Thursday, May 28, 2015

Povestea cu somnul meu de prânz... și cărțile copilăriei

A fost odată ca niciodată. A fost odată o fetiţă, căreia bunica îi spunea Acriţa. Pentru că fetiţa aceasta îşi petrecea vacanţele de vară la ţară, la bunici, în cea mai frumoasă dintre lumi: lumea copilăriei.

Împreună cu ea venea la ţară şi sora mai mică, iar uneori mai veneau şi două verişoare, un pic mai mari ca ele, verişoare care locuiau în satul vecin cu al bunicilor.

Toată vara, bunicii aveau multe treburi prin curte şi la câmp. Fetele îi ajutau şi ele cum puteau: ba strângeau şi ele fân cu furca şi grebla, ba aduceau goală pătura peticită, în care fânul era strâns şi cărat de bunica cea măruntă chiar sus, pe cap, ba stăteau la umbra unui copac atunci când bunicul cosea. Hârş, hârş, făcea coasa în iarba înaltă. Iar fetele pălăvrăgeau despre toate şi îşi împleteau păpuşi din fire lungi de ţipirig sau flori de păpădie.

La ora prânzului, bunica le pregătea o mâncare din ce se găsea prin curte şi grădină: o mâncărică de fasole verde, o ciorbiţă din găina care ieri cotcodăcise prin curte... Și aproape nelipsita mămăliguță pripită! După masă, bunicul anunţa: vremea de odihnă! Aşa că fiecare îşi găsea câte o cameră, câte un pat - sau nu neapărat, căci bunica prefera umbra unui pom din grădină sau fânul din pod, ca să se odihnească.

Acriţa nu mai avea nevoie de somn, ştia ea mai bine! Ce dacă avea 7 ani, sau 8. Nu trebuia să îi spună nimeni când să doarmă şi când nu. Făcea gălăgie că ea e mare şi nu vrea să doarmă! Bunica îşi făcea griji şi pentru fetiţă, dar şi pentru că îi fuseseră date în grijă de mama lor, adică mezina bunicii, şi nu vroia să se îmbolnăvească cumva copiii când erau la ea. Aşa că insista să se culce. Cea mică adormea cum punea capul pe pernă. Iar Acriţa se supăra că trebuie să stea şi singură acum, după ce că e obligată să doarmă și nu vroia!

Într-o zi a crezut că a găsit soluţia care să o scutească de dădăceala bunicii şi să îi ofere 2 ore liniştite: și-a luat o carte să citească. Dar nici aşa nu era bine, bunica vroia ca fetiţa să se odihnească, or cărţile obosesc ochii şi mintea.

A doua zi, fetiţa şi-a ascuns cartea sub pernă încă înainte de masă, așa că atunci când bunicul le-a trimis la culcare, a mers bucuroasă. Nici măcar surorii nu i-a spus secretul ei, pitica ar fi putut să o pârască și să îi strice aranjamentul. A funcționat! După ce toată lumea adormea, Acrița își scotea cartea de sub pernă și citea.

Şi uite aşa a citit ea pe ascuns toate cărţile din biblioteca bunicului - care era un avid cititor de istorie - dar şi a altor fete din sat, de la care împrumuta cărţi de tot felul.

Somnul de prânz a căpătat astfel o nouă valoare: a început să fie sinonim cu lectura, cu cunoaşterea "cladestină".

Acum Acriţa e mare, are copii la rândul ei, copii cărora le citește poveștile copilăriei ei, "Bețișorul năzdrăvan" și "Aventurile lui Habarnam", dar și povești scrise între timp, în cei 30 de ani trecuți de atunci, povești despre și cu copii, povești cu oameni mari... Se bucură atunci când copiii ei vor să doarmă la prânz, dar nu îi obligă, știe că somnul e bun, atunci când ți-e somn. Altfel, poate fi o corvoadă de care încerci doar să scapi cum poți.

Și ea, fetița ajunsă acum mămică, citește destul de mult, deşi cumva tot pe ascuns. Căci după ce toţi ai casei s-au culcat, iar ea termină în sfârşit cu toate treburile de peste zi, devorează câte o carte în liniștea nopţii.

Dar mai mult decât orice, Acrița se bucură când poate prinde ea însăși o oră/două de somn de prânz, după oboseala alergăturii de zi de zi. (Isn't is ironic, vorba cântecului?, cum o urmăreşte nesomnul copilăriei :)) )

Am scris această poveste pentru a vă invita să participați la Conferința "Soluţii blânde pentru somnul copiilor" din cadrul Conferințelor Totul Despre Parenting, susţinută de Sarah Ockwell-Smith, expert în probleme de somn, sâmbătă, 6 iunie 2015. 

foto de la lansare Alexandra Dincă/Fotografii de familie
A doua parte a conferinţei din aceeaşi zi este dedicată "nutriţiei", pentru că se desfăşoară sub titlul "Diversificarea naturală, ghidată de copil" şi este susţinută de Gill Rapley şi Tracey Murkett, pionierii diversificării naturale. De altfel, "Diversificarea naturală" și "Copii crescuți cu blândețe", două din cele mai cunoscute cărți ale autoarelor Gill Rapley și Tracey Murkett, au fost lansate la finalul săptămânii trecute. Cărţile sunt disponibile la www.shop.totuldespremame.ro.

Mai multe informaţii despre conferinţă şi înscrieri găsiţi aici

Wednesday, May 27, 2015

Durere de spate avem, torticolis avem...

Şi m-am chinuit eu cam toată săptămâna trecută ba să mă ridic din pat, ba să mă aşez la masă, ba să intru în maşină, ba să mă întorc la fete pe bancheta din spate. Dimineaţa îmi era cel mai greu: nu mă puteam da jos din pat de înţepenire! Apoi, pe parcursul zilei, spatele se mai încălzea şi mă lăsa durerea, doar cea din ceafă continua, aşa că mă întorceam cu totul, precum lupul din poveste, că-nainte mult mai este!

sursa foto
De fapt, nu aşa mult. Că a venit ziua de sâmbătă, şi am putut să mă ocup şi de mine. Aşa că am purces degrabă la camera de gardă de la urgenţe, unde am fost trimisă la radiografie de coloană cervicală. Se pare că din fericire, nu e nimic la nivel osos, la coloană. Însă e prins un nerv cumva între vertebrele cervicale, plus contractura musculară.

Diagnostic: Torticolis. Tratament 2-3 zile guler cervical - pe care nu l-am purtat pe stradă, pentru că arătam mult mai rău decât eram, şi n-aveam chef să mă întrebe lumea "dar ce-aţi păţit, doamna Ilie?". Şi tratament medicamentos 7 zile cu antiinflamator, antialgic şi miorelaxant. Fără alcool, fără maşină 7 zile, din cauza efectelor de ameţeală. Efect ameţitor pe care deşi le-a simţit (nu foarte puternic ca la Mydocalm, recunosc), totuşi eu cu ghiozdane de 10 tone nu mă fâţâi cu RATB-ul prin oraș! Aşa că am condus!

Vestea bună e că gata, chiar dacă nu au trecut chiar 7 zile, nu mai am (aproape) nimic, aşa că nu mai iau nimic.
sursa foto

Torticolis, ca să știți și voi - că nici eu nu știam - e o contractură mai mult sau mai puțin dureroasă a mușchilor gâtului, care limitează total sau parțial mișcările de rotație a capului. Torticolisul obişnuit (sau banal, cum am găsit aici că i se mai spune) poate apărea după o mișcare bruscă și forțată a gâtului, din cauza unei poziţii proaste în timpul somnului (vă spuneam eu! salteaua proastă de la cazarea de la Braşov din weekendul trecut! - tot nu v-am povestit, aşa-i?).

Paranoia din capul meu găsea oarece asemănări între durerea din spate și acea durere care îmi anunța trombo-embolia de acum 2 ani și ceva, de aici și panica mea. Dar am avut parte de un medic de gardă de treabă, care mi-a explicat diferența și cred că mi-a dat tratamentul potrivit. Trăiască sănătatea! :)

Thursday, May 21, 2015

La Bookfest 2015

După lupte seculare care au durat... nici nu mai ştiu câţi ani, am ajuns şi eu în sfârşit la Bookfest!

Ultima oară când am fost la un Târg de carte cred că era tot Bookfest, pentru că îmi amintesc să s-a nimerit şi ziua de 1 iunie printre zilele de târg şi eram cu fetele prin târg şi le-am luat multe cărţi pentru copii şi au primit baloane... şi veneam direct de la grădiniţă, sau poate grădiniţă şi şcoală, iar Roxana e acum în clasa a treia... Deci, în fine, aţi înţeles ideea: n-am mai fost de mult! :)))

Ieri am plecat aşa, oarecum impulsiv într-acolo. Am aflat că seara urma să se lanseze la Editura Herald cartea Alethei Solter tradusă de mine și mi s-a creat un complex de împrejurări care mi-a permis să fug în târg. Cu toată durerea mea de spate care nu mă lasă deloc în pace de câteva zile, de la weekendul cu castele, turnuri şi cetăţi - despre care nici nu am apucat să vă povestesc, dar nu stric acum surpriza, că e mult de povestit!

Târgul de carte, deşi nevăzut de mult, arată... cumva la fel şi totuşi altfel. Am avut oarecum surpriza să constat că editurile mari şi-au menţinut standurile în aceleaşi locuri. Mie personal mi se pare mai mic decât în alţi ani, nu am citit cifre oficiale, câţi expozanţi, câte lansări de carte, dar ca întindere cel puţin mi s-a părut că e mai mic anul acesta.

Însă sunt și ceva edituri noi, ceva "happeninguri", standuri frumoase, cărți în ediții deosebite, împletire de carte cu dichisuri - ceaiuri, cafele la nisip, bere Staropramen (Cehia e țara invitată anul acesta), materiale naturale, așezări ingenioase... ca în fotografiile nu prea reușite pe care le-am făcut (doar cu telefonul, din păcate).
standul Staropramen
La Editura Herald, în colecția de Parentaj, a avut loc aseară o triplă lansare:

- "O viaţă fără droguri" de Aletha Solter (căreia, cum spuneam, îi semnez traducerea)
- "Educaţie fără constrângeri" de Michael Thompson
- "Creştem împreună" de Naomi Aldort

La lansare a participat şi m-am bucurat să o reîntâlnesc pe draga de Otilia Mantelers, în calitate de coordonator al colecţiei de Parentaj. M-am bucurat să le cunosc pe Ioana Socolescu, redactor al editurii Herald, şi Tatiana Vatamaniuc psiholog şi autoare a cărţii "Trandafirul micului prinţ", şi având acum în pregătire lucrarea "Părintele conştient" la Editura Herald.

Am început aseară, odată ce am ajuns acasă, să şi citesc lucrarea lui Naomi Aldort, "Creştem împreună". Începutul pare promiţător. Urmează Thompson şi restul braţului de cărţi achiziţionate de la Herald, dar şi de la alte edituri de prin târg.

Doar bugetul destul de limitat, şi mai ales, durerea de spate (cărţile sunt grele, nu? dar la propriu, de data asta!) m-au făcut să limitez la 10 titlurile achiziţionate! :)

În zilele (săptămânile) următoare voi scrie aici despre cărţi, pe măsură ce le citesc.

de la stânga la dreapta: Tatiana Vatamaniuc, Otilia Mantelers şi Ioana Socolescu

Wednesday, May 20, 2015

Nesomnul copiilor noştri naşte monştrii din noi

Sunt şi nu sunt mândră de ceea ce am să vă povestesc, dar o fac totuşi:
1. pentru că citind-o şi ascultând-o pe Sarah Ockwell-Smith mi se pare că sunt (am fost?!) o ilustrare vie a conceptelor ei şi
2. învăţaţi din greşelile altora, nu trebuie să le faceţi şi voi pe toate! :)


Când era Roxana mică bebeluş (atenţie, acţiunea se petrece cu aproape un deceniu în urmă!) mă ţineam de buchea cărţii mai ceva ca beţivul de gard! Lasă că nici nu prea existau mare scofală de cărţi de parenting pe vremea aia, aşa că nu vreţi să vedeţi ce ediţie hărtănită de Căpraru aveam! Dar nici ceva minte în cap nu prea aveam, cred eu acum, de la înălţimea anilor ce-au trecut de-atunci, de vreme ce luam de bune lucrurile de prin cele cărţi! Chiar a glumit un prieten venit în vizită la noi, când a văzut jerpeliturile de ediţii de prin 1900toamna, că normal, dacă vrem să avem copii ca noi, trebuie să îi creştem după cărţi de pe când eram noi mici! Abia această glumă m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să schimb un pic lucrurile sau măcar perspectiva asupra lor.

De-o pildă, Roxana mea, căci despre ea doresc a vă povesti, dormea "corect", adicătălea, ca la carte: la ora 20.00 era în pat, spălată, masată, mâncată. Dacă se întâmpla să nu fie gata tot procedeul acesta până la ora 20.00, o lua somnul pe unde se găsea, chiar şi pe sub mese la joacă! Dormea ea legate cam 6 ore, o alăptam pe la 4 noaptea, apoi mai dormea din nou vreo 4 ore. Ziua dormea la plimbare în cărucior chiar şi 4 ore legate, plus încă un somn sau două mai mici. Cele mai multe cărţi eu le-am citit în această perioadă, căci Roxi dormea în cărucior şi lângă banca din parc pe care citeam eu, nu trebuia s-o zdruncin cu căruţul pe piatră cubică, aşa cum am mai văzut că se practica.

sursa foto
Odată cu trecerea timpului, şi-a schimbat obiceiul de a dormi, astfel că am ajuns la un moment dat la un singur somn pe zi, şi ăla scurt. Momentul a cam coincis cu naşterea surorii ei mai mici, cu care era curioasă să vadă ce fac, şi nu îşi dădea voie nici măcar să doarmă, ca să fie mereu prezentă lângă noi - şi mai ales, să mă împiedice să stau prea mult doar cu cea mică (dar asta e o altă discuţie, pe care poate o voi detalia la capitolul despre "Gelozia fraţilor mai mari").

Eu - năroadă! - o obligam să doarmă de prânz, o puneam cu forţa în pat, o ţineam acolo, stăteam lângă ea, literalmente întinsă pe jos lângă pătuţul ei, şi îi cântam, îi citeam, chiar şi câte 2 ore, doar-doar o lua-o somnul. Între timp se trezea cea mică, stătea ea liniștită în pătuț puțin, dar până la urmă o apuca foamea sau plictiseala, și începea să mă cheme plângând. Aia mare vroia să fugă la aia mică. Iar eu îmi pierdeam în sfârşit răbdarea... Și se rupea filmul! A fost o perioadă destul de agitată aceea, de care îmi amintesc doar asta: un chin permanent de a o forța pe Roxi să doarmă de prânz, ca să facă numărul de ore de care citisem eu la carte!

După câteva săptămâni bune de chin, cearcănele mele ajunseseră tot o mască mov pe faţa mea, am zis: ok, fie! Nu mai dormi ziua, dacă nu vrei! Pentru că trebuie să recunosc, îşi păstrase bunul obicei de a dormi foarte bine noaptea. Seara aveam un ritual: făcea împreună cu tati un puzzle potrivit pentru vârsta ei de aproape 3 ani - de multe ori, acelaşi puzzle în fiecare seară: aveam unul de carton tare cu Albă ca Zăpada şi piticii şi o distra să vadă dacă mereu sunt 7 - , în vreme ce eu o spălam, alăptat şi puneam la culcare pe Ilinca. Apoi mă ocupam doar de Roxi şi se simţea bine să o culc eu citindu-i. Se mai trezea a doua zi, deci după 8-9 ore de somn.

Am acceptat, aşadar, într-un final că nu mai vrea să doarmă ziua. Chiar dacă nu îmi explicam ce urma să facă atunci când va merge la grădi şi toată lumea în jurul ei va dormi după prânz! Dar în fine, am ales să nu mă preocupe acest aspect chiar atunci. Şi în momentul ăla s-a produs efectiv un fel de eliberare pentru amândouă: eu m-am relaxat, am început să o iau pe lângă mine la ora somnului, să o pun să mă ajute cu Ilinca, ba chiar să ieşim din casă toate trei la plimbare - în loc de somn! Iar curiozitatea ei a ţinut o vreme, apoi, când a trecut şi Ilinca la un singur somn pe zi (pentru că şi ea a fost ca bebeluş la fel de somnoroasă ca soră-sa, cu diferenţa că ea şi acum, copil de 7 ani, e la fel de somnoroasă!) dormeau împreună la prânz.

sursa foto
Ce am învăţat eu de aici şi ce vă sfătuiesc şi pe voi? Lăsaţi copiii să doarmă cât şi când au ei chef. Nu îi stresaţi şi nu vă stresaţi inutil şi cu somnul! V-ar prinde tuturor mult mai bine dacă în loc să respectaţi rigid nişte şabloane de somn, nişte tabele întocmite acum un secol şi ceva despre cât trebuie să doarmă şi la ce ore un copil mai mic de 2 ani - sau de fapt, la orice vârstă, copil sau adult! - ați fi mai atent la dorințele lui de somn.

Cam aşa zice şi Sarah Ockwell-Smith despre erorile pe care le facem legat de somn, la adulţi şi copii. De fapt, specialista britanică în probleme de somn spune lucruri de un atât de mult bun simţ că ascultând-o, stau şi mă gândesc, glumind desigur, de ce nu le-am formulat eu mai înainte, că doar le gândisem deja! :)

Eu zic să nu mă credeţi pe cuvânt, mergeţi şi ascultaţi-o la conferinţa pe care o va ţine în Bucureşti pe 6 iunie, în cadrul Conferinţelor Totul despre Mame. Mai precis, ea va susţine prima parte a conferinţei, numită "Soluţii blânde pentru somnul copiilor"
Mai multe detalii despre conferinţă găsiţi aici.

Puteţi citi şi vedea un interviu cu Sarah Ockwell-Smith în Gândul aici
De asemenea, au mai scris despre acest subiect Sanda Watt, iar pe site-ul Totul despre mame găsiţi şi alte articole pe această temă.

Friday, May 15, 2015

The King is dead. Long live the King!

Cu mare tristeţe am aflat azi-dimineaţă că a murit regele bluesului, BB King. Pentru mine, însă, el rămâne The King!

Potrivit publicaţiei americane Los Angeles Times, care îl citează pe avocatul starului, celebrul muzician american, al cărui nume va fi asociat pentru totdeauna cu celebra sa chitară, Lucille, a murit la vârsta de 89 de ani, în oraşul Las Vegas.
sursa foto
Am avut marea plăcere să îl ascult acum 6 ani, într-un concert superb la Budapesta - despre care am şi scris puţin aici

RIP, BB King!


Monday, May 4, 2015

Să ne alintăm puţin, zic

surpriza mea de dimineaţă de la Google

One happy family
do I really look 40? :)))




Ice age

În spatele meu se aude un zumzet continuu. Un murmur de voci ireale. Din când în când, mă întorc să mă uit, deși de-acum deja știu. Nu s...