Friday, September 2, 2016

Surioarele în mall

Blogule, bloguţule, ce mai faci, drăguţule?
Că de când nu ne-am văzut...

Ce te-am mai neglijat eu pe tine în ultima vreme!
Adică, ce zic eu ultima vreme, că de muuultişor n-am mai scris.
Şi-mi lipseşte scrisul ăsta...
Mă uitam ziele trecute cât scriam aici la începuturi: uneori şi 2 postări pe zi, dar oricum, nu mai rar de una la 2 zile! Acum, abia 1-2 la un an!

Chiar dacă e ora 1 noaptea, pe 1 spre 2 septembrie, acum am chef, acum o să scriu.

Azi (sau ieri, pe 1 septembrie, de fapt) am fost cu fetele la deschiderea ParkLake.
Nu ştiu ce ne-o fi trebuit, parcă ni se urâse cu binele.
Aglomeraţie, puhoi de lume, de toate felurile, mizerie că nu e încă gata, am plimbat beţişorul de la vata de zahăr Pandora prin juma de mall până am dat de un coş de gunoi. Cred că l-au deschis... că trebuia, dar multe magazine încă nedeschise, toalete încă nedeschise, parcare încă nedeschisă ... etc.
Dar trecem peste asta, nu asta vroiam să zic.

La un moment dat, pe drumul înapoi spre parcare unde lăsasem maşina, văd pe o alee laterală un magazin cu produse naturiste, şi dau să mă uit un pic. Fetele mergeau în faţa mea jucându-se cu un balon roşu găsit pe-acolo. Ca la deschidere, dăduseră cu confetti şi baloane.

Şi după ce fac pasul spre dreapta, mă întorc să văd dacă au văzut că nu mai sunt în spatele lor, şi vin după mine.

Într-adevăr, văzuseră că nu mai sunt în spatele lor. Atât. Nu m-au văzut la 2 paşi, practic, în dreapta lor. Adică, acum în stânga lor, că se întorseseră cu spatele spre direcţia iniţială de mers şi au observat că nu mai sunt în spatele lor.
Nu asta îmi fusese intenţia, dar dacă tot ajunsesem acolo, mi-am zis: ia să văd ce fac ele acum?

- Unde-i mama?
- Era aici, după noi.
- Şi noi ce facem?

Şi un gest cât o mie de cuvinte: după ce se certaseră chiar şi pe balonul ăla roşu, se certaseră care să mă ţină de care mână, acasă care să urce pe care uşă în maşină etc., acum... s-au luat în braţe una pe alta, de parcă ar fi vrut să se asigure că nu se pierd ele două una de alta!
Fără panică, doar un gest de tandreţe atât de frumos, că m-am înmuiat toată şi nu am mai rezistat, şi le-am strigat. S-au luminat când m-au văzut!

Şi câteva poze de prin mall.
 

Saturday, July 16, 2016

Nostalgie...

Uneori îmi vine să mă aşez pe jos, cu cutia mea cu nasturi multicolori... ca să le arăt eu fetelor cum se joacă, ce e joaca, şi ce contează mai mult pe lume.


Nu filme pentru adolescenţi traduse îndoielnic şi rostite de nişte voci plictisite, nu jocuri agitate şi agitânde pe un ecran de tabletă sau telefon mobil, nu lego scump, zeci şi zeci de piese de lego, prin toată sufrageria, nu legoland, nu acvaparc, nu piscine, nu parcuri, nu role, trotinete, biciclete... Ci doar nişte nasturi coloraţi. Şi cărţi. Cărţi fără poze, sau cu prea puţine ilustraţii, cărţi cu care îmi umpleam timpul în lungile vacanţe ale copilăriei. Şi curtea bunicilor, la ţară...

Monday, December 28, 2015

Născut trombozat: moștenirea europeană

Căutând eu acum ceva vreme răspunsul la niște "de ce"-uri - de genul, de ce mi se întâmplă mie? de ce acum? de ce, de ce, de ce?" - am dat şi de un articol ştiinţific, al cărui titlu mi-a plăcut mult cum sună în engleză: Born to clot: the European burden.
"Clot" însemnând "tromb", "cheag de sânge" şi verbul "to clot" - "a face cheaguri de sânge pe vene".

Pentru cine a deschis aparatele mai târziu, este ceea ce mi s-a întâmplat mie cu aproape 3 ani în urmă, iar acum sufăr de ceea ce medicul curant a numit "sindrom post-trombotic".

Am scris aici despre cum am ajuns eu la spitalul de urgenţă Floreasca, unde am petrecut vreo10 zile pe Heparină intravenos, cum am luat eu anticoagulant 2 ani jumate, şi cât de liberă m-am simţit în aprilie anul ăsta, când medicul mi-a scos anticoagulantul!

Deci articolul ştiinţific cu pricina este aici

Iar ideea de bază este că Tromboza venoasă este o problemă comună, care afectează ... exclusiv persoanele de origine europeană! Este o predispoziţie europeană aceasta a celor 2 mutaţii genetice care pot da tromboza: Leiden V şi Protrombina G20210A. Studiul din acest articol a analizat subiecţi din 22 de ţări non-europene şi a găsit mutaţia doar la un singur caz, în India.

Ca să vezi, cum vine ea, originea europeană la pachet cu riscuri medicale!

În paranteză fie spus, între timp eu mi-am analizat acele 2 mutaţii genetice și nu, nu sunt prezente în sângele meu, deci nu de la ele am făcut eu trombo-embolie pulmonară. Cel mai probabil la mine au fost factori dobândiți (anticoncepționale după vârsta de 30 de ani, fumat, sedentarism, schi începător, altitudine etc)

Sunday, December 27, 2015

Crăciun fără tata

- Mami, şi tu când erai mică te urcai în spatele tatălui tău? - mă întreabă pitica mea, din spatele lui taică-su. Literalmente se cocoaţă în spatele lui, atunci când el stă pe canapea.
- Nu, mami, nu mă căţăram...

Cum să îi explic că nu aveam cum să mă caţăr? Când aveam 8 ani, vârsta pe care o are fiica mea cea mică acum, eram deja orfană de tată de un an.
Nici mai devreme nu m-am căţărat în spatele lui, de câteva luni îl vedeam doar în treacăt, prin uşa întredeschisă a dormitorului în care îşi trăia ultimele clipe, amorţite de injecţiile cu morfină pe care învăţase mama să i le facă.
Nu-mi amintesc nici un Crăciun cu el, eram prea mică.
Nu-mi amintesc că mă ducea de mână la şcoală, căci s-a stins în vara de dinainte de a începe eu şcoala.
Nu-mi amintesc aproape deloc de tata...

Şi totuşi. mi-e aşa de dor de el! Un dor care îmi sfâşie sufletul. A lăsat în urma lui un gol pe care îl resimt zi de zi în interacţiunea mea cu oamenii, cu lucrurile, de-atunci încoace...

-Why does it hurt so much?
- Because it is so real!
dialog din Hobitul, care mă duce cu gândul la această mare pierdere din viaţa mea de copil şi de adult!

Friday, November 6, 2015

Stai aproape de fiica ta adolescentă. Şi stai aproape, că vine Dr. Laura Markham!

Părinţii se întreabă cum să facă să se înţelegă cu fiica lor, ajunsă parcă dintr-o dată adolescentă. E un şoc atunci când fetiţa ta dulce cu bucle blonde începe din nou să aibă tantrum-uri. Fetele de 12 ani au toane, dramatizează lucrurile, sunt egoiste, se concentrează doar asupra prietenilor, nu deschid gura o zi întreagă, îţi răspund obraznic etc. Desigur, pot să fie şi mature, afectuoase şi plăcute, dar în cel mai rău caz, sunt o încununare a celor mai provocatoare aspecte ale copilăriei şi dolescenţei.

Fragmentul de mai sus (în traducerea mea) face parte din unul dintre sfaturile oferite de Dr. Laura Markham pe site-ul său, Aha!Parenting.com. Sfaturi utile şi foarte utile pentru părinţii de copii de toate vârstele. Am mai tradus din articolele ei şi voi continua să mai traduc pentru voi, cititorii părinţi (şi nu numai).

Dar dacă vreţi să aflaţi mai multe direct de la sursă - nu uitaţi că în 2 săptămâni Dr. Laura Markham este aici, la Bucureşti! Ea va susţine 4 conferinţe în cele 2 zile ale weekendul-lui 14-15 noiembrie 2015. 

Sâmbătă 14 noiembrie
orele 10.00-13.00
Părinte liniştit, deci copii fericiţi
orele 14.30-17.30
Creşte un copil inteligent emoţional

Duminică 15 noiembrie
orele 10.00-13.00
Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi
orele 14.30-17.30
Mindfulness şi gestionarea emoţiilor

Dacă nu v-aţi rezervat loc în sală încă, mai aveţi doar câteva zile pentru a face acest lucru:
http://www.totuldespremame.ro/evenimente/conferinte?conferintele-totul-despre-parenting-dr-laura-markham

Haideţi să vedem acum ce sfaturi are D. Laura Markham pentru situaţia descrisă la începutul articolului, şi anume, comunicarea cu fiica adolescentă.
Şi da, am ales acest subiect, acest articol, pentru că încep să simt nevoia de astfel de sfaturi, ca mamă de fată aproape adolescentă!!
(Articol preluat de pe Aha!Parenting.com, traducere de Anca Ilie)

Vestea proastă este că trupul fiicei tale adolescente este invadat de hormoni, creierul îşi rescrie paradigma de funcţionare, nevoia ei de a se descoperi pe sine şi locul ei în lume preia controlul şi superioritatea înaintea tuturor lucrurilor pe care le apreciază fata (cum ar fi familia sau şcoala), şi probabil că nu îşi dă seama cât de mult te iubeşte încă şi are încă nevoie de tine, pentru că se chinuie să se simtă "mare" şi independentă.

Vestea bună este că dacă poţi să accepţi această nouă situaţie şi să îţi ajustezi stilul parental în consecinţă, anii adolescenței reprezintă momentul perfect pentru a vă întări relaţia înainte de anii tinereţii.

Iată câteva sfaturi şi trucuri oferite de Dr. Laura Markham pentru a face relaţia cu fiica adolescentă mai puţin dramatică şi mai plăcută:

1) Fii dispus(ă) la schimbare

Nu mai poţi să oferi acelaşi stil parental ca atunci când era mică. Pur şi simplu, nu este potrivit sau eficient. Dacă îţi testează limitele, este un semn că ai nevoie să îţi ajustezi stilul parental pentru a vă conecta şi a asculta mai mult. (Asta se va întâmpla doar în acele momente când vrei să te asculte, desigur!)

2) Concentrează-te pe relaţie, nu pe disciplină

Nu vei avea parte de respect dacă fiica ta nu se simte conectată cu tine. Luptă-te ca să rămâi alături de fiica ta. Nu îi da voie să te dea la o parte. Încă are nevoie de tine, doar că nu îşi dă seama. Profită de orice ocazie ca să te conectezi cu ea. Îmbrăţişeaz-o de bună dimineaţa în fiecare dimineaţă, şi sărut-o de la revedere atunci când pleacă la şcoală. (Fă asta cu simţul umorului şi se va amuza împreună cu tine). Bucură-te să o vezi şi îmbrăţişeaz-o mai târziu. Poate că nu mai are nevoie să o "înveleşti" noaptea, dar asta nu ar trebui să te oprească să te întinzi lângă ea în pat şi să staţi de vorbă despre cum a fost ziua respectivă şi să aveţi câteva minute de conectare în linişte. Mulţi părinţi sunt de părere că acel timp chiar înainte de culcare este timpul în care fiica lor este cel mai puin distrasă de alte lucruri şi cel mai probabil să-şi deschidă sufletul.

3) Este normal ca adolescenta ta să dorească mai multă independenţă

Dacă insişti să îi controlezi toate alegerile, nu faci altceva decât să o inviţi la rebeliune, sau chiar mai rău. Dacă poţi găsi modalităţi mai porivite de a-i acorda independenţă fiicei tale, nu va trebui să se răzvrătească împotriva ta pentru a începe să stea pe picioarele ei. Sigur că va face şi greşeli. Aşa învaţă oameni, din greşeli. Şi desigur, nu este pregătită să ia singură toate deciziile. Vei rămâne părintele ei. Să decizi cât de mult să te bagi în viaţa ei este cea mai grea parte din acest dans al parentingului.

4) Programează timp de calitate

Aveți momente regulate, cel puțin o dată pe săptămână, când mergeți împreună la restaurant, sau la manichiură, sau la plimbare, şi profitaţi la maxim de aceste ocazii ca să vă conectaţi. Nu trebuie să aveţi mereu conversaţii profunde. Pur şi simplu, aprecieaz-o şi bucură-te de prezenţa ei. Şi ascultă, ascultă, ascultă. Ţine minte, cu cât îi dai mai multe sfaturi, cu atât mai mult ea simte că nu ai încredere în capacitatea ei de a-și da seama singură ce trebuie să facă. În schimb, pune întrebări bune şi empatizează cu ea.

5) Cultivă empatia pentru fiica ta

Ascultând-o, ţine minte că o supărare poate că ţie nu îţi nu pare mare lucru, dar pentru ea poate fi sfârşitul lumii. Atunci când trupul ţi se schimbă atât de dramatic poate fi îngrijorători, în cel mai bun caz, şi dureros, în cel mai rău caz, cum ar fi durerile de creştere sau crampele menstruale. Asta înseamnă că atunci când ţi se pare că dramatizează excesiv, trebuie să îţi oferi empatia. S-a înţepat în degetul de la picior şi poate că de fapt nu e chiar aşa de grav, dar ceva sigur o doare şi vrea să o săruţi ca să se simtă mai bine, chiar dacă nu ştie exact ce o supără şi cum să îţi explice în cuvinte.

6) Să ştii că adolescentele de obicei au o mare anxietate legată de adolescenţă

Un studiu arată că adolescenţii băieţi aşteaptă cu nerăbdare adolescenţa şi puterea, independenţa şi prestigiul pe care le vor dezvolta. Adolescentle însă, se tem de adolescenţă, de menstruaţie, de noua lor vulnerabilitate la bărbaţi şi de presiunea de a fi sexy şi atrăgătoare. Majoritatea fetelor nu ştiu să pună în cuvinte aceste anxietăţi, dar le simt, chiar şi atunci când vor să poarte haine scurte ca să fie "cool". Fiica ta ar putea să vrea să fie sexy ca să-şi impresioneze colegii şi prietenii, dar în sinea ei ştie bine că nu este pregătită pentru atenţia pe care i-o va aduce acest lucru.

7) Asigură-te că fiica ta are parte de cel puţin 9 ore de somn pe noapte

Majoritatea pre-adolescenţilor adorm greu seara. Dar atunci când stau treji târziu, hormonii stresului, cum ar fi cortisolul, apar făcând şi mai greu să adoarmă. Problema este că acest cortisol rămâne în sistem şi îi face iritaţi şi nervoşi a doua zi. De asemenea, contribuie la depresie, anxietate, şi îngrăşare. Faimoasele toane ale adolescenţilor sunt parţial atribuite culcatului târziu seara (care a devenit o practivă uzuală în cultura americană, a autoarei; nu am studii despre situaţia de la noi).
Doar pentru că fiul sau fiica ta de 2-3 ani a câştigat capacitatea de asta treaz(ă) mai mult timp nu înseamnă că trebuie să îl/o laşi să stea treaz(ă) jumpătate de noapte. Tot astfel, doar pentru că adolescenta şi tânăra voastră fiică a câștigat abiliatea să stea trează, asta nu înseamnă că nu e rău pentru ea. Învaţă-ţi adolescenta exerciţii de relaxare dacă nu poate să adoarmă, şi le vor folosi toată viaţa. Dar insistă cu o oră de culcare rezonabilă.

8) Limitează folosirea calculatorului

Pe măsură ce îşi pierd interesul pentru jocurile de rol şi alte jocuri care le ocupau timpul până acum, adolescentele încep să petreacă mai mult timp la calculator şi nu e neobişnuit chiar să cadă într-o dependenţă de computer. Ca prim pas, vei dori să limitezi timpul petrecut cu pălăvrăgirea la calculator, şi mai ales, doar după ce termină temele.

Ispita pe care o exercită social media poate fi foarte puternică, în special dacă alţi puşti sunt deja acolo. Facebook are o regulă potrivit căreia utilizatorii trebuie să aibă peste 13 ani, aşa că dacă ai cont pe Facebook şi nu ai încă această vârstă, înseamnă că ai minţit, ceea ce reprezintă din start un motiv pentru ca părinţii să nu îţi interzică acest lucru. (Acesta este unul din puţinele momente în care cultura pe va susţine indiferent de stilul de parenting, aşa că profită de asta). Este o idee bună să te familiarizezi cu cultura tehnologică a copilului tău şi a prietenilor acestuia.

Ar mai trebui să ştii şi că producătorii de jocuri pe computer nu fac rabat de la nicio cheltuială şi folosesc testare forte sofisticată pentru a se asigura că jocurile lor dau dependenţă fizic, ceea ce înseamnă că trupul copilului tău este scăldat în adrenalină şi alţi neurotransmiţători atunci când copilul doar se gândeşte să se joace! Jocurile de calculator de fapt ne transformă chimia creierului în timp ce le jucăm, şi nu ştim cât de mult durează efectele după aceea. Nu ne expunem copiii la alte dependenţe şi apoi îi lăsăm acolo să se descurce singuri. Tot astfel, copiii au nevoie de ajutor ca să se descurce şi cu această dependenţă.

9) Hrăneşte pasiunile fiicei tale

Orice îi place cu adevărat şi în care se lasă atrasă este un lucru protector, un loc în care să se simtă competentă, un loc în care să-şi testeze limiteze şi să înveţe elasticitatea, un loc în care uită de sine. Îi place să danseze? Să scrie? Să deseneze? Fă orice ca să o încurajezi. Este extrem de important să fie ea însăşi atrasă de acest lucru, nu ceva impus de părinţi.

10) Nu îi da voie fiicei tale să stea toată ziua pe canapea

Sportul regulat are beneficii uriaşe, de la a pune metabolismul în mişcare, până la echilibrarea hormonilor înnebuniţi şi ajutarea fiicei să adoarmă mai uşor seara. Faceţi un obicei din activităţile fizice în fiecare zi, indiferent dacă e vorba de bicicletă, fotbal, o drumeţie pe jos cu toată familia sau doar un pic de timp petrecut pe banda de alergat. Dar ai grij: Probabil că va trebui să i te alături. În loc să respingi asta, mai bine ai vedea-o ca pe o modalitate de a rămâne conectaţi.

11) Discutaţi despre relaţii şi sex

Fiica ta este flămândă după informaţii despre dragoste şi sex. Dacă discutaţi despre asta nu înseamnă că o să se repeadă să acţioneze în consecinţă. De fapt, chiar dimpotrivă. Cei care nu au parte de conectare foarte puternică cu părinţii lor sunt cei care caută dragostea în locurile greşite. Vrei ca fiica ta să se simtă minunat în ceea ce priveşte corpul ei.

12) Nu lua personal nimic din ceea ce spune sau face

Aşa cum se ştie, fetele aflate la pubertate şi adolescentele sunt sigure că părinţii lor "pur şi simplu nu le înţeleg!" Încearcă să nu te simţi jignit de asta. De fapt, încearcă să nu te simţi jignit de orice spune sau face fiica ta. În general, nu are legătură cu tine, ci cu hormonii şi emoţiile ei tumultuoase, cu uriaşele ei temeri şi nesiguranţe, cu nevoia ei urgentă de a-şi modela o identitate separată, ca persoană independentă. Aşa că pur şi simplu, inspiră şi expiră în "tantrumuri" şi muşcă-şi limba. În clipa în care te ataci şi îi răspunzi, ai şi îndepărtat-o.

13) Insistă pe politeţe, dar cu calm

Nu exagera atunci când copila ridică vocea la tine în mijlocul unor istericale referitoare la ceva. Va fi profund recunoscătoare, chiar dacă încă nu îşi dă seama. Nu sugerez nicio clipă să îi permiţi copilului să te trateze lipsit de respect. Sugerez în schimb să acţionezi cu dragoste și să te conectezi cu empatie, mai degrabă decât cu furie, atunci când setezi limitele. Dacă eşti prea furios ca să mai ajungi la iubire, așteaptă până te calmezi, și abia apoi stabileşte limite. Asta înseamnă să îţi menții vocea calmă și caldă, chiar și atunci când ea ridică vocea. Înseamnă că atunci când îţi răspunde obraznic, să îi aminteşti că "În această casă, nu vorbim aşa unii cu alţii", dar nu uita să adaugi "Trebuie să fii foarte supărată dacă îmi vorbeşti astfel. Ce s-a întâmplat, draga mea?" Ţine minte, dacă nu eşti un model de auto-control, nu poţi să aşteptaţi nici de la ea, şi ceea ce este mai rău, vei pierde respectul ei. Dacă poţi să rămâi calmă şi să cauţi mai întâi să înţelegi, îşi va consuma sentimentul de supărare mai aproape de tine şi va fi mai puţin probabil să te atace data viitoare.

14) Nu uita că la această vârstă au sentimentul puternic că au nevoie de ajutor ca să facă faţă situaţiilor

Dacă poţi să rămâi calm şi să asculţi ce anume a supărat-o, poţi să foloseşti această oportunitate ca să te apropii de ea. Poţi să îi răspunzi atunci când ridică vocea la tine insistând furios să te respecte, dar nu faci altceva decât să o îndepărtezi. Atunci când nu ştiu ce să facă cu sentimentele tumultuoase care îi răvăşesc, fetele la pubertate și adolescentele acționează adesea împotriva oamenilor cu care se simt mai în siguranţă: părinţii lor. Dacă ne deranjează lipsa lor de respect, sau reacţionăm furioşi, pierdem adevăratul mesaj. În schimb, dacă putem empatiza, dacă putem să căutăm supărarea din spatele lipsei de respect şi să le amintim cine sunt cu adevărat ("Tu de obicei nu te porţi cu răutate"), suntem deschişi să îi ajutăm să-şi gestioneze sentimentele şi emoţiile.

15) Fi mereu aproape fizic

Trupul fiicei voastre adolescente se dezvoltă şi devine trup de femeie, dar ea este încă o fetiţă, şi încă are nevoie de apropierea fizică cu voi. Dacă te simţi inconfortabil să o ţii în braţe, fii conştient de propria ta anxietate, caută un loc sigur în care să poţi vorbi despre asta şi să îţi gestionezi anxietatea. Dar nu îi retrage fiicei tale apropierea şi îmbrăţişarea de care au nevoie toţi oamenii. Nu îţi doreşti să caute dragostea în locuri greşite!

16) Fii corect

Niciun părinte nu este perfect. Am descoperit că aproximativ o dată pe săptămână spun exact ce nu trebuie fiicei mele de 12 ani (spune Dr. Laura Markham - n.m.) şi orice a supărat-o, a erupt în faţa mea. Dar pentru că sunt decisă să acţionez cu calm, iar nu să escaladez situaţia, am putut să folosesc acele greşeli şi neînţelegeri ca ocazii de a fi mai aproape. Până la vârsta de 14 ani, ea a ajuns mai calmă decât mine, şi o plăcere pentru părinţi.

Trebuie să ţinem minte mereu metafora măştii de oxigen: trebuie să ne punem mai întâi nouă înşine masca. Trebuie să ne reglăm propriile emoţii, pentru că ei nu au încă maturitatea de a face asta. Ei se bazează pe noi să ne purtăm ca nişte adulţi şi să fim un model de auto-control emoţional. Dacă, în schimb, plecăm furioşi, fiica noastră se simte rănită, neînţeleasă, singură. Ne atacă, sau construiesc resentimente şi lipsă de încredere. Apare o ruptură în relaţie şi dacă nu răspundem rapid, aceasta se lărgeşte. Dar dacă, în schimb, putem să ne dăm un pas înapoi, să respirăm, să ne cerem scuze, să fim atenţi şi să ne reconectăm, atunci construim punţi de legătură. Rupturile inevitabile ale vieţii de zi cu zi devin ocazii de a-i învăţa atât de multe lecţii: cum să-şi proceseze emoţiile, cum să repare o ruptură emoţională, cum să rezolve o problemă şi că pot să aibă încredere în noi. Mai important, ajungem ca la sfârşitul interacţiunii să avem o relaţie mai puternică.

Parenting-ul înseamnă multă muncă emoţională şi niciodată mai mult ca în perioada pubertăţii şi adolescenţei copiilor. Poate pare nedrept că tu însuţi trebuie să faci cea mai mare parte din muncă în relaţia cu fiica ta, dar aşa funcţionează parentingul. Fiicele noastre poate că seamănă a tinere femei, dar mai au încă mult de crescut emoţional. Este treaba noastră - şi privilegiul - să le susţinem în acest proces.

Monday, October 19, 2015

Când mă fac mare...

Când mă fac mare, vreau să mă fac Otilia Mantelers. Ca să ştiu şi eu să explic aşa concludent ce le ruşinează pe femei, ce le apasă butoanele, cum se pot gestiona relaţiile dintre fraţi şi cum să înţelegi emoţiile copilului, după ce le-ai înţeles pe ale tale. Şi cum poţi să dirijezi joaca în terapie sau terapia prin joacă.

Sau nu, când mă fac mare, vreau să mă fac Gaspar Gyorgy, ca să înţeleg cum e cu ruşinea la bărbaţi, cum ajunge să compari salariul soţului cu al vecinului, ca să ţi-l faci pe soţ, duşman, şi mai ales ca să capăt echilibrul şi stăpânirea lui de sine cu care ştie el să expună lucruri pline de emoţii şi despre emoţii.

Ba nu, când mă fac mare, vreau să fiu Simona Filip-Ghenea şi restul echipei de la Puterea relaţiilor, care au creat evenimentul frumos de weekendul trecut, gestionând comunicarea de câteva luni de zile, plus o sală de cinema, sponsori, 350 de participanţi, invitaţi, parteneri media, parteneri speakeri, invitaţi în filmele prezentate, vânzare de carte de parenting, pauză de cafea, aranjamente de flori... şi toate celelalte!

Am lăsat weekendul şi săptămâna care a trecut de-atunci să-şi urmeze cursul lui, ca să se "dospească" şi emoţiile mele. Puterea relaţiilor a fost o întâlnire emoţionantă.
Am scris în direct pe blog idei din timpul conferinţei - un fel de live blogging, dar cu modestie îndrăznesc să spun că nu chiar, pentru că nu e o transcriere fidelă şi perfectă, şi mai ales nu e obiectivă, ci totul e trecut prin filtrul meu, chiar dacă de moment. Genul ăsta de relatare din sală are avantajul că sunt impresii la primă mână. Dar şi dezavantajul că mai pierd lucruri. Atentă să scriu ideea de adineaori, o pierd pe cea de acum. Au fost momente în cadrul prezentării când am închis capacul laptopului şi am preferat să ascult, să sorb cuvintele şi frazele, explicaţiile atât de ... de bun simţ, de palpabile despre ruşine, vină, vulnerabilitatea din fiecare din noi.

Otilia şi Gaspar, ţinută şi clasă. Şi nu doar fizică :)
Credit foto: Anca Ilie B24Kids
Ia să vedem, după o săptămână, cu ce am rămas, ce a supravieţuit tumultului de peste zi (şi noapte) din această săptămână şi un pic de-atunci:

- Deşi diferită la femei faţă de bărbaţi, cu toţii simţim ruşine, şi apoi vină, dintr-un motiv sau altul. Dar dacă verbalizăm lucrurile, puterea lor scade. Durerea nu dispare, nu putem da timpul înapoi să facem lucrurile altfel. Ce se schimbă este percepţia noastră asupra respectivei dureri.

Sala plină!
Foto AncaIlie B24Kids
- Și critica e o formă de ruşinare, una foarte perfidă şi urâtă! (asta mi-o asum, eu sunt una din alea care apelează un pic prea mult la critică.) Şi de ce criticăm? Pentru că e mai confortabil (şi mai perfid, spuneam) să vedem defectele în alţii, nu în noi.

- Putem să verbalizăm aceste lucruri pe fotoliul terapeutului, dar şi faţă de câţiva, o mână, de oameni de încredere, faţă de care avem siguranţa că nu ne judecă. Aici am înţeles mai bine şi tehnica LP (listening partnership) despre care ştiu de mult de la Otilia, dar nu ştiam toate regulile.

- Trebuie să mă accept eu, pe mine, aşa cum sunt. Relaţiile reprezintă o resursă foarte importantă împotriva criticilor şi cinismului lumii contemporane. Iar empatia este cel mai eficient antidot împotriva ruşinii şi vinei.

- Relaţiile, indiferent între cine se stabilesc acestea - soţ şi soţie, părinte şi copil, frate şi soră, sau colegi de serviciu etc. - au nevoie de două lucruri de bază pentru a exista: conectare (ascultare fără să judeci!) şi compasiune (empatie, acceptare, fără să judeci şi fără să critici!) Vina şi ruşinea ne afectează relaţiile de tot felul pe care le avem.

Parcă totul are alt sens acum, după ce am auzit lucrurile expuse în felul ăsta! Şi totul se leagă... cu un alt eveniment la care am participat recent, un workshop în căutarea fericirii. Acolo (căci nu am apucat să povestesc nici despre asta, dar sper să o fac cât de curând!) concluziile mele au fost că fericirea are la bază trăirea cu 30% mai lentă a orice trebuie să trăim, trăirea conştientă, ascultarea empatică, acceptarea a ceea ce îţi este dat.

Când mă fac mare?
Din punct de vedere emoţional, simt că mai am atât de mult până acolo!
Dar, vorba înţelepţilor, pas cu pas se parcurge drumul, nu?

Saturday, October 10, 2015

Conferinţa Puterea relaţiilor - partea a doua

Otilia şi Gaspar, pregătiţi pentru partea a doua a conferinţei
Partea a doua a conferinței - un filmuleț cu dr. Dan Siegel și scurta intervenției a Oanei Marinescu. Otilia vorbește acum despre vulerabilitate.

Vulerabilitatea este locul naşterii tuturor emoţiilor şi sentimentelor.

Incertituine, asumare de riscuri, expunere emoţională egal vulnerabilitate (Brene Brown)

Otilia ne spune despre cele 3 mituri ale vulnerabilității:
1. - a te expune, că lumea te poate critica - e o slăbiciune
2. duce la reprimarea de sine
3. că pentru a fi vulnerabil trebuie să te expui 100%

Cristina Trepcea de la Itsy Bitsy (o puteţi asculta zilnic la radio la Meditaţii pentru părinţi şi o dată pe săptămână la Psihotaclale( a spus câteva cuvinte într/un filmuleț. Ideea cu care am rămas eu: nu este treaba noastră să creștem campioni, ci să acceptăm copiii unic imprefecți pe care îi avem!

Gaspar - despre puterea relaţiilor
Rrelaţiile reprezintă cea mai importantă resursă pentru a supravieţui criticilor şi cinismului zilelor noastre.
Orice experienţă - mai întâi o procesăm emoţional, şi apoi cognitiv.
Deci reacţiile noastre sunt automate.
Atunci când pun în cuvinte, sună altfel decât povestea din capul meu.
E adevărat că nici nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar nici nu contează asta, nu vrem să rescriem trecutul, ci să acceptăm experienţele.
Gaspar nu crede în "critică constructivă", ci spune că critica doare!

Brene Brown, autoarea cărţii "Darurile imprefecţiunii" - citată frecvent de Gaspar (notiţă personală: de citit!)

Avem nevoie de o mână (hai, două) de oameni care să ne accepte aşa cum suntem, cu tot cu imprefecţiunile noastre. Atunci când vine vorba de vindecare prin relaţii, trebuie să ştim care sunt relaţiile în care investim. Nu am nevoie să mă iubească toată România. Ci doar acei pentru care contez şi care contează pentru mine!

Nici măcar cu aceşti câţiva oameni nu ne putem deschide mereu:
- atunci când vine vorba de ruşine, nu am să vorbesc cu o persoană care nu tolerează la ruşine, care respinge ruşinea
- evităm acele persoane care văd vulnerabilitatea ca fiind o slăbiciune, un defect
- oamenii care confundă empatia cu simpatia: acelea sunt persoane deschise, dar care nu se implică totuşi, ascultă, dar fără empatie, ci doar milă eventual
Empatia este cel mai eficient antidot împotriva ruşinii şi vinovăţiei.
Adică, a asculta aşa încât să respectăm unicitatea celuilalt, chiar dacă noi nu ne-am confruntat cu aceleaşi experienţe de viaţă.

Compasiunea înseamnă că pot accepta atât laturile luminoasă şi întunecoasă din mine, dar şi din tine, să pot face diferenţa dintre comportamentul tău şi persoana ta.
Dacă poţi face asta cu copilul tău, nu mai ai nevoie de nicio carte de parenting!
Un părinte care îi permite copilului să greşească, chiar dacă nu este de acord cu el!

Relaţiile au nevoie de 2 lucruri de bază: conectare şi compasiune
Ruşinarea mă face să cred că sunt singur, unicul care face greşeala asta, pe când empatia, acceptarea, e calea spre vindecare!

Otilia prezintă tehnica LP - Listening Partnership

Puterea poveştilor, povestea, ca instrument de vindecare într-o relaţie pe care o alegem, să putem fi autentici în ele.

Reguli în LP:
- asculţi cu încrederea că nu trebuie să îmi dai niciun sfat, că eu voi şti ce am de făcut
- asculţi fără să judeci
- păstrăm confidenţialitatea
- încerc să încurajez partenerul de LP să simtă emoţii (prin plâns, râs, transpirat, căscat)
Rezultatul este că te simţi mai conectat cu tine şi cu ce e în jurul tău.
La final cel care ascultă adresează o întrebare ruptă de context pentru a activa frontexul prefrontal (exemplu, care sunt teatrele din Bucureşti, ce culori de ojă foloseşti etc)

Puterea relaţiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate şi vindecare - prima parte

Începe conferinţa. Transmitem în direct câteva idei surprinse pe parcurs.

Otilia şi Gaspar sunt actori pe scena din faţa noastră, pentru următoarele ore.

Relaţiile reprezintă cea mai importantă resursă din viaţa noastră.

Otilia începe cu o poveste despre ea însăşi, mică.

Ruşinea - nu ne naştem cu ea, pentru că nu ne ajută să supravieţuim. Ci ne este indusă de cei mai mari. Iar noi îi ascultăm de teama de a nu pierde iubirea părinţilor.
Ruşine să facem în scutece, ruşine de propriile sentimente (de gelozie, de exemplu), ruşine de propriul corp...

Gaspar prezintă lucrurile din perspectiva profesionistă: ruşinea şi vina se hrănesc din faptul că sunt ascunse. Metafora bumerangului - cu cât încerc mai mult să ascund ceva, cu atât mai mult le simţim şi ne afectează.
"Ruşinea alungă preţuirea de sine, convingându-ne că asumarea poveştii noastre îi face pe ceilalţi oameni să gândească urât despre noi. Este o sursă inepuizabilă de auto-critică şi respingere de sine".
Gaspar Gyorgy mai spune:
Ruşinea corodează atât relaţiile cu ceilalţi, cât şi cu noi înşine.
Ajung la momentul în care cred că emoţiile voastre sunt responsabilitatea mea, Rezultatul: vină.
Iese la suprafaţă sinele meu rău, şi atunci mă supăr că nu vedeţi şi sinele meu real, ceea ce am eu frumos. Însă evident atunci când greşim, ceilalţi nu vor vedea decât partea negativă. De ce? Pentru că e mult mai confortabil să vedem la alţii ce e rău, nu la noi!
"Ruşinea şi frica merg mână în mână - ne temem că oamenii nu pr să ne mai placă dacă vor descoperi adevărul despre noi, despre trecutul nostru, depre convingerile noastre, dificultăţile prin care trecem"
Critica este o formă de ruşinare. Un gest de cruzime foarte confortabil şi ieftin. Însă dincolo de asta, nu ajută la nimic!
Un mare adevăr legat de ruşine este că aceasta există de când există relaţii umane. Şi la fel de adevărat este că tuturor ne este greu să vorbim despre asta. Şi al treilea mare adevăr este că dacă vrem să facem ceva cu asta, e bine să o punem în cuvinte.

Creierul omului nu face diferenţa între o rană fizică şi una spirituală, se activează acelaşi centru al durerii.

Otilia preia microfonul ca să ne povestească despre ruşinea la femei.

Ruşinea prin ochii unei femei...Dacă vrei să ruşinezi o femeie, spune-i că:1. Nu arată bine.2. Nu este o mamă bună.3. Nu este vorbită de bine de către cei din jur.
Legat de frumuseţe, de aspect fizic - ceea ce se consideră frumos la o femeie diferă de la o cultură la alta, de la o generaţie la alta. Important este ideea că nicio fetiţă nu se naşte cu a fi frumoasă sau urâtă sau grasă sau slabă etc. Ci toate acestea îi apar atunci când i se fac remarci de tot felul, legate de aspectul fizic (bulănaşe, slăbuţică etc.)

Al doilea subiect de ruşinare la femei - legat de aspectele materne: cum naşti, dacă îi alăptezi sau nu etc etc. Toate acele Mom Wars!

Legat de sexualitate - ruşinea legată de corpul nostru în momentele intime se datorează faptului că nu am fost lăsaţi să ne împrietenim cu corpul nostru, copii fiind.
Abuzurile sexuale - traumatic este că am ţinut totul secret, din ruşine, am crezut am noi am făcut ceva ceva greşit.

Furia - este bună pentru că ajută să ne revoltăm pentru ce ni se întâmplă nouă sau altora rău. Dar nu reprimată, ci asumată.

Concluzie - noi, femeile, trebuie să avem curajul să ne recăpătăm puterea.
Trebuie să rescriem feminitatea.

Michael Thompson, într-un filmuleţ, face trecerea spre prezentarea lui Gaspar referitoare la Ruşnea la bărbaţi.
Cum arată ruşinea unui bărbat...
Ruşinea ne transmite zgomotos mesajul că "nu suntem suficient de buni", iar bărbaţii trăiesc asta atunci când se confruntă cu un eşec.
"Ruşinea ascunsă" doare la fel de tare ca "ruşinea verbalizată", diferenţa este că odată pusă în cuvinte, aceasta îşi pierde puterea.
Bărbaţii simt mai tare ruşinea legat de un eşec profesional, spune Gaspar. Bărbaţii mai simt eşec atunci când au un eşec legat de relaţia lor, de căsnicie etc. Legat de ruşine este vina. Dar aceasta ajută, că ne poate scoate din stare, pot înţelege că am greşit, că am avut o zi proastă, şi să ies din asta.
Concluzie - Bărbaţii se ruşinează atunci când par slabi. Trebuie să fim puternici, dar să nu plângem. Să fim un munte de testosteron, dar sensibili la dorinţele partenerei.

Promovăm vulnerabilitatea, dar nu ne place. Un bărbat căzut trezeşte dezgust, nu milă. Însă promovăm vulnerabilitatea de a cădea, şi a te ridica, asta e calea!

Ne ruşinăm şi atunci când seuntem lăudaţi. Pentru că noi vrem să fim bărbatul care nu a fost tata!

Gaspar prezintă momente ruşinoase din copilăria sa, îşi pune viaţa pe tapet de manieră incredibilă şi impresionantă! Acceptare!
Acceptarea momentelor din copilărie este dificilă.
Dacă ne acoperim ruşinea (şi emoţiile, în general) nu înseamnă că ele nu există.
Da, sunt imperfect şi vulnerabil, iar uneori mă tem, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul că sunt şi demn de iubit, acceptabil în societate.
Nu ne putem trăi viaţa fără să-i dezamăgim uneori pe cei din jur,
Curajul nu înseamnă să stau în spate şi să fac pe perfectul, ci să pot să vorbesc despre mine, de unde am venit şi unde am ajuns, cum mi-am acceptat emoţiile.
Perfecţionismul este păgubos la părinţi. Dar şi curajul este contagios.

Pauză de cafea!

Thursday, October 8, 2015

Otilia, Gaspar, puterea relaţiilor... şi doar 1 zi până atunci!

Acum vreo jumătate de oră, o ascultam pe fii-mea citind din manualul de civică despre grupurile din care facem parte şi ce fel de relaţii stabilim unii cu alţii în aceste grupuri. Am început să discutăm despre relaţii, grupuri, apartenenţa la grupuri, respingerea de către grupuri...

Mi-am dat seama încă o dată cât de nepregătită sunt eu pentru vârsta asta care vine pentru copiii mei, adolescenţa, dar şi că în general, în multe privinţe, totul porneşte de la noi, de la părinţi... Şi gândurile m-au dus şi mai departe, la relaţii de tot felul pe care le-am trăit şi experimentat eu însămi de-a lungul timpului, la respingere, conectare, iubire, ură... Câtă putere au relaţiile... Cum te duc ele, toate acestea, către tine, converg către experienţe personale mai vechi şi mai noi, pe care le modelează şi le influenţează...

Puterea relaţiilor este şi tema conferinţei pe care o susţin în tandem Otilia Mantelers şi Gaspar Gyorgy sâmbătă, 10 octombrie, aşa cum desigur că ştiţi deja: Puterea relaţiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate şi vindecare. 

Probabil că aveţi deja un bilet care să asigură un loc în sala conferinţei - și anume, la Movieplex, sala 8, Plaza Mall, bd. Timişoara, nr 26... ştiţi şi asta deja! 

Eu una, ştiu că abia aştept să îi ascult pe cei doi şi pe invitaţii lor! Vor fi multe surprize și invitați surpriză de-a lungul celor 4 ore ale evenimentului - orele 10.00-14.00, ştiţi deja! :)

Iaca şi locul faptei în această seară de joi, într-o recentă postare pe pagina de Facebook.


Iar eu sâmbătă voi transmite în direct din această sală:
1. o fotografie similară, dar cu scăunelele astea pline cu voi, cei doritori, la fel ca mine, să ascultați despre Puterea Relațiilor, despre vină, ruşine, vulnerabilitate şi a fi tu însuţi
2. idei desprinse din prezentări, sub formă de live-blogging, sau rezumat, pentru cei care nu au reușit să ajungă, dar și ei la fel de doritori să se pătrundă de aceste taine ale Puterii Relațiilor :). 

Așadar, pe sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 10! Pentru un eveniment de nota 10! :)

Friday, October 2, 2015

Fii bine cu tine, de acum!

Port şi acum din când în când, mai ales în momentele în care simt că am nevoie, o brăţară de cauciuc pe care scrie: FII BINE CU TINE. Am primit-o cadou la prima ediţie a evenimentului cu acelaşi nume, desfăşurat la Facultatea de Psihologie din şos. Panduri.


Pe 4 octombrie 2015 are loc cea de-a treia ediţie: FII BINE CU TINE, DE ACUM, la care vă invit, în numele organizatorilor, să participaţi. Vă las aici informaţii şi detalii despre eveniment, cu rugămintea să îmi spuneţi dacă doriţi să ştiţi mai multe (mai am câteva fişiere, referitoare la programul evenimentului, temele de discuţie etc.). De asemenea, vă rog să-mi spuneţi dacă doriţi să participaţi pentru a vă pune în legătură cu organizatorii pentru obţinerea unei invitaţii.

Pe 4 octombrie vino la Conferinţa FII BINE CU TINE, DE ACUM!
Pentru că vrei să faci faţă mai bine dificultăţilor vieţii şi să afli cum să-ţi fie bine cu tine.

Evenimentul este organizat de Insititutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT).

Detalii puteţi găsi şi pe site-ul dedicat www.fiibinecutine.ro
Related Posts with Thumbnails