Blogonovela. Jurnal de famILIE

Am avut sărbători cu un copil răcit, am avut sărbători cu doi copii răciţi, ba chiar cu amândoi copiii răciţi şi amândoi adulţii anchilozaţi, cu gâtul şi, respectiv, mijlocul înţepenite. Aşa că versiunea de Crăciun 2010, cu mine posesoare de "reţetuţă" (cum mi-a zis farmacista) pe care scrie diagnostic "laringo-traheo-bronşită" e aşa, o alternativă de schimbare, un fel de... for a change.

Ceea ce a debutat ca o banală viroză, un "guturai", acum mai bine de două săptămâni - timp suficient ca să mă fac bine înainte de sărbători, credeam eu, a evoluat într-o laringită până la "silent" total, pentru ca ulterior să se complice cu o bronşită. Şi dacă în continuare m-aş mai ţine tare, consecventă principiului meu că antibioticele fac mai mult rău decât bine, probabil că aş risca să-mi petrec săptămâna de munte... la şes, la pat - de-acasă sau unde ţin ei bolnavii de pneumonie.

Aşa că am luat medicamentele de pe "reţetuţă", şi încep cu antibio…

Pe aceeaşi linie logică, de data asta de interpretare lingvistică, am altă întâmplare de povestit.
Recent, am fost la coafor cu fetele să le taie bretoane, că deja mâncau din ele şi nu vroiau defel să îşi ţină părul strâns în cozi.
Roxi vorbea cu coafeza, singura la care merg de vreun deceniu - ca să-l parafrazez pe nenea Spirache din Titanic Valsul lui Muşatescu, m-am tuns de cinci ori la ea în răstimpul ăsta! Şi-i zice să-i taie o şuvă.
- Ce să tai?
- O şuvă.
- O şuviţă, vrei să spui?!
- Nu, că şuviţa e mică, cum e linguriţa faţă de lingură. Asta e mare, deci e o şuvă.

Domnule Djuvara, dac-ar fi să ne luăm după fii-mea, ar trebui să inventaţi o sub-ramură a boierimii româneşti care să ne cuprindă şi pe noi.
Ieri, fii-mea cea mare zice:
- Mami, noi suntem boieri?
- Nu, Roxi, de unde ţi-a venit asta?
- Păi ai zis că nu le deschidem colindătorilor care vin aşa devreme, să creadă că nu suntem acasă. Şi colindul spune: "Am plecat să colindăm / Dar boierii nu-s acasă..." Înseamnă că noi suntem boieri!
Şi nu poţi să spui că stă rău cu logica, nu?

Tocmai mă îndeletniceam cu ştersul prafului de pe mobilă, activitate pe care o amân mereu cât pot de mult. Şi chiar şi atunci când o fac, uite la ce mă duc cu gândul şi ce-mi sună în urechi: "poemul" (sau nu ştiu cum să-l numesc) "Şterge praful dacă trebuie".
(Autor necunoscut)
Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau să plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie?

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care sa înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit.

Şterge praful, dacă trebuie, dar lumea e acolo, afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpăială de ploaie.
Această zi nu se va mai întoarce niciodată.

Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte:
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când v…

Azi i-am strâns Roxanei părul într-un moţ în frunte ca să-i pot spăla faţa de desenul fluture pe care i l-au făcut spiriduşii moşului ieri, la petrecerea de la serviciul bunicului, căci aseară n-am vrut s-o spăl la lumina lumânării şi cu apă rece.

Ei bine, cu moţul acela în frunte, cu părul prins în stil "palmier", Roxana la 5 ani şi 4 luni seamănă foarte bine cu Roxana la 2-3 ani. Şi atunci, glumiţele ei, săritul într-un picior, vorbitul peltic, ţopăiala când stă în faţa mea şi-mi povesteşte ceva, de trebuie s-o urmăresc cu privirea lift, sus-jos, sus-jos, întrebările ei "stupide", faptul că poceşte intenţionat cuvintele, găselniţele de jocuri aiurite... toate copilăriile astea nu mi se mai par atât de deplasate, atât de copilăreşti, ci destul de potrivite cu vârsta ei!

Constat că am tendinţa (în continuare, de când s-a născut sora ei tot am tendinţa asta) s-o consider mai mare decât este, mi se pare că se prosteşte aiurea, că ar trebui să fie mai matură, să vorbe…

Aseară s-a oprit curentul. Pană. "Bulevard bucureştean în întuneric", titrează ziarele. "Ca pe vremea lui Ceuşescu", discută între ele babele.
Iar eu am realizat că în fatidicul an 2010, nu poţi face nimic fără curent electric. Şi că lampa cu gaz a bunicii ar fi fost bună, dac-o aveam!
Păi să vă zic.
Pregăteam cina, în ideea să mâncăm înainte de "În Derivă" - ăsta e un fel de reper temporar, ne aranjăm treburile serii în funcţie de ora lui de începere, stăm agăţaţi de 20.30, cu "înainte de" şi "după". Şi s-a făcut întuneric.
Am încăzit mâncarea - noroc că avem plită pe gaze, nu electrică, că mai mâncam şi răcituri! Apoi, Ikea să trăiască, şi curiozitatea copiilor care m-au convins să luăm nişte lumânărele parfumate, plus o ghirlandă de steluţe care se aprind cu baterie au asigurat romantica cină de ... 17 decembrie.
Centrala de apartament nu funcţionează când e curentul oprit, deci era şi frig, pe lângă întuneric. Laptopul are el auton…

Ilinca, într-o zi:
- Mami, eu azi la grădiniţă am visat că tu erai cea mai bună mămică!
Tot ea, în altă zi:
- Mami, eu azi la grădiniţă am visat că tu erai o frumoasă şi-o delicată!
Păi cum să nu te topeşti de drag când eşti aşa de apreciată de copil, chiar şi la nivel oniric! (asta ca să nu intru în chestiuni freudiene cu semnificaţia viselor, da?)
Azi dimineaţă nu mi-a zis decât că vrea să-i treacă febra ca să meargă şi ea după-amiază la Moş Crăciun la grădiniţă! Şi eu nădăjduiesc la fel!

Update la postul de ieri: a ieşit bine vestuţa! E bună pe copil!
OK, e cu mijlocul cam gol, e chiar un ilic, trebuie s-o desfac şi s-o mai lungesc puţin, dacă nu se lungeşte la spălat (se lungeşte la spălat? cine ştie?). Dar în lărgime e bună, e încheiată bine, azi chiar i-a admirat-o doamna la grădiniţă.

Pe principiul "ce pot face două mâini (stângi) dibace", astăzi am de confecţionat o sorcovă pentru serbarea mezinei. Nu-i vorbă, avem una prin casă, din hârtie creponată, dar e tare turtită... Şi iarăşi aş putea să-i cumpăr una nouă copilului, dar ce, o sorcovă n-oi putea şi eu să fac?

Oi putea? Om vedea...

Later edit:

Am reuşit! Ilinca va avea sorcovă hand made, home made! Voila cum:

Mai întâi am desfăcut cu grijă hârtia creponată tuflită şi şifonată de pe sorcova veche - cu grijă, căci eram conştientă că dacă nu voi reuşi, va trebui s-o pun la loc tot pe aceea! Apoi am adus pe lângă mine tot felul de chestii la care m-am putut gândi: beteală, fundiţe de pus în brad, şerve…

În dorinţa de auto-depăşire continuă care mă caracterizează, mai aveam de făcut un pas înspre generaţia 2.0 de casnică: să mă apuc de tricotat! Ceea ce am făcut. Am început cu o vestă pentru Ilinca. Dacă-mi iese, s-a abonat şi Roxana, îmi tot aduce zilnic firele alese de ea să-mi amintească.

Mi se pare foarte dificil! Ce morfologie greacă? Ce fonetică istorică indo-europeană? Ce geopolitică, imagine publică, comunicare organizaţională? Ce History of Art sau Historiography? Toate au fost piece of cake la vremea lor! La un rând pe faţă un rând pe dos e marele "challenge" al vieţii mele!

Adică... OK, am ales un fir pe criterii pur cromatice, am pus ochiurile pe singurele andrele pe care le am, un număr de ochiuri aleator, măsurând pe spatele copilului-cobai, am mers un rând pe faţă, un rând pe dos... dar am constatat pe parcurs că trebuie să scad ca să intre mâinile... unde şi câte ochiuri? Că nu ştiu modele şi combinaţii de ochiuri, nu e mare scofală, oricum îmi plac lucrurile…

Ingredientul nr. 1: câteva simptome ale unei viroze banale - nas înfundat, durere în gât, pe fondul insuportabilelor (de către mine) schimbări bruşte de temperatură de afară - joi.

Ingredientul nr. 2: febră musculară (am reluat joi exerciţiile fizice după ce la Kids Christmas Party-ul de miercuri am fost din nou întrebată dacă aştept al treilea copil) - vineri.

Ingredientul nr. 3: strigăte de încurajare din tribunele aflate pe partea cealaltă parte a bazinului la adresa copilului aflat la prima lui competiţie sportivă - strigăte care veneau după munca de lămurire ce a survenit plânsului de teamă de la început - sâmbătă după-amiază.

Ingredientul nr. 4: strigăte pe post de conversaţie cu nevestele colegilor soţului la Christmas Party-ul care a avut loc într-un club, pe fundal de muzică extrem de tare, strigăte asezonate cu dans pe tocuri înalte, pierdut odihna nopţii, cocktailuri cu gheaţă, fumat şi frig de crăpau pietrele - sâmbătă seara.

Ingredientul nr. 5: conversaţie cu foştii colegi de…

La-nceput a fost dovleacul.

Pe care l-am grijit, curăţat, dat pe răzătoare, înmuiat puţin de tot cu zahăr, scorţişoară - şi nişte raze de soare pe fereastra bucătăriei.

Apoi am plămădit coca, simplă, de post.
Am răsucit fuioarele de plăcinţele, cu dovleac într-însele, le-am aşezat ca vaşnici soldaţi de pază la intrarea în cuptor. S-au copt în cuptiorul bine încins şi le-am mâncat cu poftă, ceea ce vă dorim şi dvs.!

Asta a fost acum câteva zile, azi am făcut un remake, din restul de dovleac - căci la aşa cogeamitea de bostan, se cuvenea treabă cu alesătură, n-aveam cum a-l isprăvi dintr-o lovitură. Pe principiul "Deuteron ameinon", vorba grecului (pentru neofiţi: "a doua oară e mai bine"), azi am îmbunătăţit reţeta cu nişte miez de nucă amestecat în miezul de bostan. Şi am scos din reţetă pârdalnica de scorţişoară dătătoare de arsuri stomacale.

Dar de azi nu mai am poze. Am doar plăcintă!

... despre Decreţei! Cele care nu ştiţi încă, aflaţi! Au fost şi vremurile astea. Nu pun video, ci  doar link la prima parte a documentarului dat de TVR acum câţiva ani despre Decreţei (pe youtube filmul este complet, în 8 părţi). Şi alte detalii despre drama femeilor obligate să nască am citit aici.

În anii şaizeci, Ceauşescu emitea vestitul Decret 770, prin care interzicea orice formă de întrerupere a sarcinilor şi contracepţie, cu scopul creşterii populaţiei ţării. Copiii care s-au născut atunci, după acest decret, sunt numiţi de spiritul ludic nemăsurat al inventivul popor român în materie de lingvistică cu diminutivul alintăcios "decreţei".
Decreţeii erau deci, cei cu care te-ai pricopsit, cei pe care dragostea, devenită dintr-o dată o dragoste vinovată, i-a făcut să vină pe lume. Copiii, mai mult sau mai puţin, nedoriţi.

Chiar şi înainte de 1967, cu toate că politicile României în materie erau foarte liberale, mijloacele contraceptive lipseau, sau erau foarte reduse. Astfel că femeile făceau avorturi. Avortul era contraceptivul ideal, cel puţin pentru o parte dintre femeile dinainte de 1967.

În anul de graţie 2010, când prietena mea "decreţel" are 42 de ani, femeile trebuie să ştie că avortul nu e cotraceptiv, prin avort omori o viaţă care începuse să exi…