De ce nu mai scriu pe blog?

Chiar aşa, de ce nu mai scriu pe blog?

Păi hai să caut un răspuns - sau mai multe:

Să zicem că de când "stau" acasă n-am mai avut timp de stat deloc?
Neah, aş putea măcar să mă vait că am prea multe de făcut! să vă povestesc cum "stau" eu dimineaţa de la 7 în picioare, "stau" şi pregătesc mâncarea, "stau" şi hrănesc copiii, "stau" şi îi îmbrac, le dau tratamentul homeopat, îi duc la grădiniţă, alternez zilele de dus în clasă pe fiecare, o zi eu o zi soţul, de când cu criza de personalitate a Roxanei - a, nu v-am povestit-o? păi ăsta ar fi subiect de-un post. Apoi "stau" şi lucrez şi eu la proiectul curent, ca să nu mă tâmpesc de tot de atâta stat şi să nu mă apuce complexele de vinovăţie că eu nu aduc bani în casă. Mai "stau" să fac curăţenie, să spăl, să calc, să fac mâncare şi cumpărături... După-amiaza "stau" şi fug cu Roxana la dentist, cu amândouă la bazin, una în bazin, cu cealaltă "stau" şi colorăm, apoi fuga acasă şi program de seară. Asta, fără alte urgenţe de genul "stat" acasă cu vreuna bolnavă.

Să zicem că de când am început un fel de terapie gândesc mai mult şi scriu mai puţin?
Neah, terapia îţi dă subiecte până atunci ascunse.

Să zicem că ai mei copii nu mai prezintă subiect de bârfă?
Neah, chiar obişnuinţa, plictisul, blazarea sunt subiect de bârfă. Dar cu copiii oricum nu te plictiseşti, în fiecare zi fac ceva nou - de exemplu, Ilinca ştie parcă în fiecare zi un cântec nou, are o chestie cu cântecele! Iar Roxana ne-am trezit dintr-o dată că scrie şi citeşte toate literele!

Deci, nu zicem nimic din toate astea. Sunt doar scuze.

De fapt, n-am mai scris pe blog pentru că... pur şi simplu n-am mai avut inspiraţie şi nici chef.

Cred că mi-ar fi mai uşor să înţeleg etapele, fazele şi toanele copiilor mei dacă m-aş uita mai des în oglindă (şi nu la cea din baie sau de pe uşa dulapului mă refer): aşa sunt şi eu, cu toane şi faze.
După faza forumurilor - pe care le devoram după ce am născut prima oară, vroiam să văd, să mă conving, să fiu sigură că mai sunt şi altele ca mine, a venit faza Conquistador - am pierdut câteva ore bune de somn preţios seara, în schimbul unui zaţ de cultură generală, n-am ce zice. Apoi a venit faza primului blog pierdut aiurea-n blogosferă - by the way, am văzut că era din nou liber vechiul meu domeniu în blogspot, aşa că l-am luat repede, până nu se înfigea vreo tiză să-l ia (fireşte că-l ţin gol, doar nu vă imaginaţi că dacă nu scriu aici, acolo o să scriu! Se numeşte, provizoriu, Gândurile greieraşului, or, greieraşul nu poate să-şi audă gândurile din cauza cântatutui din lăută, aşa că nu scrie nimic!). Cu tot cu varianta fazei de citit blogurile altora - ore-n şir stau şi mă delectez cu poveşti de viaţă adevărată, de la oameni pe care îi cunosc sau uneori nu.

Şi cam atât în acest post despre lipsa de imaginaţie şi de chef.

Aaaa, one more thing: Blogspot pretinde că mi-am epuizat spaţiul pentru poze, aşa că până scot nişte poze de la posturi mai vechi, vor fi fără poze posturile ce vor veni (căci voi mai scrie, nu scăpaţi aşa uşor! e doar o fază şi asta cu lipsa de chef!).

Astaluego! (nu ştiu cum se scrie, dar îmi place cum zice Roxi - apropo: v-am spus ce accent de spaniolă are? A, nu? Păi ăsta deja e un subiect de post viitor!)