Posts

Showing posts from December, 2009

A doua zi de Crăciun şi Moş Tataia

Image
Moşul vroia să vină şi la tataia la serviciu anul ăsta, dar până la urmă a trimis doar cadourile - printre altele nesemnificative pentru fete, şi nişte păpuşele cu haine de schimb pentru Roxi şi o văcuţă de pluş care-i umple patul Ilincăi. Iar Moş Tataia i-a adus în sfârşit Roxanei ce-şi dorise ea de fapt de la moşul, singurul lucru pe care îl tot repeta dacă o întrebai ce vrea să-i aducă moşul: "o păpuşă pe nume Tinkerbell" (care nu prea seamănă cu personajul din desenele animate omonime, dacă mă-ntrebaţi pe mine), iar Ilincăi o altă păpuşă, cu fermoare, nasturi şi capse pe la haine ca să înveţe să le deschidă-închidă - nu a prezentat interes nici cât să o desfacă din ambalaj. De altfel, Ilincăi i-au plăcut toate cadourile... primite de Roxana, ale ei nu. Pe principiul "dacă se joacă sora mea mai mare cu ele înseamnă că e ceva de capul lor, dacă le-am primit eu, înseamnă că sunt de bebe şi nu le vreau".

Ce prinţese mofturoase mai avem şi noi!

A doua zi de Crăciun am…

Moş Crăciun, runda 5

Image
În vacanţă la bunica. Împreună cu verişorii. La o staţie de tramvai distanţă de casă :)
Fetele au primit albă ca zăpada cu cei şapte piticei, joc Hop şi Buf şi (cam multe) dulciuri.

Moş Crăciun, rundele 3 şi 4

Image
2 în 1, ofertă specială: cadourile de la tati de la serviciu şi cele de la noi - găsite în dimineaţa de Crăciun sub brad. Păpuşa-bebeluş cu multe funcţii zace în leagăn abandonată chiar din acea zi. Mărgelele Ikea şi-au luat formă de căsuţe şi floricele. Marionetele Ikea pentru degete sunt bun tovarăşi în maşină, la drum. Cărţile au fost citite, exerciţiile distractive rezolvate.

Sărmălători fericite!

Mâine, 24 decembrie, program de înfăşurări sarmale.

Ce căuta frigiderul în copac?

Image
Din ciclul "Ce mi-a făcut mie România s-o urăsc?", sau "Misiune imposibilă: Cum scoţi ecologişti din nişte neamuri-proaste", prezentăm azi imagini din copacii de la geamul apartamentului meu.



Prima imagine: cutie de Zuzu aruncată pe geam de consumator şi înfixată în copacul care se afla în drum. Imagine intitulată "Frigiderul din copac". Sau "Eşti Zuzu? De coş de gunoi n-ai auzit?" - chiar şi gunoi neselectiv, la grămadă, dar o grămadă de la ghenă, nu din copac!



A doua imagine: zdreanţă considerată nefolositoare şi aruncată pe geam de fostul utilizator - presupun că acelaşi cu cel de mai sus, vreau să cred (sunt idealistă, nu?) că deţinem doar un singur asemenea element în bloc. Imagine intitulată: "Şifonierul din copac". Sau "Încă una şi-s gol puşcă".

Şi-atunci mă întreb, cum pot fi educate elementele astea? Cum le poţi explica de deşeuri selective când ei nu au un elementar coş de gunoi în casă? Sau un elementar bun simţ?

Iar …

Distracţii de iarnă

Image
Urăsc streşinile care curg, se subţiază stratul de zăpadă şi totul se transformă într-o mocirlă murdară şi poluată!
Urăsc temperaturile călduţe, aşa, ca azi, nici nu poţi să te joci în zăpadă că e apă, nici nu poţi să laşi hainele super-groase de pe tine, iar când deschizi geamurile să aeriseşti mai apare şi câte-o muscă beată.
Mai rău, reînvie şi viruşii epidemiilor şi urăsc asta. Se strecoară, laşi, pe la spate şi atacă.

Zilele trecute, la zăpadă:




Colindători de Bucureşti

Image
Colindatul la ţară însemna, în vremea copilăriei mele, un alai de fete şi băieţi care mergeau dintr-un capăt în altul al satului. Este un sat de tipul "liniar", iar oamenii locului chiar aşa spun, "pe linie", ca să distingă de locaţiile adiacente, "pe deal" şi "pe vale".

Noi, cei care eram prea mici ca să mergem la colindat (sau aşa ne spunea mamaia, ca să nu ne lase să mergem), dar şi cei rămaşi acasă şi bătrânii, ieşeau pe la porţi şi aşteptau colindătorii cu mere, nuci şi covrigi. Toată lumea, peste tot, la toate porţile. Nu exista "primiţi cu colindul?", era de la sine înţeles că primeau toţi.

Toată lumea le dădea acelaşi lucru: mere, nuci şi covrigi. Sau "colindeţe", cum se spune pe la noi. Mamaia însă ne punea să-i aducem de la Bucureşti chifle, care aici se dădeau la liber cu 50 de bani bucata, iar pe-acolo nu se găseau "specialităţi". În satul bunicilor pâinea se dădea pe cartelă câte una de persoană şi venea …

La gazetă

Am apărut la ziar: Ziarul Copiilor.

Revoluţia mea: 21-22 decembrie, după 20 de ani

Image
Primele ecouri ale "revoluţiei" m-au prins în timpul primului trimestru la şcoală, în clasa a opta. Noroc că a venit vacanţa şi am plecat din Bucureşti la ţară, la bunici. Pe-atunci toate vacanţele însemnau la ţară la bunici, cu mici excepţii de vreo tabără. Doar că "la ţară" pentru mine înseamnă într-un sat undeva, după ce treci de Târgovişte spre munte. După ce treci prin Târgovişte, acum oraş martir, pentru că atunci, acum 20 de ani, a fost scenă pentru multe acte - şi actul final, cu împuşcături şi împuşcarea ceauşeştilor.

Într-una din zilele de când ne aflam acolo şi auzeam că la Bucureşti "se trage", mama a plecat singură cu maşina din sat la Târgovişte ca să dea telefon la o vecină din bloc să vadă cum stă treaba, îngrijorată pentru vecine, colege şi pentru agoniseala lăsată în Capitală. Şi ne-a povestit apoi cum a trecut ea pe şoseaua (acum centura Târgoviştei, pentru cine cunoşte) flancată de ceea ce crezusem mereu a fi doar nişte movile de pămân…

Politeţe pe muchie de cuţit

Azi dimineaţă, intru să iau pâine, şi când dau să ies, o doamnă corpolentă umpluse cu... "pectoralii" tot cadrul uşii. Deja ieşisem pe jumătate din magazin, am calculat rapid că n-are loc să treacă pe lângă mine şi nu vreau să sfârşesc strivită de cantul uşii de "pectoralii" doamnei, aşa că, dintr-un zvâc, iată-mă afară din magazin, uşa era liberă, ca şi calea doamnei ca să poată pătrunde în magazin pentru achiziţionarea mult-iubitei pâini. Şi aud în urma mea:
- Scuză-mă, domnişoară, că te-am lăsat să dai peste mine ca să ieşi tu prima din magazin!

În primul rând, sunt doamnă, nu domnişoară, am doi copii pe care încerc să-i educ, să-i învăţ nişte valori sănătoase, să devină oameni civilizaţi, de exemplu; în al doilea rând, nu am dat peste dumneavoastră, îmi pare rău că din cauza... "pectoralilor" aveţi un deficitar simţ al echilibrului, iar aici zăpada proaspăt-căzută n-are nicio legătură; în al treilea rând, ca să puteţi intra, da, trebuia mai întâi să ies…

Ratatouille me

Image
Ştiţi faza aceea din Ratatouille, în care criticul de restaurante este servit cu un fel de mâncare , care îl poartă, pe aripile amintirilor şi nostalgiei, până în casa de la ţară a bunicilor copilăriei sale?

Ei, aceeaşi tehnică cinematografică am trăit-o eu ieri, când am cumpărat o meschină şi necunoscută ciocolăţică turcească de la un magazin nemţesc din cartierul copilăriei mele, Vatra Luminoasă: am muşcat din ea şi... iată-mă o fetiţă de cinci-sase ani, în braţe cu o cutie de ciocolăţele chinezeşti (de multe ori, expirate, aveam să aflu mai târziu că doar aşa ajungeau pe piaţă, sau le ţineam noi atât de mult că expirau, dar cine ştia atunci detaliile astea?). Ciocolăţele micuţe, de două tipuri: unele înguste, îmbrăcate în poleială aurie, altele subţirele, ca nişte mini-discuri de memorie pentru camerele foto, îmbrăcate în hârtiuţe desenate, pe care le păstram multă vreme după consumarea delicioaselor, în lipsă de termen de comparaţie, ciocolăţele.

A venit Moş Crăciun - runda 2

Image
Şi probabil ultima rundă de moş Crăciun de anul ăsta, în afară de cea de acasă, sub brad, în noaptea de Crăciun. Alte 2 runde pe care le mai aşteptau copiii noştri (la tati la serviciu şi la tataia la serviciu) s-au anulat din cauze naturale (gripa, angajaţi răciţi, zăpadă mare, copii mici) şi moşul a trimis doar cadourile.

Miercuri seara, la locul de joacă unde a mai venit Moş Crăciun şi anii trecuţi, la o fetiţă cuminte, anul ăsta a venit la două fetiţe cuminţi.

Ilinca se afla doar a oară în viaţă la un astfel de loc de joacă, i-a plăcut la nebunie, alerga ca bezmetică de la un "aparat" la altul! Iar când a venit moşul, ea a fost prima-prima care a fugit la el, din toţi copilaşii (dintre care câte unii mai şi plângeau, agăţându-se disperaţi de mami)! Nici nu aşezaseră organizatorii bine scaunul lângă brad, pe care să se aşeze moşul, şi ea s-a dus la moşul s-o ia "baţe". Jur că n-am învăţat-o eu aşa!

Roxana a fost mai rezervată, s-a dus la moşul abia după alţi 2-3 co…

Capul lui (Moţ)Boc vrem!

Image
Dacă priveşti lucrurile din perspectiva asta, Băsescu l-a pus pe Boc prim-ministru nu ca să ne enerveze/sfideze pe noi, cei 68% dintre alegătorii care NU l-am votat în primul tur, şi nici ca să-i enerveze pe cei 32% care l-au votat în primul tur (căci, s-avem pardon, ăsta e electoratul dvs., domnule Băsescu, cei care v-au votat în primul tur. În turul doi erau voturi negative, au votat împotriva PSD-ului şi a lui Geoană). Deci nu din considerente statistice.

Ci Băsescu a sacrificat pe cineva care oricum avea imaginea şifonată. A dat mulţumii un cap. Pe principiul: "Capul lui Moţoc vrem!" Istoria se repetă uneori.
Cel puţin, aşa crede Cristian Orgonas pe blogul lui.

Personal, mi se pare că şi aici Orgonas este la fel de pro-băsescu ca şi în toată campania electorală. Asemenea lui Negruzzi, vrea să-şi scoată basma curată "personajul". Însă este "a lousy excuse" pentru manevra lui Băsescu. Aşa cum, de la Negruzzi încoace, numele lui Moţoc desemnează o jertfă d…

Ce-şi doresc femeile

Credeţi că ştiţi ce-şi doresc femeile? Vă zic eu: un cont în bancă alimentat permanent! A, nu asta? Atunci ce crede Chirilă că-şi doresc, să vedem. (cu menţiunea că am mai degrabă o părere neutră despre autorul istorioarei "cu tâlc" de mai jos).

Femeile au nevoie de atenţie
de Tudor Chirilă

Femeile au nevoie de protecţie, tandreţe şi penis.
Bărbaţii ştiu asta, dar sunt convinşi că penisul le poate înlocui pe primele două.
Ei nu ştiu că penisul este, în multe cazuri, primul lucru de care femeia s-ar dispensa în căutarea fericirii.
Bărbaţii uită mereu de tandreţe şi protecţie. Uită pentru că sunt suficient de învingători, virili şi lipsiţi de nuanţe. Până şi orgasmul e lipsit de nuanţe la bărbaţi. Nici pe el nu îl pot mima.
Astfel că prima întrebare care vine în mintea bărbatului înşelat este: O fi mai bun la pat ca mine? Apoi invariabil: Are penisul mai mare?
Nici prin cap nu-i trece bărbatului suficient de învingător şi viril că adversarul care tocmai i-a luat urma prin aşternu…

Mulţumesc, 4.000!

Image
- 318, v-aţi terminat tura?
- Da, şefa, mă duc acasă.
- Odihnă plăcută, 318!
- Mulţumesc, o tură uşoară, sărumânuşiţele!

Probabil recunoaşteţi dialogul auzit în staţie în taxiuri. Şoferii nu sunt domnul sau doamna, sunt numere. L-am auzit aseară din nou şi m-a amuzat.

La rândul meu, vă mulţumesc, 4000, pentru vizitele pe blog în cele 3 luni de când e counterul acolo!
Vă aştept mereu, cu un vin fiert dulce şi-un post acrişor. Sau invers.

A venit vacanţa

Cu trenu din Franţa, cântam când eram mici.
Aş prefera să vină cu sania, numai să fie zăpadă.
Mami, de ce nu ninge? Eu vreau să ningă!

Daily Business.ro - relaş

Image
Dacă doriţi să accesaţi ştirile de pe Dailybusiness.ro, azi e relaş. În captura alăturată vedeţi ce se vede şi pe site-ul cu pricina.
Vă sună cunoscut? Măcar celor care încercaţi să-mi accesaţi blogul vechi pe vremea când îmi pusese Google embargo pe el?

Patapievici părăseşte piedestalul

Image
Ştiţi cu toţii de declaraţia lui Patapievici, care, aud, i-a atras chiar o cerere de demisie de la ICR (brief: cum că Băsescu ar deţine o casetă compromiţătoare, nici mai mult nici mai puţin decât "porno" de compromiţătoare, cu Geoană).

Când am citit prima oară chestia asta, am râs cu mare poftă: "ia uite, ce simţ al umorului are Patapievici! Şi ce bună capacitate de sinteză umoristică a stării de fapt. Chiar aşa s-ar putea descrie situaţia politică de la nivel înalt din ţara noastră: ca şi cum Băsescu ar deţine o casetă porno cu Geoană!"

Dar mi-a pălit zâmbetul câş pe faţă pe măsură ce lucrurile evoluau şi mi-am dat seama tot mai clar că nu era o glumă. Nu. Patapievici chiar vorbea serios.

Acuma, sincer, nici măcar nu mă interesează dacă există sau nu o astfel de casetă, necum conţinutul ei. Însă - PATAPIEVICI s-a coborât de pe piedestalul (cultural, umanist, umanitar, etc) pe care îl cocoţasem (şi nu numai eu, presupun) ca să ce? Să intre în gunoiul ăsta politic de…

Dacă IF, atunci...

Image
Căutam ceva pe net şi-am dat de If-ul lui Kipling.
Multă vreme l-am avut, printat pe-o hârtie care se şi înglbenise de vreme, deasupra biroului meu de şcolăriţă, acasă la mama. Mă "luptam" cu mama (nevorbitoare de engleză) la fiecare curăţenie generală să nu-l ia de-acolo şi să-l azvârle la gunoi.
Mi-a (trans)format în multe privinţe viziunea asupra lumii şi vieţii.
M-a influenţat mult chiar în învăţarea limbii engleze, dar asta e o altă poveste - despre cum şi ce m-a învăţat pe mine engleza. Nu profesorii, nu manualele. Ci muzica (rock, mai ales) şi poezia.
Nu mă pot abţine să nu-l copiez aici.
Cine-l ştie - enjoy the remembering.
Cine-l află acum - I'm glad to introduce it to you!



If
By Rudyard Kipling

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hat…

Decât nişte ştiri

Image
Gazeta română.com. Un ziar online pentru ne-români. Sau pentru ignoranţii într-ale gramaticii limbii române.

Contestarea i-ar putea oferi... Mă îndoiesc că va dura...

2 erori flagrante în 4 rânduri. Şi nu mai scotocesc mai mult prin pseudo-site-ul acesta că mi se frânge biata limbă română-n gură de necaz!

A venit Moş Crăciun - runda 1

Image
Aseară, la grădiniţă. S-a cam grăbit anul ăsta, ca să le facă loc bugetarilor să-şi ia concediul fără plată impus. Bine că a venit, totuşi! Înseamnă că am fost cuminţi. Şi îl mai aşteptăm în câteva rânduri până la Crăciun...

Sunt o ţigancă împuţită

Image
Da, domnule marinar, deghizat în preşedinte, pentru încă 1 mandat, sunt o ţigancă împuţită, o (fostă) ziaristă. Când am intrat în cabina de vot, încă nehotărâtă cu cine votez, nici măcar atunci, mi-a venit în minte sintagma care, chiar şi la o simplă căutare pe Google, aduce în faţă peste 180.000 de rezultate, în 0,63 secunde, la viteza Internetului meu. Cam atât mi-a luat şi mie să hotărăsc asupra cărui nume îmi voi abate ştampila: 0,63 secunde! (Fotografia ataşată este de pe Wikipedia.)

Aţi câştigat, mitocănia a învins din nou în România. Prea semănăm (în proporţie de 50,33%), a naţie de români mitocani, cu idealurile astea, cu păsăricile şi găozarii. Putea să câştige Geoană, aşa cum prematur s-a bucurat. Roşu stindard de pionieri în vânt (fluturat 49,66%)! Însă m-am convins că pentru România, ar fi fost la fel.

Vorba aceea care circulă printre cititorii sau utilizatorii de strategii de leadership e foarte valabilă: în viaţă, singurul pe care poţi să-l schimbi eşti tu însuţi. Restul…

Brancardierul român

Image
Am citit "Brancardierul român" al lui Pleşu (vezi mai jos) şi mi-am amintit cele două "întâlniri" ale mele cu această specie spitalicească, odată cu cele două naşteri. Aşa e, te duci pe masa de operaţie pe picioarele tale, dar de adus trebuie să te aducă ei, brancardierii, înapoi pe patul de spital. La Municipal, ca să te mute din patul de la Reanimare în cel de salon, a doua zi, te forţează să te ridici din pat la doar câteva ore de la operaţie. Vrei-nu vrei, trebuie să te poţi ridica din pat, căci treaba brancardierilor s-a terminat odată cu aducerea ta din sala de operaţii.

Mi-era aşa o ruşine, când vedeam că le aduc la Reanimare pe fetele operate înaintea mea! Erau goale puşcă, doar cu un cearşaf pe ele. Câte trupuri de femei văzuseră şi-aveau să mai vadă? Oare o să le dau voie să mă ia în braţe de pe masa de operaţie aşa, goală?
Vă zic eu, le dai voie, pentru că n-ai încotro! Ei oricum sunt aşa de obişnuiţi, atât de rutinaţi, că aproape că nu te privesc. În plu…

Comentariu la o reclamă

- Mami, când nu mai ai suflet, să bei cafea cu suflet!
(ghiciţi reclama!)

Moş Nicolae ... depresiv

Azi dimineaţă, fetele au găsit în cizmuliţe câteva ciocolăţele pentru copii, cărţi de colorat, mici păpuşele de cârpă de la Ikea, şi mai ales, bomboana de pe tort - cartea Adei. Mare bucurie mare - pentru mine, care abia m-am abţinut să n-o desfac din ţiplă de când am achiziţionat-o cu drag la Gaudeamus şi până azi. Însă, poate predictibil, ar zice unii, fetele au început să se certe pe ciocolăţele şi să se împungă cu pumnii, pe fundalul, acoperit de ţipetele lor, al poveştilor cu Firicel pe care le pusesem nerăbdătoare să le ascultăm. Totul a culminat cu răsturnarea unei căni de lapte direct peste tot ce era pe masă, inclusiv cartea, care acum arată ca după inundaţii! Inutil să vă mai spun că le-am certat şi în final am izbucnit şi eu în plâns, alături de ele!

Stau şi mă gândesc: ce m-a supărat mai tare? Ele au înţeles din toate astea probabil exact cât trebuie să înţeleagă la 2 şi respectiv 4 ani, în condiţii şi de oboseală, somn insuficient (aseară am fost într-o vizită şi s-au culc…

Mens sana in corpore sano: azi, zi de sporturi diverse şi liber alese

Image
Pe timpul 1 inspiraţi, pe timpul 2 expiraţi.

Timpul 1 - Shopping. Îmi căutam o ţinută de club pentru Christmas Party, habar n-am cum se (mai) îmbracă lumea în club în ziua de azi, dar presupun că ceva sclipicios. Chiar şi blugi, dar nu ai mei, ai mei sunt de cursă lungă, nu de club. Şi presupun că musai asortaţi cu ceva... sclipicios. Şi uite cum am ajuns să-mi cumpăr până la urmă o rochiţă simplă, neagră, stil gogoşar, cred eu că deloc "clubabilă" şi neasortabilă cu nimic sclipicios. A, şi nişte blugi, aşa, pentru că îmi veneau bine şi să-i mai schimb pe cei vechi. Dar şi ăştia la fel de neasortabili cu ideea de club. Timpul 2 - expiraţi: aţi cheltuit ... nişte bani!

Timpul 1 - Pilates. Îmi doream de mult să văd / simt cu ce se mănâncă genul ăsta de mişcare, după încercările mele mai mult sau mai puţin reuşite şi susţinute cu Aqua Gym şi Taebo. Deocamdată, expiraţi, mi se pare că mi se potriveşte mai bine. Inspiraţi - e de cursă lungă şi ăsta, tre' să te ţii ca să se vad…

Mini-vacanţă pe final

Image
Mica vacanţă de ziua românului se apropie de sfârşit. În curând vin şi româncele mele mici şi gălăgioase acasă după 2 zile la bunica şi verişori. Mi-e dor de ele deja!

Casei îi lipseşte acustica creată de sunetele zglobii sau plângăcioase ale vocilor lor. Îi lipseşte muzica pentru copii, îi lipsesc desenele animate sau sunetul vocii mele citindu-le poveşti sau "mami, un pazăl", sau "hai să pictăm".

Îi lipseşte animaţia jucăriilor lor aruncate peste tot. Îi lipseşte dansul lor dintr-o cameră în alta, de la bucătărie la baie şi creioanele colorate aruncate sub canapea. Casei noastre mici îi lipseşte mirosul de lapte cu cereale dus în sufragerie şi vărsat în final pe covor, sau al "pielii de bebeluş" pe care o simt încă la ele, când se alintă să le luăm în braţe, să le dăm "puuupiiiic".

Mi-e dor chiar şi de "mamiiii, vleau baţe!" al Ilincăi, şi de "da' nu vreau la grădiniţăăă" al Roxanei.

Plec după ele!

Sunt vrăjitoarea cu două capete

Image
- Mami, mami, îţi place? Ia uite?
- Roxi, nu pot să mă întorc la tine să mă uit pentru că acum conduc.
- Atunci trebuie să ai două capuri: unul în faţă, la condus, şi altul în spate, la noi!

Am izbucnit în hohote de râs şi m-am gândit câtă dreptate are (din nou!) copilul ăsta al meu: eu ar trebui să fiu atentă şi la condus, hai, treacă de la ea, dar mai ales să fiu atentă la ce are ea de arătat. Care are de arătat chestii fix când conduc, sau când vorbesc la telefon, sau când discut ceva important cu tati, sau... numiţi voi orice moment nepotrivit. Nu contează, pentru copil nu există moment nepotrivit, există doar nevoie de atenţie, nevoie de comunicare cu mami şi tati, nevoie de a le arăta tot ce face în fiecare moment.


N-am făcut nimic altceva decât am corectat pluralul eronat:
- Se spune capete, nu capuri.
Şi am râs împreună.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

Image