Wednesday, January 26, 2011

În Derivă - completez trio de tăuroaice

Maria Dinulescu - născută la 2 mai 1981 - distribuită în rolul Norei din Derivă
Andreea Bibiri - născută la 3 mai 1975 - distribuită în rolul Ruxandrei din Derivă
Anca Ilie - născută la 4 mai 1975 - (auto)distribuită în rolul doamnei Ilie, din Blogonovela cu acelaşi titlu

Eeee?? Viaţa bate filmul, stimaţi telespectatori! :)))

Waldorf, primul septeniu

Potrivit lui Rudolf Steiner, cel ce a pus bazele pedagogiei Waldorf, evoluţia umană nu este liniară, ci ciclică, în cicluri de aproximativ 7 ani.

Azi - despre primul septeniu, care corespunde copilăriei.

"În inconştienţa sa, copilul aşteaptă de la adult să fie model în toate. Orice persoană ce are de-a face cu copiii mici ar trebui să se controleze la maxim în acest sens.

Aceasta se aplică în particular la adulţii ce posedă unul din cele patru temperamente în mod foarte predominant. Colericul poate, cu exploziile sale, să cauzeze un impact atât de mare copilului, încât acesta să fie păgubit, pentru viaţa sa posterioară, pentru sistemul ritmic şi circulator. Adultul melancolic, concentrat în el însuşi, nu va da copilului căldura şi liniştea de care are nevoie, ceea ce ar putea să aibă efecte negative asupra sistemului digestiv. Flegmaticul, persoană sufleteşte insipidă, va lăsa copilul fără stimuli, obtuz, cu capacitatea cerebrală puţin dezvoltată. Adultul sanguinic nu reuşeşte să-l întreţină pe copil cu afecţiune; de aceea se va simţi fără sprijin şi va lăsa o urmă negativă chiar în vitalitatea sa."

Concluzia vine ca să ne spună că trebuie să educăm copiii... pornind de la noi înşine:

"Vedem deci, - şi acesta se va dovedi unul din principiile pedagogice cele mai importante pentru toate vârstele, - că educatorii, inclusiv părinţii, trebuie să lucreze în mod constant asupra lor înşişi pentru a elimina unilateralităţi, greşeli sau excese care pot avea efecte negative asupra elevilor lor."

Las la o parte limbajul uneori greoi al cărţii, dar apreciez iniţiativa - este vorba de o traducere "pro bono" din limba portugheză, făcută cu acordul autorului, de doi români stabiliţi în Brazilia.

Cartea din care am citat este: "Pedagogia Waldorf. Un drum către un învăţământ mai uman" de Rudolf Lanz. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
Foto: Grădiniţă Waldorf pe site-ul Fundaţiei Waldorf.

Monday, January 24, 2011

Soarta nu e Crudă cu neprivitorii la TV

Vorba lu' Andrieş:

De-aia nu citesc ziare, 
De-aia nu mă uit la televizor!

Păi ce, vreţi să-mi încarc neuronul şi-aşa mititel şi înghesuit cu informaţii de genul cine e Daniela Crudu şi ce ştie sau cum ştie ea să fackă? E drept că aşa aş putea să înţeleg din prima ce zice Arhi aici, că a trebuit să dau search pe Google să mă documentez cine e fata înainte să pricep ceva... Dar pentru mine, nu "se merită" efortul, cum se zice... Părerea mea.

Tuesday, January 18, 2011

Barbaria în biserichia... în România

Se ştie că nu prea sunt dusă la biserică, dar obiceiurile din ultima vreme mă fac să cred că am sărit rău de tot peste lecţia asta.

Acum vreo lună, la un botez, după ce a fost copilul botezat, popa lasă pruncul în pragul altarului (nu e cazul să mă scuz că nu cunosc terminologia, şi deci nu ştiu exact cum se cheamă locul acela). Dar ştii cum? Direct pe jos! Copil de 2-3 luni, proaspăt îmbăiat în căldarea de botez, îmbrăcat în cele hăinuţe de gală, popa îl pune direct pe podea! De unde vine naşa să-l ia, dar popa uitase să-i explice obiceiul şi să-i zică să vină... E drept, la acel botez naşa era grecoaică, aşa că m-am gândit atunci că poate a venit cu ceva obiceiuri din Elada şi i le-a cerut popilor.

Duminica asta, la alt botez, tot o fetiţă, popa dă să înceapă - şi ia de pe masă ce credeţi? Un microfon! Cred că se credea la Eurovizion undeva, că eu până acum n-am mai văzut slujbă de botez, cu lume puţină şi toţi adunaţi pe lângă el, destul de tineri, deci nu tari de urechi, şi popa vorbind la microfon. Nici el nu era prea bătrân, să zici că nu-l mai ţine vocea. Şi la final s-a repetat faza cu plasat pruncul pe jos! Prunc despre care fusese avertizat că e bolnăvior, cu o zi înainte se externase din spital cu scopul botezului.

Deci, sunt eu deplasată, sau începe biserica ortodoxă să se barbarizeze în aşa hal?

Sunday, January 16, 2011

Then and now

Acelaşi costum popular, alt purtător, din mamă-n fiică, după 30 de ani. Este costumul făcut de mâna bunicii mele.



Friday, January 14, 2011

Dacă-i vineri, e şmotru

Nu mai ţine cu uite prafu-nu e prafu, "şterge praful dacă trebuie". Trebuie. Aia era poezie, era frumos, live your life, carpe die, hedonism, alea alea. Ăsta din casa mea e praf pe după uşi, scaiogi pe tavan, praf pe mobilă, mucegai pe care îl inhalez şi tuşesc întruna (ca o hedonistă) (by the way - ieri la doctor a apărut dilema dacă după laringită, traheită, bronşită, acum am sinuzită sau poate cumva bronşită astmatiformă. Eu cred că e alergie la ... ceva, poate alergie la ne-vacanţă şi Bucureşti, sau poate doar la umiditate şi praf, nu ştiu... De la atâta hedonism mi se trage, vezi? :) ) Astea sunt sticksuri sparte sub covorul din sufragerie, mâncare după patul copiilor, creioane colorate în sertarul cu ciorapi. Aia e doar fucking poetry... Oricum nu ştiu să pictez, nu mai e concediu pentru mers la munte... Cum zice Tinkerbell la final: "Sunt o cârpace, asta sunt. Şi sunt mândră!" Poate că eu sunt o menajeră-de-ocazie-în-propria-casă, mândră sau nemândră.

Thursday, January 13, 2011

Biodiversitatea s-a născut la sat

Au început reducerile de iarnă. Şi dacă tot mergeţi în Mall, luaţi şi copiii cu voi şi lăsaţi-i în sat. Satul Biodiversităţii.


„Satul biodiversităţii” se desfăşoară luna aceasta la Băneasa Shopping City din Bucureşti. Evenimentul reprezintă o expoziţie mobilă, compusă dintr-un cub cu elementele vizuale ale campaniei, un kiosk cu panouri informative şi o zonă pentru activităţi. Astfel, copiii pot desfăşura activităţi cum ar fi:
-         Colorăm şi învăţăm despre biodiversitate! – copii colorează planşe pe tematica anunţată, în timp ce realizatorii campaniei le prezintă pe înţelesul lor lucruri ce ţin de micro şi macrocosmosul ce ne înconjoară.
-         Plantăm seminţe de salate/plante aromatice pentru gradina eco de acasă – copiii învaţă să planteze seminţe şi le sunt prezentate avantajele pentru sănătate de a avea o grădină eco acasă.
-         Ce stii despre biodiversitate? – copiii primesc şi rezolvă teste grilă referitoare la informaţiile de pe panouri.
-         “Biodiversifica-ma!” – o aplicaţie pe calculator permite realizarea unei bio-fotografii a copilului (fotografia sa, cu elemente naturale în design, de exemplu, păr din frunze sau faţa din coajă de copac)

Evenimentul este cel de-al patrulea dintr-o serie în care au mai avut loc expoziţii similare în Parcul Al. I. Cuza din Bucureşti (în luna mai, 2010), în Piaţa Sfatului din Braşov (iulie-august 2010), pe faleza Constanţa (august-septembrie 2010).
Contextul în care se desfăşoară aceste evenimente este dat de faptul că anul 2010 a fost declarat de către Naţiunile Unite “Anul Internaţional al Biodiversităţii”, având în vedere rata alarmantă de deteriorare şi pierdere a biodiversităţii, precum şi efectele dăunătoare ale activităţii umane asupra ecosistemelor.
Comisia Europeană (DG Mediu) a lansat, în luna aprilie 2010, o campanie de informare pe tema biodiversităţii în 6 State Membre (Romania, Bulgaria, Italia, Spania, Polonia şi Olanda). Iniţiativa Comisiei are la bază un recent studiu Eurobarometru, care arată că o mare parte din cetăţenii acestor ţări nu înţeleg semnificaţia termenului biodiversitate şi cred că nu sunt bine informaţi în ceea ce priveşte pierderea ei.

Wednesday, January 12, 2011

"În derivă" vs "In Treatment"

Gânduri dezlânate despre serial(e)

Am văzut vreo 15-20 de episoade din serialul realizat de HBO România şi cam tot atâtea şi cam tot aceleaşi din serialul american. 
"I have mixed feelings", cum se zice în popor.

Pe de o parte, ambele seriale au câte ceva special şi nu au altceva. Serialul românesc este mai dramatizat, parcă asist la o (sau mai multe) piese de teatru, cu actori buni, cu joc actoricesc excelent. Deşi e tradus tale quale după cel american, cel românesc uneori parcă e alt film, altceva...

Subiectul: 
Serialul românesc deschide o uşă spre psiholog, spre terapeut, dar nu îmi dau foarte bine seama dacă deschide uşa potrivită. Serialul american este mult mai natural pe tema asta, nu e forţat, se vede că subiectul există de multă vreme, a mai fost tratat, lumea merge "pe bune" la terapeut şi telespectatorii înţeleg, se confruntă şi se identifică cu personajele. Acolo personajele "fac mişto" de întrebările de genul: "şi cum te face asta să te simţi?", "vrei să vorbim despre asta?", "tu ce crezi despre asta?" sau cunosc chiar detalii descriptive dintr-o şcoală sau curent teoretic sau altul. La noi nu cred că se cunosc, la nivel "popular", lucrurile astea, iar singurul nume mai cunoscut este Freud (mă rog, sunt eu rea, mai sunt şi alte nume, graţie Editurii Trei şi eforuturilor ei din ultimii ani).

Textul: Defect profesional, acum o să mă iau de text:
S-a făcut traducere şi adaptare în română. Am observat adaptarea în cazul unor poveşti de genul rochiei cumpărate din Unirea, sau câinele care fugea printre maşini la Izvor. Dar cam atât, la acest nivel se reduce "adaptarea". În plus, şi la traducere am găsit hibe de genul "am venit noaptea şi plec noaptea" - ceea ce a fost cel puţin nedumeritor, dacă ştim că fata avea programare la 9 dimineaţa. Lămurirea vine de la episodul "omonim" în engleză, unde se foloseşte perechea "by night - darkness". Ce naiba, dragi traducători, noi n-avem "întuneric" în română? de ce v-a fost teamă să-l folosiţi? ca să nu mai vorbesc despre expresii echivalente din folclorul popular românesc, care cu siguranţă sunt mai des folosite, de genul "ca măgarul în ceaţă". Este vorba de alt fenomen (meteorogolic), dar ideea cred că e mai clară.

Tehnic - la cel românesc nu ştiu dacă aţi observat, nu ştiu dacă e chiar atât de evident, dar eu, odată ce am remarcat asta, mă sâcâie, îmi sare în ochi mereu, mă împiedică să mai urmăresc filmul efectiv, dialogul: există un mic, aproape imperceptibil decalaj între vizual şi sonor, între ce se spune şi mişcarea buzelor. Am observat asta mai ales la episodul de luni, cu Nora. Şi de-atunci îmi sare în ochi. Aş putea să nu mă mai uit înspre televizor, dar mă gândesc că are şi mimica rolul ei, că altfel îl făceau teatru radiofonic.

Explicaţia mea privind diferenţele de "atitudine", ca telespectator, la cele două variante ale filmului, stă într-o "state of mind" specifică americanilor, respectiv românilor. Ei merg la psiholog, noi nu (prea). Şi oricum, chiar dacă am început să mergem (să nu povestesc aici experienţa personală, nu?), încă nu cred că am ajuns la acea... nonşalanţă în cabinetul terapeutului ca să ţipăm la el, sau să ne răstim că vrem un răspuns clar, alb sau negru. Sau poate că nu am ajuns la nonşalanţa terapeutului de a asculta astfel de ocări fără să se simtă jignit. Noi suntem balcanici, efervecenţi, nu ne lăsăm călcaţi în picioare de pacient (da, "pacient" e şi în engleză, o alegere cel puţin ciudată de termen, pentru că ştiu că "afară" se spune "client" şi "consultant", dacă nu e vorba de medic psihiatru), nici măcar de dragul preţului piperat al consultaţiei.

Apropos - Ştiţi cât costă în serialul american o şedinţă la Paul? 150 de dolari. În cel românesc n-am reuşit să înţeleg clar, dar parcă e vorba de 150 de lei.

Ceea ce face şedinţele de terapie accesibile doar unora, doar celor cu bani, dintre care la noi unii sunt de o calitate cel puţin îndoielnică, ca şi oameni. Deci numai celor cu bani care vor să se îngrijească de acest aspect al sănătăţii lor, ceea ce reduce la un număr destul de limitat, cred eu, posibilii pacienţi. Probabil chiar mai puţini decât telespectatorii de HBO în România.

Însă nu mă înţelegeţi greşit: niciodată n-aş da "În Derivă" pe ... nici nu ştiu cum se numesc, nu le pot scrie titlurile pentru că nu le ştiu - acele seriale despre ţigani de pe ProTV, sau reality show-urile de genul "schimb de taţi", "soacră pentru poamă acră" şi alte prostii, care dacă ar fi singurele care se difuzează, aş mai da drumul la televizor doar pe fereastră! Dimpotrivă, apreciez iniţiativa HBO România.

Deocamdată, continui să mă uit la seriale, atât la cel american, cât şi la cel românesc. Însă nu mai e un reper orar obligatoriu... Pot să le văd şi pe sărite... Sau să aleg, în funcţie de propriile filiaţii şi simpatii (poate chiar în funcţie de situaţiile cu care rezonez), care din episoade să le văd. Cele cu terapia de cuplul, de exemplu, mi se par mai reuşite în versiune românească, mai naturale, pesemne că problemele de cuplu transced graniţe şi culturi. Pe când cele cu gimnasta - mi se par puţin trase de păr în versiunea românească, sau poate e doar navitatea mea, care crede că la 16 ani, o gimnastă de performanţă are programul de antrenament atât de încărcat că nu mai are timp şi să strice casa antrenorului... if you know what I mean...

Cum ziceam, sunt doar nişte gânduri dezlânate...

Tuesday, January 11, 2011

Compunere despre munte, reloaded

Testul de limba maghiară l-am trecut cu brio. În sensul că odată ajunşi în Capitală, mă întrebam ce tot spun oamenii ăştia, de ce nu vorbesc în ungureşte? Mi se părea atât de firesc să aud ungureşte în jurul meu! Nu că aş fi auzit-o de la prea mulţi, căci Harghita Furdo are o populaţie destul de scumpă la vedere.

Harghita Furdo mai are o pârtie de schi care nu e deloc aglomerată. Ilinca a pus prima oară în viaţa ei, la 3 ani şi 5 luni, schiuri în picioare. Şi cam la atât se reduce performanţa proprie. A mers pe schiuri de la cabana de închirieri până la "pârtia mică de copii" - care era doar un deluşor în spatele pârtiei mari. Pentru Roxana era deja a doua oară acum, la 5 ani şi 4 luni.

Începând de anul acesta, Harghita Furdo are şi un proaspăt patinoar. Dar atât de proaspăt, că eu am dezlegat, manu propria, eticheta de pe patinele de închiriat, măsura mea. Roxi a încercat patinele, cu aceeaşi reacţie de teamă ca şi anul trecut la patinoarul din Bucureşti. În plus, mai are şi un semn în barbă de la căzătura fix cu barba pe gheata de la patina mea.

În Harghita Furdo relieful deluros a creat o serie de derdeluşuri naturale, o plăcere pentru prichinderii noştri mari şi mici, care astfel şi-au exersat capacităţile de orientare, de viteză, de... rezistenţă la durere, atunci când au luat câte un gard în braţe. A se înţelege că Ilinca nu s-a lăsat mai prejos, s-a ţinut ca mânza după ceilalţi, dar a luat şi căzături care au lăsat semne.

Am înţeles cât se poate de clar că vacanţa s-a terminat doar când am auzit, luni dimineaţa, câinele comunitar care ne latră la fereastra din spatele blocului, făcând duet cu tramvaiul care ne trece prin faţa blocului. Până atunci mai trăiam încă în liniştea brazilor încărcaţi cu cea mai albă zăpadă...
(apropos - lecturile mele de vacanţă au fost în ton: "Cum simte domnişoara Smilla zăpada", de Peter Hoeg, danez de origine, scriitor prin excelenţă, cu o scriitură densă, foarte descriptivă, care de altfel m-a împiedicat să termin deja cartea, aşa că despre ea în alt episod)

Diagnostic: alergie la Bucureşti

S-a făcut o lună de când mă îndop cu tot felul de medicamente, buline, pastile, siropuri. Stop joc! Nu mai iau nici măcar sirop de muguri de fluier şi infinitezimalele homeopate.
A fost guturai, a fost laringită, a fost bronşită, a fost traheită... Am luat antiinflamatoare, antibiotic... anti-de toate. Cu vin fiert (reţeta secretă a lui Cristi, cu portocale, mere şi scorţişoară) şi aer de munte (chiar dacă de la polul frigului), evoluţia bolii (sau bolilor) a fost excelentă. La Bucureşti mi-a revenit tusea productivă şi răul general. Ştii cum? Parcă curg, mă scurg toată: ochi, nas, gât.
Doar când simt umiditatea din apartament, când aud tramvaiul de la 5 dimineaţa, când văd sacrilegiul care se numeşte zăpadă-plină-de-caca-de-câini, mă şi ia cu ameţeală.
Aşa că m-am autodiagnosticat: reacţie alergică la Bucureşti. Nu la Bucureştiul, as such, ci la mizeria, umezeala, zgomotul, mitocănia care este Bucureştiul zilele astea. Oare ce antihistaminic se ia pentru genul ăsta de reacţie?

“Am fost la Cartier Hub în Drumul Taberei. Este chiar așa cum se spune, foarte tare!”

Acesta a fost textul meu, așa vorbeam cu Liv ( livtane.ro , pentru cine nu o cunoaște încă), mai în glumă, mai în serios, după întâlnire...