Posts

Showing posts from February, 2014

9 years after

Image
Jurnal (sumar) de bord, 26 februarie 2005:
- trezit matinal, sarcina mă făcuse insomniacă. Parcă v-am mai povestit de răsăriturile de soare pe care le pândeam de la fereastra dormitorului care fusese al soţului când era copil? Acolo mergeam şi îi povesteam "sâmburelului" din burtică despre culorile pe care mi le picta în faţa ochilor soarele de "dincolo de blocuri".  Între timp, peste ani, acolo s-a construit un alt bloc, aşa că nu se mai vede răsăritul, dar i-am fentat şi noi, că ne-am mutat mai la răsărit, unde chiar ne răsare soarele în geam de peste parc şi lac!
- îmbrăcat cu un costumaş simplu de tafta (oare aşa se numeşte materialul acela?) de culoarea prunelor bătute de brumă - şi extrem de mic! unde încăpeau eu în el, nu pot să-mi imaginez astăzi! Fără farduri, fără mofturi.  Acum mă uit la pozele de atunci şi mă gândesc, de ce nu mi-o fi zis şi mie nimeni măcar să-mi prind cumva părul, că parcă nişte aţe blonde îmi încadrează figura!
- cununia civilă la or…

Parenting prin ochii copilului - LIVE (2)

Image
Stima de sine, în contextul creşterii unei fete (dar valabil şi pentru băieţi, şi pentru noi înşine, femei) - încrederea în sine vine din copilărie
Florentina Oneţiu - Academia Femeilor - povesteşte din experienţa personală
În acest moment, fetele noastre: - potrivit cercetărilor, fetele cresc mai repede. Vârsta de 18 ani a noastră înseamnă 14 ani la ele. - la nivel global, companiile fac profituri enorme din vânzarea (sau crearea) de jucării/vise pentru vârsta de pre-adolescenţă - cea mai profitabilă piaţă la nivel global. De aceea nu ne mai punem mereu întrebarea în privinţa eticii. Să fim atenţi în privinţa a ceea ce ni se vinde, pe tipul "Aşa ar trebui să arăţi, să te porţi" - Sindromul Barbie - păpuşile le spun cum trebuie să arate - prepubertatea începe de la 7 ani - unui procent de 10% din fete încep să le crească sânii (un posibil motiv - carnea care e bombardată cu hormoni) - fetele şi adolescentele se concentrează foarte mult pe felul în care arată, până când nu le …

Parenting prin ochii copilului - LIVE (1)

Image
Bună dimineaţa! Azi am să încerc marea cu degetul, cum se zice, şi am să transmit "live" şi în direct de la conferinţa "Parenting prin ochii copilului" cu Jody Pawel şi Urania Cremene, conferinţă organizată de Lumea lui MOMO.

Reamintesc aici agenda conferinţei:

9.45-13.30 Eu vreau libertate - ai mei mă vor responsabil
- despre cum să creşti un copil independent şi responsabil

14.30-18.30 Mami, tati, nu o să fiu o fetiţă toată viaţa. Cum o să fiu eu, ca femeie?
- despre cum să creşti o fată, care să ajungă o femeie implinită şi cu încredere în propria-i persoană

(Notă: E posibil să actualizez doar la pauze, deci rămâneţi pe recepţie!)

Prima parte


Mirela Loghin, fondator Lumea lui Momo, deschide Conferinţa şi le prezintă pe Urania şi Jody.

Sunt aici şi reprezentanţi ai Fundaţiei Tineri pentru Tineri - fiecare poartă o poveste, iar doi dintre ei transmit câteva sccinte mesaje:
- "Învaţă-mă cum să gândesc, nu ce să gândesc"
- Părinţii m-au învăţat responsabilitat…

Despre Dumnezeul de a doua zi, a doua zi

Image
Aceasta nu este o cronică de teatru. Iar eu nu sunt critic de teatru. Pentru cronicile - scrise mai bine decât aş şti eu să scriu vreodată - ale acestui spectacol mergeţi aici sau aici, aiciaici sau aici. Şi poate şi prin alte locuri, căci piesa lui Mimi Brănescu "Dumnezeu de a doua zi", în regia lui Claudiu Goga şi jucată la Teatrul Act de Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, a avut premiera hăt, în 2009.


Eu sunt un spectator, cel mai "ordinary", incult (id est, fără o cultură a teatrului) spectator. (Un spectator cu mare dor de teatru în ultima vreme, căci nu prea am mi-am mai făcut timp pentru această pasiune decât sporadic...)

Iar pentru mine, textul e totul. Adică, fireşte, contează şi felul în care textul este pus în scenă. Dar parcă mai pot ierta unei piese un joc slab al actorilor, dar nu un text slab. În piesa văzută de noi aseară, textul chiar este totul. Este... personaj principal, decor, scenografie şi fundal muzical... totul!

Practic, piesa se desfăşoa…

Nevastă, eu ce număr port la cămaşă?

Image
Ieri în magazin un bărbat o sună pe soţie:
- Auzi nevastă, eu ce număr port la cămaşă?

Pesemne, îi răsărise în minte gândul cu totul şi cu totul temerar să-şi cumpere el singur, cu mâna lui, o cămaşă, dar nu ştia ce număr poartă, pentru că mereu până atunci îi cumpărase soţia. Soţie care îi cumpără mereu şi pulovere, şi şosete, şi lenjerie intimă, pentru că altfel, pentru el "e bună şi-asta, ce-are?", doar ei i se pare că "te mai şi râde naibii vreun coleg dacă te descalţi la muncă şi vede că umbli cu şosetele rupte în vârfuri"! Este, cumva, de datoria ei ca soţul să fie nu numai curat, cu hainele spălate şi călcate, dar şi înnoite din când în când măcar. Lucru pe care îl duce la îndeplinire cu dragoste şi înţelegere.

Asta m-a pus tare pe gânduri, în sertarul cu "aşa sunt toţi bărbaţii", sertar în care se mai află o observaţie de altădată, tot dintr-un magazin. Un alt bărbat, de data aceasta, un pensionar, cu lista de cumpărături în mână, o sună pe soţie …

Dupa 20 de ani (part 3)

Ani de liceu cand la mate dai de greu...

In clasa a noua nu-mi amintesc ce profesor de matematica "am primit" (paranteza: chiar asa, azi ne deranjeaza ca ai nostri copii, la clasa C sau D sau E, dupa scoala si dupa caz, nu primesc cei mai buni profesori, ca deh, nu mai ajung, abia au pentru A si eventual B, drept pentru care ne "ocupam" noi sa ne punem pilele in miscare ca sa rezolvam situatia; eu am fost in liceu la L, how does it sound? si nu-mi amintesc sa se fi agitat mama prea tare pentru asta, si nu din lipsa de interes fata de mine, ci din lipsa unui astfel de gand, privind astfel de practici neortodoxe!). Chiar mi-ar folosi un mic refresh memory, caci nu m-a marcat in niciun fel profesorul/profesoara dintr-a 9-a de nu-mi amintesc nimic de el/ea.

Dar in clasa a 10-a am avut ca profesor de matematica un... astrolog, numerolog, nici nu prea stiu cum sa-l numesc. Ii stiti, sunt pline studiourile de televiziune in ziua de azi de experti d-astia care-si dau cu pr…

După 20 de ani (part 2)

Spuneam că anul ăsta sunt 20 de ani de la terminarea liceului.

Iubiţi după care să suspin nu cred să întâlnesc la reuniunea asta, pentru că ăia erau în anii mai mari, nu mă uitam la "mucoşi" de vârsta mea (mai cu seamă că generaţia mea sunt născuţi în 1976, iar eu eram în 1975, deci colegii mei erau de fapt mai mici decât mine). Dar ce-or mai face colegii şi colegele?

Oare "Savanta" o fi aflat că îi ziceam aşa? Că acele delicioase batoane pe care ne prefăceam că le mestecăm, oferindu-i şi ei şi în final dându-i-le cu totul, nu proveneau din achizitiile noastre si din marea si netarmurita noastra grija colegiala, ci le gasisem si noi prin banca uitate cine ştie de cât timp? Doamne, mi-e rusine sa concluzionez ca, deci, am facut parte din acel fenomen despre care se face atata tapaj astazi, bullying, hartuirea, ba mai mult chiar, am fost dintre cei care hartuiau! Dar numai pe aceasta colega. Despre care, ce imi mai amintesc? N-am citit niciodată până atunci comentari…

După 20 de ani (prima parte)

Anul ăsta se împlinesc 20 de ani de când am terminat liceul! Că nu-mi vine să cred că au trecut atâţia, e de la sine înţeles! Dar unde s-au dus?
Aşa că mă gândesc să facem şi noi o reuniune de 20 de ani?
Din discuţiile iscate pe Facebook pe tema asta, bag seamă că vor fi chiar 2:
- una cu clasa - aşa, ca fetele, că eram vreo 20 şi-un pic în clasă (numărul a mai variat în cei 4 ani de liceu) din care doar vreo 3 băieţi, si oricum, profesorii ne spuneau "mai, fetelor, potoliti-va!"
- una cu liceul - în plen, dar organizat independent, că acum 10 ani s-a organizat mai "oficial", şi a ieşit cu unele discuţii - eu nici nu am fost atunci (nu eram prin zonă, cred ca la data respectiva eram plecata in delegatii, şi nici nu mă prea interesa sa ma intalnesc cu fostii colegi din tot liceul, mi-ar fi placut cu clasa, insa din clasa noastra nu prea au fost la intrunire)

Si ma intreb: Cine ce-o mai face dintre profesori? Profa de română, diriga, o fi ieşit de la spitalul de nebu…

Trei paturi

Zilele astea se face anul de când am fost "cazată" la Floreasca la cardiologie pentru mai bine de o săptămână. (da, ştiu că episodul ăsta revine în amintirile mele ca un leit-motiv, dar chiar a fost o mare încercare pentru mine!)
Şi de pe patul meu de spital de la geam observam celelalte paturi, celelalte destine despre care până atunci nici nu ştiusem că există.

Patul 25. Doamna are peste 80 de ani şi un bun simţ cu totul ieşit din comun. Soţul în vârstă de 87 de ani o vizitează zilnic. Discuţiile dintre ei iau turnura unor discuţii culturale. Vocabularul folosit în discuţiile lor ar fi pus în dificultate reală pe un biet elev de vreo 15 ani (din aceia care, statisticile o arată, citesc cu dificultate în limba maternă). Demnitatea ei inspira respect real. Nicio infirmieră nu a certat-o că a murdărit pampersul, deşi făceau acest lucru cu alte paciente, nicio asistentă nu s-a răstit la ea că a făcut încărcare pulmonară noaptea, deşi făceau acest lucru cu alte paciente. În ziua…