Wednesday, September 30, 2009

576, 577, 578...

Subsemnata, posesoare a blogului din imagine şi a tuturor prostiilor conţinute întrânsul, declar că astăzi, 30 septembrie 2009, se fac 15 zile, deci carevasăzică juma de lună, de la "montarea" unui counter pe blog. Care azi a ajuns la 576, 577, 578 cu tine, care citeşti acum, sau mai mult, că mai e până la lăsarea serii! O fi mult? O fi puţin?

Vă mulţumesc tuturor celor care ne citiţi! Vă mulţumesc celor care comentaţi, întrebaţi, vă miraţi... deci interacţionaţi!

Tuesday, September 29, 2009

Poveşti din vara indiană

Acum patru ani. Aceeaşi bancă din parc, alt copil. Primul meu copil. Acum sunt în parc cu al doilea. Şi doarme, ca un bebeluş, chiar dacă are doi ani şi ceva. La fel cum dormea Roxana acum patru ani, doar un bebeluş, iar eu stăteam pe aceeaşi bancă. Pare în alt secol. Dar era doar o altă vară lungă. Sau, cum i se spune, vară indiană.

În timpul ăsta, în timpul nostalgiilor mele pe banca din parc, pe banca de alături se derulează mai multe poveşti. Poveşti actuale.
Îmi cer scuze că am tras cu urechea - băncile astea din parc sunt aşa de aproape una de alta!
Şi mai îmi cer scuze (de la mine însămi) că nu am talent scriitoricesc cât să le transform pe fiecare într-o poveste lungă şi frumoasă.

Mai întâi s-au aşezat pe acea bancă o mămică lucrând cu jumătate de normă ca să poată avea grijă de copilul pe care tocmai îl aducea de la şcoală, la o repriză mică de joacă şi alergat prin parc, în drum spre casă. Lângă ea a venit şi un bunic, cu un coleg al copilului.

Apoi a venit pe bancă o femeie care îşi câştigă existenţa vânzându-şi trupul. Dar numai la cunoscuţi, are clientela deja făcută şi îşi aranja întâlnirile la telefon.

Urmează povestea celor trei tinere liceene, care mergeau spre şcoală, dar două dintre ele încercau s-o convingă pe a treia să nu se ducă la prima oră ca să poată să mai stea pe acea bancă de vorbă. Fata a rezistat tentaţiei şi au plecat toate spre şcoală.

În cele din urmă au apărut două femeie de vârstă medie, mâncând cornuri cu gem. Discutau despre perisabilitatea căsniciilor.

Ce frumos e în parc pe bancă!

Doar o vorbă să mai spun

O prietenă a mea a renunţat (temporar) recent la serviciu, pentru că se săturase de compromisuri. Vroia o viaţă mai bună, mai liniştită, cu mai mult timp pentru copiii ei, cu mai mulţi nervi rămaşi întregi la sfârşitul zilei.
Felicitări, D.! Şi mult succes! Să-ţi găseşti calmul şi liniştea pe care le ştiu şi le admir de mult la tine!
Viaţa chiar poate să însemne şi altceva decât fuga la grădiniţă dimineaţa, la birou, criză, scandaluri, nervi, apoi la grădiniţă după copii după-amiaza, parc, activităţi extra-şcolare, acasă, mâncare, curăţenie, vârtej, du-te vino, nebunie, nebunie, nebunie!
Dacă n-aş înţelege asta nici eu, care sunt în vacanţă pe perioadă nedeterminată, atunci cine?

Blogări ranchiunoşi

La radio guerilla, cică anunţ pentru... mai multe categorii, printre care şi noi, blogări ranchiunoşi.
Aşa suntem? Blogări ranchiunoşi? Nu, nu vorbeau cu noi! Alţii sunt...

Prima mea tricicletă este eco



Aşa zice Ilinca, proaspăta posesoare a tricicletei din imagine.
I-am cumpărat-o vineri, de la Baby Expo, după ce am stat vreo juma de oră în standul unde vânzătoarea adusese tricicleta similară folosită deja de fiul ei mai bine de doi ani. Arăta aşa de frumos, de lemn, cu roţile aşa de uşor manevrabile şi după doi ani de utilizare. Ba chiar avea şi "patina vremii", era... uzată, "anticariabilă". Iar Ilinca s-a jucat tot timpul cu ea, a pedalat-o cu ajutorul meu, a mers şi cu fundul pe şa şi cu picioarele pe jos, a împins-o, a tras-o... era atracţia acelui colţ de târg!
Sper ca se va juca şi cu cea de acasă, a ei, prima ei tricicletă!
Iar Oana poate să fie mândră: am făcut primul pas în a deveni toţi mai... "Ilie-velo". De fapt, ca să fiu cinstită, primul pas l-a făcut Roxana, care a primit de ziua ei de la tataia o bicicletă cu rotiţe detaşabile.

Monday, September 28, 2009

Azi pictăm în familie




Încercăm să dăm activităţii acesteia care e pictura o alură de activitate atât pentru vârsta de 2, cât şi pentru cea de 4 ani.
Rezultatele - se văd în poze.
Din fericire pentru casă şi pentru hainele fetelor, rezultatele picturii nu s-au înregistrat şi pe pereţi sau haine. Oricum, am ales bucătăria pentru această activitate, iar fetele au nişte halate speciale peste haine, marca Ikea. (ştiu că e reclamă, dar e blogul meu şi pot să fac reclamă cui vreau eu, nu?)

Oedip, first round

În seara zilei în care a împlinit 4 ani, Roxana mă ia de gât în pat, la culcare, şi-mi trânteşte:

- Io vreau să mă-ncăsătoresc cu tati!

Îi explic frumos (în timp ce mă abţineam foarte tare să nu râd) că nu se poate, tati e deja "încăsătorit" cu mami, că o să crească mare şi o să se poată căsători cu altcineva, de vârsta ei... bla bla bla... cum am văzut şi eu prin cărţi, că nu-s vreo mare psiho-filosoafă.
Ea - obosită şi de ziua lungă, tort, cadouri, alergat prin curte la ţară, etc etc, o ţine una şi bună. Abia mai reuşea să-şi ţină ochii deschişi dar nu renunţa la visele ei matrimoniale.
A adormit repede, iar eu am rămas pe gânduri: ce precoci mai sunt copiii ăştia, domle! Aşa repede apare complexul lui Oedip ăsta? Că nici nu mai apuc să recitesc (în original, fireşte!) piesa de teatru antic cu personajul în chestiune, şi pac, apare în familie.
Experienţa a fost unică (până acum). Roxana de a doua zi părea că a uitat cu totul solicitarea.

Amice, eşti idiot?!

Dialog mai devreme în faţa blocului, cu poliţiştii care îi direcţionau pe cei de la Supercom care maşini să le ridice din parcări:
- Domnule poliţist, blocaţi intersecţia!
- Vă rog să mă scuzaţi!
- Hai că eşti idiot!

Tuesday, September 22, 2009

Corectură la articolul precedent

Acuma, politicăli corect ar fi fost ca la articolul precedent să fi început eu cu începutul, cu un şapou cum ne-a învăţat, nu la şcoală, că eu n-am învăţat jurnalism la şcoală, ci în practică. Adicătălea, să fi început eu cam aşa:

Sarcina este un lucru măreţ. A da naştere unui copilaş sau mai mulţi este înălţător. Însă ca orice lucru din lumea asta, are şi câteva dezavantaje, printre care se numără şi faptul că sarcina relaxează musculatura femeii, în special pe cea abdominală. Pentru aceasta, mamele care tocmai au născut, pe lângă faptul că timpul lor e solicitat la maxim de micul odor, se confruntă şi cu acest surplus de grăsime şi musculatură leneşă. Pentru aceasta s-au inventat sălile de gimnastică pentru proaspetele mămici şi exerciţiile sportive de tot felul, concepute special pentru ele.

Ei? Altfel sună, nu? :))

Cu paşi mici, în adidaşi

După lupte seculare care durează de câteva luni bune, ca să nu zic că sunt chiar ani, am mai făcut un pas mic pentru om, mare pentru... om: mi-am cumpărat adidaşi de sală! Sau de alergat. Sau de... orice poate să dea grăsimea jos. Şi sunt şi de firmă, sic! Stau de cinci ani în blocul ăsta (comunist) vecin cu magazinul de produse sportive de firmă, şi recunosc cu ruşine că e prima, dar prima cumpărătură de acolo! Nici măcar o batistă sportivă cu monogramă de firmă nu am luat până acum de acolo!
Abonament la sport am, ba chiar două, la sală şi bazin, mai e puţin şi expiră. La sală - la taebo, unde am la activ o lună (adică 6 sau 8 şedinţe) în luna mai 2008, şi una (1, o bucată!) şedinţă în luna iunie 2009. Deşi îmi face aşa de bine şi mă simt aşa de bine acolo!
Costumaţie de scandal am.
Doar timp să ajung la sală şi bazin încă nu mi-am cumpărat. Dar mă reped până la magazinul de timp şi iau vreo două kile, să-mi ajungă!

Sunday, September 20, 2009

Frenezia bonelor


Ieri în parc. Un cuplu cu un copilaş în căruicior. În landou, mai precis. Acuma, fiind eu o mamă deja trecută bine de vârsta landourilor copiilor (nu că aş fi avut vreodată, am preferat varianta de cărucior mai lejer, de la prima vârstă lăsat complet pe spate, apoi ridicat pe măsură ce reşte copilul, şi oricum, pasat de la un copil la altul, în dulcele spirit economicos al unei familii tradiţionale cu mai mulţi copii; însă research pe Internet tot am făcut), ştiu că landoul se foloseşte până pe la patru luni. Deci, copilaşul din acel landou să fi avut maxim patru luni.
Erau cu o doamnă, străină, pe câte se pare, căreia îi tot explicau pe unde să-l plimbe pe copil, pe la ce ore, şi alte obiceiuri ale copilului. Cât să stea afară cu el, ce semne să urmărească pentru mersul acasă sau la masă sau ... etc.
Am dedus noi că era o bonă în devenire. Sau în probe.
Şi generalizând, observ aşa un soi de frenezie a mamelor abia ieşite din maternitate, abia dacă au lepădat cămaşa de alăptat şi şi-au făcut loc în program pentru duş la ore rezonabile şi chiar activităţi sociale, că gata, şi pasează copilaşul unei bone.
Mamelor, fetelor, copilaşul acela are nevoie de voi mai mult decât câteva ore pe zi, mai mult decât câteva luni! Chiar dacă mai târziu vă daţi seama de greaşală şi vă întoarceţi acasă, sau vă propuneţi să staţi mai mult cu al doilea, acest copil nu va mai fi niciodată la vârsta landoului! Acea vârstă comodă când poţi să stai cu el la aer ore în şir, să-ţi mai pui la punct lecturile pe o bancă în parc, cât el doarme şi iar doarme.
Ştiu că mă veţi contrazice, unele din voi. Ştiu că fiecare situaţie e unică şi uneori se impune ca mama să se întoarcă la serviciu repede. Dar măcar gândiţi-vă la şansa unică pe care o aveţi acum, când bebe e la vârsta landoului!
Mamele noastre erau obligate să se întoarcă la muncă după câteva luni. De aici, cum citeam mai deunăzi pe un site, un soi de complex al abandonului de care, probabil că suferim cu toţii. Dar copiilor noştri le putem pregăti un alt fel de viitor, ferit de acest complex, măcar.
Think about it!

Friday, September 18, 2009

Cu nasu-n batistă

Ca să îmi arate că patru zile de grădiniţă deocamdată ajung, Roxana s-a gândit să facă un pic de temperatură de dimineaţă. Nu mare, nu disperantă. Doar aşa, cât să mă gândesc eu că ar fi mai bine să o ţin sub observaţie acasă. Doar că surioara ei bună, ca să-i ţină companie, ce şi-a zis? Dacă mama vede că Roxi nu mai are febră la numai juma de oră după ora maximă la care o puteam duce la grădi, se supără. Aşa că hai să punem noi amândouă de nişte sughiţuri, muci, strănutat şi altele din acest spectru. Fără febră, fără gât roşu. Doar aşa, să-i căptuşim iar mamei buzunarele cu şerveţele, şerveţele peste tot, muci prin toată casa şi hapciu pe rupte.
Acuma, să iau şi eu partea bună a lucrurilor, nu? Să vedem:
1. spre deosebire de anul trecut, de sezonul trecut de muci, acum fetele sunt mult mai cooperante, chiar şi Ilinca suflă nasul în batistele de unică folosinţă - în curând o să trec şi Batista Bebeluşului pe lista obiectelor care doar ocupă loc în apartamentul şi-aşa mic.
2. Homeopatele sunt bombonele numai bune de ronţăit.
3. Nurofenul - siropel duuuulce mami mai vrem.
4. Motiv de stat în casă, să se joace împreună, căci altfel li se face dor una de alta până la ora după-amiezei când se revăd.
5. ...Şi de aici, motiv şi de desene mai multe decât de obicei, că deh, ce să faci numai în casă?
etc.
Dar ne-a luat viroza aşa de repede? A fost prin casă sau parc un curent (by the way - americanii nu au noţiunea asta, ştiaţi= neobservat de mama vigilentă ce sunt?

În rest, ar fi o toamnă frumoasă...

Thursday, September 17, 2009

Se întâmplă în România


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când am văzut asta, m-am sensibilizat până la patriotism! Apoi am dat pe youtube şi de alte versiuni cosmopolite, dar tot a noastră îmi place cel mai tare! Deci, se poate! Hai România! Hai tineretul! Hai cu noua generaţie din urmă!

Când n-ai maşină...


Mergi la serviciu cu metroul. Mergi la onomastice cu taxiul. Nu pleci din Bucureşti în week-end.
Daaaar: nu te mai trezeşti agitat să muţi maşina de sub semnul de parcare interzisă (dacă nu cumva au mutat iar peste noapte indicatorul) cum se crapă de începerea programului celor de la Supercom. Nu mai dai ture de bloc cu maşina vreme de vreo jumătate de oră (după ce ai făcu 10 min pe drum) în căutarea unui loc de parcare.
Deci - e muuuult mai relaxant!
Dar să faceţi treabă bună, băieţii de la service! Repede şi bine!
Mă bate gândul să-mi iau bicicletă... Oricum regret că am vândut-o pe cea pe care o aveam la Budapesta...

Wednesday, September 16, 2009

Puţin "Adevărul" despre învăţământ

Adevărul de astăzi prezintă un articol-manifest împotriva învăţământului de slabă calitate. Vezi: Ultimatum "Adevărul": Scoateţi proastele obiceiuri din şcoli!

Acuma, aş remarca o serie de - să le zicem - stângăcii jurnalistice ale articolului: de genul mărturii de la părinţi sau elevi doar din Iaşi şi Sibiu, titlurile şi intertitlurile nu au legătură neapărat cu ce se scrie mai departe, manifestul nu este adresat direct nimănui, lucrurile solicitate, precum şi limbajul folosit, sunt departe de a avea forţa necesară unui ultimatum, cum se auto-denumeşte articolul.

Însă, trecând peste toate astea, e de apreciat iniţiativa ziarului. Cu ce rezultat, n-am idee. Căci practicile numite de jurnaliştii Adevărul "proaste obiceiuri" nu încep în şcoli, sunt generalizate la întreg sistemul de învăţământ de STAT. De la cea mai fragedă formă a lui, grădiniţele de STAT. Procedurile se continuă şi se adâncesc la şcoală, şi aşa mai departe.
Totul este de fapt o generalizată corupţie la nivel naţional, la toate nivelurile, de toate felurile - de la cadrul didactic care discută cu un părinte agreat ce şi-ar dori să primească cadou, până la angajarea pe posturi a unor prieteni, cunoştinţe, relaţii - acel PCR care iată, funcţionează în continuare, sigur, sub faţada unor concursuri legaleş; de la manuale şi jocuri realizate de cadrele didactice, până la lipsa fondurilor de la stat pentru angajarea de suficienţi oameni câţi sunt necesari etc.

Şi gata cu astea, că pe urmă (pentru că securitatea blogurilor suspecte e cu ochii pe noi) iar mă scoate în faţa clasei şi a careului de pionieri, iar sunt dată de exemplu de element antisocial, care poate dăuna valorilor societăţii noastre socialiste multilateral dezvoltate, fiind poftită să spunem lucrurile deschis, nu pe la Internet, cum s-a mai întâmplat... O să le spun şi deschis, staţi liniştiţi, că nu mai las ocaziile să-mi scape! Nu mai închid ochii la nicio nedreptate, pe principiul că se poate şi mai rău, chiar de-ar fi să rămân fără salivă în gură de câte ori le spun.

Tuesday, September 15, 2009

În continuare caut menajeră...


... dar mai rezonabilă, dacă ştiţi vreuna, dacă aveţi vreuna de dat, chiar şi cu împrumut, o dată pe lună...

A venit azi, prima zi. Nu ne-am înţeles din start. Aşa că eu, una, mă întorc la şmotru.
Am spălat geamurile de la bucătărie, vasele şi aragazul, nici n-a fost aşa greu! Şi mai fac şi mişcare, trece mai uşor timpul cât doarme Ilinca, munca fizică mă ajută să-mi pun ordine în gânduri... (vax! caut şi eu avantaje acolo unde nu prea sunt!)
Acum mă apuc de spălat pe jos. Asta ce avantaje o avea? Nu ştiu, mă gândesc şi vă anunţ eu.
Dar pentru banii pe care i-a cerut doamna de azi-dimineaţă, vin eu şi la voi, serios!

Monday, September 14, 2009

Anatomia reloaded

Diseară reîncepe Anatomia lui Grey. Sezonul 5. Să vă uitaţi!
E bine că nu e în zi de etapă, ce pot să zic...

Great minds start little.... later

Deja vu. La propriu! Chiar am mai văzut o dată desenele inteligente, educaţionale, cu Baby Einstein. Roxanei i le puneam înainte de 1 an, ba chiar am avut o manie să le achiziţionez pe toate-toate, tot ce apăruse by "Julie Clark, founder of the Baby Einstein company...". Nici nu stătea în fund bine, o ţineam eu în braţe şi vroiam să înveţe horse şi cow şi simfoniile lui Beethoven, remixate pentru urechi de bebeluş!
Acum i le pun şi Ilincăi - cu ceva decalaj, ea parcă e România în tranziţie, sare peste etape. Mai întâi a văzut şi îndrăgit, odată cu sora ei, Peter Pan şi Little Marmaid, şi abia acum a venit şi rândul lui planting the fields pe muzică de Bach!
Dar better late than never, as they say...

Sunday, September 13, 2009

Finis coronat vacanţa

A trecut vacanţa cu trenu' din Franţa.
Pe care am încheiat-o apoteotic aşa cum am început-o, cu un binemeritat somn de frumuseţe alături de fetele mele. Ca în Grecia, unde în prima zi acolo am dormit 3 ore (adică trei ore) după-amiaza eu, personal. Ca şi în Deltă, unde nu am ratat decât 2 zile de somn de după-amiază, cât mi-a luat să încep şi, respectiv, să termin Paula a Isabelei Allende.
Dar cum ziceam, vacanţa s-a terminat. E vremea şcolii. Succes, cireşari!

Friday, September 11, 2009

Cântă, lăutare, cântă ce ştii mai bine...

Din capitolul "Poate că ştiaţi, dar noi acum am aflat", la Masters of Jazz anul ăsta, mai precis pe 25 noiembrie, vine Jan Garbarek. Asta după Diana Krall pe 22 noiembrie. Şi Cesaria Evora pe 1 octombrie.

Ruşinea de a nu mai fi citit Dilema Veche de mult

"Mi-e ruşine să spun că m-am întors la Dilema Veche după o vacanţă în care n-am reuşit să decid nimic: mai avem vreun motiv să scriem, noi, ăştia, dinozaurii părăsiţi de publicul tabloid, plictisiţi de plictiseala maselor, obosiţi de elitismul de carton în care se ascund în fiecare zi după ce pleacă de la serviciu? Mai avem vreun motiv să ne dăm de după ceasul morţii, să ne ascundem acolo şi să sperăm că ticăitul care se aude nu e zgomotul modemului prin care curge Internetul, cel care ne va nivela pe toţi?"

Lucian Mîndruţă, "Ruşinea", în Dilema Veche nr. 291, 10-16 septembrie 2009, tema numărului: "1989-2009. Două decade în care PRESA CREŞTE SAU DECADE?"

Thursday, September 10, 2009

Artist etalându-şi cu modestie creaţia



Pe podium defiliează Ilinca, 2 ani şi-o lună - cea mai tânără speranţă a atelierelor creative pentru copii marca Valentina îşi prezintă colecţia de toamnă: "cocolo" galben cu guşă bleu, din "nip" colorat.

Vreau să mă mărit corect

Instituţia căsătoriei e perimată, o arată numărul în scădere al celor care îşi iau viaţa în piept în doi. Este depăşită, o arată numărul crescând al divorţurilor.
În plus, cred că este şi înşelătoare. La primărie te întreabă: cutărica, îl iei în căsătorie pe cutărică? Dar aţi auzit voi, fetelor, cumva să zică: îl iei în căsătorie ca să-i faci mâncare, să-i speli hainele, să-i calci cămăşile, să-i cureţi bârlogul, să-i ţii berea rece, televizorul pe programul cu meciul, facturile casei plătite, actele în ordine, să mergi la serviciu şi să-i creşti copiii cu devotament, dăruire şi calm? Că eu, una, n-am auzit. Pesemne se grăbea ofiţereasa de stare civilă şi a sărit peste pasajul ăsta.
Aşa că aş vrea vă rog să-mi aranjaţi să mai trec o dată prin asta, dar pe corecte, ca să ştiu dinainte la ce mă înham.

Sau - mai realizabil, cred - poate cunoaşteţi vreo menajeră să-mi daţi şi mie, ca să-i citesc eu drepturile astea: să facă curat, să spele şi să calce în locul meu. Pentru ca mie să-mi ajungă mai mult timpul şi nervii pentru soţul şi copiii mei. La partea asta nu renunţ.
Mulţumesc.

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...