Friday, July 28, 2017

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Eram pe plajă la 2 mai, între 2 meciuri de baschet la Campionatul Național de MiniBaschet, la finele lunii iunie. Chiar în ziua de vineri, ultima din iunie. Apa era rece ca gheața, nici gînd să facem baie! Iar soarele ardea ca focul, nici de plajă nu era. Dar stăteam la umbră, în atmosfera plajei.

N-am de lucru și scot telefonul mobil din geantă. Zapez distrată, neatentă. Dar toate simțurile mi se activează dintr-o dată, ba chiar devin foarte active, când dau de un anume e-mail. Un e-mail de la banca ING, la care am cont, prin care mă anunțau că mi s-a pus poprire pe cont, în valoare de 420 de lei. Poprire dispusă de Primăria Sectorului 3 din bd Lucrețiu Pătrășcanu. Era acolo și un număr de telefon pentru informații. Firește că dau telefon.

O doamnă amabilă de la bancă răspunde și îmi confirmă exact ceea ce știam deja din email, nici o informație în plus, privind motivele popririi. A, ba nu, ceva nou tot am aflat: și anume, că pot dispune plata de urgență a acelei sume, "dar să știți că se percepe o taxă pentru asta!" Nu doresc plata niciunei sume, de niciun fel, nici urgent și nici lent, atîta vreme cît nu știu pentru ce, ce reprezintă acea sumă. Sau, îmi spune doamna de la bancă, poate amîna ca banii să-mi fie luați din cont cîteva zile - nu mai țin minte dacă 5 sau 7 zile lucrătoare, pentru ca eu să pot afla pentru ce îmi sunt ceruți banii.

Poprirea nu are legătură cu firma la care sunt administrator, e venită pe CNP-ul meu, e clar. Dar ce naiba poate fi? Nu mă știu datoare cu nimic Primăriei Sectorului 3. Am plătit toate impozitele, am plătit toate amenzile... Cea mai recentă dintre ele a fost cînd mi-a luat poliția permisul în octombrie 2015. E drept că am fost la mare de 1 iunie și am uitat să plătim prin SMS taxa de pod, așa că mă aștept să primim amenda acasă. Dar 1. e prea repede de-atunci, nu cred că s-au mișcat așa iute. și 2. mașina e înmatriculată pe firmă, nu venea amenda pe numele meu. Și nu 420 de lei, înțeleg că o să plătim vreo 130 de lei amendă.

Încerc apoi să găsesc un număr de telefon de la Primărie, la informații sau ceva de acest gen. Găsesc, și sun, și sun... Și nu răspunde nimeni. Reamintesc că acțiunea se petrece vineri, cam pe la prînz. Deci, ușor de înțeles de ce nu mai răspunde nimeni la telefon la Primărie, chiar de-ar fi răspuns mai devreme.

O las moartă, vine weekendul, încerc să mă relaxez, mai vorbesc cu o prietenă care a trecut de curînd printr-o poprire, dar la ea era pe firmă...

Și vine ziua de luni. Și plec spre Lucrețiu Pătrășcanu. Mă parchez pe-aproape, dar nu destul de aproape, cam unde am găsit și eu loc de parcare, nah. Și uit să iau și umbrela din mașină, pentru că la momentul coborîrii din mașină, nu ploua. Intru la ANAF Lucrețiu Pătrășcanu. Întreb la ușă, și o jandarmeriță de la intrare mă informează că acolo e pentru Ilfov, pentru sectorul 3 e după colț. Ocolesc clădirea, intru, și dau de multă lume și multe birouri, claie peste grămadă, uși stricate, dulapuri căzute, hîrțoage... Un rai pentru un eventual incendiu! Sau cel puțin, numai limbi de foc vedeam eu pe holurile alea! Întreb la un birou unde trebuie să merg pentru popriri, sunt trimisă la altul. Întreb și acolo, mă expediază la altul. Unde ușa închisă susținea o sumedenie de anunțuri, printre care unul scris cu litere de-o șchioapă, cum că acolo nu se lucrează cu publicul.

Intru totuși, și dau de mulți funcționari la birourile lor, lucrau de zor, dar nu au fost surprinși că a intrat "publicul" peste ei. Unul singur se afla în picioare, l-am luat în vizor și m-am repezit spre el, să nu cumva să-mi treacă entuziasmul. Omul mă ascultă politicos și calm, și-mi cere hîrtia prin care am fost anunțată de poprire. Îi explic că nu am nicio hîrtie, am doar un email de la bancă.
- Să-l văd.
Scot telefonul, derulez lista de emailuri și îi arăt împricinatul. Omul citește și se luminează, apoi mă luminează și pe mine:
- Păi aici scrie Primăria Sectorului 3, aici e ANAF.
- Suntem pe Lucrețiu Pătrășcanu?
- Da, dar aici e nr 10, Primăria e la numerele 2-4.
Omul îmi explică cum trebuie să ies din clădire, să o ocolesc, traversez și apoi să o iau prin dreapta unei alte clădiri verzi. Mulțumesc și ies.
Plec să caut pe jos adresa, nu mai mut mașina, care se găsea fix în direcția opusă. Numai că nu găsesc adresa, pesemne că nu am reținut ordinea corectă a ocolirilor și culorilor clădirilor. Mă învîrt, întreb în dreapta și-n stînga, traversez bulevardul, intru și-ntr-un magazin și întreb iar... Nimeni nu știe nimic, parcă aș fi căutat America în Sectorul 3! Mai întreb, mă mai feresc de picăturile de ploaie, care începuse între timp timid. Și după mai mult timp decît ar fi fost necesar, ajung de unde am plecat, și văd chiar peste drum clădirea indicată.

Alerg spre intrare în ropote de ploaie și intru valvîrtej direct într-o sală de lucru - nu era niciun antreu, nimic. Unde se lucra cu publicul, dar nu știam cui să mă adresez, așa că m-am dus direct la una din casieriile pe care le-am văzut în fața mea. Spun ce caut, doamna mă trimite la informații. Îi explic că nu am văzut niciun birou de informații, zice că e o doamnă pe sală, cu ecuson, care se ocupă fix de informații. O reperez, o abordez, și aflu că trebuie să mă întorc la casieria respectivă ca să mă caute în sistem doamna, că are calculator. Mă întorc, mă caută după CNP... și ÎN SFÎRȘIT aflu că poprirea fusese impusă de primărie pentru o amendă de circulație din octombrie 2015. Cea cu permisul, de care vă ziceam mai sus. Scot din geantă confirmarea plății acelei amenzi la CEC fix în ziua în care mi-a fost înmînată de organul de poliție în acel octombrie 2015. Așa era, o amendă plătită deja, ajunsese să facă arc peste timp și, dublată, să-mi poprească banii în cont!!

Zice doamna:
- Acum trebuie să luați bon de ordine și să stați la una dintre colege ca să vă șteargă datoria din sistem.
Iau bon de ordine, aștept (nu foarte mult, recunosc, cam cît citești vreo 5 emailuri și 20 de postări pe facebook) și ajung în fața colegei. Îmi șterge datoria din sistem, eu răsuflu ușurată, gata, nu mai sunt datoare statului - lasă că nici n-am fost de fapt! Și întreb (că mă pregătisem de-acasă) dacă prin ghiseul.ro aș fi putut afla mai din timp de datoria asta, adică de faptul că apare la mine, și îmi face acolo pe loc cont pe ghiseul.ro. Măcar intru și verific acolo periodic, să nu le mai dea prin cap să mă plimbe pentru erorile lor!

Dar stai, că nu e gata. Acuma trebuie să merg eu la Executare silită, la executorii care au dispus poprirea și să îi anunț că a fost o eroare și că nu am datorii la stat, ca să-mi ridice poprirea. Și nu e nici departe, pe Câmpia Libertății.

Ies în ploaie, ajung fleașcă la mașină (pe drum m-am conversat la telefon și cu un amic, pe tema laptopului meu stricat, RIP my Asus, și nici nu-mai trebuie brandul ăsta vreodată! Deci mai aveam un motiv de supărare în plus). Merg cu mașina pe Cîmpia Libertății - unde apropos, la aceeași adresă, adică același număr, este un Mega Image, căci biroul de Executare silită e fix în aceeași clădire, dar se intră pe din dos, noroc că știa bodyguardul de la Mega Image, că Waze-ul nu știe.

Intru și acolo, și nu era coadă deloc, nimeni nu aștepta la rînd. Văd că pe un birou scria chiar așa, executor cutărică (nu am reținut numele, am o memorie foarte selectivă, nu se încarcă nu informații inutile. uneori nu rețin nici informațiile utile), și dau să mă așez pe unul din scaunele din fața lui. Zice:
- Ați luat bon de ordine?
Mă uit urît la el:
- După cine să aștept, că nu mai e nimeni?
Nu răspunde, chipurile, era evident că așa trebuia să procedez, doooh! Așa că mă ridic enervată și mă duc la aparatul - aflat fix lîngă biroul lui. Dar din răutate am lăsat umbrela unde era, să-i facă baltă pe parchetul cel nou, dacă e măgar!

Aparatul nu dădea bonuri, nu mai avea hîrtie sau așa ceva. Îl fac atent de problemă, nu are bunul simț să ceară scuze, și mă așez din nou pe scaun.
Îi explic problema cu care am venit eu, mă întrerupe că cine sunt, nu am început cu prezentările, scot buletinul și îi arăt, apoi și hîrtiile de radiere de datorie (inexistentă de fapt). Și deși mi se luase deja de atîtea drumuri, totuși naivă că poate-poate reușesc să schimb ceva, încep să îi spun că totuși, e vorba de o datorie plătită de acum un an jumate, cum se poate să mă execute pentru așa ceva? Și omul zice:
- Păi n-ați plătit-o la noi.
- Ba da, am plătit-o prin una din modalitățile de plată oferite pe PV-ul de amendă, în conturile voastre.
- Nu, ați plătit-o la CEC.
- Da, la CEC, dar în conturile voastre, nu ale lu mama! E vina mea că nu vă virează CEC-ul banii nici după un an jumate? De ce trebuie să fiu pusă să fac drumurile astea, să vin mai devreme din concediu, pentru o problemă care nu e a mea? Și-apoi, cum mă executați direct, nu puteați trimite o înștiințare înainte, cum că uite, proasto, nu ai plătit, vino și plătește în 24 de ore că altfel te poprim.
- Păi eu să trimit înștiințarea?
- Nu dvs personal, de ce o luați personal, că nu vă acuz de nimic pe dvs, dl cutărică (și-i citesc numele de pe ecusonul de pe birou), ci instituția pe care o reprezentați.
Că ce, numai să ducă și înștiințări personal acasă contribuabililor nu făcuse! Că ei au o firmă de mesagerie cu care lucrează și gata.
- OK, atunci vă anunț că le dați banii degeaba, că nu-și fac treaba.


Și închei discuția, că am văzut că n-am cu cine!
Iau hîrtia de la el, prin care dispune încetarea popririi.
- Și cu asta ce fac?
- Mergeți la bancă să vă înceteze poprirea.
Am dat să explic că totuși, banii mei, timpul meu... Dar nu aveam cui, mi-ar fi spus că nu e obligația lui. Nicidecum că instituția de căcat pe care o reprezintă ar trebui să-și ceară scuze că m-a pus pe drumuri și să ducă ei hîrtia la bancă, la fel de iute cum au știut să le spună și să-mi poprească contul.

Mă sui din nou în mașină. Se oprise și ploaia între timp. Și mă duc la bancă. Unde dispun să nu se mai dispună... etc. Și aflu că mai durează 2-3 zile, pînă ajunge hîrtia aia la Centrala Băncii.
Și izbucnesc:
- Nicio problema! O duc eu și acolo! Unde e Centrala, la Amsterdam?

Următoarea oprire a fost la firma de curierat de la care într-adevăr găsisem o hîrtie în cutia de scrisori la întoarcerea de la Mangalia, cum că mă căutaseră cu o zi mai devreme, deci chiar vineri pe 30 iunie, și nu mă găsiseră acasă. Firma se numește Same Day, trebuie să spun asta. Le dau la ghișeu hîrtia și caută, și caută, și caută... Mă întrebau pe mine ce trebuie să găsească, dar eu nu știam, nu făceam încă legătura cu alergăturile anterioare. Într-un final, după ce stătusem și vorbisem și la telefon o grămadă, că mă plictiseam, în sfîrșit apare și plicul. Căci era un plic și ați ghicit: de la Primăria Sectorului 3. Mă anunțau de poprire... fix în ziua popririi, ba chiar cu cîteva ore după ce citisem deja e-mailul!
Bună treabă, n-am ce spune! Am remarcat că au ales foarte bine numele firmei, se numește Same Day pentru că aduc informarea în aceeași zi în care, pe altă cale, vine și poprirea!

Deci, dragilor, credeți că dacă vă plătiți datoriile către Statul ăsta care nu face mai nimic pentru voi e suficient? Greșit! Asigurați-vă de 2 ori, că ei oricum vă scot vinovați!

Oare, Voiculescu, Onțanu, Oprescu, și alți -anu și -escu, după care Statul nu a recuperat niciun prejudiciu ever, tot așa sunt fugăriți și-și pierd cîte o jumătate de zi ca să justifice ceea ce nici măcar nu era nevoie să justific?

Morala: Este egalitate, dar nu pentru căței, vorba fabulei!

Thursday, July 20, 2017

Prăjitură de sezon: pandișpan cu caise Iza

Zilele trecute, prietena mea Iza a postat o fotografie cu o prăjitură de caise făcută de ea. Apetisantă e puțin spus! Îmi venea să mușc din monitor! Cu toată dieta mea! (mă rog, nu e chiar o dietă în toată puterea cuvîntului, doar că încerc cît pot și cînd pot să evit ce îngrașă).

I-am spus atunci Izei, în comentarii, că fac și eu această prăjitură (cînd o fac), și tot după rețeta ei, pe care mi-a dat-o acum hăt, cîțiva ani. Ba mai mult chiar, în caietul meu cu rețete prăjitura poartă numele Izei. Și am fost provocată să dau rețeta. Iat-o acum aici:


Mai pe larg explicat, treaba stă așa:

Ingrediente:
6 ouă
400 grame de zahăr
200 ml ulei
400 grame făină
1 praf de copt stins (așa făceam prăjitura atunci, acum pun praful de copt nestins)
caise fără sâmburi, tăiate felii (cantitativ, cam jumătate de kilogram, dar depinde și cât sunt de mari caisele, și tava)

Mod de preparare:
Albușurile se bat spumă, se amestecă cu zahărul, apoi cu gălbenușurile și uleiul, peste care se pun și se amestecă mai departe făina și praful de copt.
Se toarnă compoziția în tava de prăjitură, apoi se așează feliile de caise una lângă alta, de la început pe toată suprafața tăvii. Se dă la cuptor, iar când e gata (se verifică cu o scobitoare să nu se mai ia pe ea compoziție) se pudrează cu un pic de zahăr vanilat.

Las mai jos poza postată de Iza acum două zile, eu nu risc acum să fac prăjitura - copiii sunt plecați la bunica, și aș mânc prăjitura doar eu cu soțul, care tocmai ce v-am spus că încercăm să evităm...

credit foto: Izabelle Bey, Hainuțe și culori

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...