Thursday, September 17, 2015

Aha! Dr. Laura Markham la Bucureşti în noiembrie!

Printre posturile "draft" de pe agenda mea de lucru pe acest blog se află câteva de inters, cred eu, pentru părinţii de copii, mari şi mici. Ele sunt preluate din limba engleză, în diverse stadii de traducere şi adaptare în limba română. Pe unele dintre ele le-am publicat deja, şi le găsiţi pe blog. De exemplu, despre "Cum poţi oferi iubire necondiţionată, dacă tu nu ai avut parte de ea", sau despre "Parenting fără ţipete". Pe altele le voi publica, pe măsură ce timpul îmi va permite să le termin.

Ce au ele în comun? Sursa, autorul. Care este Aha! Parenting by Dr. Laura Markham. Aşa că în drafturile emailului meu se mai găseşte şi unul către însăşi această doamnă a parentingului care, prin scrierile sale, mi-a oferit multe momente "Aha!" şi mie, şi sunt singură că şi vouă, prin intermediul textelor citite la ea sau adaptate de mine de la ea. Am tot ezitat... cum să îi scriu eu? Cum o să mă bage pe mine în seamă THE Laura Markham? În fond, ce ştie ea despre România, măcar?

Ei bine, dacă nu ştie, va şti! Curând! Pentru că... surpriza mea a fost mare când am aflat că Dr. Laura Markham ne va vizita şi va susţine în două zile patru conferinţe în Bucureşti. Evenimentul este organizat de Totul despre mame, care ne-au obişnuit deja cu invitaţii lor speciali şi evenimentele frumoase de parenting - vezi numele Michael Thompson sau Alfie Kohn.


Am plăcerea să vă povestesc despre evenimentul venirii Dr Laura Markham la noi în ţară în calitate de blogger oficial: Pe de o parte, vă invit să vă înscrieţi şi să participaţi şi voi la acest eveniment unic. Iar pe de altă parte, voi transmite în direct de acolo, din sală, gânduri şi impresii la cald! Și până atunci, vă mai țin la curent.

Iată și niște detalii trimise de organizatori:

Pentru prima dată în România, DR. LAURA MARKHAM, fondator www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, susține 4 conferințe speciale pe 14 și 15 noiembrie 2015, la RIN Grand Hotel, despre dezvoltarea și menținerea unei relații armonioase în familie:

- Părinte liniștit, deci copii fericiți
- Crește un copil inteligent emoțional
- Părinți liniștiți, frați fericiți
- Parenting liniștit: mindfulness și autocontrol

Evenimentul face parte din seria Conferințelor TOTUL DESPRE PARENTING.

Dr. Laura Markham este cunoscută și admirată de sute de mii de cititori din întreaga lume pentru abordarea ei personală care pune accentul pe legătura dintre părinte și copil. Sfaturile sale surprinzătoare se adresează părinților de copii de toate vârstele, de la bebeluși și până la adolescenți, și pot fi citite pe AHAparenting.com, MotheringMagazine, Pregnancy.org.  Dr. Laura Markham își propune să schimbe lumea, preschimbând adulții de mâine unul câte unul, prin ajutorul oferit părinților lor. „Sunt onorată și fericită că voi vizita România în luna noiembrie. Aștept cu nerăbdare să aflu care sunt provocările cu care se confruntă părinții români și ce greutăți întâmpină ei în procesul de creștere a copiilor. Sunt încântată că le voi putea împărtăși metoda mea de parenting blând și că îi voi putea ajuta să își schimbe și să își transforme în bine relația pe care o au cu copiii.”, a declarat dr. Laura Markham.

Evenimentul se adrează tuturor celor care sunt interesați să afle cum să îndepărteze cei 3 „dușmani” ai fericirii – ȚIPĂTUL, CEARTA și PEDEAPSA – și să le înlocuiască rapid cu cei mai buni „prieteni”: CONECTAREA, ECHILIBRUL, BUCURIA.  
Sfaturile practice oferite de DR. LAURA MARKHAM se bazează pe cele mai noi cercetări în domeniul psihologiei și neuroștiinței. La conferințele din 14-15 noiembrie vom afla:
- Cum să ne ghidăm copiii spre A VREA să coopereze fără să apelăm la țipete, mite, amenințări sau pedepse.
- Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente nu co-dependență.
- Cum să gestionăm conflictele dintre frați și să îi ajutăm să devină prieteni pe viață.
- Cum să înlocuim țipetele cu conectarea.

Înscrieri se pot face aici

Wednesday, September 16, 2015

Pe cărări de munte. Sau despre autocunoaştere şi depăşirea limitelor

Postul acesta a fost început duminică, 2 august:

E cald, foarte cald, mă uit la termometrul maşinii care creşte câte un grad, câte un grad, încet dar sigur, pe măsură ce ne apropiem de Bucureşti, astfel că cele 18 grade de la urcarea în maşină au deveni 31 în Capitală!

Deja mi-e dor de munte, de răcoarea copacilor între care am întins cele 9 corturi ale Taberei de Supravieţuire organizate de Academia 1,61. Mi-e dor de efortul urcatului pe munte, de ploaia răcoroasă, de râul care curgea la poalele deluşorului cu corturi... Iar Roxana mai are puţin şi izbucneşte în plâns de dorul lui Zaza, căţeaua ciobonesc mioritic a cabanierului de la Garofiţa Pietrei Craiului.

Au fost 4 zile de urcat pe munte pe traseu, orientare, pus cortul, atelier de bagaj minimal de urgenţă, atelier de prim ajutor, de făcut focul, de făcut adăpost de urgenţă... de căţărat pe stâncă, de traversat râul pe coardă... totul, pe fondul de dezvoltare personală realizat printr-un cadru imaginar, cu o poveste şi mulţi protagonişti, participanţii la tabără.



Joi, 30 iulie - Prima zi - întâlnirea cu ceilalți la punctul de întâlnire, am mai mers cu mașinile cam o oră, le-am lăsat apoi şi am mai mers cam o oră pe jos până la Cabana Garofiţa Pietrei Craiului. Am pus corturile şi ne-am relaxat: foc de tabără şi distracţie!

Pe grohotiș
Vineri, 31 iulie - A doua zi de tabără a fost şi prima provocare pentru mine: urcarea pe munte. Instructorii ne-au propus un traseu (dificil, după părerea câtorva dintre noi) de 2 ore urcuş pieptiş, iar apoi întoarcerea pe alt traseu, mai ocolit dar mai lin, de 3 ore. Greu la deal, frate! Am simţit că îmi dau sufletul! Mă gândeam doar la rău: dacă mi se umflă iar picioarele şi fac tromboză din nou? Uite, am pulsul 140, dacă nu are timp sângele să se urce la loc pe vene, ca data trecută când am ajuns la spital? Fără niciun pic de antrenament, am rămas la coadă - dar nu m-au lăsat de coadă, pentru că cei 4 instructori erau presăraţi printrei cei 17 participanţi la tabără, iar unul dintre ei se asigura că nu rămâne nimeni în urmă.

Când am clacat de tot şi am anunţat, după vreo 45 de minute de urcare, că eu vreau să mă întorc la corturi, Andrei (adică acel Andrei Samoil, conducătorul taberei, coordonatorul Academiei 1,61 şi da, pentru cei care l-au recunoscut, chiar arhitectul din Visuri la cheie) m-a luat în faţa şirului şi m-a pus, nici mai mult nici mai puţin, decât să dau eu tonul grupului, să merg în ritmul meu. Credeam că or să mă înjure toţi, mi-era ruşine că, în afară de familia mea, erau oameni necunoscuţi, care nu mă ştiau şi pe care nu îi ştiam. Ce aveau să spună despre mine? Că îi ţin pe loc, că mă mişc cu încetinitorul, că ei nu au venit să îi duc eu sus cu viteza melcului. Aiurea! Am aflat apoi că mi-au mulţmit chiar, că şi ei obosiseră, dar nu recunoşteau, că de fapt, cei din spatele meu nu observau că merg încet, şi mai mult, de fapt nici nu mergeam încet, ca dovadă, că am făcut traseul de 2 ore în... 2 ore! Plus câteva minute, dar în mare cam aşa.
În fața Cerdacului Stanciului
Odată ajunşi sus, pentru cunoscători - pe Piatra Craiului, la Peştera Stanciului, când mai aveam doar câţiva paşi până la peşteră, a început ploaia. Ne-am adăpostit în peşteră, am stat de vorbă şi ne-am tras sufletul până s-a oprit. Apoi am mers încă câţiva paşi, până la Cerdacul Stanciului, doar în recunoaştere, căci ne-au anunţat că a doua zi urma să ne căţărăm pe stâncă.

Eu, aici, încă o dată? Nici nu mă gândesc! Să mă văd eu frumuşel cu bine jos, la corturi, că mâine stau şi usuc hainele pe poieniţă (era umezeală şi umbră, hainele tuturor erau îmbibate şi de transpiraţie, şi de ploaie şi nu se uscau deloc), văd dacă are cabanierul ceva de citit, sau vreun rebus, sau mă plimb pe jos... Dar de urcat aici nici nu mă gândesc să mă mai urc încă o dată!

Drumul de întoarcere a fost ceva mai lung decât ne-am imaginat, prin Poaina Tămăşel, care înseamnă o veche stână, acum părăsită. Iar Poiana, după cum glumeam apoi, ar merita numele de Poaina cu Urzici. Ne-am rătăcit de grup, pentru că Ilinca s-a apucat să-şi scoată una din perechile de pantaloni de pe ea, şi n-am mai văzut în ce direcţie a mers grupul, din cauza urzicile mai înalte decât un stat de om. Dar din nou unul dintre instructori era alături de noi, cu staţia de emisie-recepţie, aşa că i-am găsit repede pe ceilalți.

Ştiţi senzaţia aia de oboseală maximă şi bucuria reuşitei? Cam aşa mă simţeam eu când am ajuns înapoi la corturi, după 7 ore de când plecasem de dimineaţă! Stoarsă de vlagă, dar bucuroasă că totuşi am dus la bun sfârşit traseul. Fără rucsac în spate, precizez, şi ştiu că mi-ar fi fost mult mai greu şi cu rucsac.

Visam doar la o bere rece şi odihnă, dar una din regulile taberei era fără băuturi! Astfel că nimeni nu a băut nimic altceva decât apă sau ceai. A, dar, şi supă la plic - nu mai mâncasem de mai bine de 10 ani, iar fetele au mâncat pentru prima oară. Și le-a plăcut - ghinionul lor, că eu aşa ceva nu le fac acasă, cum credeau ele!

Sâmbătă, 1 august - Ziua Wide Games. Este un concept pe care nu știu dacă l-au introdus cei de la Academia 1,61, dar eu la ei l-am întâlnit şi constă în jocuri cu căutare de indicii, descoperire, posibilitatea să câştigi ceva (în cazul nostru - colţi), şi să pierzi ceva (aceiaşi colţi, care Roxanei i-au fost "furaţi" printr-o manevră abilă de deformare a regulamentului, sau echipele adverse au profitat de o eroare de comunicare, ca să o deposedeze de toţi colţii şi să o facă realmente să plângă!)

Revenind la dimineaţa de sâmbătă: potrivit hotărârii luate în ajun, vroiam să rămân la tabăra de corturi. Dar când m-am trezit dimineaţă perfect odihnită, cu piciorul care mi se umflase cu o seară înainte, dezumflat, am început să mă gândesc: de ce să nu merg din nou pe traseu? Mai ales că acum cunosc traseul! Şi am uimit întreaga "audienţă" cu decizia mea, când m-au văzut din nou printre ei pe cărarea de munte! Acum chiar eram veselă, vorbeam cu toţi, îi îmbărbătam pe drum...

Pauză de poză, pe drumul prin pădure
Dacă a fost mai uşor? Nu, a fost la fel de greu. Dar, aşa cum spunea şi Anca de la Academia 1,61, tot am aflat ceva despre mine în tabăra asta (care e şi de auto-cunoaştere, pe lângă cunoaşterea partenerilor din echipă şi din echipele adverse): că nu mă tem de ceea ce cunosc, oricât aş şti că e greu. De altfel, i-am răspuns că intuiam deja asta despre mine, cam de pe când am născut a doua oară, şi deşi ştiam că va fi greu, a mers totul strună pentru că ştiam ce mă aşteaptă, eram pregătită!

Odată ajunşi sus, în Cerdacul Stanciului, am dat de 2 noi încercări: Andrei și colegii lui pregătiseră corzile pentru escladă pe stâncă, în Cerdac, de unde priveliștea peste toată valea este minunată, am văzut poze - eu nu am urcat (deşi acum parcă îmi pare rău că nu am escaladat şi eu un pic); iar în Peştera Stanciului trebuia să intrăm singuri în nişte cotloane neumblate - de fapt, umblate de cei de la Academia 1,61 înainte, căci ascunseseră indicii acolo pentru noi - şi nici aici nu am intrat, am o chestie cu mers singur într-un loc atât de strâmt şi întunecat...

Întoarcerea a fost tristă pentru Roxana, care, vă spuneam, a rămas fără colţii câştigaţi. A fost un test emoţional pentru ea - au năpădit-o lacrimile instantaneu, chiar dacă logic înţelegea că nu e atât de importantă pierderea, şi un test de "anduranţă" pentru mine, colega ei de echipă, care nu mai găseam cuvinte să o consolez. Şi credeţi-mă, după ce am luat-o, logic, cu "lasă, mamă, nu-i nimic", am luat-o şi pe partea de "parenting empatic", i-am validat sentimentul de pierdere, am ţinut-o de mână să plângă... Dar probabil că avea nevoie de mai mult - şi nu era timp, trebuia să coborâm că venea ploaia. Or, dacă te prinde ploaia pe grohotiş, la 2 ore departe de orice semn de viaţă, nu prea e fan.

Peste râu

Întorşi la tabără, după ce am mai trecut prin câteva aventuri (am traversat un râu suspendaţi pe un cablu, am construit un adăpost de urgenţă, ne-am căţărat într-un copac pe coardă, ne-am descurcat din nişte iţe impletite etc. - vedeţi pozele), am constatat cu toţii - aşa cum deja intuiam eu, sau de fapt mă gândeam că aşa ar fi fost frumos - că jocul mai departe presupunea lucrul în echipă!

Indiferent câţi colţi a câştigat fiecare, trebuiau puşi toţi la un loc pentru aflarea soluţiei finale. Şi odată ce am primit câteva indicii, am avut satisfacţia să dezleg eu, eu singură şi datorită studiilor de filologie, enigma. Căci puteai să pui toate piesele de hârtie la un loc şi să reconstitui un puzzle pe care stătea scrisă o sintagmă - muncă sisifică, erau câteva sute de bucăţele similare! Sau să o iei din aproape în aproape, pe calea indiciilor din zilele trecute... dar în sens invers. Ceea ce am făcut eu, şi am ajuns la dictonul care ne lega pe toţi, în această expediţie. (LE: "Puterea exemplului" era dictonul descoperit).
În căutarea indiciilor pe maldărele de "colți"
Tot în acea seară am primit cadou frumoase (şi foarte practice, aveau să se dovedească în restul vacanţei de vară!) bandane inscripţionate cu Academia 1,61 şi am avut discuţii de feed-back.
Final de tabără
Duminică 2 august - A doua zi am strâns corturile şi, în stilul caracteristic, Andrei ne-a înmânat diplomele de participare la tabără... într-o peşteră pe drum, o peşteră care am înţeles că se numeşte a Urşilor, la fel ca cea din Apuseni, doar că se află pe lângă Sătic-Rucăr. De fapt a trebuit să căutăm noi dimplomele în peşteră.
Familia noastră, cu diploma găsită în peșteră
Una peste alta, a fost o aventură foarte frumoasă această tabără de supravieţuire! Vă recomand tuturor să petreceţi timp alături de familie - sau măcar de unul dintre copii, cu care puteţi face echipă în acest fel! Veţi descoperi lucruri pe care poate nu le ştiaţi atât despre partenerul/partenerii de echipă, cât şi despre voi înşivă.

Cu ce am mai rămas eu, în plus, din această aventură? Cu o mai mare încredere în mine! Deci, pot! Deci, am urcat pe munte! Iar asta m-a ajutat şi în restul vacanţei - despre care poate voi povesti într-un alt episod. Dar simt că mă ajută şi în viaţa de zi cu zi.

Poate că sună a truism, poate că voi, care aveţi încredere în forţele proprii "by default" găsiţi asta o prostie. Dar eu stau destul de prost la capitolul ăsta, mă consider în continuare doar un copil ceva mai mare, care nu ştie sau nu poate să facă anumite lucruri... Ei bine, să vezi că ai terminat traseul, un traseul greu, în acelaşi timp şi cu aceleaşi resurse ca cei pe care îi admiri pentru asta, să simţi endorfinele cum ţopăie în capul tău (sau unde şi-or avea sălaşul), să vezi valea aşternută la picioarele tale, iar tu deasupra tuturor... asta e ceva! E ceva foarte mare și important! Și după aceea nu te mai poți simți neputincios!

Credit foto: Fotografiile sunt făcute de cei de la Academia 1,61, eu nu am cărat aparatul foto pe munte, abia m-am cărat pe mine, iar telefonul era închis, căci tot nu era semnal de niciun fel.

Tuesday, September 15, 2015

Fericirea e atunci când...

E seară, sunt la bucătărie şi pregătesc cina. Pornesc radioul din bucătărie, care stă pe programele Radio România, acum Muzical și am noroc: se transmite unul dintre concertele de la Festivalul George Enescu. Este chiar cel pe care am avut plăcerea să îl văd în sala Ateneului vineri, 11 septembrie, împreună cu o prietenă. Ce bucurie a fost să ascult viorile, pianul, harpa... O senzaţie inconfundabilă ţi-o dă muzica, Dvorjak și Brahms în interpretarea unei orchestre din Berlin, dirijate de Horia Andreescu.

Şi mă gândesc imediat la evenimentul despre care tocmai am aflat - unul pe teme de fericire - susţinut în ţara noastră de Eiji Han Shimizu. Până în momentul în care am aflat de acest eveniment nici nu auzisem de numele acestuia, recunosc. Un specialist în Fericire. Hmm! 
Apoi de curiozitate am vizionat pe Internet filmul despre Fericire realizat de el şi am vrut să vă împărtăşesc şi vouă din frumosul pe care l-am trăit când am văzut filmul.


Asociația Inițiativa pentru Fericire, primul ONG românesc care are ca obiectiv creșterea nivelului de fericire în comunitățile din România, organizează pe 22 și 23 septembrie workshop-ul Managing Happiness and Resilience cu Eiji Han Shimizu. 

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii organizatori, Eiji Han Shimizu este trainer certificat Search Inside Yourself, Google based company și specializat în psihologie pozitivă prin cel mai bun program la nivel mondial numit Masters of Applied Positive Psychology de la University of Pennsylvania, scriitor și producătorul Happy Movie. Eiji a mai fost prezent în România la Conferința despre Fericire în anul 2013, unde a susținut cel mai îndrăgit workshop din cadrul evenimentului.

Pe scurt, Eiji pare un om tare fain, care îmbină în mod creativ spiritualitatea cu știința. Va fi interesant să îl ascult, mai ales că în ultima vreme mă pasionează ideea de parenting conștient/mindful parenting. (În paranteză fie spus, se pare nici nu e nevoie să caut eu cărţi în domeniu, că mă caută ele pe mine, acum chiar una de acest fel am în lucru pentru traducere, împreună cu editura la care colaborez acum).

Pentru a putea participa cât mai multă lume la evenimentul din 22 şi 23 septembrie, preţul este unul accesibil (90 de lei pentru o zi și 160 de lei pentru ambele zile (preț întreg). 
Voi, cititorii B24KIDS puteţi beneficia de o reducere de 10% dacă folosiţi la înscriere codul de reducere B24KIDS.

Programul evenimentului cuprinde:

Modul I - 22 septembrie - Abilităţi intra-personale pentru reducerea stresului. Învaţă să te conectezi la mintea şi corpul tău.
- Mindfulness
- Rezistenţă emoţională
- Optimism

Modul II - 23 septembrie - Abilităţi inter-personale pentru reducerea stresului. Învaţă să te conectezi la ceilalţi şi la mediu:
- Compasiune
- Recunoştinţă
- Misiune personală

Mai multe detalii puteţi obţine pe site aici sau direct de la organizatori, persoană de contact Andreea Gospodariu, email andreea.gospodariu@ipf.ro.

Ne vedem acolo să aflăm care-i treaba cu fericirea :)

Tuesday, September 8, 2015

(Aproape) a trecut şi vara asta

A fost una foarte plină pentru noi, cu multe plimbări, de tot felul. Şi sper să găsesc răgazul să vă povestesc mai pe larg. Acesta e doar un teaser - pe care îl umplu mai jos cu câteva fotografii la fel de ... teasing :))

















Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...