Thursday, September 26, 2013

De ce nu mai scriu pe blog

Am furat titlul ăsta, pentru că am vrut să mă apuc să scriu pe blog acum, şi mi-am dat seama că mi-ar trebui câteva zile de stat cu laptopul în braţe, fără să fac nimic altceva, ca să aştern pe hârtia asta electronică tot ce aş avea de povestit.

Păi să vedem ce am/aţi ratat şi cam despre ce vreau să scriu, la un moment dat:
- despre Moldova şi cât de frumoasă a fost plimbarea noastră prin ea, despre mănăstiri, cetăţi şi cazări, despre chei şi lacuri, despre ce ţară frumoasă avem, chiar aşa, locuită...
- despre ultimul film al lui Wong Kar Wai, The Greatmaster, pe care l-am văzut la o oră târzie de început de toamnă la cinema, despre un alt film de animaţie la care am fost cu copiii de ziua Roxanei, despre ziua Roxanei, despre ziua Ilincăi...
- despre prima carte pe care am citit-o a lui Haruki Murakami şi impresia puternică pe care mi-a lăsat-o, depsre alte cărţi citite în această vară...
- despre noi, în vizită de lucru şi joacă la Elefănţelul curios şi vesel...
- despre Skirt Bike de toamnă, primul la care a pedalat şi Roxana alături de mine, şi cum am câştigat amândouă premii la tombolă...
- despre conferinţele lui Michael Thompson în România şi ce părere mi-am făcut după sesiunea la care am participat, despre ideile lui privind parentingul şi cum ne pot influenţa acestea...
- despre şcoală, fetele mele sunt amândouă şcolăriţe acum, una în clasa a II-a, cu învăţătoare nouă anul acesta, cealaltă la clasa pregătitoare, cu tot ce înseamnă acomodarea...
.... şi aşa mai departe...

But truth is, când am puţin timp liber, printre dus la şcoală, luat de la şcoală copil 1, luat de la şcoală copil 2, dus la bazin pe fiecare pe rând, analizele mele periodice, făcut mâncare, făcut ordine... când am puţin timp liber zic, mă trezesc că pur şi simplu mă întind cu o carte în mână, sau doar îmi întind picioarele "post-tromobotizate" la orizontală.

Iar astăzi, acum, în scurt timp, mă duc să mai fac o ecografie doppler de membru inferior cu sindrom post-trombotic, wish me luck!

L.E.: am făcut azi ecografie doppler de control, la 8 luni de la evenimentul medical nefericit (despre care am mai scris aici şi aici). Voi merge săptămâna viitoare şi la medicul de chirurgie cardio-vasculară. Însă azi, după ecografia doppler, concluzia medicală este că sunt bine! Bine, nu de tot vindecată, ca şi cum n-aş fi avut nimic, însă trombii s-au redus mult în dimensiuni, structură şi prezenţă. Sunt pe drumul cel bun. Anticoagulantul, ciorapii de compresie şi medicina alternativă cu tincturi naturale, regimul alimentar şi de viaţă - toate cred că şi-au făcut efectul. Mergem mai departe!

Wednesday, September 25, 2013

La scăldat

- post salvat din drafts. sincer, nu mai ştiu unde vroiam să ajung, dar îl postez totuşi... poate îmi amintesc într-o bună zi :)) la cât de rar şi dezlânat scriu pe blog în ultima vreme, ce mai contează încă o introducere care nu duce nicăieri?! :))

Eram în clasa întâi când un antrenor de la Bazinul Naţional zis şi 23 august venea să ne ia de la şcoală, după ore, ca să ne ducă la un curs de iniţiere înot. După cursul respectiv ne aduceau şi înapoi la şcoală, de unde ne preluau "aparţinătorii". Pe vremea aceea, aceste cursuri erau oferite gratuit din mărinimia statului român. Vorbim de anul de graţie 1982. Toţi copiii din clasă mergeau - na, cine nu ar fi vrut să înveţe şi copilul lui să înoate, după ore, pe gratis. Mai puţin eu şi încă o fată - nu mai ştiu cum o chema, cred că nici nu a fost prea mult timp colegă cu noi, dar eu aşa îmi amintesc, că mai aveam încă o colegă de suferinţă în dorinţa mea arzătoare şi la fel de interzisă de a mă bălăci în apă. Motivul ei nu mi-l aduc aminte, aşa cum nu-mi aduc aminte nici numele ei. Motivul meu mi-l amintesc precis, m-a marcat, a continuat să fie cauza multor frustrări ale copilăriei mele: avusesem hepatită cu puţin timp înainte, cu internare îndelungată şi de una singură în spital.

De altfel, acesta fusese şi motivul pentru care eram cea mai mare din clasă. Deşi pe-atunci copiii mergeau la şcoală la 6 ani, eu avusese dispensă de la medic, ba chiar recomandare explicită să mai rămân un an în grădiniţă pentru a nu-mi obosi ficatul greu încercat de boală.

Mai era un motiv pentru care mama nu a vrut nici mai târziu să ne "dea la înot" nici pe mine, nici pe sora mea - o traumă din copilăria ei, când fratele ei mai mare, mândria ei şi a părinţilor lor, singurul băiat alături de cele trei fete, s-a stins înecat în Marea Neagră la prima lui ieşire de la liceu, de la Murfatlar, unde învăţa.

Şi zilele au trecut, anii la fel... M-am trezit prin clasa a şaptea că nu ştiu să înot. Atunci mi-am luat inima în dinţi şi, împreună cu o prietenă care ştia să înoate dar s-a dat neştiutoare ca să poată să mă însoţească, ne-am înscris la un curs de iniţiere la acelaşi bazin 23 august. Îmi amintesc metoda prietenei mele de a mă face să nu-mi mai fie teamă de apă: mă punea să-mi ţin respiraţia şi să merg pe la fundul apei, cu mâinile efectiv pe fundul bazinului. Tehnici de înotat şi de respirat nu prea am învăţat - dovadă că nici azi nu ştiu mai mult de-atât, şi am pierdut şi plăcerea aceea de a merge pe la fundul apei...

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...