Posts

Showing posts from August, 2009

Locuinţa mea de vară e la ţară

Image

Regal culinar pescăresc

Image
Marca tanti Axenia. Şi se zice că peştele nu îngraşă. Poate la o masă, dar 8 zile a câte 2 mese de bucate pescăreşti pe zi, asta e altă mâncare de peşte. "Burta de peşte" există, am venit mai graşi cu câteva kilograme fiecare. Poate şi pentru că peştele cere (bere, vin) să înoate în burtă :)

Anonimul de la Sf Ghe

Image
versiunea ham-ham.

De prin Deltă adunate

Image
Câteva fotografii din Delta Dunării, 3-11 august 2009.
- Văcuţele încă beau apă de mare, că tot nu e sărată, ca în alte locuri, din cauza Dunării care se varsă în apropiere.
- Au apărut şezlongurile şi la Sfântu Gheorghe. Cică anul trecut nu erau.
- A apărut şi un trocarici la Sfântu Gheorghe, care anii trecuţi nu era. Pe bune, aşa se numeşte, vă arăt biletele dacă nu mă credeţi!
- Relaxare totală în cel mai fin nisip.
- Marea cu valuri mari, mini-tsunami de Marea Neagră, în ziua de după cutremurul de falii marine (geologii să mă tragă de urechi pentru aberaţia pe care am scris-o aici).

Burta de peşte

Urmează - când m-oi învrednici s-o scriu - povestea zilelor din Delta. Şi pozele aferente.

Nu tot ce zboară e Malev

Nici măcar avionul nostru de la ora 18.10. L-au anulat aşa, „ungureşte”, cum se exprima total contrariată o româncă în aeroport: „numai la ei se poate întâmpla aşa ceva”. Aşa că am mai petrecut cinci ore pe tărâm unguresc – printre Internet şi Duty Free, cina de 3.000 de forinţi plătită de Malev şi nişte copilaşi foarte agitaţi şi deci foarte plângători – a fost momentul în care n-am mai regretat că nu-s şi fetele cu noi.
Am ajuns în Otopeni pe la 2.30 noaptea.
Cam aşa a fost vacanţa noastră singuri 4 zile la Budapesta.
Când am povestit unei prietene că ne cam plictisisem acolo şi abia aşteptam să ajungem la fete, că mi-era dor de ele, a părut rupt dintr-un alt film.

Omul sfinţeşte locul... "magyar-orszag"

Vineri am înfruntat canicula plimbându-ne cu Cati şi Paul prin Hosok Tere – castele, iarbă verde, statui, muzee, răţuşte... tot tacâmul. A, şi mulţi turişti în Double Deckere şi cu rişca şi în pâlcuri organizate şi în cete dezorganizate. Click-click făceau blitzurile, click-click stânga şi dreapta.
Cati şi Paul pornit spre Oradea, noi spre centru. Apoi i-am vizitat pe „ungurii” Paul şi Neli Nagy la ei acasă – după ce cu o seară înainte îi convinsesem să-şi schimbe planul şi să rămână şi vineri în Budapesta, în loc să meargă acasă, la Arad.
Dar sâmbătă chiar am rămas singuri în Budapesta. Prieteni pe-acolo nu mai avem alţii, locurile le ştiam, le aveam în multe variante de poze, primăvara, toamna, iarna, le-am mai tras şi în variantă digitală, am făcut şi shopping prin Westend (sper disperarea şi durerea de picoare ale lui Cosmin) şi am decis că nu are niciun farmec Budapesta în ziua de azi, pentru noi. Ce-a fost, a fost. A fost frumos pentru că eram tineri, n-aveam nicio obligaţie, ni…

Nici gulaşul nu mai e ce-a fost

Cum am ajuns, am tras „la scoţi” – id est, restaurantul cu specific irlandez Sir William, ţinut de un kurd în Budapesta şi la care serveşte la masă o româncă din Ardeal. Şi unde mâncam eu pe vremuri cel mai bun gulaş din Budapesta. Ei bine, cu amintirea aceea voi rămâne, căci între timp cred că au schimbat bucătarul, sau reţeta, sau ingredientele, căci nu am mai recunoscut gustul.
A, şi nu mai au nici Pilsener Urquell! Iar la Paris Texas şi Pink Cadillac au scumpit şi au rărit tot, inclusiv pizza mea preferată cu usturoi şi porumb, berea de grâu „Buza Sor”.

BB King is the king, indeed!

BB King a cântat excepţional, a făcut show, se citea pe el şcoala americană şi cele câteva decenii de rege al blues-ului. Chiar şi aşa, la cei 83 de ani ai lui! A cântat stând pe scaun – am înţeles că nu e prima oară. Dar a fost electrizant. Dialoguri cu publicul, feed-back, dans, glume, show.
Şi nici Susan Tedeschi, din deschidere, n-a sunat rău – zic eu, care-s total necunoscătoare în domeniu.

A, să nu uit: "ceremonialul" de intrare în sala de spectacole. Deşi ne plimbasem cu aparatele de fotografiat după noi, când am pornit spre concert am trecut pe la hotel şi le-am lăsat, pentru că ştiam că nu e voie cu ele şi ne era teamă să nu ni le confişte la percheziţia de la intrare, aşa cum fac la Bucureşti la concerte. Ei bine, nu! Adică NU se face percheziţie la intrare. E total inuman şi nedemn să iei la pipăit oamenii care au plătit bilete ca să asculte o muzică de calitate! NU se confiscă aparatele de fotografiat sau filmat. În fond, cele profesionale nu se pot ascunde într-o …

Budapesta, iulie 2009

Image
După 5 ani de la „retragerea trupelor” din Ungaria, Anca şi Cosmin au decis să facă o vizită de remember în capitala maghiară. Pentru acurateţea istorică a datelor, nu era prima vizită de acest fel. Precedentele s-au întâmplat în 2005, la vreo 8 luni după naşterea Roxanei, şi 2007, cu vreo 4 luni înainte de naşterea Ilincăi, care fete au întregit trupele Ilie-şti. Dar fetele nu ne-au însoţit nici în această vizită la Budapesta.
Aşa că sub pretextul şi cu bucuria concertului BB King din 16 iulie 2009, am purces la drum.
Drumul cu avionul la plecare – OK. Am făcut o mulţime de poze din avionul tip Bombardier, care nu zboară decât la maxim aproape 8.000 metri altitudine, aşa că priveliştea a meritat să renunţ la lecturi plictisitoare pe parcursul drumului de o oră şi 10 minute.
De la aeroport la hotel am preferat varianta „low cost”: cu autobuzul 200E până Kobanya Kispest, la capătul metroului albastru, cu care am continuat drumul până la 5 minute de hotel, la Kalvin Ter. Cu totul – 300 for…

Plajele din Pelion

Image
Am vizitat mai multe plaje şi fireşte că frustrarea din prima zi a fost înlocuită cu o profundă admiraţie pentru acele locuri, transformată în regretul că trebuia să plecăm, pe măsura ce se apropia sfârşitul vacanţei. Am încercat să fac un top al preferinţelor, dar nu ştiu care plajă ar trebui să ocupe primul loc.
Poate Milopotamos, cu cele două plaje legate printr-o stâncă pe sub care se trecea ca pe sub o arcadă. Sau poate Agia Saranda, plaja de departe, lungă, cu nisip, străjuită de stânci şi statuia sfintei care dă numele plajei, cu peştera săpată natural în stâncă şi unde peştii înotau liberi printre picioarele noastre. Sau poate Kalamaki, cu totul şi cu totul specială, ca un tărâm cu multe ochiuri de apă pe stânci, unde ne-a dus localnicul bărbos Odiseea şi prietena lui Danae (despre ei aş scrie un capitol întreg – cum e să mergi în Grecia, pe tărâmuri legendare, şi să fii invitat şi tratat în buna ospitalitate greceastă, cea tradiţională nu cea turistică, acasă la ei de Odiseea…

Din vacanţă adunate

Image
Românul s-a născut poet şi grecul – peşte

Grecii aveam să constat au aşa o naturaleţe în ce priveşte marea! Parcă s-au născut în ţara cu atâtea sute de mii de kilometri de ţărm maritim atât pentru mers, cât şi pentru înotat. N-aş putea spune că am decelat vreun stil de întoat care să mă impresioneze prin acurateţea elementelor. Însă toţi înotau. Şi înotau simplu, natural, aşa cum mergeau sau vorbeau sau mâncau.
Poate că remarcile astea vin şi din frustrarea mea de a nu şti să înot, provocată mai ales de frica de apă. Dar poate e şi ceva adevăr obiectiv în asta.

Kala!

O altă caracteristică a grecilor pe care am descoperit-o în Pelion este simţul artistic, aplecarea spre tot ce are o frumuseţe simplă, naturală. Florile, de exemplu. Nu lipsesc din nicio casă, de la niciun gard, din nicio gospodărie. Muşcate roşii şi roz, nu în ghivece, ci înalte cât un stat de om, leandru înflorit în trei culori diferite, trandafiri, begonii, în ghivece sau direct în pământ, mici sau de mărimea casei. Orice…

Muntele Pelion

Image
Reşedinţa de vară a Zeilor Olimpului şi tărâmul magic al Centaurilor. Se ridică impozant deasupra Volos-ului, între golful Pagasitic şi marea Egee. Casa lui Iason şi a argonauţilor porniţi de aici pe mare în căutarea lânei de aur, Pelion te duce spre stânga, apoi spre dreapta, apoi în sus, apoi în jos, pe cărări altfel bine asfaltate, printre culmi la vremea asta înverzite, şi mai ales printre florile de tot felul, spre destinaţie.
Roxana a adormit într-un final în braţele mele, cu doar vreo douăzeci de minute înainte de mult-aşteptatul „arriving at destination – on right”. Ajunsesem la Damouchari! După 13 ore şi jumătate. Era 5.30 după-amiaza, eram ameţiţi de drum, storşi de vlagă, nu ne mai trebuia nimic.

Ne-au întâmpinat veseli nevoie mare prietenii noştri, familia Stoica. Ei erau deja acolo de vreo 10 zile şi ne-au dus mai mult pe sus, căci aproape că nu mai ştiam nici să mergem, la Victoria, care ne-a preparat „duo caffes eliniko metrio parakalo!” şi un pic întremaţi am purces să …

Grecia

În Grecia – parcă am fi intrat în altă lume! Dintr-o dată au apărut indicatoare atât în greacă, cât şi cu caractere latineşti. Cred că am fi nimerit cu ochii închişi destinaţia, darămite cu GPS şi o hartă a Greciei – una veche, căpătată de mine acum vreo 20 de ani de la un vecin care avea o agenţie de turism şi păstrată cu o sfinţenie demnă de o cauză mai bună! Pentru că fireşte că pe harta asta apăreau localităţi cu denumirile modificate (Koulata era Kula, Promachonas era Promahon, Serres era Sere etc.), iar unele drumuri nu apăreau deloc. De altfel, autostrada se construia chiar sub ochii noştri, la propriu, pe unele porţiuni am mers la ducere pe drum vechi, la întoarcere era deja autostradă, şi fireşte că GPS-ul ne tot arăta că mergem pe câmp şi ne căpiase cu „recalculating”.
Au început să-mi revină, încet şi sporadic, crâmpeiele de cunoştinţe de limbă greacă. Mai întâi la cititul diverselor inscripţii de pe marginea drumului, a indicatoarelor, a hărţilor. Am trecut pe lângă Salonic…

Continuare - Bulgaria

Image
Şi a început aventura pe tărâm bulgăresc. Citisem pe Internet un întreg folclor, legat de traversarea Bulgariei. Despre „racheţii” care atacă maşinile, îi fac pe şoferi să oprească sub diverse pretexte, şi apoi le fură tot – şi cum să nu opreşti la niciun semn de pe margine, dacă nu e poliţie. Despre şoselele proaste, nesemnalizate, fără indicatoare şi borne kilometrice – şi cum să nu te abaţi de la drumul principal. Despre limitările de viteză şi poliţiştii bulgari plantaţi ca seminţele pe marginea drumului „la mica ciupeală” – şi cum să scapi de amenzi cu şpagă. Despre detectoarele de radar – care sunt permise, dar inutile în Bulgaria, şi nepermisă nici măcar deţinerea lor în Grecia. Despre ocolirea Sofiei, care dacă te rătăceşti, poţi să pierzi mult timp şi bine căutând să revii la drumul cel bun – şi cum să ţii drumul indicat de Via Michelin, un fel de centură a Sofiei. Şi aşa mai departe.
Din fericire, în realitate lucrurile au stat mult mai bine. Sau poate că eram noi pregătiţi d…

Vacanţă în Grecia - plecarea

Startul: 14 iunie 2009

Ne-am trezit la 4 dimineaţa, am pus şi copiii adormiţi încă în maşina în care dusesem deja bagajele şi am pornit-o la lungul drum spre vacanţa în Grecia. Aveam multe stresuri: cum se vor comporta fetele pe drum – Via Michellin ne dăduse 13 ore. Să nu ne îmbolnavim pe-acolo – am luat o valiză de medicamente de tot felul, de diaree, de constipaţie, de febră, de alergii, de ciupituri, de urticarii, de tuse, de julituri... Plus antibioticul pe care mi-l dăduse mie doctoriţa ginecolog, însoţit de medicamentul care să mă ferească de efectele antibioticului, plus calciu tot de la ea.
Roxana făcuse febră 39,5 sâmbătă, şi avea gâtul roşu-roşu. Ilinca trăgea după ea nişte muci care parcă nu-i mai treceau. M-am gândit şi răs-gândit: să mergem? Să mai stăm o zi ca să vedem cum evoluează stările de sănătate ale fetelor? Dacă o să le fie mai rău? Unde găsesc eu acolo un medic şi cum mă înţeleg cu el? De unde iau medicamente, când totul se dă pe reţetă?
Însă la 4 dimineaţa, cu…