Posts

Showing posts from October, 2011

Atelierul de acasă: tipare pentru mărgele termoadezive

Image
Tot la cererea publicului cititor şi blogo-ascultător, mi-a făcut plăcere să-mi exersez abilităţile de pus X-uri într-un Excel şi am realizat tiparele pentru 2 dintre modelele pe care le-aţi văzut mai înainte aici şi aici. Hello Kitty şi Angry Birds, here they come! :)
M-aş bucura să văd cum au ieşit.

Pila mea la carne a făcut downshifting

Image
Aproape de blocul meu este un magazin de carne de pasăre de la o Avicola nuştiucare. E bine să ai carne de pasăre proaspătă aproape, nu mai trebuie să cumperi de la supermarket sau hipermarket şi să congelezi, iei doar când îţi trebuie pentru gătit. Numai că uneori nu e aşa proaspătă... Căci fie stă într-un frigider peste week-end şi se mai ia curentul, şi-apoi stă ca-ntr-un bufet şi când o cumperi nu mai ai ce să faci cu ea, fie e primită de câteva zile bune şi, deşi în termenul de garanţie, nu e bună pentru copii... În fine, ştiţi cât de important e să ai carne proaspătă pentru mâncarea copiilor. Mai ales când copiii, cum a cazul cu ai mei, sunt carnivori din tată-n fiice, nu concep verzituri în supe-ciorbe dacă nu dau şi de carne, tocăniţele le acceptă după ce devorează carnea, ş.a.m.d. Dar s-a întâmplat ca la magazinul despre care fac vorbire să lucreze ca vânzătoare o doamnă cu care treptat "ne-am împrietenit". Mai mă duceam singură şi o atenţionam că vreau să fie proa…

Pyssla, my love!

Image
La cererea publicului, revenim cu o serie de modele realizate cu biluţe colorate Pyssla - cu ajutorul copiilor, sau chiar făcute de ele. Modelele sunt realizate "în casă", "handmade" şi sunt ecologice. A, nu, ecologice nu sunt. Ei, ce să-i faci, nimeni nu-i perfect. Doar că nu le-am găsit nicio (altă) întrebuinţare: nu ştiu cum să le afişez în camera lor, sau să le agăţ, sau... Aveţi vreo idee?

Bancul realităţii româneşti

Pleacă Ion din sat în America şi devine "John" mare om de afaceri. După un timp fiind în concediu, se întoarce în sat şi oferă fiecărui sătean câte 100 dolari. Toata lumea mulţumită, îl laudă pe John ce băiat bun este. Următorul an, la fel oferă 100 dolari când revine în sat, lumea mulţumită, numai cuvinte de laudă pentru John. În al treilea an, John oferă fiecarui sătean numai 50 dolari. Se întâlneşte Gheorghe cu Vasile: - Vasile ţie tot 50 dolari ţi-o dat? - Tot, măi Gheorghe!, zise Vasile nemulţumit. - Eu nu pot sta aşa, mă duc să-l întreb de ce!.. Se duc amândoi la John, iar Gheorghe îl întreabă: - Măi John, lumea e nemulţumită în sat, de ce ne-ai dat numai 50 dolari? - Ştii măi Gheorghe, a venit criza, a intrat băiatul meu cel mic la facultate, au crescut cheltuielile, bani sunt mai puţini, asta e viaţa e greu! La care Gheorghe către Vasile: -Vezi măi Vasile, John îşi ţine baiatul la facultate pe banii noştri! (Notă: banc găsit pe internet, dar m-am gândit că merge aşa…

Lecţia de engleză

Image
Ilinca şi Roxana stau de vorbă, într-unul din momentele (slavă Domnului, din ce în ce mai dese!) lor frumoase, de surori bune şi mai ales binevoitoare: Roxana: - Masă în engleză se zice teibăl. Ilinca: - Teibăl! - Scaun în engleză se zice ceăr. - Ceăr. - Uşă se zice door. - Door. Şi tot aşa, au făcut înconjurul englezesc al sufrageriei - care se zice livingrum - şi au numit şi denumit toate lucrurile. Sau mă rog, toate ale căror denumiri le ştiau şi în engleză. Mai întâi Roxana, şi apoi, ca Bambi care repetă după Bocănilă, ştiţi secvenţa, repetă şi peltica de Ilinca.
Constat o tendinţă pedagogică la Roxana, de a o învăţa pe sor-sa cum "se zice", cum "se face" un lucru sau altul. Şi o tendinţă docilă la Ilinca, care repetă atentă, diligentă. Dar asta o spun aşa... că n-am eu ce face şi analizez şi întorc pe toate părţile toate lucrurile. Altfel, probabil că sunt doi copii normali - şi atât! :)
De altfel, se vede şi din poză (@AncaIlie - august2011) ce normali sunt..…

Eu nu cred nici în Iehova

Image
Eu nu cred nici în Iehova, vorba poetului. Dar în reclamă cred! În reclama la detergent de vase cred acum cu toată puterea!
Ştiţi tipul acela de reclamă - cam tâmpiţică, credeam pe-atunci, în care cu un detergent "obişnuit" se spală câteva farfurii, în vreme ce cu unul "publicitat" se spală infinit mai multe, gospodina are mâinile moi şi îmbălsămate, şi toată lumea e fericită?
Ziceam atunci: ei, cum să se consume mai mult detergent "obişnuit" decât unul bun, la acelaşi număr de farfurii? Consumi atâta detergent cât pui pe buretele de vase... nu?
Ei bine, eu am cumpărat un astfel de detergent "obişnuit" acum câteva zile, în neţărmurita mea credinţă că orice detergent de vase e la fel ca altul. Îi zice TOJI, ca să ştiţi ce ocoliţi. "To ji or not to ji! This is the question!", tre' să mă vedeţi cum recit singură prin bucătărie, la ora de spălat vase!
Şi pun detergent, şi frec, şi iar pun detergent, care parcă se evaporă, şi la final va…

Downgrading jobs

Image
Îi povesteam soţului că am văzut pe un site de locuri de muncă un job de introducere de date la o firmă care se ocupă de procesarea de documente pentru diverşi clienţi. Care firmă mai are şi sediul aproape de autostrada soarelui, adică destul de aproape de unde ne vom muta în curând (sper!)
El îmi zice că nu e nimic interesant într-un astfel de job, că e doar mecanic, că nu-ţi foloseşti capul şi că după 8 ore de aşa ceva, zi de zi, ajungi să o iei razna.
Dar eu şed şi cuget... Dacă nu o voi fi luat-o razna deja până atunci, cam cum aş putea să-mi folosesc capul peste X ani, când mă voi întoarce totuşi în câmpul muncii aceea, de 8 ore pe zi?
Căci până atunci mi se vor fi tocit şi ultimii neuroni, mi se vor fi risipit în vânt şi ultimele icniri de entuziasm profesional, măturate hăt, departe, de anii de spălat vase, spălat rufe, călcat rufe, strâns jucării din sufragerie, strâns jucării din bucătărie, strâns jucării de peste tot, aranjat paturile, gătit mâncare, aspirat praf, mopuit pod…

De-aş fi fost psiholog de copii...

De-aş fi fost psiholog de copii, probabil că mi-aş fi făcut mâna pe copii mei, şi le-aş fi dat un test "de control", cum am citit eu pe la Ana Savin, de exemplu, că e cea mai recent citită (adică, terminat zilele trecute "Totul se întâmplă înainte de 6 ani", din care mi-a rămas îngăduinţa autoarei privind o palmă la fund, însă tot nu cred că pot să fac asta, chiar de ştiu că e mai bine decât să ţii copilului discursuri moralizatoare, ceea ce cam fac, din păcate...)
Revenind - aseară pregăteam cina familiei la bucătărie, în timp ce fetele se jucau în sufragerie cu câte o păpuşă pe post de marionetă pe care o puneau să spună diverse chestii. Şi deodată o aud pe Roxana, adică vocea unei păpuşi Dora pe care o manevra în timp ce o bătea pe cealaltă păpuşă:
- Na, na! Na, mami! O iubeşti mai mult pe sora mea!
Acuma, toţi autorii de cărţi din acestea de psiho-cunoaştere a copiilor pe care le-am citit mi-ar fi explicat, aşa cum de altfel o fac în cărţile lor, că al meu cop…

Reţetele zilei

Image
Şi azi, Ilinca stă acasă "în medical".
Reţeta 1 - de combatere a stării ei proaste de sănătate: - aerosoli cu 1 ml dexametazonă şi 2 ml ser fiziologic - pentru răguşeala care nu vrem să dea în laringită veritabilă. Are o voce de zici că-i Amanda Lear în devenire! - batista bebeluşului ataşată la aspirator, după aplicarea apei de mare din spray (s-a făcut aproape juma de milion un tub de spray cu apă de mare, frate! nu puteam să iau eu un bidon astă-vară din Neagra noastră Mare?) - pentru mucişori rebeli - din fericire, n-are febră şi sper să nici nu facă
Reţeta 2. supă cremă de legume cu crutoane pentru prânz Nu merge la grădi, deci mănâncă acasă de prânz, deci trebuie să gătesc ceva potrivit pentru datele problei: copil, răcit, prânz. Aşa că am pus la fiert cu sare marină câţiva morcovi, cartofi, ardei, 1 albitură, câteva cepe, după ce au fiert puţin am pus şi o mână de boabe mazăre, după ce au fiert le-am scurs de zeamă, le-am pasat cum făceam când copiii erau bebe (Ooo, te…

DECÂT o obsesie

Vă aduceţi aminte de scatoalca pe care mi-am mâncat-o acum vreun an şi jumătate de la copilul cel mare, Roxana, având ea atunci vreo 4 ani jumătate, referitor la folosirea ultra-corectă a lui DECÂT în propoziţii afirmative? Remember!
Toată vara asta l-am corectat pe nepotul C.D., de 5 ani, referitor la aceeaşi greşeală. Marea mea satisfacţie a venit odată cu sfârşitul vacanţei de vară, când am constatat că băiatul formula nu una, ci toate enunţurile respective corect, cu DOAR sau NUMAI. Fireşte că am fost fericită că vorbele-mi n-au fost în van, cum zice mama pisică în Pisicile Aristocrate, unde ai pus sămânţa, în cele din urmă va ieşi o floare.
Dar această victorie a venit la pachet cu reluarea eforturilor - atunci când am constatat, dintr-o dată, că Ilinca, copilul cel mic, de 4 ani, foloseşte DECÂT în toate enunţurile, fie ele afirmative sau negative! Am refăcut stocul de nervi tari din dotare şi am reînceput vânătoarea de vorbe, asalturile de corectare a DECÂT-urilor.
Acuma, spun…

Ciorbiţă de văcuţă

Image
Diminutivele nu prea îşi au locul atunci când găteşti o ditamai oala de 5 kg de ciorbă de vită. Dar aşa i-a rămas numele de pe când am gătit prima oară felul acesta pentru copiii mei, la vremea diminutivelor. În paranteză fie spus - da, ştiu că nu e corect să te prosteşti atunci când vorbeşti cu un copil, să îl consideri handicapat sau să crezi că n-ar putea pricepe ce spui decât dacă "miceşti", dacă "micşorezi", dacă "minimizezi" toate lucrurile. Dar nah, nimeni nu se naşte învăţat, oameni suntem şi greşim cu toţii sau învăţăm mai târziu.
Cu explicaţii sau nu, cert este că ciorbei de vită la noi în casă i se spune ciorbiţă de văcuţă. Iar după spusele Roxanei, nu mai demult decât azi la masa de prânz: - Mami, eşti cel mai bun bucătar de ciorbă din lume!!
Cu toate complexele mele legate de gătit - şi credeţi-mă, oarecum pe bună dreptate, nu aţi cunoscut un bucătar mai catastrofă, o gospodină mai anti-talent, nu cred că aţi vrea să gustaţi din 99% din mânc…

Ilincisme

Ilinca, aseară: - Mie mi-e frică să mă fac mare! - De ce ţi-e frică? - Pentru că n-am fost niciodată mare până acum! No comment!

Clientul de piatră

Image
Luni a fost o zi mai atipică. Sau poate că nu?!
Dis de dimineaţă, soţul abia întors de cu seară din excursia cu şcoala team building cu firma, mă anunţă că-mi lasă maşina în parcare cu scopul de a merge eu să plătesc şi să iau glafurile pentru casa în construcţie, de la producătorul de piatră naturală. Şi pleacă la serviciu.
După ce duc copiii la grădiniţă, dau să aflu mai multe detalii. Şi aflu că trebuia să plătesc o sumă de care nu dispuneam, şi că glafurile respective, din piatră naturală, zic, cântăreau cam 500 de kg şi unele măsurau până la 2 metri lungime.
Ştiu că nu le am cu ingineria, dar mă uit eu aşaaaa, lung, "ca cloţa la bobocii de raţă", vorba lui nea Mărin (aka Amza Pellea) la maşină, mă scarpin în cap, şi zic: Nu încape! Nu încape îndoială că 1. trebuie să împrumut nişte bani 2. trebuie să caut o dubiţă pentru piatră. Găsesc eu (fată descurcăreaţă, nu vă zisei?) şi bani, şi dubiţă cu şofer disponibil, mergem la firma cu pricina - undevaaaa, încoloooo, în afar…