la joacă, ştiind că şi el se simte liber, iar voi sunteţi mai liniştiţi?
sursa foto: http://www.informal.ro/2011/02/o-rugaminte-si-un-proiect-frumos/
Ţin să precizez că num8 Kids Locator nu ţine loc de ceas permanent - la o folosire intensivă, pe modul "urmărire în timp real", care consumă cel mai repede bateria, ceasul poate fi folosit maxim 5 ore. În modul "aşteptare" bateria are o autonomie de 48 de ore. Este un dispozitiv care, ca oricare altul, trebuie folosit "cu cap" şi doar la nevoie.
Tot aşa, nici acesta, ca niciun alt dispozitiv, de niciun fel, nu ţine loc de grijă şi atenţie părintească, nu este bodyguard sau sistem educaţional. Dar te ajută să fii mai liniştit, atunci când ştii unde-ţi este copilul, fie că este pe drumul de la şcoală spre casă, în excursie, pe plajă sau chiar cu tine în parc.
Un reportaj despre acesta şi alte dispozitive în ajutorul părinţilor puteţi vedea diseară, 7 iulie 2011, la Ştirile ProTV de la ora 19.00. Ne veţi vedea şi pe noi, "in action" :)
LE: aici este ştirea completă, cum a apărut la TV.

Friday, July 1, 2011

Tu cu cine faci breastfeeding?


Puteţi citi şi pe Blogonovela.ro

Tu cu cine faci breastfeeding? Răspuns: cu mama mea / cu copilul meu - după caz.

sursa foto: http://blisstree.com/feel/world-breastfeeding-week/


Aşadar, încă o chestiune spinoasă legată de maternitate:alăptarea. Să alăptezi sau nu? Dacă nu, de ce? Ţi-e teamă de lăsarea sânului? Şi cu laptele ce faci? Pastile de oprit lactaţia, mastită şi alte afecţiuni, copil lipsit de laptele matern.... Dacă alăptezi, cum? Şi cât timp, care e cea mai bună perioadă de alăptare? Ragade, dureri, copil nesătul, testul zilnic cu cântarul...

Din aceste dileme nu putem ieşi nicicum!

Astfel că iată-mă adunându-mi amintirile ca să scriu din nou la sugestia celor de la Qbebe.ro. Sper ca experienţa mea, alături de cea a altor mame, să le ajute pe actuale sau viitoare mămici.

Pe foarte scurt, ceea ce spun şi la controalele medicale când sunt întrebată dacă am alăptat, este: da, am alăptat câte şase luni fiecare copil.

Pe larg, povestea licorii materne începe în ziua de după naştere, la naşterea Roxanei, în urmă cu şase ani. Atunci am fost mutată în salon, unde am stat tot timpul cu copilul lângă mine, aşa e politica la Spitalul Universitar. Dintru început trebuie să spun că, dacă n-aş fi avut ajutorul asistentelor „de la bebeluşi”, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Orice s-ar spune, eu una n-am ajuns să cred că alăptarea e ceva instinctiv. După cezariană, nu ai forţa nici măcar să iei în braţe un prunc de aproape patru kilograme, nu ştii cum să-l ţii la piept, ca să nu forţezi operaţia, nu poţi şi nu ştii cum să îl ajuţi şi pe el să sugă. Dar, cum spuneam, asistentele, mai ales una dintre ele, o doamnă aproape de pensie, cu mulţi bebeluşi ajutaţi la activ, a venit şi, sigură pe ea, a luat copilul din pătuţ şi mi l-a pus la sân iar, şi iar, când pe o pernă pe care o ţineam în braţe, ca să nu simt direct greutatea pe operaţie, când pe pat, iar eu trebuia să stau întinsă lângă copil astfel încât să ajungă la sân... (acestea şi alte poziţii de alăptat - în desenele de mai jos.)

Sursa foto: http://happyfamilia.com/be-a-parent/breastfeeding-position/


Laptele vine mai greu după cezariană, se spune. Eu am avut norocul ca a doua zi, la salon, deja să încep să am lapte. „Pune copilul la sân”, îmi repeta asistenta, „că pleci acasă, faci acolo mastită sau alte complicaţii şi apoi pierzi laptele! De ce să nu pleci de aici cu lecţia învăţată şi să nu ai probleme acasă?” Şi plângeam de durere şi alăptam. Ragade, alifii aplicate pe sân, comprese reci pentru atenuarea durerilor, apă caldă pentru pornirea laptelui...

A durat ceva până ne-am reglat, copil şi sân, unul după celălalt. Dar, într-adevăr, acasă nu prea am mai avut probleme dureroase. Am trecut însă tot timpul prin stresul „dar oare am destul lapte? Oare se satură de la sân? De ce încă plânge după ce mănâncă, oare nu-i trebuie completare de lapte praf?”

Am băut zeci de litri de ceai de fenicul, chimen şi anason, ceaiuri din nişte granule pentru sporirea lactaţiei, bere fără alcool, apă plată...

Am cunoscut „bunăvoinţa” celor din jur care ba mă sfătuiau să pun mai des copilul la sân, ba să nu-l mai pun deloc şi să-i dau lapte praf, ba s-o alăptez la trei ore, chiar dacă asta însemna să o trezesc din somn, ba să-i dau la cerere, chiar dacă asta însemna să mănânce şi la o oră...

Totul până când ne-am „reglat” şi am decis că aşa cum simt eu este cel mai bine! De-atunci parcă nici n-au mai fost probleme cu cantitatea de lapte. Nu am avut niciodată atât de mult încât să mai pun şi la frigider, pentru cazul în care ar fi trebuit să plec undeva, iar copilul să fie hrănit cu laptele meu. Dar una peste alta, am dus-o aşa până pe la şase luni, când cantitatea de lapte scădea pe zi ce trece – simţeam, fetiţa era măricică, creştea bine, probabil că vroia mai mult. Pe final, glumeam despre asta spunând că îi dau „picătura de alint”, pentru că după alăptat, urma masa – de pe la şase luni am început diversificarea, şi completam cu suc de fructe, supă, pe rând. Lapte simplu mai primea doar dimineaţa şi seara.

Cu al doilea copil, începutul, la spital, a fost un pic mai greu, pentru că la Elias copiii nu stau împreună cu părinţii, ci stau toţi la un loc. Eu puteam cere să ţin copilul cu mine în rezerva pe care am avut-o. Însă pentru că Ilinca a avut un icter accentuat, trebuia să stea „la lampă” şi am vrut să fie urmărită de personalul medical. Din nou am avut norocul ca a doua zi după ce am născut să am deja lapte. La maternitate, era politica de alăptat la trei ore, aşa că mămicile mergeau „la alăptat” la orele stabilite, ne aliniam toate pe hol, pe nişte scăunele, şi aşteptam să ne dea copiii. Însă fata mea dormea mult şi adânc, de câteva ori nici măcar n-am reuşit s-o trezesc ca s-o alăptez. Plus că mi se spunea că „s-a trezit mai devreme şi i-am dat noi lapte praf”. M-am supărat puţin, de ce să-i dea lapte praf, iar eu, în rezervă, să mă mulg şi să-l arunc pe al meu, să risc să fac mastită sau să pierd laptele, ea să se înveţe cu laptele praf şi să nu-l mai vrea pe al meu...? Dar în general am fost destul de relaxată, nu am făcut mare caz de asta, abia aşteptam să ajung acasă ca să ne cunoaştem şi să ne „reglăm” – copil flămând cu sân lactat.

Ilinca, la două săptămâni


Aşa că acasă, Ilinca a avut parte de tratament similar – ca durată de alăptare. Nu am vrut neapărat asta, dar aşa s-a întâmplat. De data asta am fost mult mai relaxată, n-am mai avut dileme legate de cantitatea optimă de lapte, perioada de alăptare... Ştiam că alăptarea este benefică atât pentru copil, cât şi pentru mamă – despre asta n-am niciun dubiu! Însă n-aveam de gând să înnebunesc pe tema asta. (În paranteză fie spus, acasă am avut lucruri care să mă preocupe, cum ar fi gelozia surorii mai mari... Poate o să povestesc şi despre asta la un moment dat.) Aşa că am început să completez mesele de la sân de pe la cinci luni, pe la şase am început şi diversificarea, şi tot cam pe-atunci fetiţei i-au ieşit primii doi dinţişori şi... m-a muşcat de sân. Acela a fost de fapt momentul când am zis: gata! Şi gata a fost.

În concluzie, şi stresată, şi relaxată, tot şase luni am alăptat!

După vârsta de şase luni, copiii mei au crescut cu lapte praf – cea mare, din cel care se dădea, pe vremea aceea, gratuit, cea mică cu acelaşi tip de care primise în maternitate (se pare că într-adevăr, îi plăcea gustul, pentru că altul nu a vrut), alternat cu lapte fără lactoză atunci când aveau vreo problemă cu stomăcelul. Iar după vârsta de un an au primit lapte de vacă proaspăt muls şi bine fiert.

Sfatul meu pentru mame ar fi: dacă vreţi şi numai dacă vreţi, încercaţi să alăptaţi, este cel mai bun lapte, nu există lapte de mamă rău, sau nehrănitor, sau plin de apă, sau altfel. Laptele matern face bine deopotrivă copiilor (pentru imunizare) şi mamelor (reduce riscul afecţiunilor de sân).
Dacă însă, din diverse motive, nu puteţi s-o faceţi, nu vă învinovăţiţi! E mai bine ca bebeluşul să bea un biberon ştiind că îl iubiţi, decât lapte de la un sân crispat, stresat, plâns, deprimat.

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...